Iunie 2014

“E ora 10, trebuie sa ne grabim, daca ajunge mai devreme, sigur il ratam!”

Ma ridic repede, iau ultima bucata de croissant cu unt de pe masa, arunc prosopul in ghiozdan si gata! Alergam catre masina si in cea mai mare viteza ne indreptam catre Maho Beach. Stiam cat de important e sa ajungem la timp, avand in vedere ca 747-le aterizeaza doar de doua ori pe saptamana in St. Martin. Am fost insa extrem de surprinsi sa vedem ca desi ajunsesem cu doar o ora inainte de aterizare, nu era nimeni pe plaja. Stiam cat de aglomerata este plaja aceasta in mod normal, asa ca singura explicatie a fost faptul ca nu eram in plin sezon. Astfel am ajuns la concluzia ca am ales una dintre cele mai potrivite perioade de venit aici. E drept ca aproape de ora 11 au aparut si alti turisti, insa nu era nici atunci foarte aglomerat.

Maho Beach nu este o plaja impresionanta la prima vedere. Este ingusta si destul de mica, incadrata de hoteluri. Insa nisipul este fin, apa de un turcoaz ideal, iar ceea ce o face cu adevarat unica in lume este pista de aterizare a aeroportului Princess Juliana. Avioanele trec fix deasupra plajei, la nu mai mult de 10-20 de metri, si sunt un adevarat paradis pentru cei pasionati de aviatie. Asa ca nu pot descrie in cuvinte ce a insemnat ziua aceasta pentru Andrei si cat de multa fericire i-a adus sa se afle in sfarsit pe Maho Beach.”Uite-l! Uite-l in spate! Fiti atenti ca intoarce acum, se aliniaza cu pista si vine! Doamne cat e de mare!”. Si intr-o fractiune de secunda a trecut pe deasupra noastra, apoi a aterizat. Zeci de obiective indreptate catre avion si sute de poze in rafala. Zgomot puternic de motoare si toate privirile atintite catre imensitatea care tocmai aterizase. Singurul lucru care a stricat cadrul perfect a fost vremea, astfel ca imediat dupa aterizare a pornit o ploaie tropicala. Ceea ce nu ne-a deranjat foarte mult, pentru ca am fost nevoiti sa ne “refugiem” la Sunset Bar, unde aveam sa ascultam discutiile din turnul de control.

Am consultat si tabela de sosiri, scrisa cu creta pe o placa de surf. Mancarea era delicioasa si mult mai ieftina decat cea de la Mati Beach, asa ca am decis ca in zilele urmatoare sa venim sa mancam aici.

Dupa nu mai mult de o ora am observat ca lumea se strangea din nou pe plaja. Daca la aterizarea KLM-ului erau doar cativa turisti rataciti pe plaja, la decolare lucrurile s-au schimbat radical. Valuri intregi de turisti veneau grabiti catre plaja. “De unde au aparut atatia?! Nu era nimeni mai devreme!”. Acostasera doua vase de croaziera, prin urmare era o aglomeratie crunta, toti venisera la Maho beach sa vada decolarea KLM-ului, care trebuia sa plece catre Curacao. Ne-am luat berea Carib in mana si am pornit si noi intr-acolo. Cativa nebuni se urcasera pe gardul din spatele pistei si asteptau cu nerabdare decolarea iar masinile nu mai aveau voie sa treaca pe soseaua dintre plaja si pista. Si pentru ca stiam ce presupune decolarea unui 747, ne-am asezat intr-o parte a plajei si ne-am pregatit pentru “spectacolul” ce urma. Eram cu totii destul de speriati si incercam sa ne asezam cat mai departe de avion. Motoarele ambalate au facut ca oamenii agatati de gard sa fie complet aruncati pe plaja, iar cei de pe plaja au ajuns in apa, cu tot cu sezlong, ghiozdane sau prosoape. O mare de nisip plutea in aer si vedeam cum oamenii se plangeau de zgarieturi. E drept ca exista indicatoare mari care atentioneaza turistii ca este foarte periculos sa se aseze in spatele avionului, insa nimeni nu se teme, dimpotriva chiar, este una dintre distractiile cele mai apreciate ale locului. E lesne de inteles ca dupa ce am vazut acest episod ne-a parut rau ca nu am fost mai aproape de avion. Aproape ca ne doream sa fim si noi in locul celor care erau improscati cu nisipul de pe plaja. In fine, nestiind la ce ne inhamam, am decis sa venim si la urmatoarea decolare a KLM-ului, dar ne-am promis sa fim mai curajosi.

