Insulele Azore – ziua 2 – Vestul

Mai sa fie, o noapte nedormita in Copenhaga se cam simte. Am zis noi ca n-avem nicio treaba, ca rezistam si facem si dregem, dar uite ca-i aproape 10 dimineata si inca motaim, fara s-avem vreun gand sa ne ridicam din pat prea curand. Noroc ca ne anunta Miguel ca au ajuns cei de la Auto Ramalhense sa ne lase masina in fata hostelului. Bagam la cap regulile cheie si-o retinem pe cea mai importanta: pliati oglinda. Intotdeauna. Oriunde ati fi. Nici nu e de mirare, la cat sunt de inguste drumurile pe aici, si la cat e de zgariata pe toate partile masina si la cum se parcheaza si conduce prin zona. Intre noi fie vorba, pretul masinilor de inchiriat este cam maricel. Cu chiu cu vai ne-a gasit Miguel o masina la 45 de euro pe zi,  dar n-ai ce face. Or fi ele drumuri multe pe insula si posibil si transport in comun ori tururi organizate cu autobuze, insa ai nevoie de masina daca vrei sa vezi locuri mai deosebite. Asa ca hai, pornim la drum. Azi facem vestul. But first, let me take nu un selfie, dar cateva pasteis de nata la pachet. Si o cafea.
Pasteis de Nata A Colmeia Pastery Ponta Delgada Azores Sao Miguel
Si-o luam frumos catre Laguna Siete Cidades, cea mai faimoasa si mai pozata din toata insula. Pana la urma aici e facuta poza de carte postala de o gasesti cand dai Google search dupa Azore, deci e musai sa ajungem aici. Dar inainte de poza clasica oprim la Vista do Rei, privelistea regelui, de unde se vede toata laguna in toata splendoarea ei. Daca Islanda era maiestuoasa cu peisajele ei scoase din reviste, cu dramatismul campurilor de lava si ghetarilor pe fundal, ei bine in Azore lucrurile stau altfel. Peisajele sunt spectaculoase si mult mai… vii. Mai verzi, mai albastre, mai colorate, mai pline de viata. Si-un verde saturat de zici c-a luat-o Photoshopul razna. Acelasi tip de relief vulcanic, insa acoperit cap coada de viata. Bun, vacanta aceasta dam drama pe comedie, pentru ca fix asta iti inspira Azorele. Un ras sanatos si contagios, plin de culoare. 
Monte Palace Abandoned Hotel Sao Miguel Azores 8
Lagoa Sete Cidades Azores Sao Miguel 2
Lagoa Sete Cidades Azores Sao Miguel 1
Si-n spatele privelistii sta tantos o cladire impunatoare, cu terase uriase cu vedere inspre laguna, camere mari si trepte spiralate. Un hotel de lux construit prin anii ’80, intr-o nebunie de locatie, intr-o perioada in care turismul in Azore era aproape inexistent. Drept urmare, a dat faliment si acum totul a ramas in paragina. Initial locatia era pazita, ca sa nu poata intra oamenii in cladirea din care atarna pur si simplu fier si unde sansele sa-ti pice o caramida in cap sunt uriase, insa acum s-a transformat intr-un obiectiv turistic in sine. Pai daca s-a ajuns sa se vina cu autocarul la hotelul abandonat Monte Palace, ce sa mai vrei? Si daca oamenii isi fac inconstienti selfiuri atarnati si aplecati in casa lifturilor unde nu-s nici lifturi, nici nimic, si daca toata lumea umbla nestingherita prin fiecare coltisor al hotelului? De ce sa mai existe paznic?! Acum sincer, locatia e fabuloasa pentru poze, insa este chiar foarte periculos. Cladirea sta practic sa cada, si chiar daca nu mai e pazita, nu inseamna ca e ceva amenajat sau ca te poti plimba in voie printre maldarele de fiare si moloz. Recunoastem ca si noi am vrut sa vedem si camerele cu priveliste spectaculoasa catre laguna, si scara spiralata, si acoperisul hotelului, de unde iar se vede o priveliste de iti sta mintea-n loc. Dar am fost foarte grijulii, am pozat si-am plecat.ps: Pare ca ne-a placut cam prea mult hotelul acesta abandonat, ca parca n-am mai contenit cu pozele. Scroll, scroll, pana ne-apuca ameteala 🙂
Monte Palace Abandoned Hotel Sao Miguel Azores 12
Monte Palace Abandoned Hotel Sao Miguel Azores 13
Monte Palace Abandoned Hotel Sao Miguel Azores 5
Monte Palace Abandoned Hotel Sao Miguel Azores 7
Monte Palace Abandoned Hotel Sao Miguel Azores 3
Buuun, gata cu Monte Palace si nostalgiile, o luam  la vale spre Sete Cidades, satucul autentic de pe partea cealalta a lagunei. Drumul in sine e un deliciu soferesc, si pe langa toate curbele si acele de par, e strajuit de un gard viu si inalt, plin de hortensii mov-albastre. Manunchiuri intregi de flori uriase si colorate, la fel cum in Toscana chiparosii pazesc drumurile Sienei. Sau cum in Islanda lupinii mov-turbat acapareaza complet campurile nisipoase. Si uite ca desi nu prea vezi picior de turist chinez pe pamant azorian, au facut ei ce-au facut si si-au pus amprenta in zona cu hortensiile chinezesti. Ce e interesant e ca florile cresc salbatic peste tot, si cica in insula Faial ar fi si mai mare nebunia cu hortensiile.
