“Ne vedem in octombrie, la New York”, ne-am spus la plecare. “Nici sa n-aud! Cand ajungeti acasa ne luam biletele de avion!”.Bun, ramane cum am stabilit. Iesim din statia Yurakucho si cautam statia de autobuz Narita Express. De la Tokyo la Kansai zburam cu Jetstar pentru o ora. Apoi planul e sa ne luam JR Pass, sa mergem in Kyoto, iar de acolo alt tren catre Notogawa, oraselul in care avem cazarea. Ca de, daca nu ne-am facut temele din timp si am vrut musai sa venim in perioada ciresilor, nu am mai gasit pe nicaieri cazari.Ne calculasem timpul in asa fel incat sa ajungem poate spre seara si in Kyoto, insa nu am preconizat ca in aeroportul din Kansai vom sta o ora si ceva la coada pentru JR Pass. Dar n-aveam de ales, la cate drumuri cu trenul aveam de facut, trebuia sa luam pass-ul, altfel am fi platit mult prea mult. In prima faza am ales pass-ul pe 4 zile (atentie, sunt zile calendaristice, deci daca il iei azi la ora 23:00, la ora 24:00 prima zi deja expira). Pretul pass-ului pe 4 zile este de 6500 jpy si include toate JR lines din zona Kansai (perfect pentru vizitat Osaka, Kyoto, Nara si imprejurimile), inclusiv Shinkansen si trenul express Haruka de la aeroport catre Kyoto.

Pentru trenul Haruka, e care pe care. Daca in Tokyo absolut orice e organizat pana in cel mai mic detaliu, in Kyoto parca mai scartie organizarea pe ici pe colo. Locurile nerezervate sunt in vagoanele 4, 5 si 6, si chiar daca se formeaza cozi pentru a intra in vagoane, lumea sa calca in picioare sa prinda locuri. Dar chiar si asa, diferenta de pret pentru a lua un loc rezervat este prea mare si chiar nu merita. Asa ca n-ai ce face, fie dai din coate ca romanu’ sa prinzi un loc, fie te impaci cu ideea ca 75 de minute vei merge in picioare pana in Kyoto.

Odata ajunsi in Kyoto, am luat un tren local pana in Notogawa, pentru 45 de minute. O da, vom face drumul acesta zi de zi. Asa ca dupa toate transferurile si trenurile, ne-a mai ramas timp doar sa exploram putin oraselul. Unde de altfel, nu era nimic de vazut. Si unde supa ramen pe care am mancat-o la unul dintre cele trei singure restaurante din oras era mult mai prost facuta decat cea mancata in Shibuya.

A doua zi trezirea de dimineata. Am inceput ziua disperati ca nu avem ce manca. Ramen, oua crude, fierturi si noodlesi la prima ora?! Dumnezeule mare, trebuie sa fie ceva si pentru noi. Si slava cerului, ochim ultimele doua felii de paine si ultimele gofre, in coltul pentru europeni.

Destinatia? Arashiyama! Trebuie sa vedem padurea de bambusi negresit! Prognoza meteo? Ploaie de dimineata pana seara, la pranz furtuna. Dar cine se sperie de doi-trei stropi? Pelerinele de ploaie si umbrela in ghiozdan si la drum cu noi!

Coboram la Saga-Arashiyama si o luam la pas inspre padurea de bambus. Intreaga zona Arashiyama este absolut superba! Parcuri, temple, rau, munte, natura. Totul la un loc! Este o zona turistica, asa e, insa este pur si simplu impresionanta! Si merita pe deplin sa petreci o zi intreaga doar aici. Si daca ai ocazia sa vezi Arashiyama in fiecare anotimp, te va surprinde de fiecare data.

Iar padurea de bambus te face sa ramai fara cuvinte. Stiam imaginile clasice de pe internet, cu aleea ingusta, marcata pe stanga si pe dreapta de bambusi inalti, interminabili, deci stiam exact ce urma sa vedem si nu credeam ca va mai fi vreo surpriza pentru noi sa o vedem in realitate. Total gresit! Am ramas complet impresionati de linistea padurii, de atmosfera atat de relaxanta (desi erau sute de oameni in jurul nostru), de aerul atat de misterios. Si parca nu am mai fi plecat de acolo. “Noroc” ca incepuse ploaia, sa ne trezeasca putin la realitate.

Cei cativa stropi de ploaie se transformasera in furtuna. Turna cu galeata! Iar noi abia ce ne incepusem hanami-ul la umbra unui cires. Strange tot, ia pelerina pe tine, ai grija cum cobori treptele de piatra si hai spre podul Togetsu. Si hai ca nu e asa rau ca ploua, macar au disparut valurile de turisti cu grupurile lor enervante.

Podul Togetsu este unul dintre punctele turistice cele mai apreciate din Arashiyama. Nu stim exact de ce, pentru ca podul in sine nu e cine stie ce. Un simplu pod ce faciliteaza trecerea peste rau, nimic mai mult. Insa de pe acest pod se pot vedea niste imagini fantastice cu imprejurimile, cu dealurile inverzite (sau inrozite pe timp de primavara pentru ca sunt pline de ciresi), apa raului cu micuta cascada, si barcile localnicilor. Pe partea cealalta a podului, agitatie, restaurante, magazine de suveniruri, turisti multi.

