Inceput de aprilie. Destul de curajos de devreme pentru o aventura in Grecia, dar daca Pastele si vacanta scolara s-au incapatanat sa vina mai devreme anul acesta, ne-am conformat si adaptat. Planul de a merge in Kefalonia de Paste (adica in extra sezon) era de mult pe lista noastra, asa ca ce rost mai avea sa amanam sau sa asteptam un an in care sa nimereasca mai spre final de aprilie, in speranta ca poate-poate prindem vreme un pic mai buna? Grecia in extra sezon e frumoasa si cand nu-i vreme de plaja dar recunosc ca am stat cu inima cat un purice cand verificam in fiecare zi prognoza meteo si ma ingrozeam cand vedeam zi de zi 100% ploaie. Ploaie. Si iar ploaie. A fost liniste deplina pe grupul nostru de Whatsapp (grup destinat acestei excursii) si nimeni nu s-a incumetat sa adreseze acest elefant din camera. Ce aveam sa facem noi, sase adulti si cinci copii energici daca prindeam zi de zi ploaie si frig? N-aveam niciun plan de back-up. Insa din fericire, am avut noroc si de data asta, la fel ca in toamna in Peloponez (final de octombrie) sau ca acum doi ani in Lefkada (final de aprilie – inceput de mai). Ajung sa cred ca exceptiile acestea sunt mai mult norma, dar nu as indrazni sa fac o generalizare legat de vremea din Grecia. In orice caz, a fost o saptamana memorabila. Chiar memorabila.

Cea mai mare insula din arhipelagul Insulelor Ionice, din vestul Greciei. Cea mai verde. Cea mai frumoasa in ochii multora. Cea mai cea. Si chiar daca nu stiu inca daca este intr-adevar in topul topurilor (pentru mine TOATE insulele grecesti sunt superbe, inca nu am o preferata), Kefalonia este fara dubiu o insula minunata. Care are de toate pentru toti. Plaje cu ape turcoaz, pesteri superbe, sate pitoresti, peisaje frumoase, drumuri spectaculoase si sinuoase, vegetatie super, super variata, oameni primitori si mancare buna.

Drumul cu masina pana in Kefalonia n-a fost chiar easy-peasy, dar nici nu ne asteptam sa fie. Stiam exact in ce ne bagam si eram cu totii asumati ca vom avea doua zile mai grele pana la destinatie. Am scris in articolul acesta totul despre drum, cu detalii despre incarcarile masinii electrice, mersul cu feribotul si agonia primei cazari de pe drum (care a fost probabil necesara pentru a ne bucura de extazul cazarii finale). Suntem obisnuiti cu drumurile lungi cu masina, deci n-am facut mare tam-tam cu acest subiect. Si daca am fi vrut sa mergem cu avionul, zborurile directe incepeau din iunie, deci n-a fost deloc in optiunile noastre zburatul.

Primul moment in care am simtit ca am ajuns in Grecia (desi eram deja pe pamant grecesc de cel putin 6-7 ore) a fost cel in care am ajuns in oraselul Astakos. Minuscul, dar ca orice oras de coasta din Grecia (cel putin asa presupun) vibrant si frumos si plin de viata si taverne. Era soare, batea vantul, era rece, nu puteai sta inca in tricou (si totusi stateam in tricou) si ti se facea subit foame cand simteai mirosul de la tavernele care in mod surprinzator erau deschise. Apa marii mi se parea ca are cea mai frumoasa culoare dintre toate marile si oceanele vazute pana atunci (probabil nu era, dar asa se simtea). Peisajul parea ca scos din cele mai frumoase si estetice reels-uri de pe Instagram (probabil ca nu era, dar asa se simtea). Steagul Greciei flutura deasupra noastra, cu fundal de munte impietrit si case albe cu acoperisuri rosii. Copii alergau pe faleza (dupa atatea ore de stat in scaunele masinii, erau bomba de energie) iar in departare se vedea feribotul care avea sa ne duca in Kefalonia. “Salvatorul” care urma sa ne duca departe de grijile din Bucuresti.

“Grecia e tara mea preferata!” i-am auzit pe copii tipand in timp se alergau pe faleza. Oficial incepuse vacanta.

