Boracay – Station 3 si Diniwid Beach

Dormim neintorsi pana a doua zi, n-auzim nici ploaia, nici aerul conditionat troncanind intruna, nici cocosii galagiosi care si-au inceput showul de la 3 dimineata. Luam trocariciul pana la D’Mall si-apoi mergem teleghidati, cu ochii lipiti de somn pana la Station 3. Sa luam micul dejun la Sunny Side Cafe, sa ne convingem daca-si merita locul doi in topul de pe Tripadvisor. Mama mia, si ce cafea! Si ditai portiile pentru uriasi! Clatite pufoase gigant, acoperite de iaurt si gemuri locale, paine de casa in felii generoase inmuiate in branza topita, oua Benedict si sosuri olandeze, platouri de fructe si deserturi delicioase. Ce-i drept, optiuni filipineze n-ai. Si asta vezi cam peste tot. Din dorinta de a se adapta cerintelor turistilor veniti din toata lumea, filipinezii incep usor usor sa renunte la mancarurile traditionale, ori le reinterpreteaza in variante turistice, incat parca isi pierd din identitate. Cel putin in Boracay, mancarea numai traditionala nu e. Ai italian cat cuprinde, paella si alte spaniolisme, mexicanuri, KFC-uri si altele de-ale americanilor, japonez, chinezescuri cat vezi cu ochii si pe ici pe colo cate-un indian. Ai pana si restaurant cu mancare romaneasca pe partea cealalta de White Beach, la Bulabog. Dar daca vrei mancare filipineze get beget, ai sa gasesti cam greu. Dar il credem pe cuvant pe Andrew Zimmern ca in Manilla lucrurile stau altfel si mancarea locala inca se mai gaseste din plin, in special in pietele stradale. Ai si balut, si adobo, lechon, sisig si ce mai vrei!
12721779_10154084637970757_225185638_nDar gata, suficienta mancare pentru ora 8 in dimineata. Imbuibati cu clatite gigant si sandwichuri pentru uriasi, o luam usor spre sud, de-a lungul Station 3-ului. Cum-necum, au disparut subit vanzatorii ambulanti. Nu e nimeni sa-ti taie calea rapid si sa iti arunce in ochi pancarta cu excursii sau “massage maaaaam”. Si parca nici nu mai urla Justin Bieber in boxe, si nici nu mai gasesti KFC-uri la tot pasul. Ici colo un guest house micut, un miros de adobo, un sezlong pierdut pe plaja, un palmier si-o pisica la umbra lui. Parca nu iti vine a crede ca la 300 de metri mai incolo e-un kitch si-un haos de te-apuca pandaliile. Dar asta-i buba aia mare in Boracay. Tot ce inseamna traditie si cultura locala se duce pe apa sambetei, din dorinta disperata de a le face pe plac turistilor. Pacat ca nu inteleg ca americanu’ nu vine in Filipine sa manance hamburger la Mc si ca nici italianului nu-i arde de pizza si paste reinterpretate. Asa ca totul se transforma intr-un amestec de prost gust, lipsit complet de esenta. Dar hei, asa e-n Station 2. Pe-aici, mai pe la sud, se schimba putin ambianta.
12713914_10154084640015757_1260735411_n
12736108_10154084640035757_146922627_n
12714039_10154084640050757_625444304_n
12736052_10154084640075757_449468982_n
10621083_10154084640090757_488321923_n
10711157_10154084640220757_711149053_n
12714058_10154084640230757_446950558_n
Si uite-asa ni se confirma ce-am citit pe internet. La Station 1 e mai de familisti, ai plaja lata, apa perfecta pentru balaceala si restaurante linistite. La Station 2 e nebunia lumii, kitchoseala, clubareala si vanzatori agasanti. Pe cand la Station 3 e plaja hipiotilor, ceva mai linistita si mai putin comerciala. Si daca tot am inteles asta, sa mergem pana n-om mai putea prin soare si caldura, s-ajungem odata la plaja de la Asya Premier Suites. Nu de alta, dar tocmai ce-am vazut pe Instagram niste postari fabuloase de la locul cu pricina. Si uite c-am ajuns. Plaja lata, nisip alb, doua trei sezlonguri pe ici colo, roci pana-n apa si uite parca se intrezare o grota in stanca?! Si-un pat comod si umbra si racoare?! Sa fie adevarat, sa fie aievea?! Intrebam omuletul cat ne cere pe tot paradisul asta ascuns la capatul White Beach-ului. Bauturi si consumatie la bar, perfecto! Asezam tabara in cele doua paturi uriase si lesinam la umbra pentru urmatoarele ore. Si-n lesinatura noastra, combinata poate cu alcoolul din San Miguel, vrajiti de rocile din jur si de apa cristalina, ne pare c-am ajuns din nou pe plaja seychelloasa de pe Praslin. Ne bate gandul sa fim aroganti pentru o zi sa stam la Asya Premier Suites, ca prea arata ca scos din revista. Si piscina, si privilistea, si plaja! Ne trece totusi repede cand auzim de 19.000 de pesos pe noapte si parca ne ia cu dureri de cap. Si cu putina greata. Nu de la pret, ci de la insolatie. Pielea ne sfaraie ca tigaia de la sizzling-ul chinezesc si parca nu mai induram nicio farama de soare.
