A doua zi cu trezire la prima ora-n dimineata si nici macar un singur comentariu din partea vreunuia dintre noi. Ar fi si culmea sa te plangi ca te trezesti cu zgomot de avioane trecand razant pe deasupra ferestrei. Ba unde mai pui c-atata energie avem la ora 7 si-un pic, de zici c-am inghitit un flacon intreg de magneziu, ca ne-apuca si-o sesiune de spotting rapid, inainte de turul la balene. Si-n doi timpi si trei miscari facem rapid cei trei (ori poate patru?!) kilometri pana la Picos de Aventura, c-ai zice ca suntem cei mai tari competitori ai lui Usain Bolt. Si iata-ne mandri postati la usa turului cu balene, in speranta ca suntem putini, ca doar sa fim seriosi, cin’ se trezeste cu noaptea-n cap in vacanta ca sa vada balene?! Ei bine noi. Si-alti vreo cincizeci de indivizi care se bat de mama focului pe pelerinele mai fandosite si pe vestele de salvare.

Buuun, taman ce ne place noua, sa facem tururi de turisti. In care sa n-ai loc s-arunci un bat in barca. Dar hei, cica avem sanse sa vedem balene azi, “we are soooo lucky” dupa cum ne zice madmoazela la prezentare. Si daca nu vedem balene, nu-i bai, sigur, sigur vedem delfini. Asa ca hai, tup tup toata lumea-n barca, imbracarea cu pelerinele si vesta de salvare peste gat. Obligatoriu! Sea sick anyone? Cin’ sa stie?! Noi suntem un fel de supermani, n-avem nici rau de mare, nici nevoie de pastile anti greata, nici nimic! Sa mergem la balene, hai, hai, hai! Si ce sa faca, skipperul se conformeaza si-apasa pedala de acceleratie (vorba vine), si dusi suntem in larg. In fata, biologul povesteste de mama focului despre delfini in portugheza, lumea se entuziasmeaza, uau-uri si uou-uri cat cuprinde, iar noi pricepem fix o iota “molto intelijente, molto, molto”. Daaaar, to the left! To the right! Nu reusim sa vedem nimic si mai si stam cu ochii focusati in obiectiv in timp ce vine valu’ si-mi ia… delfinul neprins in cadru. Dar fix in partea opusa noua sar de nu se poate cate doi si cate trei, nestingheriti si parca sa ne faca-n ciuda. Pai nu ne-a zis biologul ca sunt “molto intelijente“?! Nu se lasa ei cu una cu doua pozati de turistii cei nesatui de rafala de poze.

Dar las’ ca au ei delfinii un cusur, si acela este lenea. Cum apar valuri mai maricele, cum ii vezi hop top inotand odata cu valul, sa mai conserve si ei din energie. Si-asta ce inseamna? Ei bine, inseamna ca stau la suprafata, si-s numai bun de prins in cadru. Ce-i drept, nu se vad topaind ca-n reviste si documentare, dar se vad! Si-atunci cand ti-e lumea mai draga, auzi urland din varful barcii: “Shaaaark!!!”. Plin de sharci in jurul nostru care va sa zica. 1-0 pentru delfinul buclucas care-si flutura aripioara printre valuri de baga spaima-n turistii care i-au invadat habitatul. Pai nu?! Sa mai conteste cineva ca delfinii sunt cele mai inteligente creaturi de pe pamant, chipurile dupa om :p

Delfini – vazut, rau de mare – vazut, udat din cap pana-n picioare – vazut, balene insa… Nici urma de ele. Iar am venit prea tarziu, sezonul lor pare ca s-a incheiat prin iulie. Asa ca turul se incheie cu alta repriza de delfini jucausi si alta sesiune de sea sick. Si-acum intre noi fie vorba, n-am sti sigur daca sa recomandam sau nu turul. Nu pentru ca ar fi o problema cu compania, nici vorba de asa ceva, serviciile lor sunt foarte ok. Insa sansele sa vezi animalele pe care ti le promit (si e ditamai lista), sunt cam mici. Da, vezi delfini, aproape garantat, dar nu facand tumbe in aer, rostogolindu-se peste val si mai stim noi ce scamatorii de National Geographic. E drept ca toate ghidurile turistice zic sa faci turul de whale-watching (ca daca nu in Azore, atunci unde?!), insa parca am fi tentati sa zicem ca cei 75 de euro de persoana pot fi investiti mai bine de-atat. Ori cine stie, poate suntem noi influentati de experienta neplacuta cu raul de mare si nu mai putem fi complet obiectivi 🙂 Asta pe de o parte, iar pe de alta industria balenelor. Da, e drept ca in secolul 19 azorenii traiau de pe urma balenelor, iar grasimea lor o foloseau pentru diverse uleiuri industriale si produse cosmetice, ceea ce da, le aducea ceva venit pescarilor (asa numitilor whale hunters), insa parca nu e tocmai cea mai respectabila traditie. O fi parte din cultura azoreana si o fi interzisa acum omorarea balenelor, insa tururile astea de whale watching parca sunt o alternativa (mai putin violenta) a exploatarii animalelor marine 🙂 Ori fie, om fi noi nebuni si prea sensibili. Asa, si ca sa revenim, sansele sa vedem vreo balena erau foarte mici. Chiar daca pe tablia celor de la Picos de Aventura aparea ca s-au vazut balene cu numai doua zile inainte de venirea noastra, sezonul oficial este aprilie-iunie. Asa ca jumatatea lui august este clar prea tarziu. Si-n plus, am avut noroc de-o zi cum nu se poate mai nepotrivita pentru turul acesta. Batea un vant si marea era asa de agitata, iar valurile asa de mari, ca era practic imposibil sa vezi delfinii saltareti altfel decat prin ochii unui tele-obiectiv. Asa ca una peste alta, nu mergeti pe mana noastra, poate aveti ceva mai mult noroc 🙂


Bun, acum c-avem din nou piciorul pe pamant, ne ia si foamea si oboseala si isteria. Rapid in centru, in spatele portii arcuite din Ponta Delgada, sa cautam restaurantele recomandate de Miguel, gazda noastra, insemnate pe harta cu “traditional food, very good”. Ajungem la Calcado di Cais, cel unde cu-o seara inainte nu puteai arunca un ac de cata lume era pe terasa. Fitosenie, semi-masterchefeala, preturi peste medie, insa mancare delicioasa (si-o branza proaspata traditionala asa de buna!), iar atmosfera tare draguta. Si niste prajituri de te iau pandaliile! Trec si nervii, si oboseala si tot si suntem gata de traseu. Mergem in centru? Centru sa fie!

Ce recomanda Miguel pe harta pentru centrul insulei? Ei bine, Lagoa do Fogo, laguna focului cu alte cuvinte. Pai cum sa se numeasca altfel daca e formata intr-un crater vulcanic unde acum ceva vreme bolborosea lava de mama focului? Acum nici urma de lava, cel putin nu la vedere. Totul e acoperit de verdeata (ca doar nu degeaba ii zice lui Sao Miguel insula verde a arhipelagului azorean), iar apa e de-un albastru verzui de zici ca nu e realitate. Dar ce e si mai si in “miradouro”-urile din preajma e ca pe de-o parte si de alta a lagunei se vede oceanul. Si partea nordica, si partea sudica. Nici n-ar avea cum sa fie altfel, gandindu-ne ca in zona asta insula nu are mai mult de 8km latine.