Am mers doua ore si jumatate cu feribotul dar nici nu le-am simtit. Cand am ajuns in Sami parca ajunsesem in cel mai frumos Paradis tropical! Nu cred ca pot explica in cuvinte cat de lunga mi s-a parut iarna asta si faptul ca deodata aveam parte de vreme frumoasa parea inca destul de bizar (mai ales ca in urma cu cateva zile plouase cu bulbuci in zona si fusesera temperaturi foarte scazute). Dar am venit noi cu vremea buna! Sami este un orasel de coasta, foarte micut, dar care ne-a placut foarte mult inca din primul moment. Iar parerea ramane constanta chiar si la finalul calatoriei, chiar si la cateva saptamani dupa, cand scriu acest articol. Stiu ca sunt alte sate/orasele mici mai recomandate pe insula, ca fiind picture perfect si locul ideal pentru turisti si poze de vacanta, insa noua ne-a placut tare mult in Sami. Asa micut, asa mai imperfect, linistit si inca netrezit din amorteala. Eram noi si localnicii la inceput de aprilie, insa tocmai asta l-a facut atat de drag noua. Orasul este al doilea cel mai mare port din Kefalonia, dupa capitala Argostoli. Dar este… un satuc un pic mai mare 🙂

De la feribotul din Sami pana la cazarea noastra am avut de mers 7 minute mari si late. Iar cazarea a fost o oaza in sine! Am stat la Homer Luxury Villas, un complex cu doua vile foarte aproape de Sami. Superba cazarea, cu priveliste foarte frumoasa catre insula, cu camere minunate, terasa mare si cu piscina incalzita. Desgur, la inceput de aprilie numai un suflet de copil putea sa intre in apa aceea, chiar si incalzita fiind! Marea “problema” a cazarilor frumoase in vacata e faptul ca te tenteaza sa stai si sa te relaxezi si bucuri de cazare mai mult (ceea ce am si facut in primele doua zile). Ceea ce pentru mine, vesnic dornica sa vedem “ceva”, poate fi un impediment. Dar sapte zile in Kefalonia aveau sa ne fie mai mult decat suficient pentru perioada aceasta din an. Ideal poate ca ar fi fost zece, in caz de vreme mai calduroasa si mai mult stat la plaje.

Mersul in Grecia in extrasezon a devenit “our thing” si sincer, nu as da pe nimic modul acesta de a vedea Grecia. Insule goale, plaje pustii, fara pic de aglomeratie de sezon. Suna si chiar este ideal. Insa exista desigur si cateva dezavantaje in extrasezon, cum ar fi faptul ca cele mai multe taverne sunt inca inchise. In mod normal, n-ar fi asa o mare problema sa gatim la cazare (iar cazarea aleasa de noi chiar avea o bucatarie extrem de bine echipata, plus gratar afara si tot ce ne trebuia pentru a ne pregati mesele). Dar in Grecia parca e pacat sa nu mananci mancare locala la restaurantele lor. Stiam totusi ca tavernele se deschid in mare parte dupa 1 mai, dar am sperat ca ne vom descurca sa gasim taverne de locanici deschise mai mereu. Ei bineeee… nu prea a fost asa 🙂 Totusi, in Sami am reusit sa gasim vreo doua-trei restaurante care abia ce deschideau (mai degraba pentru Pastele ce urma). Si asa ne-am si inceput prima zi pe insula, mergand la o taverna locala (la restaurantul Dolphins), cu mesele aproape in strada (dar cine trecea pe strada aia, nimeni!) si alegandu-ne “munti” de tzatziki si de altfel… intreg meniul. Sase adulti si cinci copii la o masa, cel mai probabil mai multi clienti decat avusesera intreaga saptamana. Nu stiu, noua nu ni s-a intamplat niciodata in Grecia sa nu mancam bine la o taverna. De asta nici nu am cautat mereu cele mai cele restaurante, cu cele mai bune recenzii. Mereu am nimerit bine. Acum… ori avem noi standarde foarte joase, ori mancarea chiar este delicioasa oriunde ai incerca 🙂

