Mijeste de ziua si-n dreptul ferestrei, dupa draperiile lungi si groase, se-aude ceva forfota. Chicoteli, “buna dimineturi”, ciocnit de pahare, voie buna. “S-a dat startul la brunch!” imi zic, in timp ce iau rapid rochia verde din dulap. Dulap urias din lemn masiv, ca doar suntem la conac! Si-apoi iesim in gradina, cu jazz chill out-ul in urechi, c-un pahar inalt de Prosecco-n mana si cu foame, mare foame, in stomac.Mese de lemn rasfirate in gradina, cu aceleasi fete de masa de-un alb impecabil, tacamuri inflorate si multe, multe vaze cu flori. Deasupra, o salba de beculete delicate si dincolo, inspre gradina principala, cativa stalpi retro de iluminat, de care-atarna cosulete albe, de paie. In mijloc, la fantana, stai cu picioarele-n iarba in timp ce-ti bei cafeaua afundat in scaunul cu speteaza si brate.  Si-apoi in departare, ascuns printre copaci si iarba inalta, se-aude leaganul de lemn miscandu-se incet-n bataia vantului, de-ti lasa impresia ca-i Woody Woodpecker ciocanind de zor.












Si-uite asa incepe povestea la Polizu, printre muzica buna, flori, Prosecco si mancare de nu-ti vine a crede.

Un stand de lemn in mijlocul padurii, plin cu bunataturi locale, din care nu stii ce sa alegi intai. Un dulapior chic, cu usi de geam si rafturi de lemn, e plin de paharele de granola. Si de flori. Iar langa el, o mare pacatoasa de prajituri de casa, tarte, cozonaci, gemuri si fructe apetisante. Si cosulete de paine. Si de croissante. Iar pentru mai tarziu, o oala uriasa de ciorba radauteana cu piept de pui si ardei iuti de-ti ia gura foc. Si daca tot n-or fi de-ajuns (ca doar esti in Moldova, ce credeai), sa fie tocanite de vanat, ori coaste inmiresmate, “somonuri” la gratar, supe de rosii ori poate de fructe de mare. Ai toata ziua inainte sa le-ncerci pe toate!










Si cand n-ai sa mai poti, o sa-ti priasca o sticla de Domenii roze. De la Cotnari, cum altfel, ca doar ai venit in patria Cotnari-ului. Si-apoi ai sa te plimbi printre ciresii infloriti si pe alocuri scuturati de vant, si-ai sa o vezi pe Bambi cum isi misca neincrezatoare piciorusele prin iarba. Stie si ea, draguta, ca tare-i dulce topaiala prin livada si parca nu se-ncumeta sa plece.







Si ai sa stai pana s-o face intuneric afara, doar ca sa vezi salba de beculete luminate-n noapte. Ca sa inchei povestea asa cum se cuvine. Si ca sa nu te-ntorci acasa. Si ca sa ai motiv sa vii din nou aici, in miez de vara, cand o fi gata si piscina. Sa vezi soarele coborand usor, printre ciresi. Sa simti miros de flori, de iarba proaspat cosita si de Cotnariuri parfumate 🙂 Sa te ratacesti in padurea din spatele fantanii si sa alergi de nebun prin livezi.Si-apoi, ca ne-am gasit locsorul de poveste, sa fie si-un To be continued…