2nd prize @ eTravel Awards!

RO: Tadaaaaa! Va povesteam saptamana trecuta ca am fost nominalizati la premiile eTravel la categoria de Best Instagram Account. Ei bine, ieri am aflat ca am castigat locul al doilea! Si-am fost atat de fericiti si de emotionati si de fastaciti si aiuriti! Ne bucuram cum nu se poate de acest premiu si ne motiveaza sa mentinem contul nostru de Instagram actualizat, colorat si aranjat si de-acum inainte!

EN: Tadaaaaa! We were talking last week about our eTravel Awards nomination for the Best Instagram Account Category. Well, yesterday we found out that we won the second prize! And we’ve been so happy and excited and clumsy and weirdie! This prize is a huge joy for us and it motivates us to keep our Instagram account updated, colorful and nice!

#sophie by Andra Paduraru prinlume

RO: Azi in Timisoara, maine-n toata tara! Si-n toata lumea! Da, cam asta-i planul, sa ducem toti designerii romani peste mari si tari si sa spunem cat om putea de tare ca tara noastra nu numai ca e frumoasa de pica, dar mai are si o groaza de oameni frumosi si talentati, care fac ei ce fac si scot niste minunatii din mainile lor, de te intrebi unde incape atata creativitate🙂 Si unde, dar unde sa te lauzi tu cu romanii tai, daca nu in Timisoara? Unde toti peretii-s plin de arta stradala, unde ai muzee la tot pasul si piese de teatru si tot soiul de evenimente de nici nu stii ce sa alegi intai si-ntai? Pai mai e de mirare ca in 2021 o sa fie Timisoara noastra capitala culturala europeana? Iar pana atunci, printre lucrari de renovare prin centrul vechi, printre terase unde se aud ciocnind halbele de Timisoreana rece bocna, printre umbrelute colorate pe strada Alba Iulia, printre caramizile colorate de la Bastion si printre parcuri intinse si verzi pe malul Begai (apropo, Timisoara cic-ar fi Mica Viena), ne plimbam mandri tare ca am descoperit un nou designer roman: Andra Paduraru, cea care face gentile frumoase de la Sophie. O gasiti pe Instagram, pe Facebook si pe site-ul oficial. Spor la cumparaturi😛

EN: Today in Timisoara, tomorrow throughout the country!* Well yup, that’s the plan! To take all the Romanian designers in our travels and let the world know that our country is not only extremely beautiful, but it also has nice and talented people, who make gorgeous things out of their hands, that you really wonder where do they find so much creativity?🙂 And where could we do that, if not in Timisoara? Where all the walls are full of mural paintings, where you have museums and theaters and all sort of nice events all around?! So there’s no wonder that in 2021 Timisoara will be one of the European Cultural Capitals! And until then, among all the renovations from the old city center, the nice terraces where you can hear the clinks of the pints of Timisoreana beer, the colorful umbrellas on Alba Iulia street, the colorful bricks from the Bastion and the green, large parks on the shores of Bega (by the way, they say that Timisoara is the Little Wien), we are proudly wandering around, happy to have discovered another Romanian designer: Andra Paduraru, who makes the beautiful bags from Sophie. You can find her on Instagram, on her Facebook page and her official website. Enjoy your shopping :P

* a slogan used in the Romanian revolution from 1989 

Culori de toamna

RO: Bun, ca tot ne-a apucat isteria cu frunzele si culorile de toamna, de ne-am zgariat pe ochi in fiecare dimineata cand vedeam pozele prietenilor canadieni pe Facebook, si dupa un weekend ploios de nu se poate, de abia am reusit sa facem doua cadre de Doamne-ajuta, ne-am gandit noi sa mai punem putintica sare pe rana si sa citim duminica seara despre asa numitul “leaf peeping“. Adica pozatul si uitatul la frunzele colorate pe timp de toamna, indeosebi in Canada si Statele Unite. Si adevarul e ca ce poate fi mai demential ca o mare de frunze de artar rosii-portocalii, vazute toate din varf de Mont Royal?

EN: Oh well, now that the fall foliage madness got us, as we were envying our Canadian friends for all those lovely pictures posted on Facebook, and after a rainy weekend that did not allow us to take two decent shots, we just thought that it would be appropriate to rub some salt in our wound and read about the so called “leaf peeping” on a Sunday evening. Meaning watching and taking pictures of the colorful autumn leaves, especially in Canada and the United States. And to tell you the truth, what can be better than a large forest of orange and red maple leaves, all seen from up above the Mont Royal?


