Ei si ce livery amuzant are avionul nostru catre Campinas. Mai mare dragul sa zbori cu asa aeronava colorata. Si nici cu cel spre Santos Dumont nu mi-e rusine, in livery Ayrton Senna. Ne saluta pilotul pe geam, mandru tare de al lui “aeromobil”, apoi ne imbarcam rapid, ca doar e graba mare sa ajungem iar in Rio. La dus am stat o zi doar in “cidade maravilhosa” si evident, nu a fost suficient! Si nici nu terminam de citit bine revista celor de la Azul, ca am si aterizat in Rio. Repede la coada la taxi credenciado, de data asta mai lunga si mai aglomerata. Dar sistemul e acelasi ca la Galeao, totul pare la fel de bine organizat ca si acolo. Iar preturile sunt aceleasi. Am retinut teoria, cautam taxi galben cu dunga albastra si surpriza, urcam intr-un mioritic Renault Duster. Cineva zicea intr-o carte la un moment dat ca Brazilia e un fel de Romanie in America de Sud. Acum e clar c-avea dreptate.
Ne instalam din nou pe Copacabana, de data asta la Tulip Inn-ul de la 2554 si pan’ a doua zi de dimineata dormim dusi. Si dupa un mic dejun cu priveliste catre plaja, ne facem planul sa ajungem la Redentor. Totul bine, dar cum sa ajungem? Dezbatem intre cele trei cele mai populare variante. Fie luam Trem de Corcovado, pentru experienta in sine de a merge cu trenul pana sus, dar parca e cam scump biletul de 68 reali. Unde mai pui ca platesti si o taxa de 10% daca il cumperi online, deci ajungi pe la un 75. Si sa il iei de la fata locului parca nu prea e combinatie, pentru ca risti sa nu mai gasesti locuri disponibile. Dar pan’ la Trem de Corcovado mai avem de luat ceva transport in comun, deci mai adaugi ceva la cheltuiala. Sau… poti alege microbuzul celor de la Paineiras, il iei frumos din Praca da Lido (e in capatul Copacabanei) si iti asigura transport dus intors pana la Corcovado, plus intrarea la Cristo. Totul pentru 64 reali de persoana. Sau, daca vrei si mai ieftin, ajungi cum poti pana la hotel Paineiras si de acolo microbuz la 37 de reali. Am ales varianta cea mai comoda, cu luat microbuz de acasa pana acolo si-napoi. Nu ca ar fi fost foarte mult timp salvat, ca n-am scapat de stat la coada de bilete 50 de minute si-apoi de o ora la cea de intrat in microbuze. Dar totul bine si frumos, in scurt timp eram deja la baza muntelui, minunandu-ne de Cristo vazut de jos, printre franturi de nori.
Si-apoi pornim pe straduta prea ingusta si in mod cert prea abrupta pentru sarmanul ambreiaj, si urcam anevoios Morro de Corcovado, prin padurea Tijuca. Care e parc national de ceva vreme, de cand brazilienii si-au dat seama ca nu prea merge treaba cu defrisatul excesiv si s-au hotarat sa protejeze zona cat mai mult posibil. Trecem pe langa garduri inalte cimentate, cu role intregi de sarma ghimpata si porti de fier ferecate, in spatele carora zarim pe alocuri niste casoaie mai ca-n Pipera. Dupa ele, mai sus pe Corcovado, in spatele luxului excesiv dar bine ascuns de cimentul ostentativ, se vad zecile (ori sutele) de case din favela, micute si colorate. Dar asta-i Rio, orasul contrastelor. Unii se scalda-n lux, in timp ce altii mor de foame. Si uite ca ajungem sus, la capat de drum. Nu e chiar asa sus daca stai sa te gandesti ca bietul Corcovado abia ce depaseste 700 de metri, insa privelistea de aici e de-a dreptul spectaculoasa. Dar stai! Intai despre Redentor, ca doar pentru el am batut atata drum si-atatia bani. E clar ca e cel mai cunoscut punct turistic din Brazilia. Si cel mai vizitat. Si cel mai wow. Si cel mai cum vrei tu. Asa se explica si turismul de masa de aici, cozile uriase, aglomeratia, haosul sau disperarea pozelor. Insa e genul acela de loc pe care nu poti sa nu il vezi, oricat de “mainstream” ar parea. Nu poti s-ajungi in Rio fara sa il vezi pe Redentor. Nu poti, n-ai cum, nu te lasa inima 🙂 Este un simbol pentru Brazilia si a fost construit pentru a marca 100 de ani de la obtinerea independentei. Si pana nu il vezi cu ochii tai, nu iti dai seama cat este de grandios!
Cat despre priveliste… nu sunt cuvinte si nici macar poze care sa descrie cat poate fi de frumos orasul. Orice fel de preconceptii sau temeri ai fi avut inainte de a veni in Rio, in momentul in care ajungi in fata statuii si in fata orasului vazut de sus, uiti de toate si de tot. Si-acum intre noi fie vorba, dintre toate orasele pe care le-am vazut pana acum, Rio este cel mai fascinant. Macar pentru asezarea geografica, relief si peisaje, daca nu si pentru altele.
