Tokyo – Government Building, Meiji Shrine, Harajuku, Ramen si Giozas

Am inceput sa ne obisnuim cu fusul orar si parca nu ne mai trezim asa greu cand suna ceasul la prima ora in dimineata. Fiind duminica, avem noroc sa nu prindem toti acei salary men inghesuindu-se in metrouri ca sa ajunga la birou. In Japonia, cele mai multe companii au program de lucru de sase zile pe saptamana, lasand angajatilor doar ziua de duminica libera. Cum oamenii muncesc in timpul saptamanii si cate 10-12 ore pe zi (program normal) iar dupa munca sunt nevoiti sa participe la intalniri cu colegii de birou in baruri izakaya, unde beau alcool si se imbata pana abia mai pot merge pe strada, e lesne de inteles de ce duminica nu fac altceva decat sa doarma intreaga zi. Desi ideea ar putea fi una foarte buna, ajutand oamenii sa se inteleaga si sa se cunoasca mai bine, socializarile acestea intre colegii de munca par de multe ori fortate, facute pur si simplu din obligatie. Companiile multinationale mai mari si mai cunoscute au inceput de ceva vreme sa mai renunte la munca excesiva si la rigurozitatea caracteristica japonezilor, asa ca situatia se imbunatateste. Colegii nostri de munca spre exemplu, cu care ne-am intalnit in prima seara, lucreaza doar 8 ore pe zi, 5 zile pe saptamana, si nu sunt obligati sa poarte costume negre si scortoase. In fine, ideea este ca nu e de mirare ca metrourile sunt libere duminica, avand in vedere ca e singura zi din saptamana libera. Asa ca am inceput ziua linistiti, cu o cafea la Ichigaya, apoi ne-am indreptat catre cladirea guvernului, de unde se poate observa privelistea asupra intregului oras, fara sa fie nevoie de bilet de intrare. Si pentru ca am ajuns devreme, nu am stat mai deloc la cozi. Nu este cea mai buna priveliste, insa avand in vedere ca Skytree sau Tokyo Tower au bilete de intrare destul de costisitoare, merita pe deplin.

Usor, usor am pornit catre Meiji Shrine, oprindu-ne inainte in parcul din preajma cladirii Guvernului. Duminica toate parcurile sunt pline de oameni, iar acum, pentru ca este sezonul ciresilor, se organizeaza o multime de evenimente si festivaluri. Si pentru ca nu voiam sa petrecem prea mult timp in subteran, am mers pe jos pana la Meiji Shrine. Eram viteji, sprinteni si curiosi. Aveam sa vedem zilele urmatoare cat de mult ne va costa aceasta vitejie, care pur si simplu ne-a rupt picioarele.

“Prima poarta Tori pe care o vedem in Tokyooooo!”.
Alergam spre ea, poze peste poze, incantare maxima.

Am ajuns apoi in fata templului.

Si fix cand ne gandeam ca ar fi interesant sa prindem o nunta traditionala, vedem cum cateva doamne in kimonouri incep sa faca ordine si disciplina printre oamenii din curtea templului, ca sa pregateasca locul pentru miri si nuntasi. Cat noroc! Si nici nu apucam sa ne dezmeticim sau sa ne scoatem aparatele foto, ca deja apar in fata noastra mirele si mireasa, acoperiti de o umbrela larga si urmati de nuntasii imbracati in costume traditionale. Ce atmosfera, ce diferenta fata de Tokyo-ul vazut ieri in Shibuya! Si ce pacat ca din ce in ce mai multi japonezi renunta la nuntile traditionale in favoarea celor moderne, lasand in spate traditia lor fascinanta.

