Revolta! Revolta impotriva trezitului devreme in vacanta! Oprim telefonul din sunat, il dam pe silent, tragem draperiile ca sa se faca bezna in camera si dormim dusi. Heeeeey, pai si Fish Market?! Niciun fish market! O sa ne para rau. Dar totusi am vazut fish market zilele trecute… Dar nu era plina actiune si oricum aproape se-nchisese! Dormi! Blabla, mai comentez cateva secunde, apoi blackout.
Da, am ratat fish market. Ne-am trezit tarziu si ne-am intalnit cu restul grupului la cafeneaua Doutor de pe Ginza. Noroc cu pozele lor, macar asa am vazut si noi creaturile din piata de peste. E zi de relaxare, prin urmare fetele au voie sa mearga la shopping. Window shopping, ce credeati? Ginza e plina de magazine scumpe, de care nu te poti atinge. Dar chiar si asa, ne-am pierdut mintile prin mallurile sclipicioase, magazinele luxoase sau food court-urile pretentioase, unde fiecare aliment era atent asezat in vitrina sau fiecare fruct si leguma trebuia sa aiba forma perfecta. Orice fel de mancare arata exceptional, puteai face degustari de muraturi, uleiuri, condimente. Ne-a incantat food court-ul luxos mai mult decat orice magazin de pe Ginza!
Nu parea sa ploua prea curand. Ueno Park sau Shinjuku Park? Sa vedem ciresii. E full blossom zilele acestea in Tokyo, trebuie sa ii vedem. Ok, Ueno sa fie. Valuri, valuri de oameni coboara din statia de metrou Ueno. Salary men, oameni normali, copii, scolari in uniforma, studenti funky, cu freze cool, turisti cu aparate foto. Toata lumea merge in parc, pentru hanami, picnicurile la care oamenii se intalnesc pentru a manca, a bea sake si a se uita la ciresi. Vin familii, prieteni, dar mai ales colegi de munca. Cel mai tanar angajat din echipa are sarcina de a veni dimineata la prima ora in parc, pentru a alege un loc bun si a pregati picnicul. El este “fraierul” care cara toata mancarea, bautura, farfuriile si tot el le strange la final. Avem si noi o sticla de sake cu noi, asa ca ne gasim un loc gol pe marginea unei borduri, ne asezam si incepem hanami-ul nostru improvizat.
Parcul e fascinant! Peste tot arcade intregi de ciresi infloriti, lume multa, culoare! E o atmosfera incredibila, si desi este extrem de aglomerat, trebuie sa recunoastem… E cea mai cea zi din Tokyo! Nu ne mai lasam plecati din parc! Pozam orice unghi, orice floare, orice pas. Filmam cat mai mult, ca sa le aratam parintilor acasa atmosfera de aici. Facem deja faimoasa roata cu GoPro-ul, dam peste lume, lumea da peste noi. Radem isteric. Pesemne sake-ul de 20 isi face efectul.
Si uite-l pe Hachiko! Cine e Hachiko? Nu stii cine e Hachiko? Nu ai vazut Hachiko?!?! Hachiko, catelul din film, care si-a asteptat stapanul in gara Ueno ani de zile, pana cand a murit? Serios? E statuia lui? Poza, poza, poza!
Ok guys, trebuie sa ne miscam. Ne indreptam spre Asakusa? O ultima pauza. Mind picture cu toti ciresii din parc. Da, stim, Tokyo nu e orasul in care ne-am dori sa locuim, suntem de acord ca e prea aglomerat, prea agitat, prea obositor. Dar nu poti sa nu realizezi ca orasul acesta are ceva atat de special, incat te face sa te indragostesti iremediabil de toata nebunia asta. In fiecare zi am vazut lucruri si locuri atat de diferite, incat aveam impresia ca vedem orase diferite, nu alta. Si pana la urma, asta e farmecul Tokyo-ului. Trebuie sa ii descoperi fiecare parte ca sa te uimeasca cu diversitatea si varietatea sa. Da, e fascinant! Dar gata, mergem spre Asakusa?
