Seychelles – Jorjeta si Anti-musonul

Batai puternice in usa de la camera 1. Ce, cum, unde, ceasul?! N-a sunat ceasul?! Chillaaaaax, e abia 7 fara ceva. Se prezinta petrecaretii grupului in fata usii, cu zambete largi si-o buna dispozitie de parca seara de betie de ieri nici n-ar fi fost. Doua sticle de roze rase pe nerasuflate si n luate cate n sticle de bere Seybrew, si-asta dup-o noapte nedormita printre girafe si elefanti pictati pe geamurile aeroportului din Nairobi. Si voi veniti la 7 fara ceva cu veselia asta?! Bien sur! Doar nu ratam rasaritu’ si-o baie in piscina la prima ora.

Deschid ochii lipiti de somn de data aceasta, nu de la conjunctivita, si reusesc sa ma ridic anevoios din patul prea imbietor. Cobor treptele de lemn si-ajung in living-ul unde ieri seara trona ditai tarantula la picioarele canapelei. Si-apoi trag de draperie, asteptandu-ma parca sa vad soarele abia mijind printre nori. Ce vorbesti?! Cer senin, cu cateva pufosenii pe ici pe colo, si-un soare de-ti trebuie protectia de 50 ca sa nu-ti parlesti nasul. Si doamne ce priveliste catre intregul golf Baie St. Anne! Au Morne in fata, la dreapta insula La Ronde si-n fata mea o piscina infinity in care abia astept sa plonjez! Nu stiu ce-o stii Accuweather, dar astazi n-ajunge musonul in Seychelles. Sunt 100% sanse de anti-muson, cu ceva sanse de anti-ploaie, va spune prognoza de la fata locului.

Upsi, deja e aproape 10? In cateva minute trebuie s-ajungem la Jetty, ne intalnim cu totii sa mergem la Jorjeta. Anse Georgette mai exact, plaja privata si extrem de remote a celor de la luxosul resort Constance Lemuria. Oprim acolo unde se termina drumul de masini, ca asa am vazut pe harta. “Ten people, reservation!”. Se deschid portile Constance-ului si suntem poftiti sa intoarcem masinile si sa parcam afara, ca doar nu suntem “hotel guests”. Bine macar ca n-a fost nevoie de mai mult de-un mail ca sa obtinem rezervarea sa vedem plaja Jorjetei. Si-o luam usor la pas, printre terenuri de golf, lacuri, padure, dealuri, urcusuri, coborasuri, oftari si gafaieli. Pare ca mergem de-o eternitate si plaja nu s-arata neam. Mai mergem pana ajungem la padure. Unde s-aud valurile oceanului izbindu-se puternic de plaja. O luam printre tufisuri, dam la o parte frunzele de palmieri care ne taie calea si… si… Ramanem cu totii pironiti in fata plajei. Speechless. Ne ia cateva minute sa ne dezmeticim si-incepe o isterie si-o veselie de parca am fi vazut pentru prima oara marea.

Aruncam pe nisip genti, prosoape, tricouri, papuci si alte cele si ne-aruncam in apa turcoaz. Plaja remote, linistita si neatinsa de turisti, se transforma pentru cateva minute in haos. Rasete, chicoteli, iuhu-uri, poze, Go Pro-uri, tumbe, plute, tot tacamul. Ne intoarcem catre Jorjeta si gandim cu voce tare, la unison. Da, este cu siguranta cea mai frumoasa plaja pe care am vazut-o vreodata. Mai frumoasa decat Maldive, da. Infinit mai frumoasa. Pe stanga si pe dreapta roci imense de granit, nisip fin si alb ca faina cernuta, padurea de palmieri in spate si nici urma de civilizatie in jur. Nu tu magazinase cu doze de Cola, nu tu terase cu umbrelute sau sezlonguri. Cateva cupluri ascunse la umbra unor palmieri, si noi, grupul galagios care nu mai conteneste cu pozele si filmarile.

Am uitat de foame, de sete, de orice. N-avem o gura de apa de baut. Si colac peste pupaza m-apuca o mancarime de la sarea din apa de imi vine sa-mi smulg pielea, fasie cu fasiuta. Jorjeta, esti fabuloasa. Fara niciun fel de dubiu, cea mai cea dintre toate plajele pe care mi-a fost dat sa le vad pan-acum. Dar tare mai ustura si mananca pielea, nu mai pot. Ne-ntoarcem la Constance Lemuria, pe aceleasi urcusuri, coborasuri, terenuri de golf, lacuri, dealuri, oftari si gafaieli. Si drumul pare de trei ori mai lung decat la dus si pielea ustura si ma mananca din rau in mai rau.

