Chisinau

Deruleaza inapoi, in urma cu patru luni.

Sfarsit de iunie, miezul noptii, aterizare AirBaltic. Ridica-te buimac de pe scaun, deschide-ti telefonul si primeste n apeluri pierdute, n mesaje pe facebook, n sms-uri necitite. Toate spunand acelasi lucru: “Chisinau, octombrie, Air Moldova, Embraer 120, 50 euro. Noi ne-am luat, veniti cu noi?”.

Deruleaza inainte, inceput de octombrie.

Haha-uri si hihi-uri in aeroport, dupa o cursa contra cronometru cu un taximetrist grabit. Fiecare cu cate un ghiozdan in spate asteptand la controlul de bagaje. Ne-am indreptat catre poarta 27, cea mai dosita poarta de imbarcare, aflata in spatele zonei de restaurante, sub scara. Cativa pasageri si un echipaj de bord ce asteptau sa urce in avion. Zece minute pana la imbarcare. Era deja intuneric afara si simteam cum ne cuprinde oboseala. Mi se inchideau ochii de somn. M-am ridicat cu greu de pe scaun atunci cand a inceput boardingul si in mai putin de cinci minute eram in fata Embraerului 120. Un avion mic, cu elice, de 30 de locuri. Nici mai mult nici mai putin. Ce finger, ce scara atasata? Scara era parte din avion si nu avea mai mult de cinci trepte. O stewardesa blonda, imbracata intr-o uniforma de un rosu puternic, ne astepta primitoare si ne indruma catre culoarul minuscul al avionului. Aproape ca nu puteam sta drepti in avion, atat de mic era. Pe partea dreapta, zece randuri a cate un scaun. Pe partea stanga, cate doua. Parea un hidroavion ceva mai mare, insa la fel de zgomotos. Motoarele cu elice faceau prea multa galagie, iar aerul conditionat huruia ori de cate ori il porneam.

Dar gata, s-a terminat cursa pe repede inainte. Incepuse weekendul, incepuse relaxarea si asteptam cu sufletul la gura sa ajungem, avand in minte un singur gand: cum sa ajungem mai usor si mai repede la delicioasele “La Placinte”. Nu degeaba sunt atat de renumiti moldovenii pentru placinte, nu?

Chisinaul ne-a primit cum nu se poate mai bine! Dupa controlul pasapoartelor, o tanara imbracata in port popular s-a apropiat de noi cu cate o sticla de vin rosu sec de pe podgoriile moldovenesti si cu un cos mare, de “miere” rosii. “Luati cate vreti! Si bine ati venit la festivalul vinului din Chisinau!”.

Am iesit din aeroport si desi puteam sa comandam un taxi si de la ghiseul special pentru comenzi, asemanator celui de pe Otopeni, am ales sa o rugam pe proprietara apartamentului unde ne-am cazat sa ne comande unul. Doar ca sa fim siguri ca totul avea sa fie ok, inclusiv cu tariful. “O Skoda sura trebuie sa ajunga in 6 minute, maxim 90 lei o sa va ceara”. Ne-am urcat in Skoda sura si am pornit spre apartament. Drumul de la aeroport catre centrul orasului este un bulevard larg fara nicio urma de iluminat stradal. Bezna totala! Noroc cu farurile celorlalte masini, care ne ajutau sa ne dam seama oarecum pe unde ne aflam. La intrarea in oras, mai precis dupa ce ajungi in dreptul Portilor (cele doua cladiri gemene in forma de nai, asezate de-o parte si de alta a drumului), apar si luminile stradale si cele ale camerelor de viteza, care erau pur si simplu peste tot!

Lev Tolstoi 27. O straduta intunecata de ne era greu sa citim numarul caselor de la strada. Am mers de doua ori pana in capatul strazii si inapoi pana am gasit blocul unde aveam sa fim cazati. Deloc surprinzator, si aici era o bezna completa. Parea mai mult o cladire de birouri abandonata decat un bloc de locuinte. Dar fie, am coborat din taxi si am constatat ca aveam sa stam intr-un apartament chiar frumos si primitor. Atata doar ca le lipsea un tirbuson din casa. Cum sa nu ai tirbuson in patria vinului? πŸ™‚

Ora 22:10. Cel mai apropiat “La Placinte” inchideaΒ la 23:00, asa ca am pornit pe intunecatul Lev Tolstoi cat am putut de repede, apoi am cotit pe strada Ismail, am trecut printr-un pasaj subteran si in final am ajuns. Stiam ca nu e recomandat sa umblam noaptea pe strazile intunecate din Chisinau, insa foamea si-a spus cuvantul πŸ™‚ Am ajuns insa cam tarziu, asa ca a trebuit sa luam delicioasele placinte la pachet.