12736409_10154084640130757_683373378_n
12710900_886655571402649_7944392294088250879_o
10000213_10154084640160757_653426489_n
12746550_10154084640185757_21802570_n
12735959_10154084640215757_30606288_n
12736313_10154084640250757_1724825985_nΒ Ne trambalam pe scarile ostentativ de luxoase de la Asya Premier si-apoi iesim in strada principala sa ne gasim un trocarici. Trecem de la extaz la agonie si dam nas in nas cu realitatea Boracay-ului. Si-a altor insule exotice, ca doar sablonul asta il vezi si-n alte parti. In spatele resorturilor de lux vezi drumuri proaste, case din chirpici si-o saracie lucie. Copii stransi in jurul unui bol de orez. Si oameni care par ca traiesc de azi pe maine. Paradisul Filipinelor e paradis doar pentru turistii cu 19.000 pesos in buzunar pentru o noapte de cazare, nu si pentru bietii oameni de aici.
12736369_10154084659850757_1595302611_n
2
saracie1
saracie2
saracie3
saracie4
Gasim un trocarici pe marginea drumului, mai vechi si mai rablagit ca cele din fata de la D’Mall. 150 pesos pana la noi, la Soffia. Ne urcam care pe unde apuca, cu grija sa n-alunecam in strada. Bancheta din spate e inclinata tare, nu prea ai de ce sa te tii, in fata parbrizul e ciobit, scuterul abia trage si improsca un miros greu de benzina. Unde mai pui ca la deal mai mult sta decat merge. Pare ca trocariciul din spate e cam nervozat si da sa ne depaseasca in tot haosul din jurul nostru. Upsi, ne tinem respiratia cand trece razant prin fata noastra si-a trocariciului din sens opus. Zgalti zgalti in spate, zgalti zgalti in fata, dam sa reglam ghiozdanul pe brate si ups, numai bine ca aproape picam din vehicul. Staaaai, tine bine bara din fata, nu de alta dar e soc si groaza pe drum. Si-abia suntem la D’Mall, mai avem inca pe-atat. Cursa asta pare o aventura si suntem deja semi terorizati de aglomeratie, claxoane, miros de benzina si sunetul continuu de motor ambalat. Pare o scena de film indian in care totul e un haos de nedescris. Nu respecta nimeni nicio regula, dar stai… Nici nu exista reguli aici. Cum necum, cu muschii bratelor incordati pe barele trocariciului, ajungem la panta de la hotel Soffia. “No go up sir”. Cred si eu, abia mergea in linie dreapta, daramite pe panta de inclinatie 45 de grade. Mirosim a benzina din cap pana-n picioare. Parca ni s-a cam luat de trocariciuri si de traficulΒ boracayan πŸ™‚
12746195_10154084640280757_1642048239_n

Dar hei, nu e nimic ce un dus (prea scurt si fara presiune la apa) nu poate rezolva. Ne gatim de seara si-o luam spre Diniwid Beach, aici colea, la zece minute de hotel. Am gasit noi tot pe Instragram (traiasca Instagramul!) ca la Spider House e priveliste frumoasa si cocktailurile bune. Nu ne mai iese schema cu negociatul trocariciului, asa c-o luam vitejeste pe jos. Ne razgandim subit si oprim trocariciul de localnici sa ne duca mai aproape. Urci cand vrei, cobori cand ai nevoie, lasi firfireii la sofer si gata. Daca esti localnic lasi 5 pesos pe cursa, daca esti turist lasi 100. Cam asa merge treaba. Dar nu e bai, macar ajungem la Diniwid. Si hei, ce schimbare de peisaj. Figuri de europeni boemi, sezlonguri pe plaja, muzica buna, lumanarele, valuri zgomotoase, si-o plaja micuta, ascunsa intre dealuri si invadata de flux. E ziua noastra buna de descoperitΒ hidden gem-uri. Venim si zilele urmatoare. Dar pana una alta urcam spre Spider House printre aleile mici si inguste de pe deal. Si dup-o pizza deloc filipineza si ceva cocktailuri albastre de Boracay, stam la povesti din lumea-ntreaga pana cine stie cat o fi ceasu-n noapte. Ajungem la hotel pe prea multe carari, imbatati de cocktailuri, San Migueluri si planuri de plecari cat cuprinde. The world is mine, cam asta e concluzia serii. Si-o s-o vedem pe toata, bucatica cu bucatica!
spider
spider2