Bun, planu’ e sa ajungem din Bathgate pana-n Invernes dintr-o bucata. Ne mai oprim pe drum, pentru o poza doua-n rezervatie, dar in principiu mergem drept. Da’ nu inainte de un mic dejun lejer, ca nu prea ne e pofta de mancare cu noaptea-n cap. Gazda de ochii peste cap cand ii cer un ceai negru cu mult lapte. “I don’t drink tea, but that’s a personal choice”. Ridic ostentativ o spranceana si da sa iasa o perla. Nu bei ceai?! In patria ceaiului, cu obiceiuri sclifosite de ceaiul de la ora 5, tu nu bei ceai?! Dar ma abtin. O fi si domnu’ un revoltat pe englezi si nu vreau sa invart cutitul in rana. Apoi mai spune una. “Nu stiu cum o fi sistemul de invatamant englez, habar n-am cum functioneaza, insa cel scotian…” Face si drege. Ok, am atins o coarda sensibila. Adevaru’ e ca pan’ la vecinii englezi, aia de peste glob, e drum lung. Alta cultura, alt popor, alta mancare de peste, de unde sa stie domnu’ cum e cu invatamantul la englezi? Mai bine comand o cafea. Si niste paine prajita. Imi pare rau domnule gazda, oricat de drag mi-ati fi, haggis la ora 7 nu pot incerca. Si da, scottish people are the best. Mai best decat englezii, cum altfel?!

Ah, stai asa. Ne abatem putin din drum? Parc-as da o fuga pana la calutii de la Kelpies. Si parc-as vrea sa vad si Falkirk Wheel daca tot suntem in zona… No problemo, Ioana in bord si-apoi pornim la drum. Nici nu e cine stie ce ocol pana la urma. Upsiii mergem pe-un drum cu inclinatie 15% si bietul Fiat parca incepe sa tuseasca. 20 de mile limita maxima de viteza si camere peste tot. Ne ratacim ca fraierii pe West Main Road, si nu gasim niciun calut. Desi au 30 de metri inaltime, ar trebui sa ii vedem de la o posta. Intrebam niste localnici pe unde o sa luam. Amabili nevoie mare, dar abia pricepem ce tot spun. Deslusim cumva printre inflexiuni scotiene ca trebuie sa o luam la dreapta, then first roundabout turn rifht, then small roundabout turn right again. Si cica am ajunge. Bun, hai c-a mers. Unde mai pui ca nici nu trebuie sa platim cele doua lire parcare, ca suntem in mijlocul saptamanii si nu e nici tipenie de om pe-aici. Dam un ocol cailor, ne plimbam printre barcile de pe canal si-o luam rapid spre Falkirk Wheel. Si-aici reusim sa ne ratacim si sa o luam aiurea. La capitolul indicatoare nu stau prea grozav. Dar cum necum ajungem. E inchis, e inca prea devreme, dar macar vedem roata-n fata noastra. Si adevaru’ e ca e cam fabuloasa. Cum face legatura intre cele doua canale si cum urca barcile pana la 35 de metri pe canalul de legatura, fara sa le clatine catusi de putin. Ar fi meritat a ride. Dar n-avem timp. O luam spre A9 catre Perth, prin rezervatia Cairngroms. 108 mile pan’ la Inverness.

Ioana anunta 14 mile pana la Inverness. Dar hei, nu trebuia sa nu ajungem in Inverness? Upsi, ba da. Facem prima la stanga, catre Dores, satucul de pescari de pe Loch Ness. Tar tar, la fixul fixului primim sms de la proprietara cazarii, si primim atat de necesarele instructiuni pentru a ajunge la locul cu pricina. Pentru ca da, ne-am luat o superbitate de cazare, in the middle of nowhere. Ach-na-Sidhe se cheama si e ditamai mosia, cu fabulous si 9,7 nota pe Booking si pe Tripadvisor. Atata doar ca are o mare buba: e greu al naibii sa ajungi si nici n-apare pe Google Maps. Si nici pe gps, cum altfel? Asa ca aproape am reusit sa ne ratacim si aici. Aproape am zis. Pentru ca in ultimul moment, chiar dupa ce am trecut de el, ne-a sarit indicatorul cu Inverness/Essich la dreapta. Aici e. Cotim la dreapta, mai mergem o mila si gata, am ajuns. E ca-n poveste de frumoasa casa asta. Numai ca nu e nimeni pe acasa. Bate la usa, bate in geam, nimic. Nu tu semnal la telefon, nu tu interneti, nimic, nimic. Ne amintim ca abia la 3 incepe cazarea.

[…… Cititi intregul articol aici …..]