Quebec, Chateau Frontenac




Niagara Falls


Mont Tremblant


Mont Tremblant








Mont Tremblant


Mont Tremblant

RO: De parca n-ar fi fost suficienta nebunia cu florile de cires pe timp de primavara in Japonia, acum ne-am gasit o noua obsesie😀 Si nicio grija, nu se lasa ei japonezii mai prejos si vin cu replica tomnatica pentru fabuloasa sakura, plina de flori alb-rozalii. Asa ca si in Japonia exista un “leaf peeping” de toata frumusetea, iar japonezii il numesc “koyo“. De fapt, koyo este pur si simplu schimbarea culorii frunzelor, iar activitatea de a vedea tot spectacolul se cheama momijigari. Pai da, ne-aducem aminte ca asa era si primavara. Sakura e fenomenul de inflorire a ciresilor, iar a te uita si a poza ciresii poarta numele de hanami. Gata, am retinut. Si colac peste pupaza, au si ei japonezii, la fel ca americanii ori canadienii, frunze de artar cat vezi cu ochii. N-or fi ei renumiti pentru siropul de artar, dar pe ici pe colo, pe langa multe cani de matcha si ceva pahare de sake, mai fac si japonezii cate-un pic de sirop de artar. Dar hei, intre noi fie vorba, chiar nu e musai sa strabati oceane ca sa vezi culori de toamna in toata splendoarea. Avem si noi, in dulcea Europa, niste minuni de locuri unde sa poti umple cardurile de jpeg-uri🙂 Unul ar fi vestita Scotie. Apoi Bavaria, ca tot e la o aruncatura de bat. Si cum sa uitam de Toscana (unde mai pui ca primesti bonus si o groaza de vinuri proaspete :D), ori poate Irlanda, ori poate Valea Loarei.

EN: And as if the cherry blossom madness during springtime in Japan wasn’t enough, we found a new obsession😀 And no worries, the Japanese people strike back and come with the autumnal replica for the fabulous sakura, full of white and pinkish flowers. So we have some “leaf peeping” in Japan as well, they call it “koyo”. Actually, koyo is simply changing the colors of the leaves, but the activity of watching all this show is called momijigari. Well yes, indeed, we do remember that it was the same during springtime. Sakura is the phenomenon of cherry blossom, but looking and taking pictures is called hanami. Ok, got it. And one more thing, it seems that the Japanese, as well as the Americans and Canadians, have plenty of maple trees as well. Maybe they’re not so renowned for the maple syrup, but what do you now, between all the matcha tea and sake, they also produce some maple syrup. But let’s face it, we don’t need to travel across oceans to see the fall colors. We also have them here, in Europe, some places to fill our cards with tons of jpegs🙂 One would be the famous Scotland. Then Bavaria, which is quite close to us. And how could we forget about Tuscany (we get some bonus as well, as there is wine season now :D), or maybe Ireland, or maybe Loire Valley. 

Thank you Catalin Dima for these amazing photos from Germany!


Nurnberg, Germany


Franconia, Germany


Nurnberg, Germany


Nurnberg, Germany


Bamberg, Germany



RO: Dar ce tot batem campii, si Romanica noastra e de pus in top! Nu de alta, dar am fost in weekend pe Valea Doftanei si mai, mai sa ne zgariem pe ochi ca nu puteam face si noi o poza de Doamna-ajuta cu toate culorile bestiale. Dar ce sa-i faci, daca am prins o ploaie mocaneasca si o ceata densa de abia vedeai trei metri-n fata. Dar cine stie, poate avem ceva mai mult noroc weekendul viitor, pe drumurile olandeze. Revenim, n-am terminat cu nebunia asta cu frunzisul de toamna!😀 To be continued!

EN: But why do we keep rambling about this, as our beautiful Romania is also worth mentioning! As we’ve been to Doftana Valley last weekend, and honestly, we couldn’t take any picture with all those stunning colors. But what can we do, it was drizzling and a thick layer of fog prevented us from seeing even three meters in front of us. But who knows, maybe we’ll have more luck next weekend, on the Dutch roads. So we’ll talk again about this topic, we haven’t finished yet with all this fall foliage madness!😀 To be continued!

Thank you Vali Muresan for the dramatic photos from Pestera Village!


Pestera Village


Pestera Village


Doftana Valley


Bran – Inn on Balaban


Bran – Inn on Balaban


Doftana Valley – Atra Doftana


Bran – Inn on Balaban


Bran – Inn on Balaban


Doftana Valley – Atra Doftana


Bran – Inn on Balaban


Doftana Valley

#cloche prinlume

RO: Ei bine, toata treaba asta cu proiectul nostru de promovat designerii romani (#designeriromaniprinlume) a inceput asta primavara, inainte de plecarea in Toscana. Si asta datorita Ioanei Popa, cu care am vorbit vrute si nevrute despre Italia si sudul Frantei, despre Toscana si castele in mijlocul pustietatii, despre vinuri rosii si seci si paste proaspete, facute-n casa, despre sate pierdute-n varf de coline si despre drumuri prafuite, strajuite de chiparosi inalti. Si-atunci a intervenit dilema dilemelor. Ce rochie sa asortezi cu un castel impunator, asezat fix in mijlocul podgoriilor intinse de nu le vezi capatul. Sa mearga cu peisajul dramatic si cerul plin de nori fiorosi. Cu aleile pietruite din interiorul castelului, de parca ai fi intr-o mica cetate. Cu podgoriile abia inverzite si cu cramele unde miroase a lemn imbibat in vin. Si din toata marea de rochii fabuloase, lucrate manual, din materiale pretioase, de ti-e teama sa le atingi, ne-am oprit la cea mai turbata, cea mai ampla si cea mai plisata dintre toate. Si intre noi fie vorba, tare greu e sa alegi ceva dintre toate minunile facute de Ioana. Si de nu ne credeti pe cuvant, aruncati o privire pe site-ul Cloche, pe pagina de Instagram sau cea de Facebook. Si spor la cumparaturi, ca sigur, sigur nu veti rezista tentatiei😀