A doua zi am stat mare parte din zi la cazare iar cand ne-am plictisit de atata stat am luat masinile si am mers in satucul Agia Efimia, la 10km departare de Sami (vreo 20minute de mers cu masina), cu intentia e a lua cina undeva in sat. Agia Efimia este un satuc pescaresc care noua ne-a placut tare mult. E intr-un mic golf si ca sa ajungi pana acolo treci pe un drum plin de curbe (grozav pentru pasionatii de sofat). Fiind extra sezon, l-am prins in plina amorteala, insa din cate am inteles nici vara nu este neaparat un loc aglomerat (poate totusi un pic mai vibrant, cu mai multe barci in marina si mai multe restaurante deschise). Ne-am plimbat pe faleza, am coborat pe plaja si… ni s-au lungit urechile cautand ORICE fel de loc unde am fi putut manca. Totul era inchis, de la restaurante la magazine. Si nici tipenie de om pe strada. Asa ca ne-am intors in Sami, unde am mancat la un alt restaurant (din fericire deschis) de pe faleza (restaurantul Mangiare).

Cat despre plaje… in primele doua zile nu am stat la plaja propriu zis. Da, am mers pe plaja cu pietricele din Agia Efimia, dar doar ca sa stam cateva minute sa vedem marea. Nu ni s-a parut o plaja neaparat potrivita pentru venit si stat o jumatate de zi la soare, parea cam micuta si foarte plina de pietre (lucru care le-a placut copiilor teribil de mult). Nici in Sami nu am avut plaja, oraselul este de fapt un port activ, unde vine feribotul de pe continent. Are deschidere la mare, dar nu ai neaparat unde sa faci plaja. Insa suficient de aproape de cazarea noastra era plaja Antisamos (la 10 km departare, cam 15-20 de minute de condus). Restul plajelor vazute de noi erau la distante mai mari: Myrtos Beach, cea mai renumita plaja, la 30 minute de condus de cazare. Plaja Makris Gialos la 36 de minute de condus. Xi Beach la o ora si 10 minute. Capitala Argostoli la 35 minute.

Un alt “minus” ar putea fi si faptul ca in afara sezonului este mult mai greu (in unele cazuri imposibil) de ajuns la anumite plaje, mai ascunse, unde in mod normal se poate ajunge cu barca. Cum ar fi plaja Kamari, pestera Ageredes sau multe alte locuri la care nu poti ajunge cu masina. Poate ca daca ne-am fi stradui extrem de mult, am fi gasit o varianta sa putem ajunge si in astfel de locuri, insa nu am putut apela la varianta clasica, normala, de turisti (tururi cu barcile), erau toate inchise. Asa ca… extra sezonul chiar vine cu liniste in Grecia. Ceea ce poate fi si bine, si rau, depinzand de ce asteptari ai de la vacanta respectiva. Pentru noi a fost minunat sa vedem insula aceasta asa, complet pustie, si sa avem senzatia ca suntem singurii oameni de pe insula. Chiar daca asta a insemnat ca am ratat unele locuri mai spectaculoase. In schimb le-am vazut pe cele renumite de parca ne-ar fi asteptat doar pe noi, si a fost incredibil sa stam pe cele mai faimoase plaje si sa nu fie nimeni, absolut nimeni in preajma noastra. Ceea ce in plin sezon cu siguranta e cam imposibil de realizat.

Insula nu e chiar mica iar distantele pot fi destul de mari intre punctele de atractie. Insa nu a fost neaparat o problema, aveam asteptari realiste in ceea ce priveste vizitatul. In fiecare zi ne planificam ce aveam sa vedem, le grupam pe zone si din fericire, nu am simtit ca am stat prea mult in masina. Dar chiar si daca am fi stat, drumurile ni s-au parut spectaculoase. Insula in sine e spectaculos de verde, de diversa, de animata. Eram obisnuiti cu peisaje grecesti mai aride, stanci, uscaciune, insa in Kefalonia ne-a surprins cu cata usurinta treceam de la conifere, la chiparosi (Toscana de Grecia i-am zis noi) si apoi la tufisuri mediteraneene. Asa ca era cu adevarat o placere sa conduci pe drumurile insulei si sa vezi peisajele din mers.