O sa recunosc cu toataaaaa sinceritatea ca Parisul nu prea a fost pe lista mea de calatorii. Si nu pentru ca l-as fi vazut de prea multe ori, ci pur si simplu pentru ca in ultimii multi ani am evitat intentionat cam orice oras mare, orice capitala, orice loc pe care l-as fi putut eticheta ca fiind “prea turistic”, preferand in schimb sate autentice, locuri mai putin populare printre turisti sau locuri in care nu este atat de la indemana sa ajungi. Doar ca odata ce au inceput si copiii sa aiba preferinte, sa isi doreasca sa vada anumite locuri pentru ca au citit despre ele in carti… modul meu de a privi destinatiile s-a schimbat fundamental. Iar adoratia pentru Paris a inceput odata cu o carte pentru copii. Bibina la Paris, de Cristina Andone. O carte care descrie aventurile unei randunici migratoare/calatoare, Bibina, care descopera cu ajutorul ghidului sau, ratoiul Jean, secretele Parisului. Asa ca noi am urmat aproape intru totul traseul descris de Bibina, acesta a fost de altfel si scopul acestui weekend in Paris: sa mergem pe urmele Bibinei. Nu am reusit sa il parcurgem pe tot, ne-ar mai fi trebuit cel putin inca vreo doua zile, dar am descoperit mare parte din secretele descrise in carte. Ce minunate sunt cartile, nu? Cum te fac sa vrei sa vizitezi un loc doar din randurile citite. Cam asta am si vrut sa le demonstram copiilor in acest weekend, frumusetea de a descoperi un oras datorita unei carti pe care au indragit-o.

Buuuun, detaliile logistice le-am descris in articolul acesta, asa ca ma voi focusa acum doar pe locurile vazute.

Imediat cum am iesit din parcarea subterana am vazut un magazin Pierre Herme, renumit pentru macaronsi. Eeeei, eu am fost mare, mare iubitoare de macaronsi la viata mea (in ultimii ani vad ca mi-a trecut), asa ca mereu cand ajungeam in Paris imi doream sa imi cumpar o cutie fancy de macaronsi Laduree (care mi se pareau cei mai buni macaronsi de pe pamant). De data aceasta insa, am gasit foarte multe recomandari pentru brandul Pierre Herme, ca se pare ca ar fi o interpretare mai moderna a macaronsilor clasici de la Laduree, cu coaja mai moale, crema mai multa si arome diferite. Sincera sa fiu, mie mi se par amandoua foarte bune si chiar daca nu ma mai da pe spare gustul macaronsilor acum, inca ma fascineaza estetica perfecta a acestui desert. Cei de la Pierre Herme vin si in niste cutiute adorabile, care suplini orice alt suvenir din Paris.

Primul loc in care am ajuns a fost Jardin de Luxembourg, aflat la 15 minute de mers pe jos de parcarea Q Park Saint Placide unde am lasat masina. Gradinile apar in cartea cu Bibina, chiar de la primele pagini, cand randunica “a trecut pe deasupra unor pomi ca niste cuburi verzi. ia te uita… Aici, orice gradina arata asa de ordonat… ca de sus pare-un covor colorat“. Si intr-adevar, parcul acesta mi s-a parut cel mai frumos loc pe care l-am vazut weekendul acesta in Paris. Parcul umbrit (am prins o canicula cumplita, asa ca a fost o mana cereasca sa putem avea un pic de umbra), cu alei, flori, gradinile acelea superbe si scaunele estetice, verzi, pline de oameni citind la soare. Mi s-a parut minunata ideea acelor scaune verzi, mobile, pe care le poti muta oriunde vrei (in loc de banci fixe). Am stat si noi pe acele scaune, intr-un colt la umbra, si am citit… nu Bibina, ci parte din volumul 5 din Harry Potter, haha. Lesne de inteles ca urmatoarea capitala pe care o vom vizita va fi Londra. Si datorita Bibinei la Londra, dar mai ales datorita lui Harry Potter (vrem sa vedem studiourile HP din Londra).

Imi place Parisul si mi se pare ca orice ar spune carcotasii despre el, este un oras superb. Insa recunosc ca m-a surprins cat de putine spatii verzi sunt in oras (desigur, exceptand gradinile Luxembourg si Toulleries). Mi s-a parut o mare de beton, rareori am vazut copaci printre cladiri si aproape deloc mici parculete printre blocuri. Ce contradictoriu, ca orasul cu (poate ca) cele mai renumite si mai elegante gradini sa fie atat de dens populat, construit si atat de putin verde. Din cate inteleg lucrul acesta este acum o problema raportata si inteleasa iar autoritatile au in plan sa imbunatateasca semnificativ spatile verzi din Paris. Se va renunta la parcari in favoarea spatiilor verzi si vor fi regandite anumite zone astfel incat sa faca loc pentru mai multi copaci sau parcuri. Nu stiu daca as fi remarcat acest lucru daca nu prindeam o vreme atat de caniculara, insa la 33 de grade si rareori locuri umbrite am simtit din plin acest neajuns al orasului.

