Ziua 3, miercuri, 8 martie

Ne-am dat cu totii intalnire de dimineata, la Playa Del Duque din partea de sud a insulei Tenerife (mai sus un pic de statiunea Costa Adeje). Alegeam plajele pe care ne doream sa mergem pe baza recenziilor, in principal cautam plaje cu facilitati (plajele mai salbatice le-am lasat ca exceptii, pentru ca ne era destul de greu sa ajungem la ele fiind cu atat de multi copii miici). Aceasta este o plaja cu nisip alb si apa lina (se adanceste usor si nu are valuri mari), multe facilitati pentru familii si multe restaurante. Nu a fost foarte usor sa gasim parcare in zona aceasta, asa ca am lasat masinile in centrul comercial El Mirador. Pentru ca era 8 martie, baietii s-au oferit sa stea cu micutii la plaja, cat noi, fetele, am mers la o terasa de pe plaja 🙂

Cat au dormit copiii in masina la pranz am mers catre Garachico, un mic oras foarte pitoresc din nordul insulei, mai putin umblat de picioruse turistice (de fapt, cam tot nordul insulei este mai putin explorat, de cele mai multe ori este preferata zona de sud, cu statiunile mai renumite). Drumul din apropiere de Garachico ne-a dus prin niste sate cu strazi inguste si extrem de abrupte (de simteam ca sunt mai in siguranta daca merg pe jos :D). Orasul e mic dar foarte frumos, centrul vechi, cu piata La Libertad, este tare dragut si linistit, zona de coasta de asemenea (chiar daca nu sunt plaje clasice). Am fi vrut sa ne oprim sa luam pranzul aici, in Garachicho, insa copiii inca dormeau in masina, asa ca ne-am oprit rapid la Mirador del Emigrante, am facut cate poze catre Playa de Garachico si tot ce se afla imprejur, apoi ne-am continuat drumul.

Drumul catre satul Masca! Un drum de aproape o ora din Garachico, absolut spectaculos! Nu ne-au descurajat curbele si intortochelile pe care le tot vedeam pe Google Maps pe TF-436 (unul dintre cele mai spectaculoase drumuri din Tenerife), iar calatoria in sine, pana la satul Masca, ni s-a parut cel putin la fel de frumoasa ca renumitul sat. Drumul este destul de greu (insa nu cumplit de greu), sunt recomandari specifice sa fie folosit doar de soferii experimentati (totusi, exista un autobuz, numarul 355, care nu stim cum, dar merge pana sus la satul Masca). Pe drum am oprit un pic la unul dintre punctele de belvedere (Mirador de Los Warriors apare pe Google Maps si este unul dintre cele mai apreciate), cu o priveliste spectaculoasa. De fapt, cam asta faceau toate masinile din jurul nostru, inaintau un pic cate un pic si opreau la locurile acestea de belvedere ca sa admire privelistea. Si adevarul e iti venea sa te opresti incontinuu.

Satul Masca este considerat cel mai frumos sat din Tenerife. Noi am zice ca nu satul in sine e impresionant (desi dragut), cat locatia sa e cea care te lasa fara cuvinte. Este LITERALMENTE in varf de munte, construit in panta (si ce panta, ca abia puteam cobori cu copiii tinandu-i de mana). Este deseori asemuit cu Machu Picchu in ghidurile turistice, insa este o comparatie un pic exagerata. Setarea unei astfel de asteptari pentru cei care nu au ajuns inca la Masca ar stirbi din frumusetea locului. Este un sat frumos (devenit poate un pic cam prea turistic, dar intelegem de ce), intr-o locatie absolut spectaculoasa. Daca ar fi sa justificam toata nebunia din jurul acestui sat, cu siguranta locatia si privelistile superbe sunt motivele pentru care peste tot este recomandat ca un “must see” in Tenerife. Daca ar fi sa mai ajungem vreodata acolo (si la cat de mult ne-a placut Tenerife sunt aproape sigura ca o sa mai ajungem), am alege sa venim mai aproape de apus. Nici nu imi pot imagina cat de spectaculos s-ar vedea muntii si drumul si toate imprejurimile in lumina de la golden hour. Am luat o gustare la restaurantul La Piedra (primul care ne-a iesit in cale, cu un scor de recenzie foarte, foarte prost pe Google Maps), insa am citit ca restaurantul El Guanche, de sus, este mult, mult, infinit mai bun. Si are si o priveliste minunata de pe terasa.