Hydrangeas Sao Miguel Azores 1
Hydrangeas Sao Miguel Azores 3
Bianca Georgescu 4
Hydrangeas Sao Miguel Azores 4
Hydrangeas Sao Miguel Azores 2

Trecem podul de piatra (care nu s-a daramat, pentru ca apa nu l-a luuuuuat!), si-n doi timpi si trei miscari intram in Sete Cidades. Un satuc plin de case autentice, cam in acelasi stil ca cele vazute in Florianopolis, in Brazilia, si-o biserica la loc de cinste. Pare sa fie un soi de sarbatoare, pentru ca-i plin de stegulete si flori peste tot. Si la cat sunt de religiosi azorenii, sigur e vreun Sfant de sarbat in fiecare saptamana. O luam spre centru, ca asa ne zice indicatorul. Centrul nu e nimic altceva decat o insiruire de case colorate pe cateva strazi paralele. Dar la capatul lor ai laguna, si e de toata frumusetea! Ca vrei sa te dai cu caiacul, ori ca vrei sa faci niste hiking si trekking pe peretii abrupti ai inverziti ai lagunei, ori un plimbat cu bicicleta si oprit pe la diverse “miradoururi”, le ai pe toate in materie de miscare. Ba chiar si invers, ai tot ce-ti trebuie de nu mai poti de pofta dupa un gratar. Nu stim exact de ce, dar este plin de locuri de gratar in Sao Miguel. Nu trec cativa kilometri fara sa ai pe marginea drumului bancute, priveliste, gratare cu lemne si carburi, chiuvete pentru apa, si tot ce-o mai trebui pentru in gratar ca la carte. Dar toata amenajarea asta e cumva deloc deranjanta. Toate locurile sunt discrete si deloc invazive. Ori poate ne-au parut asa pentru ca nu prea sunt folosite, si prin urmare foarte curate.Sunt asa de multe si atat de putini turisti sa le foloseasca, ca nu prea le intelegem rostul.
Sete Cidades Azores Sao Miguel
Sete Cidades Village Sao Miguel Azores 4
Sete Cidades Village Sao Miguel Azores 7
Sete Cidades Village Sao Miguel Azores 5
Sete Cidades Village Sao Miguel Azores 6
Sete Cidades Village Sao Miguel Azores 2
Sete Cidades Village Sao Miguel Azores 8
Si daca acum cateva minute vremea parea sa fie amigacao-ul nostru, de prea ne ieseau pozele picture perfect, ei bine, acum nu. Totul s-a schimbat la 180 de grade, pentru ca da, am uitat ca-n Azore vremea-i la fel de instabila ca-n Islanda. Atlanticul asta, bata-l vina. Si din cer senin si soare de-ti dadeai cu factor 50 sa nu te parjolesti pe nas, s-a asezat confortabil un front dens de ceata si nori de nu vezi trei metri in fata. Si-un vant de se inclina toti copacii ca dupa jet blast-ul avioanelor. Si taman cand voiam sa vedem privelistea cu cararea de la Miradouro da Grota de Inferno, de la Laguna Canario. Ce sa-i faci, mergem! Nu-i de mirare ca suntem singurii turisti din zona. Si cum era de asteptat, o priveliste de-un alb laptos de nota zece. Ca ne uitam in fata la priveliste ori la vreun fundal alb de studio foto, e cam tot aia. Dar hai sa mergem pana-n varf, poate avem putin noroc. Si uite ca la fixul fixului cand sa ajungem in capat de poteca, 30 de secunde de glorie ale soarelui, care razbate printre norii densi si ne lumineaza partea din stanga a privelistii. Sa fie asa, un fel de teaser. Nu de alta, dar ca sa ne faca sa venim aici si-a doua oara, sa vedem ce-i si in dreapta. Bun, 30 de secunde sunt fix 30 de secunde si-apoi iarasi apare fundalul alb de studio foto. Si blank total.