EN: Well, the idea of our project for promoting the Romanian fashion designers  (#designeriromaniprinlume) has started last spring, before our vacation in Tuscany. And that happened thanks to Ioana Popa, to whom we have talked nineteen to the dozen about Italy and southern France, about Tuscany and castles in the middle of nowhere, about red and dry wines and fresh homemade pasta, about villages scattered on top of the hills and about dusty roads, lined with tall cypress trees. And then the dilemma arose. What dress should you match with an imposing castle, situated in the middle of the endless vineyards. To match the dramatic scenery and the sky full of fierce clouds. With the cobblestone alleys inside the castle, as if you were in a small citadel. With the barely green vineyards and the wineries where you can feel the smell of wine impregnated in the barrel’s wood. And from all those handmade gorgeous gowns, made of precious fabrics that you are almost afraid to touch them, we have chosen the boldest of them all, the widest and the most pleated one. And between you and me, it’s quite hard to chose something from all the amazing dresses Ioana makes. And if you don’t want to take our word for it, just check the official Cloche website, the Instagram account or Facebook page. There is no doubt you will cave in the temptation. But trust us, it is all worth it😀


RO: Spune internetul asta mare ca Menton ar fi cel mai frumos orasel din toata Franta! Nu stim daca e sau nu adevarat (inafara de Paris nu am vazut niciun alt oras francez pana anul acesta), dar intelegem de unde vine toata faima asta🙂 Si cum sa fie altfel cand Menton-ul este fix ultimul oras inainte de a intra in Italia, deci locul unde cultura si gastronomia frantuzeasca se combina intr-un mod atat de interesant cu cele italienesti, de zici c-ai ajuns in Raiul de pe Pamant.

EN: This holy Internet says that Menton is the most beautiful town in France! We can’t say if this is true or not (beside Paris we haven’t seen any other French town until now), but we do understand where this reputation comes from🙂 And how could it be different, when Menton is the last town before entering Italy, so the place where the French culture and gastronomy matches in such an interesting way with the Italian ones, that you might think you’ve reached Heaven on Earth! 
RO: Ca sa fim sinceri, am fost foarte pe fuga in Menton. Ca de altfel, in toata vacanta de pe Coasta de Azur. Am alergat dintr-o parte in alta ca niste titirezi si-am indesat cat mai multe orasele in cele trei zile mari si late. Dar nu-i bai, numai bine am vazut cate un pic din fiecare, si-acuma stim exact ce-avem de facut data viitoare cand venim. Iar in Menton avem de gand sa stam pana ne-om plictisi! Unde mai pui ca am bifat in calendar deja ca de pe 13 februarie pana pe 2 martie are loc al doilea cel mai important eveniment de pe Riviera…. aaaaah, Coasta de Azur, sa nu suparam francezii nationalisti ca le atribuim italienisme🙂  Da, da, dupa Formula 1 din Monaco, cea mai mare valva din sudul Frantei are loc la Festivalul Lamailor. La Fete du Citron. De parca nu era suficient ca aveau deja grozavia de Festival al Lavendei, din iunie pana in august, s-au gandit ei francezii din sud sa iti mai dea un motiv in plus sa fii nebun dupa Provence! Si stai, ca nu e asa, oricum, o piata cu trei lamai si doua decoratiuni pe tematica. Nooo. Tot orasul e plin de giganti facuti din lamai (si portocale), un fel de Carnaval de la Rio reinterpretat. E nebunie curata, curata!