Am mers apoi inspre sud (am prins ora de varf in zona Adeje, unde am stat 30 de minute blocati pe loc, in trafic), unde facusem o rezervare pentru cina la restaurantul El Cordero, pentru care am primit nenumarate recomandari. Am oprit insa inainte in preajma aeroportului Tenerife Sud, in orasul Puerto de los Abrigos, ca sa ne uitam putin la avioanele care aterizau (si chiar am prins vreo trei, unul dupa altul). Nu era un loc special amenajat pentru airplane spotting, dar am oprit intr-un mic camp si am reusit sa le vedem. El Cordero este un restaurant intr-o plantatie de banane, foarte interesanta ideea. Din pacate la ora cinei zona de afara, din plantatie, era inchisa, asa ca puteam sta doar in interior. Interiorul nu este neaparat ceva deosebit, este un restaurant absolut urias, cu foarte multe mese, foarte multi oameni, agitatie, petreceri, multa forfota. Ni s-a parut interesanta experienta, insa mancarea nu a fost neaparat pe gustul nostru si din pacate am avut ghinion si cu personalul, nu au fost tocmai politicosi cu noi. O punem insa pe seama oboselii, era un mic vacarm cand am mers noi (la ora 7 seara), plin de turisti la cina. Pentru data viitoare vom fi atenti sa rezervam pranzul aici, neaparat afara, in plantatia de banane (fara rezervare am inteles ca este aproape imposibil de gasit locuri).

Ziua 4, joi, 9 martie

Ziua precedenta a fost o zi destul de obositoare, si pentru noi, si pentru copii, asa ca am ajuns la cazare epuizati. Cu toate acestea, micutii nostri s-au trezit la prima ora, plini de energie si topaiala. Asa ca desi am fi fost tentati sa mai zabovim putin pe la cazare, ne-am mobilizat si am facut planul pentru ziua in curs. Cand suntem in vacanta si cu alti prieteni, ne mobilizam mai usor si ne motivam reciproc sa gasim energie sa vedem mai multe locuri. Cand suntem doar noi patru ne mai lasam prada lenevitului, asa ca acesta este motivul pentru care am reusit sa facem si sa vedem atat de multe in Tenerife. Entuziasmul nostru si al prietenilor, la comun 🙂

Si am inceput cu Plaja Bollullo. Prima plaja din nordul insulei pe care voiam sa o vedem. Partea de nord a insulei Tenerife este complet diferita de zona de sud, si recunoastem ca este mult, mult mai pe gustul nostru. Partea de sud insa vine cu avantajul facilitatilor pentru familii, plaje mai confortabile, mai accesibile, mai cu… tot ce am putea avea nevoie pentru cei mici. In nord insa (cand spun nord nu ma refer la bucatica aceea lungita, unde este Parcul Rural Anaga, ci la zona Puerto de la Cruz) este o alta poveste. Plajele sunt cu nisip negru, sunt mult mai salbatice, relieful este mai spectaculos (deseori sunt la baza unor stanci), totul este mult mai dramatic si mai impresionant. Aveam trei plaje din nord pe lista noastra: Playa Bollullo si Playa Castro (in zona oraselor La Orotava si Puerto de la Cruz) si Playa Benijo, din nordul nordului, in Parcul Rural Anaga. Plaja Bollullo e… absolut geniala! Stiam ca nu ne va fi usor cu copiii aici, insa ne-am propus ca macar o ora sau doua sa mergem sa stam putin aici. Drumul pana la plaja este destul de provocator, este o portiune foarte, foarte stramta, in care incape o singura masina (chiar aveam emotii sa nu ne intalnim cu vreo masina care venea din sens invers). Chiar deasupra plajei este un restaurant cu terasa cu o priveliste frumoase (Bollullo Beach se numeste), unde au si o parcare mare. De aici, de sus, se vede spectaculos plaja Bollullo. Tot de aici incepe si traseul de coborat inspre plaja. Nu este neaparat greu, dar este destul de lung. Daca am fi carat dupa noi toate cele pe care le luam de obicei cand mergem la plaja, ne-ar fi fost cumplit de greu si la coborare, dar mai ales la urcare. Este o coborare in panta usoara (de aceea e lung), sunt si trepte, si ne temeam ca nu se vor descurca micutii sa ajunga pana la plaja. Nu a fost insa cazul, ba chiar li s-a parut extrem de distractiva aventura. Plaja e superba, absolut superba, cu un nisip negru atat de fin si stralucitor, cu valuri imense (nu a fost vorba de intrat in apa, doar de privit si ascultat valurile de pe plaja) si un peisaj minunat. Nu sunt insa zone umbrite (am innebunit de cald in cele nici macar doua ore petrecute aici), nu sunt toalete sau alte facilitati (am luat cu noi ceva de baut si mancare pentru copii). Fiind mai putin accesibila, era foarte putina lume, cei mai multi fara copii 🙂