S-a dus deja jumatate de zi. Dar vreme e inca frumoasa, asa ca facem un stopover si la Pao de Acucar. Sugar loaf sau franzela de zahar, intr-o traducere cuvant cu cuvant, este unul dintre cele mai cunoscute obiective turistice din Rio. Bun, poate mai putin faimos decat Corcovado cu al sau Redentor, insa dac-ai ajuns in Rio e practic imposibil sa nu ajungi si la Pao de Acucar. Macar pentru o plimbare cu elicopterul. N-o fi el cel mai inalt munte, abia reuseste sa se apropie de 400 m, insa forma sa si privelistea catre intregul oras l-au transformat intr-un punct iconic pentru Rio. Unde mai pui si conexiunile istorice referitoare la perioada de pe la 1500, cand zaharul a fost introdus in Brazilia, la fel ca si comertul cu sclavi, care erau nevoiti sa munceasca plantatiile. Deci cum necum, Sugar Loaf e un adevarat simbol pentru brazilieni, si nu degeaba a devenit atat de renumit pentru localnici si turisti. Asa ca hop top si noi la Sugar Loaf. Recunoastem, mai degraba pentru zborul cu elicopterul decat pentru obiectivul turistic in sine, dar de, asa e cand esti obsed… pasionat am vrut sa zicem 🙂
71 de reali pentru a urca cu telecabina pana pe Morro da Urca si-apoi inc-un hop pana la Pao de Acucar. Aceeasi multime de turisti de la Redentor o gasim si aici, cum era si de asteptat de altfel. Cozile lungi si asteptarile de o ora deja ni se par o nimica toata. Am priceput in sfarsit ca asa merg lucrurile pe aici, ne conformam si asteptam sa fim inclusi si noi intre cei 65 de oameni care urca in telecabina. Si tare bine e sa vezi Rio-ul de sus din nou.
Si uite c-am ajuns la heliport si vedem cum elicopterele decoleaza unul dupa altul. Si noi, si noi vrem! Si adevarul e ca ar fi si pacat sa nu zburam cu elicopterul peste Copacabana, zborurile sunt ieftine iar privelistea e spectaculoasa! Cel mai ieftin si mai scurt traseu este cel de 8 minute, costa 320 de reali de persoana si te plimba deasupra plajelor. Vreo 80 de dolari, atata ar veni. Sunt si alte tururi mai lungi, care sa cuprinda si Redentor si altele, insa preturile cresc considerabil. Dar unde-i graba? Ceru-i frumos, soarele-i sus, sa vedem Zaharul intai! Nu de alta, dar dupa ce vom fi zburat cu elicopterul, nimic n-o sa ne mai surprinda. Sa-ncepem cu inceputul asadar.
Iarasi o coada interminabila, cum altfel. Dar macar am redus timpul de asteptare, pare ca merge repede de data asta. Si nici n-ajungem bine sus ca apare asa tiptil tiptil o urma fina de nor, numai bine cat sa acopere Copacabana-n zare. Nu-i a buna. Mai zabovim putin la poze, mai stam la coada de intors si cum necum se-ntuneca afara. Telecabina intra linistita in pufosenia de nor, dar tare ne e ca elicopterul n-o sa o faca. Si uite c-am avut dreptate. Pilotii par sa spuna stop joc iar cei de la bilete opresc vanzarea. No flight for today, bad weather. Try tomorrow. Mda, simplu de zis, dar parca nu am da alti 71 de reali si maine. Plecam plouati la propriu si la figurat. Dar cel putin am vazut muntele de granit din capatul Copacabanei, unde de altfel s-a filmat si unul din James Bond-uri, Moonraker mai exact.
Per total, la final de zi, suntem sfarsiti de oboseala, de caldura si iarasi de oboseala. Dar am avut o zi plina si cum nu se poate mai impresionanta! Am vazut doua dintre cele mai cunoscute puncte de atractie din Rio si suntem multumiti. Am facut turism de masa, da, asa e. Ne-a luat microbuzul de la usa, am stat la cozi, am dat o groaza de bani pe bilete, am fost isterici sa prindem Redentor-ul in cadru, ne-am luptat pentru un loc bun in telecabina si la final ne-a intors microbuzul la usa. Si nu o spunem cu mandrie. Dar din pacate nu ai de ales. Ajungi in Rio, vrei sa profiti la maxim, sa vezi, sa te bucuri, sa te plimbi, sa admiri. Dar vor si alte mii de oameni fix acelasi lucru. Si-alte optiuni nu ai. E greu sa te aventurezi sau sa fii independent intr-un oras cu o rata a criminalitatii atat de mare. E greu si nerecomandat. America Latina nu e Europa. Desi la momentul actual nu o fi ea cea mai buna comparatie. Dar trebuie sa fii mereu in alerta, mereu cu grija de a nu pati ceva. Asa ca alegi varianta cea mai simpla, cea mai safe. Pentru ca nu poti pierde sansa de a vedea locurile acestea, de a te bucura de ele chiar si-asa, ca un turist de masa.
prinlume.com 