Ma trezisem cu noaptea-n cap, asteptand cu nerabdare micul dejun pe care Alison si David ni-l promisesera inca de cu seara. Ma foiam nelinistita in pat, aprindeam ba stingeam lumina in camera, ma plimbam pe podeaua de lemn ce scartaia enervant la fiecare pas, doar doar sa reusesc sa il trezesc s-apoi sa coboram odata la micul dejun. Niciunul dintre tertipurile mele nu a functionat. M-am resemnat si am asteptat linistita pana a sunat ceasul la ora 8, pentru ca apoi sa dau trezirea oficiala.

“Mi-e foameeeeeee!”

Am coborat rapid la masa cu harta in mana, ca sa putem face traseul intregii zile. O cana de ceai englezesc, o gura de lapte si multi biscuiti intinsi pe toata masa. Uitasem ca gazdele imi pregatisera si un mic dejun cald, tipicul english breakfast in varianta vegetariana. Nu imi place micul dejun englezesc, oricum ar fi facut si orice ar contine. Pur si simplu nu imi place! Insa vazandu-i cat de mult s-au chinuit sa imi faca pe plac, a trebuit sa gust si sa ma arat foarte impresionata de gust 🙂 De altfel nici nu aveam ce sa le reprosez… Cei doi batranei care aveau guest house-ul faceau totul in casa, de la administrare pana la curatenie si mancare, si aveau grija ca fiecare oaspete sa se simta in largul lui, sa nu ii lipseasca nimic.

Am pornit apoi la drum, desi vremea nu prea ne indruma deloc sa iesim din casa. Ploaie marunta si deasa, vant puternic si un frig de nu puteai sta afara. Typical english weather. Destinatia? Beachy Head, mai exact Seven Sisters si satucele autentice din imprejurimi. Beachy Head este zona de coasta din sudul Angliei, si a fost formata in urma cu 10.000 de ani, la sfarsitul erei glaciare, atunci cand apele marii au erodat solul si au creat canalul Manecii. Inca si acum eroziunea continua, si asta se vede din plin pe stancile albe de la Seven Sisters.

Am ales drumul de coasta si nu cel principal, ca sa apucam sa vedem cat mai mult din peisajul rural din zona. Iar primul stop a fost la Birling Gap, un loc de unde se puteau vedea Seven Sisters, chiar daca perspectiva asupra lor nu era cea pe care o stiam noi din pozele de pe internet. Am fi fost tentati sa coboram pe plaja, insa batea un vant cumplit iar ploaia se intetise, asa ca spre rusinea noastra, am renuntat. Niste surferi mai curajosi au trecut insa pe langa noi si in cea mai mare viteza s-au aruncat in valurile involburate ale marii. Ei… Uite cine e obisnuit cu vremea locala 🙂

Am alergat spre masina, am dat caldura la maxim si am pornit catre satucul East Dean, unul dintre cele mai bine conservate sate din Anglia, locul in care s-a retras Sherlock Holmes pentru a-si trai linistit batranetea, crescand si avand grija de albine. Aici se gaseste si fosta sa casa, astazi un birou de imobiliare, aflata fix in centrul satucului. Eram singurii oameni treji in tot satucul acela linistit, unde parca se oprise timpul in loc. Casute autentice, tipic englezesti, vechi de sute de ani, baruri traditionale, dintre care cel mai cunoscut si cautat parea sa fie Tiger Inn. Iar pentru iubitorii de localuri “girlish”, cu ceaiuri de tot feluri si prajiturele homemade (aviz mie), The Delicatessen era locul ideal! Si uite ca totusi vremea tinea cu noi si parca, parca isi revinea si pe alocuri mai zaream cate o urma timida de soare.

“Hai, bea-ti ceaiul si hai sa mergem la Seven Sisters cat nu mai ploua!”, tragea de zor de mine, desi nu ma lasam convinsa. Dupa ceva lupte de convingere ne-am indreptat din nou catre masina, urmand sa ajungem in Seaford, un satuc ce pe vremuri obisnuia sa fie unul dintre cele mai importante porturi. Am lasat masina intr-o parcare complet pustie si am pornit pe jos catre plaja, pe un drum noroios de un kilometru si ceva. La fel ca si mai devreme, doar noi doi pe un drum complet pustiu, in care ni se afundau picioarele in namol. Dar Seven Sisters erau fix in fata noastra, le vedeam din departare si grabeam pasul tot mai mult. Am ajuns intr-un final la capatul canalelor, acolo unde apa se varsa in mare, apoi la Seven Sisters. Nu am avut noroc de soare, insa ce mai conta? Eram acolo, in sfarsit! Si apropo, ii multumim lui Ticu pentru ponturi, daca nu era el cu siguranta nu am fi aflat prea curand de locul acesta 🙂

De aici incolo, nu mai tineam in mod deosebit sa ajungem undeva anume. Voiam sa trecem pur si simplu prin fiecare satuc pe care aveam sa il intalnim pe drum si sa ne oprim acolo unde avea sa ne placa mai mult. Asa ca intr-un fel sau altul am ajuns in Alfriston, un satuc medieval extrem de mic dar absolut adorabil, unde spiritul traditional englez se simtea pana in cel mai mic detaliu. Am lasat masina si am pornit pe jos, sa il strabatem de la un cap la altul. Aceleasi case mici, cu zidurile de caramida, aceleasi ceainarii adorabile si puburile traditionale. Am oprit la una dintre ceainarii, aflata intr-o casa veche batraneasca, cu grinzile de lemn si tavanul coborat, pentru a bea a nu stiu catelea ceai englezesc cu lapte. Si-apoi cu greu ne-am indreptat catre urmatoarele satuce.

Au urmat Wilmington si Litlington, insa chiar daca aveau farmecul lor, parca nu se comparau cu Alfriston. Am facut ultimele poze si-apoi ne-am intors spre Eastbourne, multumiti ca am putut sa vedem atat de multe locuri noi, atat de frumoase si atat de tipice Angliei.

Iar pentru a doua zi ne propusesem sa ajungem si la Middle Farm, in apropierea de Eastbourne, o ferma traditionala amenajata foarte frumos pentru turisti, cu un magazin de produse locale si un restaurant mic. “Pauza de cafea… aaaah adica ceai!”. Si daca tot nu stiam ce sa alegem din meniu, ne-am oprit la prima optiune: CREAM TEA, cel mai probabil un ceai negru cu frisca si lapte. Bun, asta sa fie!

Si ce sa vezi, nici urma de frisca. Cream Tea-ul este de fapt un ceai englezesc normal si simplu, care se serveste insa cu o chifla aburinda (a noastra era facuta in casa si plina de fructe delicioase), cu smantana grasa si densa (exact asa cum o faceau bunicii nostri la tara, cand intoarceau castronul plin, iar smantana nici nu clintea din loc) si bineinteles cu gem de fructe sau miere.

O scurta vizita in Lewes si-apoi gata, la aeroport. Nu om fi avut noi parte de cea mai grozava vreme, dar scurtul road trip prin sudul Angliei a fost demential. Am vazut locuri noi, satuce frumoase si autentice si am descoperit Seven Sisters, un loc despre care nu se stiu foarte multe. La cat mai multe astfel de weekenduri!