EN: To be honest, we’ve been on the run in Menton. Actually, in all our holiday in Cote d’Azur. We ran from one place to the other am we’ve squeezed as many towns as we could in only three days. But this is not a problem, as we’ve seen bits of everything and we now know what to do and see next time when we’ll be here. And we’re planning to stay in Menton until we’ll get bored of it! Oh, and let’s not forget🙂 We already updated our calendar, as from 13th of February until 2nd of March there is the second most important event from the Riviera… aaaah, Cote d’Azur, so that we will not upset the French nationalists with given them Italian titles🙂 Yup, after Monaco Formula 1, the biggest bustle in southern France is The Lemon Festival. La Fete du Citron. As if there wasn’t enough that they already had the amazing Lavender Festival, from June to August, the French people thought that it would be best to give us an extra reason to be crazy about Provence! And wait for it, this event is not as simple as it might seem, with two or three lemons and some thematic decorations. Well nooooo. All the city is full of lemon (and oranges) giants, a kind of reinterpreted Rio Carnival. It’s totally madness!
RO: Si am mai adus vorba despre influenta italienilor in alte cateva articole despre Coasta de Azur, dar in Menton parca se simte si mai pregnant🙂 Nici nu ar putea fi altfel, daca stai sa te gandesti ca esti la fix un pas de Italia. Si pan’ la urma… Mentonul e in Franta abia de pe la 1860, deci cum sa nu ramana impregnat mirosul de pizza&pasta, cum sa nu le placa francezilor de aici siesta de la pranz (aka riposo, am spaniolizat termenul fara intentie :D), cum sa nu se preia arhitectura tipica italiana, culorile si florile si strazile inguste? Un lucru e cert. N-o fi el Mentonul cel mai vizitat si apreciat orasel de pe Coasta de Azur, n-o avea el port urias cu iahturi de n (luate cate n) milioane de dolari, n-o avea muzica si petreceri nebune ca-n St. Tropez, n-o avea nici cazino luxos ca-n Monaco, nici Promenade des Anglais ca-n Nisa, nici filme si fitoseala ca prin Cannes, dar are un ceva autentic, o liniste si-o relaxare de zici ca sta timpul in loc. Si intre noi fie vorba, ce poate fi mai ideal pe lumea asta decat o combinatie si mai ideala de frantuzesc cu italienesc. Asa ca da, am hotarat! Menton e favoritul nostru de pe Coasta de Azur!

EN: We already talked about the Italian influence in some other articles about Cote d’Azur, but here in Menton it feels even more obvious🙂 It couldn’t be different if you think that you’re just on step away from Italy. And in the end… Menton is part of France only from 1860, so how could you not notice the smell of pizza&pasta, how could the French people not like the afternoon siestas (aka riposo, we used the Spanish term without intention :D), how could they not take the typical Italian architecture, the colors and the flowers and the narrow streets? One thing is certain. Maybe Menton is not the most visited nor the most appreciated town in Cote d’Azur, maybe it doesn’t have a huge harbor with billion dollars yachts, maybe it doesn’t have music and crazy parties as in St. Tropez, luxurious casino as in Monaco, Promenade des Anglais as in Nice or movies and fancy stuff as in Cannes, but it has something authentic, tranquility and relaxation as if time stood still. And between you and me, what can be more ideal in this world than an even more ideal combination of French and Italian🙂 So yes, we finally decided! Menton is our favorite town in Cote d’Azur!