Azores Sao Miguel Miradouro da Grota de Inferno 3
Concept15 Azores Sao Miguel Miradouro da Grota de Inferno 2
miradouro-da-grota-de-inferno-azores-sao-miguel-1
miradouro-da-grota-de-inferno-azores-sao-miguel-3
miradouro-da-grota-de-inferno-azores-sao-miguel-2
Concept15 Azores Sao Miguel Miradouro da Grota de Inferno 1
Inapoi la masina pana nu ne sufla vantul si ne pierde in blankul dramatic. Ei, vezi, ca tot duceai lipsa de dramatismul islandez, ia poftim drama. Coboram spre masina si-o luam rapid spre Mosteiros. Are Miguel o recomandare de restaurant de toata frumusetea. Si priveliste catre stancile din apa (un fel de Reynifjara islandeza) si mancare delicioasa, ca doar nu degeaba or fi ei renumiti pentru caracatita. Gazcidla ii spune restaurantului si confirmam ce zice si Miguel. Mancarea-i buna, ieftina si delicioasa. Si pe langa caracatita prajita (delicioasa desi parca putin cam uleioasa), branza proaspata de vaca mancata cu paine de casa, e o dementa! A, si sa nu uitam. Pe langa peste, fructe de mare si rocile din larg, Mosteiros e renumit ca fiind locul cel mai tare din parcare de vazut apusul in Sao Miguel. Si daca ne uitam pe aplicatia lui Miguel, Spot Azores, plina de camere video pe toata insula, e cam adevarat ca apusul e ca scos din revista. Dar noi am gasit si-alt loc cel putin la fel de frumos. Si pentru ca nu mai avem rabdare pana postam articolul din ziua trei, zicem acum de barul TukaTula de pe plaja Santa Barbara (undeva pe-aproape de orasul Ribeira Grande). Gata cu leneveala, o ultima cafea la Mosteiros si mergem mai departe. Apropo, parca am zis deja ca in Azore cafeaua-i ieftina ca braga, nu? Ei bine da, un espresso e 50 de centi 🙂
Mosteiros Sao Miguel Azores 1
Mosteiros Sao Miguel Azores 2
Mosteiros Sao Miguel Azores 3
Mosteiros Sao Miguel Azores 5
Mosteiros Sao Miguel Azores 6
Incotro? Taman cand sa facem stanga vedem indicator la dreapta catre piscine naturale. Ce marketing! Auzi tu la ei, piscine naturale. Pesemne c-or fi construit niste betoane in care or pune apa adusa din ocean, si gata domne, e piscina naturala. Da’ de unde. Piscina mai… naturala ca la Mosteiros nici c-am vazut vreodata. Roci vulcanice pana-n buza oceanului, insirate care pe unde au nimerit cand lava buclucasa a ajuns in apa, si valurile oceanului sarind de mama focului pe dupa stanci. Pe unde s-a gasit o gaura mai mare printre lava, acolo s-a adunat apa din ocean si a fost niste baltoace maricele, care surprinzator sau nu, arata fix ca niste piscine. Nici urma de betoane, nici urma de vreo amenajare de vreun fel, totul este exact asa cum l-a lasat domnia sa, Mama Natura. O mare de prosoape colorate pe rocile negre, multe soparle si crabi pitici, alge si pesti care te gadila pe la picioare, si-o apa rece de-ti sta inima in loc. Si-n spate valuri furioase care se izbesc de stanci si mai au grija ca din cand in cand sa reimprospateze stocul de apa curata si rece. Ei bine, 1-0 pentru Azore.
