iua 3, marti, 24 ianuarie:

De dimineata am anulat cazarea Airbnb din Agaete. Pierdeam prea mult timp conducand (in fiecare zi cam trei ore dus intors) si era mult prea frig ca sa mai stam in zona aceasta. Vazand cat de mare era diferenta de temperatura intre sud si nord ne-am gandit ca pur si simplu nu are rost sa ne chinuim. Este printre putinele dati cand am gresit atat de mult cu alegerea cazarii. Si nu pentru ca nu ne-am fi documentat suficient (chiar am facut-o), ci pentru ca nu am fost mai atenti la nevoile noastre actuale. Am subestimat distantele, am subestimat diferenta de clima si am crezut ca ne va fi foarte bine sa conducem mult si sa ne oprim sa vedem diverse locuri pe drum. Insa ne chinuiam. Fugeam de zona de nord unde era vreme rea ca sa mergem in sud, plecam dimineata devreme si ne intorceam seara tarziu. Pur si simplu nu era deloc comod sa continuam asa pentru tot restul vacantei. Si cum aveau sa fie si cateva zile in care Andrei lucra iar eu trebuia sa stau cu micutii, ne-am gandit ca ne-ar fi infinit mai usor sa fim undeva unde este vremea mai buna, ca sa pot iesi cu ei. Poate ca ar fi fost mai intelept sa luam toate aceste aspecte in calcul atunci cand am ales sa stam in Agaete, insa bazandu-ne pe faptul ca suntem mobili si ca nu ne deranjeaza tot acest du-te vino cu masina, am omis anumite aspecte. Desi calatorim de mult timp cu micutii mici, tot uitam ca trebuie sa facem alegeri mai potrivite, care sa ne inlesneasca vacantele, nu sa le ingreuneze. Iar in acest moment al vietii, cu ei inca micuti, avem nevoie de… comoditate. Am anulat asadar cazarea Airbnb si conform politicii de anulare a gazdei, am putut primi inapoi 50% din noptile ramase de cazare (minus ziua in curs). Pentru ca au fost cateva probleme legate de curatenie, am primit inapoi si taxa de curatare a proprietatii, asadar nu au fost chiar atat de multi bani pierduti (initial credeam ca nu vom putea recupera nimic). Cazarea in sine nu era deloc rea, dimpotriva, era mare, frumoasa, intr-o zona foarte linistita, insa nu ni se potrivea deloc. Cazarea este aceasta, o lasam aici ca referinta, fara sa fie neaparat o recomandare. Dupa cum spuneam, locatia nu este grozava (cel putin nu pentru iarna) dar pretul este foarte accesibil iar casa foarte mare. Am rezervat apoi (destul de in graba) un hotel care sa aiba toate mesele incluse, cel care ne-a atras atentia mai intai. Riu Papaya se numea si parea sa fie ce ne trebuia, piscina exterioara, piscina separata si pentru copii, kids club, cam tot ce am avea nevoie. Peste bugetul nostru dar cam toate hotelurile similare erau peste. Am ales oarecum in disperare, fara sa facem foarte mult research, voiam doar sa gasim o optiune mai buna decat cea aleasa initial.