Insulele Azore – ziua 3 – Centrul

A doua zi cu trezire la prima ora-n dimineata si nici macar un singur comentariu din partea vreunuia dintre noi. Ar fi si culmea sa te plangi ca te trezesti cu zgomot de avioane trecand razant pe deasupra ferestrei. Ba unde mai pui c-atata energie avem la ora 7 si-un pic, de zici c-am inghitit un flacon intreg de magneziu, ca ne-apuca si-o sesiune de spotting rapid, inainte de turul la balene. Si-n doi timpi si trei miscari facem rapid cei trei (ori poate patru?!) kilometri pana la Picos de Aventura, c-ai zice ca suntem cei mai tari competitori ai lui Usain Bolt. Si iata-ne mandri postati la usa turului cu balene, in speranta ca suntem putini, ca doar sa fim seriosi, cin’ se trezeste cu noaptea-n cap in vacanta ca sa vada balene?! Ei bine noi. Si-alti vreo cincizeci de indivizi care se bat de mama focului pe pelerinele mai fandosite si pe vestele de salvare.
Buuun, taman ce ne place noua, sa facem tururi de turisti. In care sa n-ai loc s-arunci un bat in barca. Dar hei, cica avem sanse sa vedem balene azi, “we are soooo lucky” dupa cum ne zice madmoazela la prezentare. Si daca nu vedem balene, nu-i bai, sigur, sigur vedem delfini. Asa ca hai, tup tup toata lumea-n barca, imbracarea cu pelerinele si vesta de salvare peste gat. Obligatoriu! Sea sick anyone? Cin’ sa stie?! Noi suntem un fel de supermani, n-avem nici rau de mare, nici nevoie de pastile anti greata, nici nimic! Sa mergem la balene, hai, hai, hai! Si ce sa faca, skipperul se conformeaza si-apasa pedala de acceleratie (vorba vine), si dusi suntem in larg. In fata, biologul povesteste de mama focului despre delfini in portugheza, lumea se entuziasmeaza, uau-uri si uou-uri cat cuprinde, iar noi pricepem fix o iota “molto intelijente, molto, molto”. Daaaar, to the left! To the right! Nu reusim sa vedem nimic si mai si stam cu ochii focusati in obiectiv in timp ce vine valu’ si-mi ia… delfinul neprins in cadru. Dar fix in partea opusa noua sar de nu se poate cate doi si cate trei, nestingheriti si parca sa ne faca-n ciuda. Pai nu ne-a zis biologul ca sunt “molto intelijente“?! Nu se lasa ei cu una cu doua pozati de turistii cei nesatui de rafala de poze.
Dar las’ ca au ei delfinii un cusur, si acela este lenea. Cum apar valuri mai maricele, cum ii vezi hop top inotand odata cu valul, sa mai conserve si ei din energie. Si-asta ce inseamna? Ei bine, inseamna ca stau la suprafata, si-s numai bun de prins in cadru. Ce-i drept, nu se vad topaind ca-n reviste si documentare, dar se vad! Si-atunci cand ti-e lumea mai draga, auzi urland din varful barcii: “Shaaaark!!!”. Plin de sharci in jurul nostru care va sa zica. 1-0 pentru delfinul buclucas care-si flutura aripioara printre valuri de baga spaima-n turistii care i-au invadat habitatul. Pai nu?! Sa mai conteste cineva ca delfinii sunt cele mai inteligente creaturi de pe pamant, chipurile dupa om :p
Delfini – vazut, rau de mare – vazut, udat din cap pana-n picioare – vazut, balene insa… Nici urma de ele. Iar am venit prea tarziu, sezonul lor pare ca s-a incheiat prin iulie. Asa ca turul se incheie cu alta repriza de delfini jucausi si alta sesiune de sea sick. Si-acum intre noi fie vorba, n-am sti sigur daca sa recomandam sau nu turul. Nu pentru ca ar fi o problema cu compania, nici vorba de asa ceva, serviciile lor sunt foarte ok. Insa sansele sa vezi animalele pe care ti le promit (si e ditamai lista), sunt cam mici. Da, vezi delfini, aproape garantat, dar nu facand tumbe in aer, rostogolindu-se peste val si mai stim noi ce scamatorii de National Geographic. E drept ca toate ghidurile turistice zic sa faci turul de whale-watching (ca daca nu in Azore, atunci unde?!), insa parca am fi tentati sa zicem ca cei 75 de euro de persoana pot fi investiti mai bine de-atat. Ori cine stie, poate suntem noi influentati de experienta neplacuta cu raul de mare si nu mai putem fi complet obiectivi🙂 Asta pe de o parte, iar pe de alta industria balenelor. Da, e drept ca in secolul 19 azorenii traiau de pe urma balenelor, iar grasimea lor o foloseau pentru diverse uleiuri industriale si produse cosmetice, ceea ce da, le aducea ceva venit pescarilor (asa numitilor whale hunters), insa parca nu e tocmai cea mai respectabila traditie. O fi parte din cultura azoreana si o fi interzisa acum omorarea balenelor, insa tururile astea de whale watching parca sunt o alternativa (mai putin violenta) a exploatarii animalelor marine🙂 Ori fie, om fi noi nebuni si prea sensibili. Asa, si ca sa revenim, sansele sa vedem vreo balena erau foarte mici. Chiar daca pe tablia celor de la Picos de Aventura aparea ca s-au vazut balene cu numai doua zile inainte de venirea noastra, sezonul oficial este aprilie-iunie. Asa ca jumatatea lui august este clar prea tarziu. Si-n plus, am avut noroc de-o zi cum nu se poate mai nepotrivita pentru turul acesta. Batea un vant si marea era asa de agitata, iar valurile asa de mari, ca era practic imposibil sa vezi delfinii saltareti altfel decat prin ochii unui tele-obiectiv. Asa ca una peste alta, nu mergeti pe mana noastra, poate aveti ceva mai mult noroc🙂
Bun, acum c-avem din nou piciorul pe pamant, ne ia si foamea si oboseala si isteria. Rapid in centru, in spatele portii arcuite din Ponta Delgada, sa cautam restaurantele recomandate de Miguel, gazda noastra, insemnate pe harta cu “traditional food, very good”. Ajungem la Calcado di Cais, cel unde cu-o seara inainte nu puteai arunca un ac de cata lume era pe terasa. Fitosenie, semi-masterchefeala, preturi peste medie, insa mancare delicioasa (si-o branza proaspata traditionala asa de buna!), iar atmosfera tare draguta. Si niste prajituri de te iau pandaliile! Trec si nervii, si oboseala si tot si suntem gata de traseu. Mergem in centru? Centru sa fie!

Ce recomanda Miguel pe harta pentru centrul insulei? Ei bine, Lagoa do Fogo, laguna focului cu alte cuvinte. Pai cum sa se numeasca altfel daca e formata intr-un crater vulcanic unde acum ceva vreme bolborosea lava de mama focului? Acum nici urma de lava, cel putin nu la vedere. Totul e acoperit de verdeata (ca doar nu degeaba ii zice lui Sao Miguel insula verde a arhipelagului azorean), iar apa e de-un albastru verzui de zici ca nu e realitate. Dar ce e si mai si in “miradouro”-urile din preajma e ca pe de-o parte si de alta a lagunei se vede oceanul. Si partea nordica, si partea sudica. Nici n-ar avea cum sa fie altfel, gandindu-ne ca in zona asta insula nu are mai mult de 8km latine.