In fata templului, aglomeratie mare. Cativa oameni bateau de doua ori din palme, apoi faceau o plecaciune, isi impreunau mainile si se rugau. In spatele lor, o multime de turisti ii priveau fascinati. In dreapta templului, o multime de dorinte scrise de localnici sau turisti pe placute de lemn, asteptau sa fie indeplinite la Meiji Shrine. In stanga, oameni in port traditional se plimbau linistiti, bucurandu-se de vremea frumoasa de afara. Inafara templului, cei doi miri isi faceau tipica poza de nunta in fata portii Tori. Nu mai avem cuvinte. Suntem impresionati si coplesiti de tot ce vedem. Iar Tokyo ne da peste cap complet. N-am fi crezut ca in Tokyo se poate imbina atat de frumos cultura si traditia cu aspectul modern al orasului, cu cladirile inalte, corporatistii si agitatia. Dar uite ca se poate, si intr-un mod atat de uimitor, ca nu poti sa descrii in cuvinte.

Si back to reality, iesim din episodul traditiei si culturii, in agitatia si haosul din Harajuku. Zona Harajuku este preferata in mod special de tinerii mai nonconformisti. In mod normal aici se fac intalniri unde lumea vine fie deghizata in personaje din filme sau desene animate, fie imbracata in haine tipice de “lolita”, cu fuste scurte, ciorapi albi, funde pe cap, incaltari cu platforma exagerata si orice alte accesorii tipatoare. Totusi, in ultimii ani se organizeaza din ce in ce mai putine astfel de intalniri in Harajuku, pentru ca zona a devenit foarte turistica. Asa ca tinerii si-au schimbat locatia, se intalnesc in locuri mai ferite de ochii lumii, unde se pot imbraca cum vor, fara sa fie fotografiati sau judecati de ochii critici ai turistilor. Drept urmare, desi era om langa om in Harajuku, de abia puteai sa mergi, am vazut foarte putine costume. In schimb, atmosfera era fenomenala, cu atatia oameni tineri, care mai de care mai dichisiti si mai in pas cu moda! Iar daca te abati putin de la bulevardul principal, printre stradutele ce se deschid la stanga si la dreapta, dai de o multime de buticuri, magazine artizanale si restaurante mici, specializate pe anumite feluri de mancare traditionala.

Si daca tot am ajuns in zona restaurantelor, parca ni s-a facut iar o foame de lup. Trebuia neaparat sa incercam giozas, un fel de dumplings umplute cu legume si carne de porc, fie fierte, fie prajite in ulei. Iar cel mai renumit restaurant de giozas din Tokyo pare sa fie Gyoza Lou, din zona Harajuku. Am fost putin descumpaniti cand am vazut cat era de mic restaurantul, cu cateva mese in partea dreapta si alte cateva locuri la barul in mijlocul caruia trei bucatari gateau de zor. Iar afara, o coada de cel putin treizeci de persoane in fata noastra. Ba stam, ba nu stam, ba vreau, ba nu vreau, ba merita, ba nu merita. Zece minute de dezbateri, nu am avansat niciun metru. Foame, foame si iar foame. Si pe deasupra, parca incepea sa ploua. Intr-un final ne hotaram sa ramanem. Pana la urma, de ce nu? Un sake, o poveste si gata coada.

Ca sa fim sinceri, de obicei nu facem asta. Nu cautam pe net restaurante renumite, nu mergem la recomandarile Tripadvisor si nu mancam niciodata acolo unde vedem o coada imensa de turisti asteptand sa intre. Si asta pentru ca preferam sa gasim locuri mai autentice, mai putin populare, mai traditionale, mai necunoscute. In Japonia insa e greu sa faci asta, daca nu ai un localnic care sa te ghideze exact catre un loc anume. Din doua motive: iti va fi greu sa gasesti si sa alegi un restaurant dintre atatea sute de optiuni, si pe urma, multe dintre acestea nu ai meniuri in engleza si nici personal care sa vorbeasca limba engleza. Asa ca e cam riscant si poti sa ramai cu un gust amar daca nu mergi la sigur. Asa ca in cazul nostru, recomandarile de pe Tripadvisor si blogurile de mancare citite de Vlarissa, ne-au indrumat catre cea mai buna optiune. Si nu s-au inselat deloc! Da, am stat 30 de minute la coada, insa a meritat pe deplin! Giozas erau absolut perfecte, moi si gustoase, iar combinate cu sosul soia si muraturile tipice, erau pur si simplu ideale! Ca si pana acum, am mancat pana cand nu ne mai puteam ridica de la masa. Comandam intruna, farfurie dupa farfurie si parca nu ne saturam.