Dupa plaja Bollullo am o oprit in La Orotava, un oras care ne-a placut tare mult (se vedea minunat vulcanul El Teide printre strazile orasului), unde am luat pranzul. Am cautat un restaurant cu recenzii bune si am oprit la Restaurante El Jamon de Moises, care isi merita recenziile bune de pe Google Maps 🙂 Impreuna cu prietenii nostri am incercat conejo en salmorejo (iepure intr-un sos interesant de rosii), salmorejo fiind de fapt o supa traditionala din sudul Spaniei, din Andalusia, facuta din rosii si usturoi. Mai exista si gazpacho, tot supa traditionala spaniola, care se serveste tot rece, insa spre deosebire de salmorejo, este un mix de mai multe legume. Alt preparat local incercat a fost pisto de berenjena con huevo frito y parmesano (luat pentru copii de fapt, insa nu au fost tocmai impresionati), un fel de tocanita de vinete cu ou prajit si parmezan. Deja nelipsitii gambas al ajillo, creveti in sos de usturoi si ceva ulei picant (absolut deliciosi oriunde i-am incercat pe insula). Tot pentru copii am incercat hojaldre de verdura, un fel de placinta cu multe legume si verdeturi, cu aluat prajit (din cate stim, hojaldres sunt mancaruri tipic panameze, un fel de produse de patiserie). Spre deosebire de Gran Canaria, unde am preferat sa stam la un hotel all inclusive si sa avem mesele incluse (ca sa evitam tot stresul acesta cu mancarea pentru copii), in Tenerife am incercat mereu cate un restaurant nou. E drept ca fiind mai multi prieteni, ne era mai usor sa gasim un restaurant bun (toata lumea contribuia la documentare). Si chiar s-a simtit diferenta, vacanta aceasta in Tenerife a fost mult mai… intensa si mai “autentica” (incerc sa nu folosesc termenul acesta care deja si-a pierdut mult din intensitate, dar chiar asa a parut: autentica).

Cat au dormit copiii la pranz ne-am indreptat catre Playa Castro, foarte aproape de La Orotava. Vazusem niste poze spectaculoase pe internet si ne doream foarte mult sa ajungem macar sa o vedem (stiam ca nu puteam sa si stam). Copiii inca dormeau in masina, asa ca a ramas Andrei cu ei, cat timp noi ceilalti am mers catre plaja. De sus, de unde am parcat (langa restaurantul de la Mirador de San Pedro din Los Realejos), trebuia sa trecem printr-o zona numita Rambla de Castro, plina de palmieri (arata fix ca o oaza intesata de palmieri!) si cu privelisti spectaculoase catre ocean. Este o poteca destul de abrupta in prima faza (nu este recomandat de mers in papuci, sunt niste pietre mari si alunecoase), apoi drumul este destul de lin. Sunt multe podete de lemn si chiar e o plimbare placuta. La un moment dat se ajunge la un indicator care indica doua directii: la stanga catre Playa Castro, la dreapta catre fortul Fortin de San Fernando. Insa atunci cand am fost noi era trecut pe indicatorul respectiv un avertisment. Drumul era in teorie inchis din motive de securitate. Practic, toti cei cu care ne-am intalnit pe drum (nu foarte multi insa) intrau pe acel drum si coborau spre plaja. Noua ne-a fost putin teama, fiind si cu micuta Catinca, asa ca am preferat sa o luam la dreapta, inspre fort, de unde aveam sa vedem privelistea direct catre plaja. Chiar daca nu am reusit sa ajungem pe plaja (era plaja de pietre, ar fi fost destul de greu de stat oricum), de sus se vedea spectaculos.

Spre deosebire de ziua anterioara, am ajuns mai devreme la hotel, asa ca am profitat putin de piscina, ne-am strans tot grupul la balaceala. Apoi, seara, am mancat la restaurantul Magilu din satul Abades, unde eram cazati, un restaurant micut (foarte micut) pe malul marii, langa parcarea de autorulote. Chiar daca nu era deloc un restaurant pretentios, am mancat somon delicios 🙂