De dimineata am anulat cazarea Airbnb din Agaete. Pierdeam prea mult timp conducand (in fiecare zi cam trei ore dus intors) si era mult prea frig ca sa mai stam in zona aceasta. Vazand cat de mare era diferenta de temperatura intre sud si nord ne-am gandit ca pur si simplu nu are rost sa ne chinuim. Este printre putinele dati cand am gresit atat de mult cu alegerea cazarii. Si nu pentru ca nu ne-am fi documentat suficient (chiar am facut-o), ci pentru ca nu am fost mai atenti la nevoile noastre actuale. Am subestimat distantele, am subestimat diferenta de clima si am crezut ca ne va fi foarte bine sa conducem mult si sa ne oprim sa vedem diverse locuri pe drum. Insa ne chinuiam. Fugeam de zona de nord unde era vreme rea ca sa mergem in sud, plecam dimineata devreme si ne intorceam seara tarziu. Pur si simplu nu era deloc comod sa continuam asa pentru tot restul vacantei. Si cum aveau sa fie si cateva zile in care Andrei lucra iar eu trebuia sa stau cu micutii, ne-am gandit ca ne-ar fi infinit mai usor sa fim undeva unde este vremea mai buna, ca sa pot iesi cu ei. Poate ca ar fi fost mai intelept sa luam toate aceste aspecte in calcul atunci cand am ales sa stam in Agaete, insa bazandu-ne pe faptul ca suntem mobili si ca nu ne deranjeaza tot acest du-te vino cu masina, am omis anumite aspecte. Desi calatorim de mult timp cu micutii mici, tot uitam ca trebuie sa facem alegeri mai potrivite, care sa ne inlesneasca vacantele, nu sa le ingreuneze. Iar in acest moment al vietii, cu ei inca micuti, avem nevoie de… comoditate. Am anulat asadar cazarea Airbnb si conform politicii de anulare a gazdei, am putut primi inapoi 50% din noptile ramase de cazare (minus ziua in curs). Pentru ca au fost cateva probleme legate de curatenie, am primit inapoi si taxa de curatare a proprietatii, asadar nu au fost chiar atat de multi bani pierduti (initial credeam ca nu vom putea recupera nimic). Cazarea in sine nu era deloc rea, dimpotriva, era mare, frumoasa, intr-o zona foarte linistita, insa nu ni se potrivea deloc. Cazarea este aceasta, o lasam aici ca referinta, fara sa fie neaparat o recomandare. Dupa cum spuneam, locatia nu este grozava (cel putin nu pentru iarna) dar pretul este foarte accesibil iar casa foarte mare. Am rezervat apoi (destul de in graba) un hotel care sa aiba toate mesele incluse, cel care ne-a atras atentia mai intai. Riu Papaya se numea si parea sa fie ce ne trebuia, piscina exterioara, piscina separata si pentru copii, kids club, cam tot ce am avea nevoie. Peste bugetul nostru dar cam toate hotelurile similare erau peste. Am ales oarecum in disperare, fara sa facem foarte mult research, voiam doar sa gasim o optiune mai buna decat cea aleasa initial.

Pe drumul catre sud ne-am gandit sa mai vizitam locuri pe care am fi vrut sa le vedem in zona aceasta de nord, ca sa nu mai fim nevoiti sa ne intoarcem. Asa ca am ales sa ne oprim intai la o plantatie de banane, numita Museo Del Platano, aproape de localitatea Arucas (la 15 minute de capitala Las Palmas). Am mers fara sa stim exact cum se poate vizita si am avut norocul sa nimerim acolo chiar la deschidere (la ora 10), cand se organiza primul tur. In mod normal, ar fi trebuit sa avem o rezervare in avans, cu mentiunea de limba preferata in care avea sa fie organizat turul, insa cum ajunsesem complet intamplator, fara programare, am mers cu primul tur, organizat in spaniola. Ce mod mai eficient de a exersa limba spaniola? 🙂 Desi am mai vizitat tari unde se cultiva banane, a fost pentru prima oara cand am vazut o plantatie de banane. Si ca sa fim foarte sinceri, nu ne-am fi asteptat sa gasim in Canare plantatii de banane 😀 Cel putin bananele Dole, cu care am crescut si pe care le consumam cu totii, cresc in America de Sud, unde sunt temperaturi ridicate si muuuulte precipitatii. Si-atunci cum sa creasca in Canare?! Ei bine, da, chiar cresc in insulele Canare, mai ales in Gran Canaria, in partea de nord a insulei (nu in sud unde este foarte cald dar arid, cu mai putine precipitatii). In Gran Canaria se cultiva un singur soi de banane, Dwarf Cavendish, fructele unor plante scunde (da, asa am aflat si noi ca bananele nu cresc in arbori, ci in plante – planta de banane), foarte dulci. Ca dimensiune, sunt cam jumatate din dimensiunea bananelor din America de Sud, iar gustul este mult mai bun. Este destul de firesc de ce se intampla asta: bananele din America de Sud ajung in Europa congelate, pentru a le opri procesul de coacere (altfel ar ajunge direct stricate) iar prin congelare/refrigerare se pierde din dulceata bananei. Cele din Gran Canaria sunt trimise pe continent in cateva zile, nu au urma de congelare/refrigerare iar procesul de coacere continua, fara sa fie oprit. Si adevarul este ca sunt absolut delicioase, nu cred ca am gustat banane mai bune ca acestea (poate doar bananele acelea extrem de coapte, din care ajungem sa facem banana bread fix inainte de a se strica, cam asa de dulci mi s-au parut si acestea). Soiul acesta de banane Cavendish este cultivat si in Filipine (de fapt este extrem de renumit in Filipine), insa desi am fost acolo, nu imi amintesc sa ma fi surprins la fel de mult gustul bananelor. Ce-i drept insa, in urma cu zece ani interesul meu si relatia mea vizavi de mancare era strict… de supravietuire, asa ca nu as fi putut sa apreciez pe deplin gustul lor 🙂 Am invatat cum sa recunoastem o banana coapta perfect: cea galbena cu mici pete negre pe coaja. Si am aflat ca nu exista seminte de banane! Plantele de banane dau nastere unor “fiice” care se hranesc si cresc din planta-mama. Dupa ce “mama” produce un buchet de banane (uneori poate sa aiba sute de banane si sa atinga o greutate de cateva zeci bune de kilograme), planta moare si face loc plantelor-fiice. Acestea au acelasi parcurs, cresc, dau nastere buchetului, fac plante fiice si mor. Extrem de interesant 🙂

