Aprilie 2014

La 45 minute de Sighisoara, in mijlocul Transilvaniei, se afla unul dintre cele mai frumoase satuce sasesti din tara noastra. Chiar la intrarea in sat gasim un drum neasfaltat, impanzit de noroaie si gropi, ce duce in acest loc care merita pe deplin aprecierea familiei regale britanice. Case traditionale, cu binecunoscutele porti sasesti, se intind de-a lungul intregului drum. O liniste deplina si nici urma de turisti, de localnici sau de copii galagiosi. O duminica in care doar noi stricam peisajul calm al satucului: “Unde e, care e? Asta albastra? Intreaba si tu niste localnici!” – cautam casa printului Charles si asteptam sa ne sara in ochi o casa mare, mai aranjata si mai dichisita decat restul. Si nu mica ne-a fost mirarea atunci cand am realizat ca ne aflam fix in fata casei: albastra, simpla, identica cu multe altele din sat. Nici mai mare, nici mai pompoasa decat restul. Nu se evidentia cu absolut nimic in sat, si singurul lucru care statea scris in varful portii era anul in care a fost construita (1758) – din acest motiv ne-a fost si greu sa ne dam seama care anume era casa.

Am pornit apoi catre biserica fortificata din centrul satului. Fara sa exageram catusi de putin, putem spune ca este cea mai frumoasa biserica pe care am vazut-o vreodata! O curte imensa, plina de flori colorate, si o alee pietruita care duce in varful dealului, acolo unde se afla biserica. Si aici am dat de aceeasi liniste deplina ca si in sat, si bineinteles ca eram singurii turisti.

Am incercat sa deschidem poarta cetatii, insa era incuiata. Si chiar cand dezamagiti ne gandeam sa ne intoarcem la masina, am gasit un biletel in dreptul usii: “sunt in pauza de masa, sunati-ma la numarul de mai jos daca vreti sa vizitati cetatea”. Am sunat rapid si o voce blanda ne-a promis ca in 5 minute ajunge inapoi. Bineinteles, 5 minute in Ardeal nu sunt aceleasi 5 minute cu ale unor bucuresteni agitati 🙂 Dar asta nu ne-a deranjat catusi de putin, mai ales cand in departare am zarit o batranica aplecata de spate, care se chinuia sa urce dealul inspre cetate. Mergea incet, dar hotarat, si era inconjurata de doi caini jucausi care se invarteau fericiti in jurul ei. “Ziua buna!! Eheee… Greu la deal cu boii mici atunci cand esti batran… Ma scuzati pentru intarziere!” – ne spuse batrana extrem de simpatica. “Astia sunt cainii mei, au venit la joaca. Lasati-ma sa imi trag sufletul si va deschid imediat”. Asa ca da, am reusit sa intram in cetate si ne-a parut extrem de bine ca am fost atat de norocosi sa gasim biletul batranei.

In mijlocul cetatii se afla biserica, veche de 800 de ani, inconjurata de ziduri mari si groase acoperite de tigla rosie. Biserica era micuta, o camaruta mica cu multe banci subtiri, o podea de lemn subred, un altar si un candelabru mare. In spate am vazut o usa intredeschisa, in dreptul careia se afla o pancarta: “urcatul in turn se face pe proprie raspundere”. Nu am stiut ce sa credem vazand pancarta, dar ne-am incumetat sa urcam! Am dat de o scara foarte ingusta de piatra si un intuneric bezna, asa ca am urcat tinandu-ne de pereti pana am ajuns in partea mai luminata a turnului. Am urcat apoi treptele de lemn si am ajuns in varful turnului, unde am avut parte de o priveliste superba! Intregul satuc vazut de sus parea o aglomeratie de cateva case cu acoperis rosu. Si chiar daca ne-am fi dorit sa stam mai mult, a trebuit sa coboram din cauza vantului puternic.

Am salutat batrana care ne astepta in poarta cetatii si am pornit mai departe. Mai voiam sa vedem pensiunea Viscri 125 inainte de a pleca din sat, asa ca am mers intr-acolo. Nu sunt multe pensiuni aici, iar aceasta e de departe cea mai apreciata. Nu era insa niciun semn care sa ne atraga atentia ca una dintre case ar fi o pensiune, insa stiam ca trebuie sa ajungem la numarul 125. Si intr-adevar am fost foarte placut surprinsi de casuta cu cateva camere de cazare, o curte plina de flori colorate si niste gazde primitoare, care s-au oferit sa ne arate pensiunea mai in detaliu. Din pacate, pretul cazarii este foarte mare (100 euro pe noapte in weekend si 90 euro in timpul saptamanii), asa ca un weekend de relaxare in Viscri poate fi foarte costisitor…

In orice caz, Viscri este intr-adevar unul dintre cele mai frumoase locuri pe care le are de oferit tara noastra! Si sunt atat de multe altele in care trebuie sa ajungem, incat nu putem spune cat suntem de mandri de tara asta! Iar cea mai mare satisfactie pe care o poate avea un roman mandru de tara lui este sa vada straini care vin aici si apreciaza nespus de mult frumusetea locurilor noastre!