Boarding complete! Complete 100%, uite ca n-ai unde sa arunci un ac in tot avionul celor de la Blue Air. Zborul de seara, al treilea din zi, niciun loc liber din fata pana-n spate! Nici nu se ridica bine de la sol ca deja o ia la vale, catre Iasi. Ce s-alergi tu pana-n Scotia dupa cel mai scurt zbor comercial din lume de la Westray pana la Papa Westray, cand ai aici in Romanica varianta ieftina si buna. Ei, ce-i drept, celor de la Logan Air le ia vreo 47 de secunde s-ajunga dintr-o parte intr-alta, dar hei, nici cu cele 35 de minute ale Blue Air-ului pan’ la Iasi nu mi-e rusine!

Si hop top, suntem deja ajunsi in orasul colinelor. Dar nu ramanem aici, o luam la sanatoasa pana la Harlau! Hai pana la Maxut, ca sa fim mai exacti. Cu Waze-ul in bord ajungem numai bine la conac, parcam printre livezi si gata, incepe weekendul de boierime la Polizu. Trei pini vechi de vreo suta cincizeci de ani troneaza in mijlocul curtii, la dreapta restaurantul de evenimente, la stanga conacul si curtea si gradinile si livezile de visini si ciresi. Incotro? Sa ne vedem “odaia”, cum ar zice dragutii de bunici.





Si dupa-un coridor ingust, cu camere ce in trecut apartineau celor ce ii serveau pe mai marii boieri, dupa un hol ticsit de obiecte istorice si piese de mobilier autentice, reconditionate perfect, ajungem in sfarsit in fata camerei. Palisandru, asa ii spune. Toate camerele au nume de arbori, cel mai adesea tipuri intalnite pe intregul lor domeniu, intins pe nici mai mult, nici mai putin de 50 de hectare! Deschidem usa din lemn masiv, aceeasi de cand a fost construit conacul, si parca ne coplesesc toate detaliile. Patul urias, canapeaua inflorata, covoarele tesute manual, mesele de lemn lustruit ca la carte, candelabrele, perdelele din tavan pana-n podea si draperiile masive. Cum-necum, zici c-am ajuns inapoi la 1888, cand a fost construit conacul, si parca ne-asteapta afara o petrecere domneasca, cu muzica buna si bucate delicioase. Unde-i rochia de gala?!










Unde mai pui ca fix in fata geamurilor noastre avem terasa uriasa ce da inspre gradinile din spatele, ori poate fata conacului. Pentru ca da, nu prea se stie care-i fata cladirii. Ori cea in care dai in curtea interioara, cu pinii uriasi, ori cea cu gradinile si-apoi livezile. E la alegere, dupa cum i-o placea fiecaruia 🙂 Noi am votat pentru gradini, ca parca prea e frumoasa privelistea. Chiar daca ploua. Si chiar daca este-un frig de ti se face pielea brobonele-brobonele.





Si nu ca am avea ceva impotriva conacelor noi, construite de la zero in timpuri moderne, insa e-asa frumos sa stii ca noaptea vei dormi intr-un loc incarcat cu asa de multa istorie! Parca nici nu ne vine-a crede ca suntem intr-un conac vechi de aproape 150 de ani, in care s-au intamplat atatea si atatea! Pentru ca da, istoria Conacului Polizu e tare interesanta, incepand pe la 1888, cand a fost construit ca si conac de vacanta pentru familia Ghica Deleni. A fost folosit de ei pret de vreo 60 de ani, pana cand a fost ocupat si de ce nu, aproape vandalizat de rusi. Pentru ca toata fatada de piatra a conacului a fost acoperita cu tencuiala, vreo 25.000 de volume de carti rare complet arse, conacul transformat in cazarma ruseasca, in depozit de fructe sau legume, depozit de animale si-apoi in CAP, IAS si alte de-ale comunistilor. Insa uite ca din 2005 pana in 2010 s-a renovat complet conacul, folosindu-se arhivele de poze ale mostenitoarei conacului, iar acum Polizu arata impecabil! Si ce e impresionant de-a dreptul e faptul ca usile si ferestrele pastreaza inca lemnul original, complet reconditionat. Iar tot ce inseamna mobila se face in atelierul de tamplarie din drum, ce apartine de conac. In caz ca va intrebati de unde e biblioteca aceea fabuloasa din restaurant 😛




Nici nu ne-ntoarcem bine in “odaie”, ca-n holul cu oglinda venetiana au aparut farfurii pe masa unde-odinioara se jucau jocuri de societate. Si adevaru’ e ca parca supa crema de castane din meniu suna asa de-apetisant! Ori poate-un peste spada cu legume. Sau stai asa, sa incercam risotto-ul cu hribi, ca tot e noua obsesie gastronomica. Si daca tot e weekend de rasfat, sa fie si un cheesecake delicios, ca l-am ochit deja pe Instagram si pare tare, tare bun. Si doar nu o sa ratam sansa de a incerca vinul acela special de la Cotnari, cu gust asa de bun si diferit fata de clasicele Cotnaruri. Si ah, acum ne pare rau ca nu am incercat si Busuioaca de Bohotin din colectia Domenii Cotnari. Roze, cum altfel? 😀




Dar gata, cu burtile pline si un zambet tamp pe fata (sigur de la prea mult vin!), dormim neintorsi in patul de boier, pana a doua zi, tarziu in dimineata. Si ne trezim numai de dragul micului dejun, pentru zacusca aceea de casa si branza delicioasa. Si pentru laptele batut de tara, si dulceata de visine mari si grasune. In fata bibliotecii pline de carti din restaurant, sorbim ultimele guri de cappucino. Si parca nu ne mai lasam plecati! Dar hei, avem avion in doar cateva ore si trebuie sa pornim la drum!



Dar ne intoarcem! Ne intoarcem sigur, ca tare vrem sa prindem conacul si pe vreme frumoasa. Nu de-alta, dar asa avem o pofta de-alergat in talpile goale prin livada de visini infloriti. Si ce sa vezi, uite c-avem noroc sa prindem o camera libera taman in aprilie, cand infloresc visinii toti! Unde mai pui ca prindem si un super brunch duminica, tot in livada! Ei bine, cine ne-nsoteste? 🙂