A doua zi am avut noroc de vreme buna, cu soare si temperaturi umane. La lumina zilei, strada Lev Tolstoi nu mai parea deloc atat de sinistra. Am ajuns in piata Natiunile Unite apoi am luat-o la pas catre bulevardul Stefan cel Mare si Sfant. Fiecare intersectie avea pasaje subterane pentru pietoni, insa traversarea unora dintre ele nu era deloc placuta. Lungi, intunecate, pustii si pline de grafitti-uri colorate. Cladiri sovietice la fiecare pas, alimentare “cu de tati”, troilebuze vechi si ruginite, colaci de vanzare la fiecare colt de strada, fete frumoase si aranjate, precum si multa, multa verdeata. Cam asta ar fi pe scurt imaginea Chisinaului. Dar nu ne displacea, chiar daca ne amintea de Bucurestii de odinioara πŸ™‚

Ne-am oprit sa incercam bine cunoscuta soleanca, o ciorba cu legume si carne, putin acrisoara, cu gust de bors si afumatura si multa smantana. De fapt si de drept, am incercat o “zeama”, cum se spune aici supelor si ciorbelor. Nu ne-a placut in mod deosebit, dar a fost interesant de incercat. Apoi am pornit catre un targ stradal cu produse autentice din Republica Moldova, de la haine traditionale, cusute manual, pana la suveniruri de lemn, fotografii, bani vechi, aparate foto antice, mileuri, bijuterii sau bunataturi de casa precum mierea delicioasa.

Si deja incepuse nebunia cu festivalul vinului. Se auzeau cantece populare si chiuituri si deja vedeam in zare zeci de corturi albe, in dreptul carora oamenii formau cozi lungi, pentru a degusta vinurile. Am facut un scurt ocol pentru a ajunge in Parcul Catedralei, apoi am intrat la festival. Desi era abia trecut de ora pranzului, era multa lume si agitatie. Pe margine, multe standuri cu mancare traditionala, frigarui de pui, carnati moldovenesti, adjica si nelipsitele placinte. Ce este adjica? Nici noi nu stiam, dar am aflat weekendul acesta! Este un sos de rosii picant, care arata foarte, foarte bine! Urmau apoi standurile cu vinuri, care mai de care mai imbietor si mai apetisant. Erau si degustari gratuite si cu plata, iar optiunile erau multe. Poate chiar prea multe ca sa te limitezi la numai cateva sortimente! Am incercat insa un cocktail interesant de fructe, sirop de fructe si vin spumant de la Cricova, care de altfel era si cel mai aglomerat stand. Au urmat apoi Bostovan, pe care deja il incercasem si Purcari, care parea sa fie mai scump decat la noi. Am incercat si tulburel roze si rosu, iar de aici incolo, nu am mai tinut cont de unde si ce am degustat πŸ™‚

Am iesit din multime si am pornit catre cafeneaua Tucano. Este un concept foarte interesant, pornit in Republica Moldova, foarte asemanator cu Starbucks dar cu o nota africana aparte si cu un meniu ceva mai bogat. Se pare ca a aparut de curand si in Bucuresti, primul Tucano Caffe fiind undeva in zona Piata Romana. In Chisinau se gasesc la tot pasul, “si la deal si la vale”, dupa cum ar spune moldovenii. Sunt ceva mai scumpe insa au prins foarte bine, la fel ca si La Placinte sau restaurantul Andy, care sunt extrem de populare.

Spre seara ne-am oprit la magazinul Bucuria de pe bulevardul Stefan cel Mare si Sfant. Inca de cand am intrat am simtit mirosul puternic de ciocolata si caramele, fix mirosul pe care il intalneam la bunicii mei din Iasi atunci cand mergeam vara in vacanta. Si-apoi… un adevarat paradis al dulciurilor! Rafturi intregi de bomboane Bucuria, de nu puteai sa te decizi ce sa alegi mai intai! Zece bomboane Meteorit, apoi Moldova, Chisinaul de Seara, Lapte de pasare, zefir ……. Si stop! Oprireaaa! Deja cumparasem un kilogram de dulciuri. Si totusi… Drajeurile colorate cu fructe sau fara, cum sa pleci fara ele?