Ne-a placut foarte mult, mai ales noua, adultilor 🙂 Copiii au fost si ei impresionati la inceput, insa fiind un tur organizat, in care trebuia sa urmam grupul si ghidul, si-au cam pierdut interesul dupa ceva timp. Plantele erau sprijinite de niste bete lungi (pentru ca din cauza greutatii ciorchinelui de banane planta s-ar fi putut prabusi, din cauza ca are niste radacini extrem de mici, scurte si putine, care nu o pot ancora in pamant) pe care trebuia sa le evitam ca micutii sa nu se impiedice de ele si sa riscam sa cada vreuna dintre plante peste ei. Nu a durat foarte mult vizita iar la final am avut o mica degustare de marmelada de banane (simpla, cu aloe vera sau cu cactus), lichior de banane si vin de banane. Am mai fi zabovit poate pe acolo, insa veneau deja urmatoarele tururi si se aglomerase destul de mult locul 🙂

Am plecat spre Maspalomas insa pentru ca micutii mici au adormit in masina, ne-am gandit sa profitam putin de timpul linistit sa vedem din masina doua satuce pe care le aveam pe lista: Firgas si Teror. In Firgas am coborat eu, in timp ce Andrei si-a continuat plimbarea cu masina (ca sa nu riste sa ii trezeasca pe copii) ca sa pot sa pozez strada principala, renumita pentru hartile fiecarei insule din arhipelagul Canare si cascada pe mijlocul strazii pietonale. In Teror am trecut doar cu masina, insa nu am putut sa vedem centrul renumit, nu era accesibil sau vizibil din strazile principale, ci doar din zona pietonala. Apoi am ajuns la hotel, unde am avut norocul sa fim upgradati la o camera Family, de doua ori mai mare. Am incheiat seara cu o plimbare prin Maspalomas iar prima impresie despre acest oras a fost ca este mult prea aglomerat (chiar si in extrasezon) si parca prea comercial. Insa intelegem de ce atatia turisti il prefera, este convenabil: vreme buna, o multime de variante de cazare (pentru orice buget si orice preferinta), multe restaurante, multe activitati de vacanta (parc tematic de distractie, parc acvatic), plaja imensa, mall-uri, orice si-ar putea dori un turist vest european. Nu degeaba sunt innebuniti britanicii dupa insulele Canare 🙂

Ziua 4, miercuri, 25 ianuarie:

In trei zile din cele zece petrecute in Gran Canaria, Andrei avea sa lucreze pe parcursul zilei. Asa ca ne-a ajutat foarte mult faptul ca ne aflam intr-un loc unde puteam sa ajung pe jos cu copiii la plaja sau pe faleza. Insa am prins si cateva zile cu vreme mai capricioasa. Cred ca nu ploaia e marea problema in Canare, ci vantul. Bate extrem de tare si face sa para muuuult, mult mai frig. Astfel ca in aceasta zi de miercuri, cand am prins alerta de vant puternica in Maspalomas, nu ne-am aventurat sa facem mare lucru. Am mers pana la Playa de Ingles insa din cauza vantului le intra copiilor nisipul in ochi (de fapt eram cam singurii care se incumetasera sa vina la plaja pe acea vreme), apoi ne-am intors la hotel. Si acum imi amintesc cum se aplecau de tare palmierii in bataia vantului, era tare neplacut de stat afara. Totusi, dupa somnul de pranz al copiilor (din camera de data aceasta, nu din masina cum procedasem in zilele de pana atunci), si dupa ce a terminat Andrei de lucrat, am mers sa vedem satucul alb Fataga, din Valea Celor O Mie de Palmieri. Un satuc recunoscut ca fiind unul dintre cele mai frumoase sate din Spania, asemanator satelor albe (pueblos blancos) din Andalucia. Si satul in sine este foarte frumos (desi micut), insa amplasarea lui este spectaculoasa (fix intre munti). La plecare chiar ne-am indepartat putin de centrul satului ca sa ajungem intr-un punct mai inalt de unde se vedea privelistea catre intregul sat. Minunat 🙂 Tot in zona aceasta, a Vaii Celor O Mie de Palmieri se afla si cateva ferme de camile, unde se organizeaza si plimbari cu camilele. Nu am mers insa (desi ar fi fost interesant pentru copii sa vada camile) dar nu doream sa le calarim sau sa facem orice alt tur cu camilele.

Pe drumul de intoarcere spre hotel am oprit la Mirador Astronomico, un loc renumit pentru a vedea stelele pe cer. Noaptea. Noua ne era cam imposibil sa ne deplasam oriunde noaptea, asa ca nu am avut astfel de ambitii de a veni pana aici (desi pe Andrei l-ar fi tentat sa vina singur). In seara aceea a fost si alerta de vant extrem de puternic in Maspalomas si intr-adevar, era incredibil cat de tare putea sa bata, cum se auzea din camera si cum se indoiau palmierii din fata hotelului! Insula Gran Canaria in sine nu este cunoscuta ca fiind o insula neaparat vantoasa (spre deosebire de Fuerteventura), insa in Maspalomas si Agaete (singurele doua orase unde am stat cazati in aceste zece zile) chiar bate vantul foarte tare, mai ales in lunile de iarna.

Ziua 5, joi, 26 ianuarie, ziua lui Andrei:

Cea de-a 39a aniversare a lui Andrei a inceput la 6:30 dimineata, intr-o zi in care primisesem avertizare de vant foarte puternic in Maspalomas. Nu stiu de ce insistam sa subestimam in continuare vremea din Canare, insa cand am citit stirea ne-am gandit amandoi ca n-aaaaare cum sa fie asa de rau. Ei bine, chiar era atat de rau incat atunci cand deschideam usa de la balcon se trantea mai sa iasa din balamale, sufland tot ce aveam aruncat prin camera cat colo. Saaaaau chiar atat de rau incat sa izbeasca vantul un pahar plin de apa de pe masa si sa il faca tandari pe jos 🙂 Prin urmare, ideea mea de a merge cu copiii la plaja s-a dovedit a nu fi tocmai inteleapta :))) Insa pentru ca Andrei a avut de lucrat pentru birou iar la hotel nu era chip de stat la piscina din cauza vantului (erau 21 de grade dar vantul facea sa para mult mai frig), am incercat sa gasesc o “distractie” pentru pitici. Asa ca ne-am plimbat prin Maspalomas. Printre stradute si hoteluri. Desi imi place statiunea aceasta (in mare parte pentru ca e vremea buna mai mereu, spre deosebire de nordul infrigurat unde am stat cazati initial), nu pot sa spun ca ma da pe spate. Este hotel langa hotel, masina langa masina, butic de suveniruri si chinezarii la tot pasul, cluburi de swingers (cand l-am vazut pe primul m-am gandit ca o fi doar unul razlet pe aici insa nu, chiar e o adevarata “chestie” cu aceste cluburi, sunt peste tot), magazinase, terase over-priced, autocare, grupuri mari peste tot. Cam tot ce inseamna turism de masa. Si desi apreciez enoooorm faptul ca in plina iarna in Romania suntem pe o insula frumoasa din Atlantic, mergand la plimbare in rochie in bretele si mancand inghetata, nu pot sa nu ma gandesc la faptul ca nu inteleg, efectiv nu inteleg de ce prefera oamenii sa transforme atat de mult orice loc frumos exista pe planeta asta. De ce e nevoie in Gran Canaria de drumuri cu nu-stiu-cate benzi, de dinamitat munti pentru tuneluri moderne sau de construit resort langa resort in statiuni deja extrem de aglomerate, precum Maspalomas. Sunt sigura ca parerea mea este profuuuuund influentata de vacanta noastra de anul trecut, in Fuerteventura, unde ne-am format perceptia cum ca arhipelagul insulelor Canare este tot precum salbatica, neexploatata si mistica Fuerteventura. Avand asteptarile acestea, de a gasi si aici o insula mai pustie, in care natura sa fie principala atractie, suntem un pic dezamagiti 🙂

Dupa ce a reusit Andrei sa termine cu biroul, am mers in Las Palmas, la acvariul Poema del Mar, despre care citisem ca ar fi facut de acelasi grup care a construit Loro Parque din Tenerife. Deci… avea sa fie spectaculos! Si chiar a fost! Copiilor le-a placut enorm de mult, erau complet fascinati de tot ce vedeau. Partea care mi s-a parut mie cea mai impresionanta a fost panoul urias de sticla in spatele caruia se afla un acvariu gigant. Conform spuselor lor, ar fi cea mai mare sticla curbata din lume, lunga de 36 de metri, inalta de peste 7 metri si groasa de aproape 40 de centimetri. Bucati uriase de sticla lipita una de alta, cu adevarat impresionant. Si putin infricosator as zice eu, venindu-mi in minte ce am citit despre acvariul din receptia hotelului Radisson din Berlin, care a explodat de curand, varsandu-se un milion de litri de apa in tot lobby-ul si pe strazile din imprejurimi (chiar m-a marcat stirea aceasta, dupa cum se poate vedea :D).

Dupa acvariu, copiii au cazut la datorie in masina, lesinati de somn dupa ce au alergat amandoi incontinuu la acvariu. Asa ca desi planuiam sa dam o fuga prin centrul vechi al capitalei si apoi sa ramanem la un cocktail aniversar la un rooftop bar din Las Palmas am reconfigurat planurile si am vazut centrul din masina, apoi am profitat de linistea din masina ca sa ne intoarcem spre Maspalomas. Aveam doua optiuni de rooftop baruri pe lista, insa pentru ca nu facusem nicio rezervare inainte, urma sa vedem unde puteam merge: IBEX Rooftop Bar sau Veitiuno. Le-am amanat pentru weekend, in cazul in care aveam sa gasim un moment oportun 🙂 In fuga contra cronometru pana in piata Santa Ana (unde am mers sa pozez rapid catedrala in timp ce Andrei dadea ture cu masina) am gasit o cofetarie, de unde am luat o felie de tort mare si o lumanare, ca sa il sarbatorim pe Andrei cum se cuvine 🙂 Am mancat tortul pe drum, in masina, in timp ce micutii inca dormeau. Am regretat acest somn tarziu al lor, seara abia am reusit sa ii culcam, insa a fost pentru o cauza nobila :)))