La nici 2 km de Edam se afla satul-frate, Volendam, ceva mai faimos, mai populat si mai turistic. Si de ce nu, ceva mai instarit. Casele din port sunt dementiale, una mai frumoasa ca cealalta. Barcile, iahturile si corabiile la fel. Sunt peste tot! O luam usor, la pas, catre centru, cautand disperati un carucior cu sandwichuri cu hering. Il gasim numaidecat in port, luam doua sandwichuri si mergem spre plaja. Un petic mic de nisip si cateva pietre, asta e toata plaja. Catre o mare care nu prea e mare. Ce-i drept, e parte din Marea Nordului la origini, insa a fost delimitata de aceasta printr-un dig construit pentru a proteja “tara de jos” de ape. Markermeer se numeste si a devenit practic un lac urias. Fara nicio urma de valuri. Dar noi voiam sa vedem valuri! Rabdare, aveam sa vedem si marea Nordului, cu valuri si tot tacamul. Pana una alta, sa ne bucuram de priveliste, de liniste si de heringul proaspat. Unde mai pui ca e pentru prima oara anul acesta cand ne afundam mainile si picioarele in nisipul de pe plaja. Pentru ca plaja de la Eastbourne, vazuta in ianuarie, nu se pune! Era o plaja de pietre, nu de nisip 🙂

Ce-i drept… Volendam e parca prea turistic. Vezi autocare intregi de turisti, aglomeratie si magazine de suveniruri chinezesti la tot pasul. Dar daca vii la prima ora in dimineata, lucrurile se schimba radical. E liniste si te poti bucura pe deplin de faleza absolut incantatoare, de plaja, de aleile inguste, de podurile peste canale, de pisicile grase care misuna peste tot si de casele de pescari. Vezi localnici stand pe bancuta din fata casei, citind o carte si savurand o cafea calda, fara sa le pese ca treci prin dreptul lor sau ca ii fotografiezi. Vezi batrani cumparandu-si paine proaspata de la brutarie, sau vecini care se intalnesc la coltul strazii sa stea la povesti. Vezi copii pe bicicleta cum traverseaza linistiti podurile mobile de peste canale. Vezi pescari in barcile lor mari de lemn, cum isi pregatesc navoadele. Si in tot peisajul acesta autentic, ne vezi pe noi, doi oameni infometati si disperati sa caute un loc unde sa ia micul dejun 🙂

Si evident, il gasim cand ne e lumea mai draga. Brutarie, patiserie, cofetarie, cafenea, nici noi nu stim ce este mai exact! Toate la un loc probabil. Cert e ca miroase incredibil in zona, asa ca ne asezam la masa din colt si comandam tot ce ni se pare mai apetisant din meniu. Si surpriza, pare-se ca abia azi au deschis, este deschiderea oficiala a restaurantului, cofetariei, brutariei, patiseriei sau ce-o fi 🙂 Gata cu Volendam. Trebuie sa ajungem in Marken, highlight-ul zilei. Cel mai cel dintre satucele pescaresti. “Ioana” ne anunta ca avem de mers 36 de minute pana in Marken, desi este fix peste apa de Volendam. Daca ne chinuim putin putem sa vedem farul din Marken din port. Dar fie, stie ea mai bine. Trecem prin satucul Monnickensdam, unde ne incurcam putin printre stradutele extrem de inguste si absolut minunate, apoi ajungem peste drumul din mare. La capatul lui este Marken.

Parcam in singura parcare din satuc si ne indreptam catre port. Pare sa fie ceva agitatie in zona, vin grupuri intregi de oameni catre port. Si asta pentru ca are loc un festival weekendul acesta si toata zona este plina de tarabe cu peste proaspat, muzica, flori, galagie, dansuri, costume de pirati si… fusball real life :)) Peste tot in zona portului vezi case autentice de pescari, construite complet din lemn si vopsite in verde puternic. Spre deosebire de Edam si Volendam, aici totul pare mult mai autentic. Parca si vezi pescarii de pe vremuri cum acostau in fata caselor cu capturile de peste. In vremurile noastre insa, vezi case aranjate (scumpe de nu poti duce), cu barci fitoase in fata, magazinase cu sandwichuri si inghetata si terase pe malul marii. Nu ca ne-ar displacea in vreun fel ceea ce vedem. Pentru ca drept vorbind, atmosfera de aici e incredibila! Si pentru ca “when in Marken, do what the Markens do”, ne-am asezat si noi alaturi de localnici la prima terasa intalnita in drum. Bem bere belgiana, nu olandeza, dar nu se supara nimeni. Stiu si ei care e cea mai buna bere din lume, cum altfel? 🙂