Si-acum e-acum. Urmeaza Caldeira da Velha, locul acela de l-am vazut pe Pinterest, cu piscina (naturala, evident) si cascada din spate. In mijlocul padurii! E probabil unul dintre putinele locuri unde se plateste intrare, insa cei doi euro pe bilet merita cu varf si indesat! Ajungi practic intr-o padure unde poti sa te scalzi in apa adunata de la cascada. Intr-o caldera, daca ii putem spune asa🙂 Sansele sa o gasesti goala si sa te balacesti ca intr-un jacuzzi personal sunt cam mici, insa e suficient spatiu pentru toata lumea.
caldeira-velha-azores-sao-miguelSi-apoi din categoria “de-ale lui Miguel” o luam spre Salto do Cabrito. Habar n-avem ce e, ne-aducem vag aminte ca ne vorbea cu patos Miguel despre un loc frumos la nord de Lagoa de Fogo. Ce-om gasi acolo, Dumnezeu cu mila! Dar mergem! Un indicator ne anunta sa o luam ma dreapta, pe-un drum laturalnic plin de praf. Apoi ajungem la o panta de x (luate cate y) grade inclinatie, de abia stapanim furia Corsicai de-a o lua la goana. Si-apoi dam de-o parcare si o cladire betonata. Serios, Miguel? Asta e hidden gem-ul tau? Dar hei, copii, uitati cum sta treaba cu rabdarea si cu marea?🙂 Dupa cladirea betonata e-un Paradis mai Paradis ca Paradisul (nu am avut mai multa inspiratie pentru o expresie mai de Doamne ajuta). Islanda intruchipata in climat moderat, cu verdeata si caldura. Stanci uriase prin mijlocul carora curge navalnic un paraias de cascada cu o forta de arunca apa peste tot in jur. Lasam sandaua la margine de rau si saltam ca doua balerine printre pietrele alunecoase, pana ce ajungem la baza cascadei. Apa e rece sloi. In fata noastra cativa curajosi plonjeaza fara stres. Dupa grimasele de pe fata lor e clar ca nu-i a buna. Hai sa mai stam o zi, ne facem curaj si revenim. Deci care va sa zica Miguel avea dreptate cu saltul lui Cabrito🙂 Bun, ce zice mai departe? Nici ca ne mai indoim de-acum inainte de vorba sfanta a lui Miguel.
Cica sa dam o fuga pana-n nord, la Plaja do Moinhos. Si pentru plaja in sine, dar mai degraba pentru priveliste. “Beach + bar + nice views” zice Miguel, asa ca-i dam crezare. Si adevarul e ca nu e rau deloc! Barul nu-i cine stie ce fitosenie, dar este fix pe plaja si da, privelistea e chiar frumoasa. Si au granizada roz-albastru gigant. Nu stim pentru cine (altcineva inafara de Andrei :D) ar conta aceasta pretioasa informatie, insa pare ca trebuie mentionat😀 Si burgeri de vita, dar asta nu e o surpriza, gandindu-ne la cum sunt azorenii cu carnea de vita. Aaa, apropo, Miguel ne-a trecut  pe lista un restaurant renumit pentru cea mai buna friptura de vita din Sao Miguel. Se numeste Restaurante da Associação Agrícola si e undeva in nord. Noi n-am ajuns, dar daca mergeti voi ne spuneti cum a fost :p
Where to next? Pai pare c-am ajuns deja pe ruta ceaiului, asa ca dam o fuga pana la Gorreana, cica singura plantatie de ceai din Europa. Nu stim exact daca o fi intr-adevar singura, dar e printre cele mai vechi si autentice. Si asta-i suficient cat s-o vedem si sa gustam niste ceai verde ori negru. Pe langa campuri intregi de plantatii de ceai, interesant e interiorul Gorreanei, unde chiar ai impresia ca timpul a stat complet pe loc. Echipamentele sunt vechi de cand lumea (si autentice!), iar oamenii separa manual inca frunzele de ceai. Ar mai fi si alte plantatii, ca doar e plina insula de campuri de ceai, dar dam o fuga pana-n Maia. Cat sa vedem si-aici piscine naturale si satuc de localnici.
Si-acum e-acum! Highlight-ul zilei, locul complet secret al lui Miguel, unde ii place sa mearga la pescuit. O plaja de nu am gasit-o pe niciun site ori blog de calatorii, si nici in vreun ghid turistic. Praia Viola ii spune si e de departe cea mai frumoasa plaja vazuta! Dupa standardele noastre s-ar ridica cam la nivelul celor vazute in Seychelles, cel putin ca peisaj si decor dramatic. Mergem pe drumul de coasta pana ajungem la capatul lui, parcam si-o luam la pas pe o poteca ce traverseaza un parau. O priveliste dementiala catre ocean. Aici ai stanca inalta si imediat dupa plonjezi in ocean. Dar nu plonjam, o luam in jos pe treptele inguste de piatra si-apoi surpriza, dam de o insiruire de case de piatra abandonate. Si tindem sa credem ca sunt foste case de pescari, desi par sa fi fost cam prea instariti pescarii azoreni. De fapt si de drept sunt foste mori de vant. Mori de apa, nu de vant, alea-s in Olanda, trezirea!🙂 Ideea e ca pe vremuri demult apuse, morile erau folosite pentru macinarea graului si porumbului. Acum insa n-a mai ramas mare lucru din ele, dar cum-necum contribuie la toata atmosfera de drama de la Praia Viola. Mai pui si un pic de sunet rasunator de valuri izbite de stanci, un pic de vant de sa te ia pe sus, un pic de nisip negru zburandu-ti prin par, si gata, e cadrul perfect de drama queen🙂 Dar e senzational, serios!
Si-acum daca tot am intrat in cercul “miguelismelor” e clar ca facem cum scrie la carte (la harta mai degraba) si pentru apus. E insemnat ca cica la plaja la Santa Barbara s-ar vedea cel mai cel apus de pe toata insula. Best sunset ever, spune barman-ul de la TuKaTuLa, care “prepara” rapid un vin rosu si-o sangria. Si adevarul e ca nu prea-ti mai trebuie nimic cand ai in fata un Ocean Atlantic inspumat si-un cer inrosit de nu-ti mai trebuie sa te intorci acasa. Sa ramai sa dormi pe plaja pana dimineata. Si maine si poimaine sa faci acelasi lucru, copy paste🙂 Aaah, sincer, atata-i de frumoasa insula asta ca nu pricepem de ce este (inca) atat de putin vizitata de turisti. Dar sa ramana asa! Pentru noi. Doar pentru noi😀