Urcam in metrou cu alte valuri de oameni. Ajungem la Asakusa si din nou avem impresia ca am ajuns intr-un cu totul si cu totul alt oras. Ninja boys, cu incaltarile lor tipice, calesti rosii trase de ninja boys, restaurante, tempura, street food, alei intregi de suveniruri. O cola rece de la tonomat si intram in multime. La Asakusa gasesti poate cea mai mare zona comerciala din Tokyo, specializata pe suveniruri. Asa ca ne pierdem printre tarabe, ne uitam la toate suvenirurile si ce sa vezi… Imi gasesc in sfarsit kimonoul rosu pe care il tot cautam!
In fata noastra, templul Asakusa. Incepe ploaia. Numai bine cat sa ne mai pierdem pe la templu, sa ne adapostim de ploaie.
Parca ne e cam foame, nu? Suntem de sase zile in Tokyo si nu am incercat pana acum tempura, ce rusinos! Am fi tentati sa luam ceva street food, dar daca tot ploua, mai bine cautam un restaurant. Nici n-am apucat sa terminam de spus asta, ca l-am si vazut! Restaurant Sansada, vechi de aproape 200 de ani, best tempura in town. Ok, aici ramanem! Mese joase, traditionale, podele tatami, doamne in kimonouri care serveau clientii. Ne descaltam la intrarea in una din camere, deschidem usa culisanta si ne asezam la masa din colt. Doamna in kimono ne vorbeste in japoneza, nu intelegem o iota, dar ii zambim frumos ca si raspuns. Primim cate o ceasca de ceai verde fiecare. Apoi, rand pe rand, ne sunt aduse felurile de mancare. Doua supe soba, cu noodlesii mai inchisi la culoare si cu cate doi creveti tempura, tofu cu soia, muraturi, tempura simpla, orez, supa miso. Supa miso este delicioasa, mai densa si cu mai multe ingrediente decat cele pe care le-am gustat pana acum. Soba e perfecta, fierbinte si consistenta, numai buna pentru vremea ploioasa si friguroasa de afara. Tempura este usoara si deloc grasa, crusta este subtire si delicioasa. Orezul lipicios si foarte gustos. Iar restaurantul, cu tipicul traditional, este o experienta in sine!
Incantati nevoie mare de prima masa 100% traditionala, pornim spre Harajuku. Ne plimbam printre stradute, intram in magazine si buticuri, cascam gura pe ici pe colo. Am incerca o cafenea cu bufnite. Internet, internet! Da, este una prin preajma dar surpriza… “Cova chage” de 2000 yeni doar pentru ca stam acolo. Renuntam la idee si ne plimbam in continuare pe strazile din Harajuku. Ne-a cam ajuns oboseala. Si-ncepe ploaia din nou, de data asta mai serios.
Ne urcam in metrou si mergem spre hotel. Cat de mult ne displace seara dinainte de plecare, cand trebuie sa ne facem bagajele si sa plecam. Ne-a placut Tokyo, chiar daca sunt multe aspecte pe care fie nu le intelegem, fie nu le putem accepta, din cauza diferentelor culturale. Munca excesiva, pana la epuizare, somnul insuficient, “robotizarea” oamenilor, costumele negre pentru barbati si trenciurile bej pentru femei, toate parca ii transforma, ii fac mai putin sensibili, mai putin umani. Asa ca nu stim de ce ne-o mai fi mirat faptul ca in metrou toate locurile rezervate erau ocupate de salary men barbati, tineri, pierduti in lumea lor digitala, cu telefoanele sau tabletele in mana, jucandu-se Candy Crash Saga, in timp ce o femeie insarcinata, cu sacose si bagaje statea in fata lor, fara sa ii ofere nimeni locul. Si nu numai ca nu se ridica niciunul dintre ei, insa atunci cand au coborat, altii, la fel de cufundati in jocurile de pe telefon, i-au luat femeii locul de sub nas. Asa ca nici Japonia nu e perfecta, desi este un etalon de civilizatie si disciplina. Atatea reguli si strictete ii fac sa uite ce inseamna empatia si omenia.
prinlume.com 
Frumos dar e confuzie referitor la Hachiko. Nu isi astepta stapanul la Ueno ci la Shibuya, Statuia din poza nu e Hachiko ci Ultimul samurai Takamori Saigo. Acesta l-a ajutat pe imparat, apoi s-a intors impotriva lui si cand trupele lui au fost infrante a murit ca un samurai, prin seppuku .
Pe Hachiko il gasesti in gara Shibuya in apropierea celei mai aglomerate treceri de pietoni din lume.