RO:  Ha-ha-ha, să crezi că vezi Bangkok-ul într-o escală de 11 ore este o glumă… tare amuzantă 🙂 Și dacă din 11 ore vreo 2-3 le pierzi prin aeroport, dându-te cu capul de toți pereții că n-ai un amărât de bancomat să scoți bani pentru taxa de viză (aviz și altor amatori de societate cashless că-n Thailanda nu prea merge treaba cu banii pe card :D), să-ți faci poză pentru visa on arrival (ce să-i faci dacă n-am fost în stare să ne ocupăm din timp de  viza gratuita de la consulat :D),  și-apoi să stai mai bine de o oră la o coadă interminabilă pentru viza propriu zisă, ei bineeeee, planul măreț de văzut tot orașul pe repede-înainte cam pică. Dar las’ că numai făcând gafe înveți, așa că de vom ajunge până la sfârșit de august 2017 din nou în Thailanda vom știi că putem avea viză gratuită de la consulat (atâta doar să nu ne mai trezim fix în ultima zi să o obținem, ci să ne ocupăm cu vreo 5 zile lucrătoare în avans) și-apoi să avem bani scoși, și nu dosiți pe carduri. Nu de alta, dar până ieși din zona punctelor vamale nu găsești niciun bancomat. Cică ar fi unele fix în zona bagajelor, însă hei, până ajungi acolo ai nevoie de cei 1000 bahți cash pentru visa on arrival. Și de încă 200 pentru poze. Acum… ne scuzați cârcoteala, dar tare ne-am mai șucărit când am văzut că pierdem atâta vreme în aeroport 🙂 A și apropo, de nu aveam problema cu banii cash (cu lipsa lor care va să zică :D) am fi ales și varianta plății suplimentare pentru viză. Da, da, de accepți să plătești 2000 bahți și nu 1000 ai special line și nu mai pierzi timpul la coadă. Later edit: a fost numai și numai vina noastră că nu ne-am ocupat din timp de obținerea vizei, caz în care nu am mai fi avut niciun fel de problemă în aeroport. Dar ca de obicei, omul tinde să blameze pe alții atunci când greșește 😛

EN: Ha-ha-ha, believing that one can see Bangkok in a 11 hours stopover is a joke… a very funny one J And if you loose 2 or 3 hours from those 11 in the airport, banging your head against a brick wall because you can’t find an ATM to get some money for the visa (note to those cashless society lovers – in Thailand it doesn’t really work :D), making photos for the visa on arrival (what can we do if we weren’t able to take the free one from the consulate :D), and then spend more than one hour at the endless queue to get the visa, oh well… seems like our big plan to see the city on fast-forward is not that feasible anymore. But that’s how you learn, by making mistakes, so if we’ll get to Thailand again, before August 2017, we will know for sure that we can get the free visa from the consulate (just that we should definitely bare in mind that we shouldn’t go one day before to get it, but with a couple of working days in advance – 5 to be more precise). And then, we will know that we need cash money, not hidden on the cards. Because unfortunately, there’s not ATM in the airport, not until you get out of the customs area. There are some at the luggage area, but hey, before you can get there you need those 1000 bahts in cash for the visa on arrival. And some 200 more for the photographs. Now… please excuse our grumbling, but we were quite disappointed when we saw that we have to loose so much time in the airpot J Aaah and by the way, if we wouldn’t have had the problem with the cash money (with the lack of them :D), we would have chosen to pay the additional fee for the visa. Yes, if you accept to pay 2000 bahts nstead of those 1000 you have a special line and you skip the queue. Later edit: it was just our fault that we did not find time to get the visa before our departure, if we would have done that there wouldn’t have been any issue in the airport. But, as usual, people tend to blame others when they’re mistaking 😛

RO:  Dar gata, după toată tevatura vieții, avem și viză și ne-am recăpătat subit și entuziasmul. Lăsăm trolerele de mână la ghișeul de bagaje, ne suim în metrou  și taman în centru coborâm. De parc-avem ziua întreagă la dispoziție o luăm relaxați la picior către Palatul Regal. Și-n tot haosul din trafic, printre tuk tuk-uri gălăgioase, claxoane și poze, afișe și pancarte cu regele Thailandei oriunde vezi cu ochii, realizăm că planul nostru nu e fezabil. Și ca să reflectăm și în scris amețeala noastră de la fața locului, lăsăm coerența pentru mai târziu și trecem de la o idee la alta fără noimă. Pentru că heeeei, unde-s zgârie norii aceia din toate pozele de pe internet? Pesemne că de-asta îi zice Bangkok-ului Orașul Contrastelor, ba vezi sărăcie lucie, clădiri dărăpănate și “Buzi” trântiți pe marginea drumului, ba dincolo peste drum dai de construcții sticloase, care mai de care mai înaltă și mai prețioasă în CBD-ul faimos al orașului. Dar n-avem timp de CBD și oricât de mult ne-ar plăcea să vedem sticksurile de clădiri înalte de sus de la Vertigo Bar, deschide abia la 6 seara, când noi vom fi deja în drum spre Auckland.