Slava cerului, in sfarsit o ora umana de zbor! Nu ne mai trezim cu noaptea-n cap si colac peste pupaza ajungem la destinatie in numai 40 de minute, mari si late! Avionu-i full, cap coada, n-ai loc sa arunci un ac, dar nici nu-i de mirare, cand biletele costa mai putin ca o comanda de pizza. Traiasca Ryan Air pentru ruta noua catre Timisoara! Si nici nu ne dezmeticim cum trebuie, ca avionul o si ia la vale si in doi timpi si trei miscari trecem razant prin fata aeroportului Traian Vuia. N-avem masina inchiriata, ca doar intre noi fie vorba, cine dintre cei opt muschetari ar fi vrut sa-si sacrifice un weekend intreg de baut Timisoreana pentru un condus? Pentru ca apropo, la fabrica de bere Timisoreana e un restaurant demential – Curtea Berarilor, unde gasesti Timisoareana nefiltrata (cam singurul loc din oras unde se vinde). Dar hei, facem ce facem si incepem articolul tot cu bauta.

Update dupa ce am scris articolul: Dumnezeule mare, nu credeam ca putem pune atatea poze la un loc, dar asa-i cand pleci la drum cu trei fotografi😀 Nu stii ce s-alegi mai intai😀

Update 2: Se pare ca am gresit! Restaurantul din spatele fabricii de bere s-ar numi La Fabrica, nu Curtea Berarilor😀 Dar par sa faca parte din acelasi lant, deci tot pe acolo :P 
Cand de fapt Timisoara-i despre centrul vechi, acum renovat si reabilitat, cu cladiri vechi aranjate si colorate mai ceva ca-n centrul Varsoviei. E o a doua rEvolutie a orasului, dupa cum spun timisorenii🙂 Strazi pavate, complet pietonale, terase, arta stradala, totul arata complet schimbat fata de acum trei ani, cand am fost ultima oara. Nici nu putea fi altfel, mai ales acum, ca orasul a fost desemnat capitala europeana culturala in 2021. Iar lupta a fost tare stransa, pentru ca in cursa au fost orase ca Iasi, Cluj si batranul Bucuresti. Asa ca timisorenii s-au pus pe treaba si vor sa schimbe fata orasului🙂 Pai nu-i asa ca Banatu-i fruncea?😀
Si doar n-am uitat ca Timisoara a fost primul oras din Romania cu iluminat electric stradal, taman de la 1884! Si tot aici s-a plimbat in voie prin strazile din centru primul tramvai electric. Si ce sa vezi, tot aici a aparut si primul ziar din Romania, in 1771. A, si-am uitat sa spunem despre prima bibilioteca cu sala de lectura din Imperiul Austriac. Da, tot aici, in Timisoara a aparut, mai exact in 1815 :) Deci ce sa mai, isi merita pe deplin titlul de capitala culturala si sinceri sa fim, abia asteptam sa vedem cum o sa arate orasul in 2021 si ce evenimente culturale o sa mai apara. Pana una alta ne bucuram de muzica folk cantata la fiecare colt de strada in centrul vechi, in drum spre Piata Unirii. Or fi ele numai cateva grade afara si-un frig de-ngheata pietrele, dar parca-i pacat sa nu facem un backing vocals pentru chitaristii care canta de zor muzica lui Gheorghe Gheorgiu. Ei si aproape ca uitasem ca si trupa Phoenix tot aici, in Timisoara s-a format🙂 Pai cum era cu “Veniti cu nooooi, tineri din Timisoaraaaaa”?😀
Si pe langa toata atmosfera asta boema si plina de artisti, si muzica si piese de teatru, Timisoara mai are un as in maneca cu spatiile verzi si parcurile. Cica s-ar zice ca e Mica Viena, tocmai pentru ca e plina de vegetatie🙂 Si adevarul e ca Bega-i plina de parcuri de-o parte si de alta. Plina de salcii in mod special, de ne-auzi pe toti urland cat ne tin plamanii (de-am fi in stare sa intoarcem toate scaunele la Vocea Romaniei :D) “de-ai fi tu salcie la maaaaaaal, m-as face rau la umbra taaaaaaaaa”. Cu scuzele de rigoare Mihaelei Mihai pentru afonia fiecaruia dintre noi😀
A, si daca tot vorbim de Bega, e musai de zis ca se lucreaza la un proiect tare simpatic de transport comun pe apa. Da, da, un vaporas alb, pe nume Decebal, o sa se plimbe pe apele Begai mai ceva ca vaporetto-urile din Venetia. Intai si-ntai ca agrement, apoi ca transport in comun. Atata doar ca momentan se afla inca in probe functionale si din ce-am citit noi pe net sunt in stadiul asta inca din mai. Suntem in octombrie. Dar care-i graba?😛

