RO: Nu doar că-i cel mai sudic punct al Europei continentale și ca se află la numai o aruncătură rapidă de băț de vecina Africa, la numai 14 kilometri străbătuți cu feribotul prin locul unde Mediterana se “luptă” cu Atlanticul, însă Orașul Vântului, Tarifa, are un centru istoric de toată frumusețea. Și nu știm cum o fi în plin sezon de vară, când probabil labirintul de străduțe mici e plin de turiști, însă la sfârșit de octombrie e o adevărată plăcere să te plimbi printre case albe tipic andaluze, restaurante, cafenele și piețe minuscule. Asta bineînțeles, dacă nu te ia vântul de Tarifa pe sus 🙂 Pentru cei pasionați de sporturi maritime, Tarifa e un paradis nemaintalnit și pune la dispoziția aventurosilor ba un vânt rece, denumit Poniente, vântul tipic zonei, folosit îndeosebi pentru kitesurfing, ba un vânt cald, denumit Levante, ce apare tip țil în mijloc de vară cât să încânte wind surferii. Bun, am reținut lecția cu vânturile tipice regiunii, mai rămâne să pricepem care-i diferența între cele două sporturi 😀

EN: Not only that this is the southernmost point of continental Europe and that it is situated just at a stone throw away from the neighboring Africa, at just 14 kilometers by ferry passing through the place where the Mediterranean Sea “fights” with the Atlantic, but the City of Wind, Tarifa, has an extremely beautiful old town center. It’s true that we have no idea how is this place during summertime, when the maze of tiny streets is full of tourists, but at the end of October it’s a real pleasure to wander around the typical white Andalusian houses, restaurants, coffee shops and small central markets. That’s of course, if you’re not blown away by the wind, of course 🙂 For those that are passionate about maritime sports, Tarifa is indeed a Paradise and has two types of winds to offer for the adventurous ones: a cold wind, called Poniente, typical to this area, used mostly for kitesurfing, and a warm wind, called Levante, that slips out in the middle of summer to enjoy the windsurfers. Ok, we now learned our lessons with the typical winds in Tarifa, we just have to figure out what’s the difference between the two sports 😀










RO: Și nu știm dacă or mai fi printre noi doritori să umble după un simplu semn care indică direcția către Africa, însă pentru cei asemeni nouă, va spunem ca acesta se află în campingul Rio Jara 😀 Acum avem o singură mențiune, a nu se flutura jacheta roșie în vânt, de dragul unei poze reușite, pentru că și-n stânga, și-n dreapta sunt tauri spanioli gata-gata să se lupte cu un toreador amator 😀 Apropo de asta, în întreaga Andalucia sunt mai bine de 70 de coride și știm cu toții cât sunt de pasionați spaniolii de tot ce înseamnă lupte cu tauri. Iar dintre toate orașele andaluze, Sevilla pare să fie nirvana coridelor, cu cele mai multe (în cea mai mare coridă din Sevilla încap 10.000 de spectatori), iar Ronda se mândrește cu cea mai veche coridă (cea din poză de mai jos). Însă oricât de mult am aprecia cultura locală, treaba asta cu matadorii feroce parcă nu-i pe gustul nostru. Și pan’la urmă… câte tapas delicioase poți cumpăra în prețul (măricel) pe care îl plătești pentru un spectacol în coridă? O GROAZĂ! 😀

EN: We honestly don’t know if there are people around here that will deviate from their track just to search a sign that indicates the direction towards Africa, but for those of you that would :D, we tell you that this is in the Rio Jara camping 😀 Now one last thing to mention about it, do not wave a red jacket in the air, just to capture a good picture, as there are are bulls all over the place, ready to fight against an amateur bullfighter 😀 By the way, in the entire Andalusia there are more than 70 bullrings and we all know how passionate about bullfights the Spanish people can be. And from all the Andalusian towns, Sevilla seems to be the place where most of them are (and also the biggest one which can host 10.000 people) but Ronda is proud to have the oldest bullring in Spain (the one in the picture below). But no matter how much we would appreciate the local culture, this obsession with the fierce matadores is not quite our cup of tea. And in the end… how many delicious tapas one could buy with the (pretty high) price of a show in the bullring? A LOT! 😀 




RO: Și cum nu-i chip de plajă în Tarifa la sfârșit de octombrie iar turiștii par să se fi refugiat prin ariile mai blânde de pe lângă Malaga sau Marbella, nu ne rămâne decât să vizitam dunele de nisip de la Valdevaqueros, “opera de artă” a renumitului vânt de Tarifa. Care pare-se că și-a făcut de cap în zonă, pentru că a suflat mai tot nisipul de pe plajă cu același nume, îngropând aproape complet și drum, și vegetație, ba pe alocuri și copacii cei mai înalți. Au încercat ei spaniolii să se lupte împotriva naturii și să construiască garduri care să țină nisipul doar pe plaja Valdevaqueros, însă Mother Nature a fost ceva mai isteață. Gardurile construite sunt acoperite în permanență de nisip, îngropate complet pur și simplu, iar drumul care trece printre dune e în mod constant… inexistent 😀 Însă peisajul este unul foarte dramatic și interesant, atât de diferit de restul locurilor văzute în Andalucia.