EN: But finally, after all the hustle and bustle, we have the visa and we suddenly got back our enthusiasm. We leave the trolleys at the Left Luggage Counter, we get up in the subway and we’re heading to the center. As if we would have all day long available, we start wandering the streets heading to the Royal Palace on foot. And in all that traffic, between noisy tuk-tuks, honks and pictures, posters and placards with the king of Thailand wherever you look around, we realize that our plan is not working. And just to reflect our on the scene dizziness in written as well, we’ll leave the coherence behind and we’ll go from one idea to the other with nonsense 😀 Because heeeeey, where are those skyscrapers from all the pictures on the internet? Seems that this is why Bangkok is called the City of Contrasts, you can either see abject poverty, ramshackle buildings and Buddhas on the side road, or across the street you can find glassy buildings, each one of them taller and more precious, in the faimous CBD of the city. But we do not have time for CBD and no matter how much we would love to see the sticks of tall buildings from up above at Vertigo Bar, this opens at 6PM when we’ll be on our way to Auckland already.   










RO:  Ne urcăm în primul taxi, chiar dacă tuk-tuk-gistii se oferă să ne ducă pe toți patru claie peste grămadă pe bancheta din spate unde abia dacă încap doi slăbănogi 🙂 Cert e că pentru niște repeziți ca noi, cu puțin timp la dispoziție și listă lungă de vizitat, taxiul e opțiunea cea mai potrivită. Și nici nu-i scump-spre exemplu un drum de la templul Wat Pho până la aeroport costă 800 bahți pentru toți. Aaaa, să nu uităm. O altă opțiune ar fi fost și barca expres de pe râul Chao Praya, însă ce să-i faci dacă ne-am canalizat toate resursele de documentare numai pentru tărâmul maor și-am omis informația aceasta despre Bangkok 😀 Ei, dar cum necum ajungem la Palatul Regal. Unde tadaaaaaa, previzibil sau nu, e-o coadă lungă cât vreo șapte zile de post. Și-o căldură de ni se topesc genunchii (cei acoperiți, că doar urmează să intrăm în Templul lui Buddha de Smarald, cel mai sacru templu al Thailandei!).

EN: We get into the first cab, even if the tuk-tuk guys are offering to take us all four of us heaps on heaps on the backseat where you could barely squeeze two skinny persons 🙂 The truth is that for some hurried persons like us, with just a couple of hours and a long list to visit, the cab is the best option. And it’s not expensive at all – for example for a ride from Wat Pho temple to the airport it costs 800 bahts for all of us. Aaah, but let’s not forget. Another option would have been the express boat on the river Chao Praya, but what can we do if we’ve focused all our documentation resources for the Maori land and we’ve missed this important information about Bangkok 😀 Weeeell, one way or another we get to the Royal Palace. Where tadaaaa, expected or not, it’s a really, really long queue. And a heat that our knees are melting (our covered knees, as we’re about to get to the Temple of the Emerald Buddha, the sacred temple of them all)





RO: Not a good day for science.  Pentru a nu știm câtă oară pe ziua de azi ni se dau toate planurile peste cap, că stăm mai bine de jumătate de oră la coadă la intrare. Nu de alta, dar suntem cu ochii pe ceas mai ceva ca pe cronometru. Dar heeeei, cine vine în Bangkok și nu vede Palatul Regal?! Așa că rabdă înghiontelile cu grupurile de chinezi și canicula (că tot ne plângeam de cele -10 grade de acasă),și-apoi în final ajungem înăuntru. Nu putem intra din cauza ținutei (umerii neacoperiti), așa că vrând nevrând trebuie să rămânem la o a doua coadă kilometrică pentru luat șaluri acoperitoare. Aaaaah, că tare greu se lasă descoperit Bangkok-ul ăsta! Pesemne că nu prea i-a convenit că l-am subestimat în așa fel încât să ne imaginăm că putem să vedem chiar și-o mică părticică în numai câteva ore.

EN: Not a good day for science. For the umpteenth time this day our plans are messed up as we’re already spending more than half an hour staying in line for the entrance. Not to mention that we’re keeping our eyes on the clock as if it would be a stop watch. But heeey, who comes to Bangkok and doesn’t see the Royal Palace?! So bare all the jostles with the Chinese groups and the heat (as we were complaining about those -10 degrees back home), and in the end we’re able to go inside. But what do you know, we can’t go in because of our clothing (our shoulders are not covered), so like it or not we have to stay at a second kilometric queue to get some covering shawls. Aaaah, Bangkok is playing hard to get! Seems that the city didn’t appreciate that we underestimate in such way that we truly believed that we can see even a tiny part of it in a few hours. 

RO:  Lăsăm Palatul Regal pentru o vizită ulterioară în Țara Zâmbetelor (aaaah ce ne plac denumirile astea cliseice :D), când n-om mai fi atât de pe fugă, și-o luăm rapid spre Wat Pho. Măcar un templu din faimosul trio (Palatul Regal, Wat Pho și Wat Arun) să-l vedem și noi cap coadă. Wat Arun-ul ne-ar tenta de nu se poate, mai ales o chinuială de urcat treptele abrupte (păi plănuim un adevărat ospăț cu tom yum după templu, ce credeam?!) din fața lui, însă pare să fie în renovări. Și în sfârșit facem o alegere mai de Doamne-ajută și ajungem la templul Wat Pho, cel plin de culoare și de statui și imagini cu Buddha. Păi zice Wikipedia că este templul cu cei mai mulți Buddha din toată Thailanda. Și evident, cireașa de pe tort a Wat Pho-ului este statuia lui Buddha cel înclinat de “numai” 46 de metri lungime.