Am mers apoi sa traversam celebrul Pont Neuf, alte 15 minute de mers pe jos (aproximativ 1km). “Cel mai vechi pod din Paris se numeste in mod ciudat, Podul Nou. Pont Neuf” spune ratoiul Jean in povestea Bibinei. Am admirat “mastile” sculptate in piatra de pe pod si daca am fi stiut din timp, ne-am fi oprit un pic si in varful insulei Ile de la Cite, in parcul Square du Vert-Galant, unde sunt salciile superbe. Chiar este un punct pe Gmaps denumit Saule Pleureur de la Pointe, Salcia Plangatoare din Varf (am eu o vaga impresie ca cel mai faimos copac din Paris hahaha, sau cel putin cel mai fotografiat). Am observat locul acesta mergand cu Batobus-ul pe Sena, a trecut foarte aproape de varful acestul de insula (care arata ca un varf de vapor) erau multi oameni care stateau acolo, citind, facand picnic pe paturici sau doar admirand vapoarele care treceau pe Sena (foarte aproape de acest loc).

Pe Ile de la Cite ne-am dus catre catedrala Notre Dame, tot 15 minute de mers pe jos (1km). Nu intentionam sa vedem interiorul catedralei (desi ar fi fost tare interesant sa reusim), nu aveam bilete cumparate si oricum nu am fi putut sa stam atat de mult la coada. Desi in general ni s-a parut ca Parisul a fost foarteeee, foarte liber, in fata la Notre Dame erau mii de persoane, iar coada de la intrare era uriasa, un sarpe imens care ocupa toata partea din fata a catedralei. Insa noi am avut alt scop aici, la Notre Dame. Sa gasim “locul unde incepe totul la Paris. […] Daca privim in jos, vedem cum sclipeste aurie cea mai cautata stea din toata Franta, se stie. Uite, vezi? Pe pavaj, se afla acest cerculet cu o stea. Inauntru scrie asa: Punctul Zero al Drumurilor din Franta. De aici se masoara toata distantele din tara“. Asa scrie in carte. Am cautat aceasta stea de n-am mai stiut de noi. Angajatii de la Notre Dame ne trimiteau dintr-o parte in alta a catedralei, asa ca am dedus ca cel mai probabil se afla undeva sub picioarele miilor de oameni care stateau la coada la intrarea in catedrala. Din pacate, nu am reusit sa dam de stea :)))

Am luat-o apoi pe podul Pont Saint Louis, care este de asemenea mentionat in cartea Bibinei. “Mai e si Podul Saint Louis. Aici sunt magicieni, acrobati si tot felul de artisti“. Am dat si noi de un artist stradal care canta si pe care ne-am oprit sa il ascultam. Am omis faptul ca ratoiul Jean din carte recomanda inghetata de pe insulita Saint Louis ca fiind cea mai buna din Paris, daaaar pentru ca se apropia deja ora pranzului am mers catre o brasserie din apropiere (la vreo 10 minute de mers pe jos de insula Saint Louis). Le Nouvelle Institut se numeste braseria si de data aceasta, a fost parte din research-ul nostru ad hoc, nu din cartea Bibinei :)) Ne-a placut foarte mult aici, asa ca am revenit si a doua zi. Fiind mijloc de august, multe dintre restaurantele din Paris erau complet inchise. Inchise, inchise, ferecate, cu obloanele trase si tot, cu angajatii plecati in vacanta. Este un lucru foarte comun in Franta ca in august sa fie multe dintre muzee, restaurante, atractii inchise si poate ca in general ar putea fi un lucru dranjant pentru turisti. Noi insa… nu aveam in plan sa ajungem la restaurante anume, nu prea conta unde mancam, ne gandeam ca oriunde va fi in regula, asa ca nu ne-a impactat prea mult. Insa poate fi un aspect de luat in calcul. Mi s-a parut ca totusi au fost destule optiuni de restaurante deschise. Mai problematic era sa incapem toti patru la mesele de pe terasele stradale (gandite indeosebi pentru doua persoane) dar ne-am descurcat.

