Nu imi place si nu mi-a placut niciodata germana. De altfel, gasesc foarte distractiv sa imi amuz colegii vorbitori de germana de la birou stalcind cat pot de mult denumirile oraselor, iar Miunchien imi iese cel mai “bine”! Insa pentru Kettwig am vrut sa depun un minim de efort sa invat sa ii pronunt numele cat pot de clar. “Deci, Mihaita… Cheeet-vihiiii?”. “Da, duda, Chetvihi. Spune i-ul ala mai scurt. Ca la hiena.”

Asa ca am plecat la drum multumita de mareata-mi realizare. Din Koln pana in Kettwig am facut putin peste 40 de minute, si am ajuns intr-un orasel de poveste. Exact ceea ce ne doream pentru un weekend de relaxare si plimbari boeme. Casute albe cu barne de lemn negre si ferestre mari, incadrate de flori, strazi pavate si foarte inguste si intortocheate, magazine cu vitrine colorate si restaurante cu terase care mai de care mai primitoare. Si o liniste deplina. Cam asa ne-a primit Kettwig-ul.

Asa ca am pornit linistiti catre Vein Cafe, acolo unde aveam sa mancam cel mai bun mic dejun pe care l-am incercat vreodata (micul dejun pe trei etaje!). Da, l-a detronat chiar si pe cel din restaurantul rotativ din Berlin. Am observat apoi ca acest tip de mic dejun este ceva specific tuturor cafenelelor din Kettwig, insa al nostru parea cel mai apetisant dintre toate!

Iar oamenii de aici… Incredibil de primitori! Am stat la povesti cu niste localnici draguti, fosti corporatisti care au renuntat la joburile stresante si la viata agitata din marile orase pentru un trai linistit si relaxant in satucul in care s-au nascut. Asa ca ne-au spus cu o urma de nostalgie ca in urma cu foarte multi ani principala ocupatie a oamenilor din Kettwig era croitoria, iar satul era plin de magazine unde se vindeau lucruri cusute manual. De altfel, localnicii erau renumiti si foarte apreciati pentru croitorii lor foarte indemanatici. S-a renuntat insa la aceasta indeletnicire pe masura ce in zona au aparut fabricile de textile si haine, iar oamenii au fost nevoiti sa isi inchida micile croitorii. Si chiar daca am fi fost tentati sa credem ca satucul acesta a aratat dintotdeauna atat de bine si de ingrijit, se pare ca in urma cu 25-30 de ani lucrurile stateau total altfel. Da, casele erau la fel de vechi si impresionante (cea mai veche casa din Kettwig a fost construita pe la 1300 si este inca locuita), insa nu erau la fel de ingrijite si renovate iar raul Ruhr era foarte poluat. S-a exploatat insa potentialul turistic pe care il avea acest loc si s-a investit masiv in renovari si imbunatatiri, astfel ca acum Kettwig este cu adevarat un loc desprins din povesti.

Dupa bogatul mic dejun de la Vein Cafe ne-am luat de mana si ne-am inceput plimbarea relaxanta. Am luat fiecare casuta la rand si ne-am imaginat cum ar fi viata noastra intr-un loc atat de linistit. Si in urma discutiei cu localnicii de la Vein Cafe, nu puteam sa nu ne intrebam daca am avea curajul lor… Curajul de a renunta la joburi si de a veni sa locuim intr-un loc ca acesta. Urcam si coboram treptele pietruite din Kettwig si ma opream sa studiez fiecare casa ca sa imi dau seama care este preferata mea. Gradini mici si verzi, terase cu cate-o masuta rotunda de fier si doua scaune cu perne colorate, flori, flori si iar flori peste tot, de toate tipurile si formele posibile.

“La multi ani copilule!” il aud strigand in spatele meu. “La multi ani?!?!”. “Da, la multi ani! E 1 iunie astazi! Hai sa iti iau o inghetata la cornet!”.

Si iar ne-am pierdut printre stradute, flori, terase si culori de vara. Si cand ne-am dat seama ca deja facusem turul Kettwig-ului de cateva ori bune, ne-am gandit sa mergem catre masina, si de ce nu, sa vedem si un alt orasel pana la plecare. Si pentru ca auzisem ca Oberhausen ar fi dragut, ne-am indreptat catre el. Vazusem indicatoare inca de pe autostrada, asa ca stiam ca era prin apropiere.

Din pacate, nu ne-a impresionat cu nimic. Acelasi stil, aceeasi senzatie de oras industrial. Dragut si ingrijit, insa destul de anost si neinteresant. Stiam insa de palatul Schloss Oberhausen, asa ca ne-am dus direct acolo. Un palat prea roz, foarte renovat si modernizat, cu o curte interioara draguta si un parc imens in jurul sau. Am fi putut sa mai vedem si Legoland Discovery, Gazometrul sau oceanograful Sea Life Center, unde a “locuit” caracatita Paul, dar fiind duminica erau inchise.

Concluziile sunt clare pentru amandoi. Germania e o tara foarte frumoasa, insa partea vestica nu este tocmai pe gustul nostru. Exceptie face Kettwig-ul, pe care il recomandam cu mare drag si unde chiar ne-a placut amandurora extrem de mult. Koln de asemenea ne-a convins si ne-a placut, si chiar vrem sa revenim, sa vedem intregul oras. Pentru Dortmund, Essen si Oberhausen insa nu avem atat de multe cuvinte de lauda, in ciuda faptului ca sunt totusi niste orase frumoase. Sau poate ca pur si simplu ne-am obisnuit cu o altfel de Germanie si cu un alt stil de orase. Sau… poate ca pur si simplu ne plac atat de mult satucele cu case colorate si strazi pavate incat am uitat sa apreciem un oras mai mare si mai agitat. In orice caz, a fost un weekend plin! Plin de experiente frumoase si plin de amintiri. Asa ca iata-ne din nou in avion, in drum spre casa, facandu-ne planuri pentru urmatoare excursie. In sase zile vom fi pe Maho Beach, cu obiectivele atintite catre 747-le de la KLM!