“Vreti caramela Bucuria?”

“Caramela? Nu, nu, drajeuri doar, fara caramele.”

Drajeurile erau de fapt caramelele. Toate se numeau caramele. Asa ca da, am luat inca un kilogram de caramele. Aveam sa gasim noi un loc in care sa le indesam in ghiozdanele mici pe care le luasem.

“V-am pus mai multe, ca sa fie”, ne-a zambit vanzatoarea, apoi ne-a intins doua pungi pline cu bomboane. Ne-a surprins amabilitatea moldovenilor, si am fost primiti cu foarte multa caldura. Rar ni s-a intamplat sa nu ni se vorbeasca in limba romana si ori de cate ori ne auzeau vorbind, se bucurau sincer ca am venit din Romania pentru a le vizita tara. “Vorbiti atata de frumos si-atata de curat limba romana!”, avea sa ne spuna o tanara ce ne-a auzit vorbind intr-un magazin. E drept ca batranii in general vorbesc mai mult rusa si sunt mai reticenti in a raspunde in romana, insa cei tineri nu.

Am incheiat cea de-a doua seara din nou, cu La Placinte. Am cerut sa ni se recomande un vin rosu bun din meniu, ni s-a spus ca “Merlot-ul este cel mai gingas”, asa ca am mers pe mana lor. Si sa nu uitam! Tot astazi am incercat si atat de faimoasele branzici, facute din lapte condensat si invelite in glazura de ciocolata. O dementa! Absolut delicioase!

Ultima zi in Chisinau a inceput cu incercari mai mult sau mai putin disperate de a ajunge la Vinaria Cricova. Un stand in mijlocul targului si cativa oameni ce asteptau la rand pentru a cumpara bilete. O dezorganizare completa, oameni care se bagau pur si simplu in fata noastra si doua vanzatoare complet depasite de situatie. Am fost tentati sa renuntam la ideea de a vizita vinaria, insa ne-am decis sa ne incercam norocul la turul urmator. Si am facut bine, pentru ca in final am reusit sa gasim patru locuri. “Mergeti in spatele Parlamentului, repede, la rutierele cu excursiile catre Cricova”. Am gasit patru locuri in microbuz si am pornit la drum. Cricova nu este departe de Chisinau, la aproximativ 15 km de capitala, insa podgoriile incep chiar de la iesirea din oras si se intind cat vezi cu ochii. Drumul nu este deloc atat de prost cum auzisem, dimpotriva chiar, e un bulevard larg cu patru benzi pe sens, fara gropi, fara probleme. De indata ce am ajuns la Cricova am intrat in orasul subteran, o fosta cariera de piatra. De fapt si de drept, inca mai exista o cariera de piatra la Cricova si mare parte din orasul Chisinau a fost construit cu piatra de aici. Orasul subteran este pur si simplu imens, se intinde chiar si sub Chisinau, si e format din galerii lungi si intunecate, precum si din camere in care se pastreaza vinurile vechi, vinurile de colectie sau vinurile ce urmeaza a fi date in productie. Drumul vinului este marcat cu indicatoare, are parcari, iar pe stanga si pe dreapta se vad butoaie mari de lemn, care sunt inca folosite. Inca de cand am coborat din microbuz am simtit mirosul de pivnita si de vin. Ne aflam la 80 de metri sub pamant, in crama in care se fabricau vinurile spumante. Am pornit apoi catre muzeul de vinificatie unde am vazut vinuri de colectie precum si cea mai veche si scumpa sticla de vin de la Cricova, produsa in anul 1902, a carei valoare pare sa fie de peste 1 milion de euro. Fiecare sticla era acoperita de un strat gros de praf si nu era miscata din pozitia sa orizontala de ani de zile. Insa o data la sapte ani, dopul de ceara rosie este schimbat pentru fiecare sticla in parte, fara a misca cat de putin sticla de vin. Pozitia orizontala a vinului are un scop. Dopurile de pluta naturala, aduse special din Portugalia, trebuie sa fie umezite de vinul din sticla, altfel dopul se usuca, intra aer in sticla, ceea ce duce la oxidarea vinului. Am mers apoi la degustare, unde am incercat doua soiuri de vin Cricova: Sauvignon Blanc din 2011 si Codru rosu din 2008. Si uite-asa am incheiat in veselie mare un weekend in Chisinau. La festivalul vinului πŸ™‚

 

 

 

 

 

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s