Am pornit catre templul Adashino, aflat ceva mai departe de centrul orasului. Stanga dreapta printre turistii care cascau gura la suveniruri (pesemne ca aici s-au ascuns de ploaie). Aveam trei ore la dispozitie sa batem Arashiyama in lung si-n lat, pentru ca apoi sa ne intoarcem la statia de tren Torokko Arashiyama, de unde aveam sa luam trenul romantic Sagano. Ploaia se intetea, si desi aveam pelerinele pe noi, simteam cum musteam in apa din cap pana-n picioare. Dar nu conta! Mergem inainte, fara sa comentam catusi de putin!

In partea aceasta a Arashiyamei, mai putin turistica si mai putin batuta de grupuri, totul arata diferit. Case tipic japoneze, oameni linistiti, liniste per total. Cat de norocosi sunt oamenii acestia ca locuiesc in Paradis 🙂 Ryokanuri traditionale, unul mai frumos ca celalalt. Ce mult ne-ar fi placut sa fi stat cazati in zona aceasta, chiar si numai pentru o zi! Sa traim experienta unei case tipic japoneze, cu podele tatami si futonuri, cu mese joase si pernite patrate in loc de scaune, cu mic dejun si tea ceremony. Dar nu-i nimic, avem pretext sa ne intoarcem in Japonia!

Arashiyama e plina de temple. Daca te uiti pe o harta iti e imposibil sa alegi pe care sa il vizitezi intai. Noi am ales in prima faza templul Adashino, acolo unde se afla aproximativ 8000 de statui care il reprezinta pe Buddha. Initial, templul a fost un mare cimitir, care se poate vedea si acum, ascuns in mijlocul unei paduri de bambus.

Ne-am pierdut apoi pe strazile din Arashiyama, fara sa avem o destinatie anume. Am oprit pentru ceva timp la restaurant Komichi, pentru ca ploaia se intetise si aveam nevoie de un loc in care sa ne adapostim. Si da, recunoastem, am fost tentati sa incercam noodlesii verzi. Ni s-a spus ca pentru a le intensifica gustul, este recomandat sa ii inmoi in sos soia amestecat cu un ou de prepelita crud (nu e atat de rau pe cat suna!) si wasabi. Si bineinteles, tipicele “garnituri” japoneze care trebuiau incercate: legume murate, orez de sushi cu sau fara foi nori si tofu in soia. Una peste alta… Mancarea japoneza nu numai ca este gustoasa, insa si arata fabulos! E o adevarata cultura cu mancarea japoneza, si una dintre regulile principala e ca in farfurie sa existe toate culorile! Asa ca meniul nostru era conform cu regulile culinare ale japonezilor 🙂

Se facuse tarziu deja si trebuia sa ne indreptam spre trenul Sagano, desi am fi vrut sa mai zabovim la Komichi, macar cat sa ni se usuce hainele. Ne-am ridicat cu greu si am pornit din nou prin ploaie. Trenul Sagano este extrem de over-rated. Nu costa mult (600 jpy de persoana), insa nu este nici pe departe ce ne inchipuiam noi. Nu e nimic romantic la acest “tren romantic”. Ba dimpotriva. O mare de grupuri de batrani si de parinti cu copii rasfatati, care aruncau care pe unde apucau cu inghetata si alte cele de pamant. Cozi uriase. Da, chiar si pe timp de ploaie. Turisti peste turisti peste turisti. Imbulzeala la intrare si coborare. Bataie pe locuri, chiar daca ai locuri rezervate. Jumatate de drum petrecut in pasaje si tunele. Cealalta jumatate nu vezi mai nimic, pentru ca zecile de turisti vor sa filmeze ba cu iphone-ul, ba cu selfie stick-ul, ba cu 5D mark 3-ul atarnat de gat, ba cu tableta. Si drept vorbind, mai bine nu iti iei loc rezervat, pentru ca esti mai castigat. Macar vezi cat de cat peisajul si pe stanga si pe dreapta, fara sa se urce pe tine vreun turist mai zelos, care sa vrea sa prinda un selfie numa’ bun de pus pe Facebook. Ideea in sine e frumoasa si interesanta, si da, in mod normal, ar trebui sa poti vedea peisajele incredibile, raul, barcile, copacii, ciresii in mod special. Dar nu se intampla asta. Ca pont pentru cei care vor merge in zona, luati JR train-ul, coborati unde va place si faceti cate poze vreti, in liniste si pace. JR train urmeaza acelasi traseu, putin mai indepartat putin de marginea raului. Si macar economisiti cei 600 jpy.

Acestea fiind spuse, cu capul calendar facut de turistii din trenul Sagano, ne-am intors in Kyoto cu trenul JR, apoi in Notogawa. Ploaie din nou, frig si vant rece. O bere Sapporo editie speciala de sakura, un Pringles si un laptop pentru a scrie ce am facut peste zi. Si o plapuma calda care sa ne incalzeasca picioarele murate in incaltarile ude leoarca. Gluma gluma, dar deja nu mai e amuzant. Ploaie, ai grija! Maine, cand vom fi la Fushimi Inari, fa-ne un favor si incearca sa dispari!