EN: And just because there’s absolutely no way of sun bathing in Tarifa at the end of October and the tourists seem to have gone to the milder areas close to Malaga or Marbella, we are heading towards Valdevaqueros sand dunes, “the masterpiece” of the renowned wind of Tarifa. Which has ran wild in this area, as it blown all the sand from the beach with the same name, digging almost completely the road, the vegetation or even the tallest trees. The Spanish people really tried hard to fight against the nature and build some fences to keep the sand on the beach, but Mother Nature was smarter than that. All the fences built are now permanently covered by sand, simply submerged in the sand and the road that passing through the dunes is constantly… non-existing 😀 But the scenery is really dramatic and interesting, so different from the rest of the places seen in Andalucia.



RO: Bun, bun, bun, dar dacă tot am ajuns taman până-n Tarifa, înțelept ar fi să dăm o fugă și prin Gibraltar. O piticanie de ținut britanic fix în sudul Spaniei, unde oamenii au făcut ce au făcut și au beneficiat de fiecare centimetru pătrat de spațiu. Cum altfel să le fi venit fabuloasa idee de a face o pistă de avioane care să traverseze o șosea (pentru mașini!) cu patru benzi?! ȘI da, recunoaștem, principalul motiv pentru care am fi vrut să ajungem în Gibraltar era taman semaforul de pe drumul principal, pe care speram noi să-l fi prins pe roșu, cât să așteptăm trecerea vreunui avion prin fața noastră 😀 Nu tu Stânca Gibraltar (Upper Rock), nu tu maimuțe, nu tu excursii cu delfinii sau feriboturi către Tanger-ul marocan. Nu, nimic din toate acestea nu ne-ar fi atras atenția, în schimb faimosul aeroport în mod cert da 😀 Din păcate însă, timpul nu ne-a permis să ajungem în Gibraltar, și nici în drăgălașenia de Algeciras, așa că am pornit cu toată viteza înainte către Mijas, unul dintre satele albe pe care țineam neapărat să le vedem.

EN: Ok, but if we’ve reached Tarifa, it would have been wise to see Gibraltar as well. A tiny British territory situated in southern Spain, where people had to take advantage of every inch of space. How else could one think about building a runway that crosses a busy 4 lines highway?! And yes, we do admit it, the main reason why we wanted to see Gibraltar was precisely the traffic light on the main road, which we were hoping to catch a red light so that we can see an airplane passing in front of us 😀 Nope, not interested in the Upper Rock, the monkeys, dolphin trips or ferries towards the Moroccan Tanger. Nope, none of these attracted us, but the famous airport for sure did 😀 Unfortunately, we did not have enough time to get to Giblraltar and neither to cute Algericas, so we headed full steam ahead toward Mijas, one of the white villages we really wanted to see. 

RO:  Mijas e fix la o aruncătură de băț de Malaga, deci nu e tocmai cel mai neumblat și nedescoperit pueblo blanco din Andalucia 🙂 Ba dimpotrivă, e plin de turiști, plin de autocare (există parcări speciale pentru autocare), aglomerat, și uneori auzi mai des vorbindu-se engleză pe străzi în loc de spaniolă, căci nu degeaba e un refugiu exotic al britanicilor care se mută prin zonă, sătui de-atâta ploaie și vreme englezească 😀 Însă deși este atât de cunoscut și de aglomerat, merită văzut, măcar în treacăt.

EN: Mijas is just at a stone throw away from Malaga, so it’s not quite the most undiscovered pueblo blanco from Andalucia 🙂 On the contrary, it is packed with tourists, full of buses (there are special parking places for touristic buses), crowded and you can hear more often English spoken on the streets instead of Spanish, as this seems to be an exotic refuge for the British people that move in this area, fed up with all that rain and typical British weather 😀 But even though it is very known and crowded, it’s still worth a visit.