EN: We leave the Royal Palace for our next visit to the Land of Smiles (aaah, we love these cliche-namings :D), when we’ll no longer be pressed for time, and we’re heading to Wat Pho. We should see at least one of the temples from the famous trio (Royal Palace, Wat Pho and Wat Arun). Wat Arun would also be tempting, especially that struggling to get up on the steep stairs (well we’re planning a real tom yum feast after the temple, what have we though?:D), but it seems to be in renovation. We’re finally making a better choice this day and we get to Wat Pho, the one full of colors and statues and images with Buddha. Well Wikipedia says that it’s the temple with the most Buddhas in the entire Thailand. And obviously, the cherry on top at Wat Pho is the reclining Buddha statues, which “only” measures 46 meters. 
















RO:  Și-apoi Dumnezeule mare, ne e o poftă de-un tom yum de ne ia cu leșin. Căutăm disperați o bodegă ori de care o fi ea (numai vedere către Wat Arun să aibă!) să ne îmbuibăm cu delicii thailandeze. Cui îi mai pasă că bietul corp cere somn, somn și iar somn după o noapte nedormită? Compensăm cu îmbuibare! Păi nu e Bangkok-ul capitala mondială a mâncării stradale? Nu-s peste tot gherete cu mâncăruri apetisante, de uiți și de dietă, și de cele un milion de grade de afară, și de faptul c-ai doar un biet stomac și cât o putea el să ducă oare? Atâta le-o trebui autorităților să interzică mâncarea stradală în Bangkok, cum a băgat CNN-ul spaima în noi 😀 Dar hei, vii tu în Bangkok și nu guști o salată de papaya? Un noodles picant? Un orez prăjit? Un absolut genial-și-mult-prea-gustos-și-delicios tom yum?! Cu bâzdâgăniile “on-a-stick” nu prea ne înțelegem dar compensăm cu altele. Alegem totuși un restaurant pe marginea râului, nu de alta dar abia ne mai ținem ochii deschiși de oboseală. Și-n plus, vedem și Wat Arun-ul peste râu 🙂

EN: And Good Lord, we’re craving for a tom yum soup so much that we’ll probably pass out if we won;t have one soon. We’re desperately searching for a shack, no matter which one (just to have a nice view towards Wat Arun!) and we start our feast with Thai goodies. Who cares that our poor body asks for sleep, sleep and once again some more sleep, after a sleepless night? We compensate with overindulgence! Well Bangkok is the street food capital of the world! There are all over tempting food stalls, and you forget about the diet, about those one million degrees outside and about the fact that we only have one stomach and… how much can it take? 😀 So the authorities should not even think about closing the street food in Bangkok as CNN scared us 😀 But hey, we’re in Hong Kong and aren’t we going to taste a papaya salad? A spicy noodles? Some fried rice? An absolutely genius-and-way-too-delicious-and-tasty tom yum soup? With the insects on-a-stick we do have a problem, but we compensate with others 😀 We pick a restaurant along the river as we can barely keep our eyes open from all that tiredness. And we can see the Wat Arun temple from our table 🙂 









RO: Asa ca da, concluzia e cat se poate de previzibila. Cateva ore in Bangkok sunt doar asa, cat sa ne tachineze. Dar stim lectiile pentru data viitoare! Am pus pe lista pietele plutitoare din preajma Bangkok-ului, cartierul Banglamphu cu toate strazile lui aglomerate si impopotonate (cica ar fi cel mai frumos si mai autentic cartier al Bangkok-ului), sky bar-urile faimoase de unde sa vedem intreg orasul la apus, Palatul Regal ca-i de-a dreptul rusinos ca nu am reusit sa il vedem, piata de weekend Chatuchak despre care am citit c-ar fi cea mai mare si mai variata din toata lumea, temple, temple si iar multe temple (in varf cu Wat Arun, ca nu ne multumim cu o fotografie facuta din partea cealalta a raului), si-o vizita pana in Chinatown. Bangkok, ne mai vedem noi! Pretty soon!

EN: So yes, the conclusion is extremely predictable. A couple of hours in Bangkok are just a teaser. But we know our lessons for the next time! We added on the list the floating markets from around Bangkok, the Banglamphu neighborhood with all its crowded and fussy streets (people say this might be the most beautiful and authentic area of the city), the famous skybars where we can see the entire city at sunset, the Royal Palace as it’s such a pity that we weren’t able to see it, the weekend market from Chatuchak – which seems to be the biggest and the most diverse in the world, temples, temples and some more temples (with Wat Arun on top of the list, as we’re not settling down with a picture taken from the other side of the river) and a visit in Chinatown. Bagkok, we’ll see each other again! Pretty soon!