Dupa pranz am luat-o pe jos catre Muzeul Louvre. Nu era foarte mult de mers, vreo 2km, insa pe caldura aceea, ne-a cam epuizat plimbarea. Totusi, am trecut pe langa niste locuri foarte frumoase. Am traversat micuta insula Saint Louis si am coborat pe malul Senei unde am dat de evenimentul Paris Plages. In timpul verii, in lunile iulie si august, zona din fata primariei este amenajata o plaja urbana superba. Am tot vazut acest lucru in tot felul de articole de blog si postari de social media, dar abia acum am vazut pentru prima oara cum arata. Si mi-a placut tare mult! Tot drumul acesta de langa Sena, care in trecut a fost o autostrada foarte aglomerata, este acum o zona pietonala foarte frumoasa, cu multe zone de relaxare. Sezlonguri gratuite, masute de picnic, locuri de joaca, plante, tot felul de ateliere si activitati. Chiar daca era (mult prea) cald, mi-a placut muuult ca ne-am plimbat prin zona aceasta. Si oricum, din loc in loc erau spatii de racorire, cu pulverizatoare de aburi reci, in care am reusit sa ne mai linistim. Am oprit desigur la locuri de joaca, la peretele de catarare si am vazut prima statie de Batobus. Nu stiam de Batobus, noi venisem chititi sa mergem cu “batomusul” mentionat in carte. Dar las povestea asta pentru cand am ajuns la Bateaux Mouche 🙂

Am ajuns apoi la muzeul Louvre, “acolo unde se afla cel mai cunoscut tablou din lume. Mona Lisa de Leonardo da Vinci. Secretul acestui portret este ca, de oriunde ai sta, ti se pare ca te priveste doamna asta. Se numeste efectul Mona Lisa” dupa cum povestea cu pasiune ratoiul Jean in cartea Bibinei. Copiii ar fi vrut tare mult sa o vada pe Mona Lisa, din pacate insa nu am inclus in programul nostru si vizita la muzeu, ne-ar fi trebuit o zi intreaga. Si ne facusem un plan inca de acasa, sa profitam cat mai mult de zilele acestea stand afara (chiar daca a fost prea cald) si sa lasam vizita la muzeu pe un alt weekend, mai ploios si mai friguros, de iarna. Cand va fi foarte tentant sa venim si sa petrecem intreaga zi la muzeu. Sa o vedem pe doamna asta, Mona Lisa 🙂 In schimb am petrecut putin timp in curtea muzeului, la piramide, am facut poze si le-am dat putina pauza de alergat copiilor.

Apoi, fireste, am pornit catre Gradinile Tuileries, care conecteaza Muzeul Louvre de Place de la Concorde. Cam toate opririle noastre au fost fractionate in sferturi de ora de mers pe jos :)) A ajutat mult acest ritm, poate ca de asta nici nu ne-am dat seama ca am mers 26.000 de pasi intr-o singura zi, pe canicula aceea. Chiar daca am parcurs in final o distanta foarte lunga pe jos, mi s-a parut destul de compact totul, am mers de la o atractie la alta fara dificultate, in scurte plimbari de 15 maxim 20 de minute pe jos.

Imi place tare mult zona Gradinilor Tuileris si mi-e atat, dar atat de greu sa mi-o imaginez cum era inainte de a fi parcul acesta elegat, pe vremea cand aici era o imensa parte industriala a orasului, cu multe cuptoare uriase care produceau tiglele (tuile in franceza) pentru acoperisurile caselor din Paris. Ne-am plimbat prin labirintul de gard viu (copiii au fost extrem de incantati pentru ca s-au jucat “de-a trimagiciada lui Harry Potter”) si am mers apoi pana la Place de la Concorde. Imi pare tare rau de un lucru, poate ca extrem de turistic, dar care cred ca le-ar fi facut mare placere copiilor. In dreptul lacului din parcul gradinilor Tuileries am vazut un chiosc care inchiria barcute din lemn (destul de maricele) p ecare copiii le pot lansa in apa si le pot urmari traseul. Le vazusem, mi se parea o idee grozavaaaa doar ca eram cu totii atat de murdari de la praful din parc, ca nu mai aveam niciun fel de chef de nicio distractie. Ei bine da, inteleg estetica acelui praf calcaros din gradinile Tuileries, dar doamneeeee, cat de cumplit este sa ti se lipeasca pe tot corpul praful acela! Eu am avut si (ne)inspiratia de a ma imbraca si incalta in negru, picioarele si hainele mele aratau intr-un mod sinistru dupa aceasta plimbare in gradini.

Las urmatoarele descoperiri de pe traseul Bibinei in articolul urmator. S-au strans prea multe randuri in acesta 🙂