Bun, deci avem piese de teatru, avem muzica (apropo, era sa uitam de Festivalul Plai care se organizeaza in fiecare an in septembrie), avem centru vechi “ca afara”, avem spatii verzi, lipseste ceva? Un pic de arta murala, dar avem si de-asta pe toti peretii Timisoarei🙂 Unde te uiti dai de vreo pictura pe cladiri. Si asta face ca tot centrul Timisoarei sa fie plin de viata si de culoare. Si ce sa vezi, in Timisoara s-a organizat in 2011 primul festival de arta stradala si graffiti (FISART) din Romania, si de-atunci se tine in fiecare an. Aha, asta explica de ce sunt grafitti-uri peste tot. Si de ce arata atat de bine, mai ceva ca picturile murale din Le Plateau-ul din Montreal! Nu degeaba se munceste de zor la proiectul “Timisoara Open Art City” 🙂
Si-acum sa vorbim despre lucruri cu adevarat serioase😀 Si-anume despre fabrica de bere Timisoreana, ca doar asta a fost unul dintre principalele motive pentru care am venit in Timisoara. Glumim! Dar cum gura pacatosului adevar graieste si cum in orice gluma exista un strop de adevar… De dragul istoriei (nu al berii), mergem la Fabrica de Bere Timisoreana, cea mai veche fabrica de bere din Romania, construita in 1718. Noroc cu armata austriaca care avea nevoie de provizii si alimentare cu putin malt si hamei, ca doar pentru ei s-a ridicat fabrica😀
Cert ca pe langa fabrica in sine, mai e si restaurantul Curtea Berarilor, unde se mananca tare bine si unde se bea Timisoreana nefiltrata la 5 lei halba😀 Stim, repetam informatia, dar parca merita spus de doua ori😀 Si daca tot suntem la capitolul mancare, un alt restaurant care ne-a placut tare mult e Casa Bunicii. Mancare traditionala romaneasca, cu ceva influente nemtesti (au niste spatzle cu branza de te lingi pe degete!). Pai doar nu era sa ramana Banatul fara ceva amprente gastronomice de la svabii banateni!
Nici nu stim despre ce sa vorbim mai intai cand vine vorba despre Timisoara. Stim cu totii ce importanta istorica are orasul pentru tara noastra, ca doar aici a pornit revolutia. Pe 20 decembrie 1989 Timisoara era primul oras liber de comunism din Romania. Si adevarul e ca te cam ia cu fiori cand inca mai vezi in Piata Victoriei urme de glonte in cladiri. Se organizeaza tot felul de tururi de parcurs traseul revolutiei, incepand din cartierele dinafara centrului, unde s-au tinut lupte de strada, pana in centru, la Piata Victoriei, Piata Operei si Piata Unirii. Dar cu toata istoria asta apasatoare, orasul a reinviat. Si ce e frumos la timisoreni e ca stiu sa se reinventeze, sa se transforme si sa mearga mai departe. Iar acum, cu noul titlul de capitala europeana culturala in 2021, parca a prins si mai multa viata. Da, e inca un oras domol, cum am zice noi, bucurestenii agitati si titirezi, insa tocmai asta e farmecul orasului. Ai unde sa te plimbi in voie, ai spatii verzi, ai liniste, si slava cerului NU ai trafic. Ai locuri frumoase, baruri interesante, restaurante cu mancare ca la mama acasa, stradute cochete, porumbei, flori, arta. Si desi totul se transforma si devine din ce in ce mai mult un oras modern, european, se simte inca patina trecutului. Si fix asta e frumos si interesant in Timisoara, si tare-am vrea sa nu se schimbe niciodata treaba asta🙂