Cand te gandesti la Maho Beach iti si imaginezi KLM aterizand prin fata ta. Ei bine, nu doar 747-le este spectaculos aici. Sunt o multime de alte companii ce aterizeaza pe aeroportul Princess Juliana, intr-adevar cu avioane mai mici sau chiar foarte mici, insa toate sunt la fel de interesante. Exista de asemenea si avioane private, precum si avioane ce fac transferul din si catre insulele invecinate (St. Barths si Anguilla). Mie una mi-au atras atentia micutele Piper-uri sau Cessna-uri, pe care le pozam cu mare drag ori de cate ori veneau la aterizare.

Spre seara ne-am hotarat sa mergem sa vedem apusul tot pe Maho Beach, la Sunset Bar. Si pentru ca stiam cat de renumita e mancarea de aici, am vrut sa facem o seara a burgerilor si sa mancam cu totii burgeri. Cam problematica decizie, tinand cont de faptul ca nu mananc carne si nici burgeri in general, dar Sunset Bar a avut solutie si pentru sclifositii ca mine: Veggie burger! Nu sunt cei mai buni burgeri de pe insula, insa sunt foarte gustosi. Totusi, pentru o adevarata experienta culinara in lumea burgerilor, restaurantele din Grand Case sunt mult mai potrivite.

Despre restul zilelor vom povesti in alt articol, asa ca voi sari direct la ultima zi de vacanta. Si cum sa petreci ultima zi in St. Martin daca nu pe Maho Beach? Asa ca am venit de dimineata sa vedem inca o data 747-le de la KLM, de data aceasta fara sute de turisti in jurul nostru. Nu acostase niciun vas de croaziera si plaja era aproape goala la ora 10. Totusi, aproape de ora 11, atunci cand aterizeaza KLM-ul, au aparut ceva mai multi turisti, fiecare pregatit cu arsenalul pentru fotografiat. Si l-am vazut din departare, cum venea din dreapta plajei, apoi cum a intors in fata noastra pentru a se alinia cu pista. Si daca initial era un punct negru ce iesea dintr-un nor alb, pe masura ce se apropia era din ce in ce mai mare si mai impresionant iar zgomotul motoarelor era pur si simplu asurzitor. A trecut pe deasupra mea, apoi l-am vazut cum a aterizat, zburand nisipul de pe plaja in urma lui. Si iar s-au auzit rafalele de poze si exclamatiile oamenilor cazuti in nisip.

Si pentru ca ajunsese cu intarziere destul de mare, nu am asteptat prea mult decolarea, astfel ca in 45 de minute plaja era din nou plina de oameni. Eram dispusa sa filmez decolarea, pentru ca Andrei sa poata fotografia avionul. Ma asezam perfect intr-o parte a plajei, pentru a fi cat de cat ferita de jetul motoarelor, insa ma urcasem pe bordura de la marginea strazii, pentru a avea o mai buna vizibilitate. Imi stransesem prosopul, iar geanta de plaja o pusesem peste umar, asa ca eram pregatita. “Uite-l ca vine! Uite-l cum intoarce, fa-i cu mana pilotului!”. Imi si imaginam ce-o fi in mintea pilotilor cand vad o multime de turisti tembeli si entuziasmati care dau din maini ca niste bezmetici. Pentru ca eu, in locul lor, as rade cu gura pana la urechi. Apoi as apasa meschin pe maneta de accelerare a motoarelor, si le-as zambi la fel de inocent celor de pe plaja, urmand principiul “smile and waveeee boys, smile and wave!”. Si nu stiu cum se face, dar in acel moment exact asa au gandit si pilotii KLM-ului! Pentru ca imediat dupa ce au intors avionul pe pista au si accelerat puternic, iar eu, desi incercam din rasputeri sa raman in picioare, am cazut de pe bordura strazii, apoi am ajuns pe plaja, unde simteam cum jetul ma impingea cu putere inspre apa. Tineam ochii inchisi complet si nu puteam sa tip, pentru ca nisipul zbura peste tot. Asa ca m-am aruncat  in genunchi si am incercat sa imi tin echilibrul in asa fel incat sa nu ajung in apa. Abia atunci am inteles de ce americanca din spatele meu se echipase cu o cagula pe fata si cu ochelari de inot, iar camera GoPro avea carcasa subacvatica, cat sa nu fie invadata de nisip. Asa ca filmarea mea a fost un esec total. Dar senzatia a fost cu adevarat extraordinara, chiar daca nu cea mai placuta.

Asa ca da, Maho Beach este intr-adevar o plaja senzationala! Iar voi, pasionatilor de aviatie, trebuie sa ajungeti acolo cat de curand! Pentru ca in mod cert nimic nu va poate aduce mai multa fericire decat sa va uitati o zi intreaga la avioanele ce trec literalmente pe deasupra voastra!