Mosteiros Sao Miguel Azores Natural Pools 1
Natural Pools Moisteiros Sao Miguel Azores Islands 1
Mosteiros Sao Miguel Azores Natural Pools 2
Ca s-o spunem pe aia dreapta, Azorele nu prea sunt destinatie de plaja. Da, ai unele plaje frumoase pe Sao Miguel, impresionante chiar (abia asteptam sa va zicem TOTUL despre Plaja Viola din nord), insa turistii nu vin aici pentru plaja.  Pe de-o parte pentru ca temperatura nu e tocmai cea ideala (desi noi am zice ca tocmai, 20 de grade sunt perfecte!), iar vremea e cam instabila. Acum e soare si cald, in secunda imediat urmatoare se porneste un vant si-o ploaie de nu stii ce-i cu tine. Dar daca vrei balaceala si-un pic de relaxare, ai unde sa gasesti. E plin de piscine naturale si semi-naturale (oarecum amenajate in ocean, dar tot pe principiul celor de la Mosteiros), iar plajele din sud chiar sunt spectaculoase. Acum depinde si ce inseamna pentru fiecare plaja frumoasa 🙂 Daca sunt roci si peisaje scoase din alta lume, pentru noi e plaja perfecta. Cat despre pietre-n apa sau nisip tepos in talpa, n-am putea sa zicem cum sta treaba 🙂Mosteiros Sao Miguel Azores 4
Mosteiros Sao Miguel Azores 7
Mosteiros Sao Miguel Azores 8
Bine, vazut-am Mosteiros cu piscinele senzationale, mergem sa vedem si rocile din larg. Fara doar si poate, cineva a aranjat planetele si a facut o copie dupa stancile din sudul Islandei, de la Reynifjara. Inca o data ni se confirma ca Azorele sunt o Islanda reinterpretata.
mosteiros-azores-sao-miguel-1
mosteiros-azores-sao-miguel-rua-de-caminho-velho
mosteiros-azores-sao-miguel-2
Apoi o luam spre sud, catre Ferraria, ca ne-a incercuit Miguel pe harta ca ar fi niste piscine senzationale. Naturale, cum altfel? 🙂 Si-o luam pe drumul secundar de coasta, ca sa avem senzatii tari in Corsica cea saltareata. Si mergem, mergem printre hortensii albastre de ti-e mai mare dragul sa conduci, pana cand dam nas in nas cu o turma de vaci taman in mijlocul drumului. Pesemne ca am nimerit pe teritoriul lor, pentru ca nu se dau din drum nici neam. Si nici nu se sperie de noi. Ba mai mult de-atat, se aseaza agale in mijlocul drumului si cu-asta basta. E timpul sa faci cale intoarsa, ca doar nu te pui cu cele care iti procura micul dejun cu “branza fresca” 🙂 Dar nu e bai, pentru ca drumul principal e impanzit de “miradoururi” (aka privelisti) una mai senzationala ca cealalta. Noroc ca le-am notat, ca altfel n-aveam nicio sansa sa le retinem. Oprim rand le rand la Miradouro da Ponta do Castelo, Miradouro do Caminho Velho, Miradoura do Escalvado, Miradouro da Ilha Sabrina si sigur, sigur am ratat cateva, ca prea nu le recunoastem din poze. Cert e ca peste tot ai indicatoare si semne catre punctele de interes turistic, asa ca e practic imposibil sa le ratezi.cows-azores-sao-miguelSi tadaaaa, ajungem la faimoasa Ferraria. O parcare uriasa, plina cap coada de masini (nu suna a buna), si semne catre o piscina naturala, unde cica e bine sa intri atunci cand vine valul peste apa termala. Nu de alta dar altfel apa are cam 40 de grade si e cam prea fierbinte. Un fel de jacuzzi vulcanic in mijlocul oceanului, cu un mix de cald/rece, in functie de cum vine sau nu valul. How cool is that?! Ideea si experienta in sine sunt interesante, insa fiind poate cel mai turistic punct turistic din Sao Miguel, e foarte multa lume. Iar daca la Blue Lagoon-ul islandez ne-am inselat si ne-am zgariat pe ochi ca nu am mers pe motiv ca ar fi prea aglomerat, aici am apucat sa mergem si intr-adevar, este prea multa lume. Dar ca idee, e ceva destul de rar intalnit. Si e complet natural (cu exceptia catorva pietroaie puse pe margine ca sa se previna eroziunea si o scara de acces in piscina). Nu este orice piscina naturala, ci una care demonstreaza ca vulcanii azoreni inca isi fac de cap 🙂 Dar uite ca deja se face tarziu, asa c-o luam inapoi spre Ponta Delgada. Bagajul n-a ajuns inca, dar macar am aflat ca s-a pierdut in Lisabona. Bun, maine il avem. Incercam o cina traditionala la restaurantele recomandate de Miguel (A Tasca in prima faza, apoi Calcada do Cais), insa nu avem rezervare, deci nu prindem locuri. Ne multumim cu o cina-teapa la Arco da Velha. Si-un vin roze de pe insula Pico. Si zgomot de avioane la aterizare, trecand aproape tangential de acoperisul casei noastre. Cum era melodia aceea?  Para, para, paradiiiiiiise!Ferraria Pool Aazores Sao Miguel 1ferraria-azores-sao-miguel