RO: N-am fi avut niciun fel de plan să vizităm Torrox dacă nu am fi avut cazarea prin AirBnB   în acest orășel, renumit printre turiști că orașul cu cea mai prietenoasă climă din Europa, cu temperaturii medii de 18 grade și cu mai puțin de 50 de zile ploioase pe an 🙂 Și cu cea mai colorată piață centrală, plină de umbreluțe colorate. Cât despre cazarea  menționată, recunoaștem, nici că puteam să nimerim o vilă mai autentică și mai drăguță, ascunsă undeva printre dealurile pline de măslini (sau mai nou, pline de mango că-s mai profitabili), însă drumul pe dealurile dimprejurul Torrox-ului sunt de-a dreptul cumplite. Niște poteci înguste, neasfaltate, nesemnalizate, cu câte o căsuță răsfirată pe ici pe colo. Poate fi un adevărat coșmar să ajungi la cazare dacă ajungi pe timpul nopții, așa că acesta ar fi cam singurul (dar suficientul) motiv pentru care nu recomandăm vila unde am stat noi.

EN: We probably wouldn’t have visited Torrox if we wouldn’t have had our AirBnB   accommodation in this tiny town, renowned among the tourists as the place with the friendliest climate in Europe, with average temperatures of 18 degrees and less than 50 rainy days per year 🙂 And it has the most colorful central market, full of colorful umbrellas. As for the accommodation we were talking about, we have to admit it, we couldn’t have found a more authentic or nicer house, hidden somewhere on the hills full of olive trees (actually mango trees nowadays, as they seem to be more profitable), but the surrounding roads are simply awful. Some tiny footways, unpaved, without any kind of signs and with a house here and there. It can be a total nightmare to get to your accommodation during nighttime, so that would be the only reason why we do not recommend this villa. 





RO: A, și pentru cei pasionați de arhitectură și case care mai de care mai dubioase (noi am intrat în isteria Netflixului și a emisiunii despre case fabuloase în lume), în apropiere de Torrox se află o grozăvie, efectiv o grozăvie de casă construită pe o stâncă (în Salobrena mai exact), construită de arhitecții Gil Bartolome. Casa e de-a dreptul spectaculoasă, și e un adevărat paradox dacă stai să te gândești că stă pe un deal de 42 de grade înclinație, de zici că urmează să pice în Mediterană în orice moment. Nu s-or gândi și ei proprietarii să o închirieze prin AirBnB, că să putem beneficia și noi de priveliștea superbă văzută din minunăția aceasta de casă? 😛

EN: Ah, and for those passionate about architecture and weird houses (we’re totally mad about Netflix and that TV show about fabulous houses around the world), close to Torrox there is an amazing house built on a cliff (in Salobrena to be more precise), built by architects Gil Bartolome. The house is simply spectacular, and it’s quite a paradox if you think that it is built on a hill with 42 degrees inclination, as if it will jump in the Mediterranean Sea in any moment. Well… will the owners of the house ever think about renting the house via AirBnB so that we can also enjoy the gorgeous views seen from this stunning house? 😛 

RO:  Și ca de obicei, la sfârșit de articol menționăm și ce am ratat în drumul dintre Tarifa până în Torrox, pentru că ce-i drept, coasta sudică a Andaluciei are o mulțime de locuri de frumoase care ar merita văzute, însă ne-am obișnuit să fim mereu pe fugă și să vedem doar parțial listele interminabile pe care ni le facem înainte de orice plecare. Așa că da, ne pare rău că nu am văzut Gibraltarul ori că n-am făcut o oprire scurtă în Algeciras, ca nu am ajuns în Torremolinos, una dintre primele stațiuni deschise pe Costa del Sol, renumită pentru plaje superbe și golf, mult golf (că mai peste tot prin sud până la urmă), că n-am trecut o fugă și prin satul alb Benalmádena, la o aruncătură de băț de Torremolinos și că n-am stat o zi întreagă lenevind la plajă cu o cerveza rece și-un platou generos de tapas 😀 Dar nu-i băi, e timp pentru toate data viitoare 🙂

EN: And as usual, at the end of the article we’re mentioning what we missed on our way from Tarifa to Torrox, because indeed, the southern coast of Andalucia has a lot to offer. But we got used to travelling on fast forward and partially see our never ending list of nice places to visit that we always have at hand. So yup, we’re sorry that we haven’t seen Gibraltar or that we did not stop for a short walk in Algeciras, that we haven’t reached Torremolinos, one of the first resorts opened in Costa de Sol, renowned for its gorgeous beaches and golf, lots of it (as everywhere in the south actually :D), we’re sorry that we haven’t seen the white village of Benalmadena, just at a stone throw away from Torremolinos and that we did not spend an entire day at the beach, with a cold cerveza in our hands and a generous plate of tapas 😀 But that shouldn’t be an issue, as we have plenty of time for them next time 🙂