Si desi nu ne-ar mai fi trebuit mancare inca doua zile de acum, spre seara am mai incercat si alta mancare traditionala. Aceeasi poveste cu recomandarile de pe net. Top 3 restaurante din Tokyo recomandau pe locul al treilea restaurantul Ichiran din Shibuya, unde nu numai ca gaseai o supa fantastic de buna, insa si preturile erau rezonabile. Din pacate, aceeasi problema cu statul la coada. Dar trebuia sa il incercam, asa ca ne-am impus sa asteptam. Si bine am facut, pentru ca a fost cea mai cea experienta in materie de mancare de pana acum! La intrare, completai un formular, alegand preferintele de supa. Consistenta supei, cantitatea de ulei dorita, iuteala dorita, grosimea noodlesilor, ceapa si usturoi, cu sau fara porc. Nu poti comanda nimic altceva la Ichiran, doar supa ramen. Apoi, in fata unui vending machine, selectai orice alt topping pe care ti-l doreai, apoi plateai si primeai un bilet sau mai multe, in functie de comanda.

Ok, all set. Asezatul la masa acum. In fata noastra, un panou cu doua randuri de beculete palpaitoare din care nu intelegeam nimic. Parea un panou de electricitate pe care hostesa apasa de zor butoane si butonase si aranja clientii. Ne-am prins apoi ca cele doua randuri de beculete erau de fapt locurile la masa. Practic, erau doar doua camere extrem de inguste, unde o masa lunga era separata de niste panouri de bambus. Fiecare client avea patratelul lui, cu un robinet pentru apa si o cortina in fata lui, unde bucatarul servea supa in functie de ce aveai trecut pe bilet.

Doua beculete verzi in partea stanga. Noi, noi, noi vrem acolo! Hostesa ne conduce la locurile noastre, fara sa mai intre insa in camera dubios de ingusta. Ne asezam la masa, fiecare la patratelul lui, ii dam bucatarului biletul si asteptam. 20 de secunde si supa e gata. Perdeluta de bambus se ridica, primim bolul urias, apoi perdeluta coboara. Tu si trei pereti in fata si in laterale. Tu, patratelul tau si supa ramen. Cat de ciudat si totusi cat de interesant! Stia ce stia Tripadvisor! Iar supa… Este pur si simplu delicioasa! Consistenta supei e absolut perfecta iar noodlesii atat de gustosi ca pur si simplu nu te poti indura sa lasi vreunul in farfurie. Am ras tot, ca doua termite. Ne-am ridicat de la masa, cele doua beculete verzi aferente locurilor noastre s-au aprins din nou, iar alti doi clienti deja le ochisera si se indreptau spre ele. La iesire, coada era si mai lunga decat atunci cand venisem noi. Locul acesta e mereu plin, la orice ora!

Cateva ture pe strazile din Shibuya si-apoi la hotel cu noi. Eram morti de oboseala, iar a doua zi aveam sa ne trezim devreme, ca sa mergem la piata de peste. Dar stai asa… Ne vedem dupa atata vreme, venim care din Canada, care din Romania in Tokyo, orasul care nu doarme niciodata, iar noi sa ne culcam la 1 noaptea? Nicidecum! Mergi la 7/11, ia doua sticle diferite de sake si sa petrecem pana dimineata. Muzica romaneasca de acum o suta de ani, de cand eram copii si locuiam cu totii in Romania, 3 Sud Est, T-Shirt, Genius si altele asemenea. O camera de 4m patrati, sase oameni inghesuiti care pe unde apuca, un iphone cu muzica si o boxa de voiaj au facut cea mai cea petrecere. In Tokyo nu se doarme, e clar?! πŸ™‚

2 thoughts on “Tokyo – Government Building, Meiji Shrine, Harajuku, Ramen si Giozas

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s