Dar nu-i nimic ce un dus rece nu rezolva, asa ca sunt good to go again. Parcam masina pe marginea drumului si-o luam printre palmieri catre plaja de la Grand Anse. Gata, fara urcusuri – coborasuri, doar cateva randuri de palmieri, apoi o plaja intinsa, pe care cu siguranta am fi aprecia-o mai mult daca nu vedeam inainte Jorjeta. De-acum tot ce vom vedea in materie de plaja va fi in comparatie cu Jorjeta, si e cam greu s-o depasesti, intre noi fie vorba. Dar pana una alta, nici Grand Anse-ul nu-i de lepadat. N-avem roci de granit si nici nisipul alb imaculat, dar avem un apus de ne raman pironiti ochii in soare. Si-n norii colorati. Si-n plafonul negru de dupa ei, care nu par sa fie nici prietenosi, nici prea curand trecatori. Dar vremea deja nu mai este o grija pentru niciunul dintre noi. Daca thunderstorms-ul si sansele de 100% ploaie de pe accuweather sunt de fapt soare si peste 30 de grade, nimic nu ne mai sperie. E si dac-o fi sa ploua, e mai mult decat binevenit.

Sub apusul de soare un copilas joaca fotbal. Se satura insa repede, pesemne ca nu prea ii place antrenamentul de seara impus de tatal care il pune sa faca pasa dupa pasa. Se aseaza frumos pe nisipul ud si incepe sa arunce bulgari de nisip in mare. Apoi alearga dupa fiecare val si rade cu gura pana la urechi cand apa rece ii atinge degetele de la picioare. E plin de nisip, de sus pana jos, si-n golden hour-ul de aproape ora 6, ochii ii sunt mai luminosi, la fel si zambetul. Ei si gata, 6:30, soarele a coborat si e deja noapte. Si am intrat in starea de romanta πŸ™‚

Mergem in Cote d’Or, zona cea mai turistica de pe Praslin, unde de altfel sunt cele mai multe variante de cazare, restaurante si magazine. E ceva agitatie pe strazi, lume multa, masini, si parca nu rezoneaza cu linistea din partea cealalta a insulei. Cautam un restaurant traditional, sa-ncercam pentru prima oara red snapper-ul la gratar. Ajungem pe plaja, dar pretul fix de 500 de rupii pentru cina (all you can eat, ce-i drept), ne face sa ne-ntoarcem. Pizzerie pe stanga, pizzerie dupa MCB, pizzerie peste drum. Dar nu vrem pizzerii! Vrem creole food! Village du Pecheur pare sa fie tocmai ce ne trebuie. Suntem lihniti. In tot restaurantul cateva mese ocupate de niste cupluri linistite, venite probabil la romanta in Seychelles, la un pahar de vin, un desert fancy si vorbe dulci. Si noi, un grup de zece oameni, mai galagiosi ca italienii si mai vorbareti ca spaniolii (de, popor de latini si noi), unim rapid pe plaja patru mese si dam peste cap intregul setting de romantism al celorlalti. Si numai bine ce dam iama in painea si untul de pe masa (am spus deja ca suntem lihniti?), ca-ncepe un vant de-mi zboara palaria de pe cap si-mi arunca cu nisip in pahar. Si nici n-apucam sa ne ridicam bine cat sa o luam spre adapost, ca incepe o rapaiala de ajungem ferfelita in interiorul restaurantului. Ochii cuplurilor romantice sunt atintiti pe galagiosii multi si tineri si enervanti, care le strica iarasi atmosfera. Cuminti, doi cate doi, ne asezam la primele mese intalnite-n cale, si nu mai scoatem o vorba. Si numai bine apare si bibanul de mare, si tuna steak-ul, cat sa ne tina ocupati ceva vreme. Si adevaru’ e ca nu auzi nici musca printre noi. Mancarea-i delicioasa. Exceptand cartofii prajiti la punga. Si cele 25% taxe peste nota de plata. Da vom vedea in zilele urmatoare ca mancarea pe Praslin poate fi si mult mai buna, si mult mai ieftina de-atat.

Si dupa doua pahare de dry roze si ceva tropait de fruit bat pe acoperis, porneste ploaia si mai rau. Pare ca da cu pietre in geamuri si nu mai conteneste pret de ceva ore. Toarna cu galeata incontinuu. Se aud valurile izbindu-se puternic de stancile din fata terasei. Si se inunda camera in dreptul geamului. Si-mi amintesc de prima ploaie tropicala pe care am vazut-o in Maldive, cand ma temeam c-o sa se inunde insula si-o sa raman blocata in mijlocul oceanului Indian. Si-ncep sa rad, pentru ca acum, sub ropote de ploaie tropicala, as da orice sa ma declar pierduta in mijlocul aceluiasi ocean Indian.