Ne indepartam de zona portului si ne pierdem printre casele din centru. In centrul satului, acolo unde este si biserica, sunt case mici, inghesuite una intr-alta. De curand insa s-a decis sa se faca spatii ceva mai largi si o parte dintre acestea au fost fie demolate, fie repartitionate, fie chiar si unite una de alta, tocmai cat sa se poata circula mai usor. Insa pe alocuri inca se mai gasesc alei inguste (pe care incape o singura persoana), incadrate de case pescaresti de lemn, iar zonele acestea sunt priceless!

Ups, e tarziu deja. Au mai ramas morile de vant de vazut. Intrebarea e… Unde mergem? Kinderdijk ar fi cel mai cel loc, dar e prea mult de condus pana acolo. Ne amintim ca pe peretii din camera de hotel pareau sa fie sapte mori de vant traditionale in alta parte. O farama de internet cat sa ne documentam cum se cuvine si conchidem hotarati. Mergem la Zaanse Schans. Zis si facut! Am omis faptul ca un loc atat de aproape de Amsterdam ar putea fi invadat de turisti, asa ca odata ajunsi acolo am avut parte de ceva surprize neplacute: o parcare exorbitant de scumpa, valuri intregi de turisti asiatici (asta ca sa nu spunem pe sleau valuri de chinezi), autocare, politie la tot pasul si pickpockets pretutindeni. Cu toate acestea, morile sunt minunate! Asa ca nu am regretat niciun moment ca am venit.

 

Insa chiar si asa, dupa atata mers pe jos, calcaiele incepusera sa imi sangereze de la bataturi. Nu mai puteam merge nici cativa metri, daramite 1,5 km pana la park and ride-ul unde am lasat masina. Asa ca m-am asezat pe prima banca si am asteptat ca Andrei sa ma “culeaga” cu masina de la locul cu pricina. Nu ne-am gandit insa ca daca alergi pe drum intr-un loc atat de turistic ca acesta, are sa te opreasca politia pentru a-ti cere explicatii. Pentru ca da, in disperarea de a ajunge mai repede la masina, politia l-a confundat cu un hot de buzunare. Asa ca legitimeaza-te, explica ce-i cu tine, de ce alergi, de unde vii si incotro mergi, altfel… La sectie 🙂 Totul e bine insa atunci cand se termina cu bine, asa ca dupa indelungi dezbateri si explicatii, am putut sa plecam mai departe.

Ultimul stop… Apusul de soare pe plaja de la Marea Nordului. Luam cele doua pahare de vin primite cu o zi inainte de la Gulliver si-un vin roze de la Albert Hein, ne urcam in masina si conducem pana la Castricum. Pentru prima oara vedeam Marea Nordului. Imi afundam picioarele goale in nisipul fin si rece de pe plaja de la Castricum aan Zee si simteam cum din minut in minut imi e din ce in ce mai frig. Ma cuibaream in bratele lui, cu genunchii la piept si incercam din rasputeri sa nu vars paharul de roze. Incepusem sa tremur ca varga. Dar pentru nimic in lume nu as fi renuntat la primul apus de soare pe care il vedeam la Marea Nordului!

Ce sfarsit de zi mai potrivit decat acesta? Trei sate de pescari pe care imi doream de ani de zile sa le vad, sapte mori de vant traditionale si un apus superb. Da, n-aveam niciun dubiu ca si anul acesta ma va surprinde cu niste locuri incredibile, care imi vor ramane pentru totdeauna in amintire. Si asta imi intareste convingerea ca daca ar fi sa alegem o tara din lumea asta mare in care ne-am muta si maine, fara sa stam catusi de putin pe ganduri, cu siguranta ar fi Olanda!