Cu o seara inainte, stiam doar ca urmeaza sa mergem in Targu Mures. De fapt, nu. Mai stiam ceva: urma sa fim cazati intr-un hotel care o sa ma impresioneze foarte mult. Cu greu am reusit sa ma abtin sa nu caut informatii despre cele mai cunoscute si frumoase hoteluri din Targu Mures, insa nu voiam sa stric surpriza. Pe drum am incercat pe cat posibil sa nu pun multe intrebari, ca sa pastrez suspansul. Insa fix cand am iesit din Sighisoara, nu am mai rezistat:

– Hai sa iti spun cum mi-l imaginez, dar sa nu te dai de gol. Sa nu zambesti daca nimeresc. Mi-l imaginez un hotel vechi, cu o arhitectura deosebita, cu geamuri mari cu tamplarie de lemn si o curte mare. Mare de tot, cu o fantana frumoasa si cu multa verdeata. Unde o sa putem face niste poze dementiale. Hm… asa e?

A zambit, bineinteles.

– Sa zicem ca partial ai nimerit-o. Si totusi… esti foarte departe de adevar. Dar nu mai incerca, ai putina rabdare, mai sunt doar 50 de kilometri si ajungem.

Nu am inteles nimic. Mi-era teama doar sa nu mergem intr-un hotel cu pereti de sticla, cu n etaje si fara pic de personalitate. Nimic nu imi displace mai mult decat un hotel anost de 5 stele, cu sali de conferinte si camere reci. Dar ma bazam pe faptul ca stie lucrul acesta si incercam sa deslusesc ghicitoarea lui: “ai nimerit, dar esti totusi departe”.

Ultimii 50 de kilometrii pana in Targu Mures mi s-au parut o eternitate. Insa atunci cand am intrat, mi-a spus cu voce blanda:

– Fie… iti spun cum se numeste, dar sa nu cumva sa cauti pe internet hotelul. Deschide GPS-ul si cauta Hotel Privo.

Acum stiam macar cum se numeste, si pe masura ce ne apropiam de destinatie, intorceam capul in stang si in dreapta, in speranta ca il voi zari. Mai erau doar 300 de metri si nu vedeam nicio cladire veche, niciun hotel somptuos. Insa fix cand am trecut prin fata lui, am vazut totemul negru pe care scria numele hotelului.

– Uite-l! Intoarce! E pe partea cealalta!

Eram la fel de incantata ca un copil care a terminat de asamblat un puzzle.

– Nu pot sa cred! Casuta aceea superba este??? Deci chiar e vorba de un hotel vechi?!

Mi-a spus din nou sa am rabdare, cu aceeasi voce blanda si linistita. Am intors la primul giratoriu, desi il bateam la cap sa taie linia continua, numai sa ajungem odata. Am trecut din nou pe langa totem si am vazut curtea mare si verde pe care o asteptam cu atata drag. Am cotit la dreapta si am ajuns.

– Nu este un hotel DOAR cu arhitectura veche. O parte este casuta pe care ai vazut-o din strada, cu ferestrele arcuite si stilul art nouveau care iti place atat de mult. Insa cealalta parte este cea moderna si minimalista, stilul care stii ca imi place mie foarte mult. Si dupa cum vezi… nu are n etaje. Si te asigur ca o sa iti placa enorm de mult camerele.

Pana la urma… era vorba de weekendul nostru, de aniversarea celor patru ani de cand suntem impreuna. Asa ca alegerea lui mi s-a parut incredibil de potrivita! Un hotel care sa impace ambele stiluri si care sa ne multumeasca pe amandoi.

Si a avut dreptate… mi-a placut enorm de mult hotelul. De la podeaua din bazalt pana la detaliile din camera, precum telefonul wireless de culoarea rosie sau muzica chillout de pe holuri, din parcarea subterana sau din lift. Coridoare lungi si albe, cu usile camerelor ascunse, fara manere la vedere, geamuri largi, priveliste frumoasa catre oras.

– Deci iti place?

– Ma intrebi daca imi place?! Mi se pare… genial!

– Si stai… inca nu ai vazut si partea veche. Hai sa mergem in cladirea veche, trebuie sa vezi cum arata! Este exact stilul tau, ti se potriveste perfect!

Am coborat scarile si am ajuns in cladirea veche, pe care o zarisem din strada. Un culoar alb, in capatul caruia vedeam trei camere. In stanga, erau expuse cateva poze vechi, insa nu puteam sa imi dau seama depre ce e vorba. Ma aflam intr-o cladire istorica si totul in jurul meu o confirma. Cele doua fotolii cu tapiterie inflorata, suportul de lemn de reviste, peretii albi si simpli. Ne aflam in vila Csonka, iar pozele vechi de mai bine de 100 de ani pe care le vedeam expuse apartineau fotografului Csonka. Ce imbinare interesanta de stiluri. Modern la intrare, iar aici vechi si clasic. Canapelele, draperiile, geamurile arcuite, paturile, mobila, toate parca ne transpuneau in alt secol. De fapt si de drept… ne aflam intr-o camera caracteristica anilor 1900.

Cele doua etaje ale vilei Csonka sunt decorate in acelasi stil “vintage”, insa parterul este tipic perioadei de dupa 1900, in vreme ce etajul al doilea este caracteristic sfarsitului anilor 1800. Si inca de cand am deschis usa camerei de la etajul superior, am simtit diferenta. Mobilier mai greoi, mai intunecat si mai somptuos. Iar arcada geamului m-a cucerit pe deplin. Am stat cateva minute privind pierduta inspre curtea verde. Aveam senzatia ca ma aflu intr-un muzeu, nicidecum intr-o camera de hotel.

– Stiam ca o sa iti placa. Vrei sa vedem si partea noua? O sa te surprinda cel putin la fel de mult.

Cu greu am reusit sa ma urnesc din vila Csonka, unde mi-as fi dorit sa raman intregul weekend. Insa eram intr-adevar curioasa sa vad si partea moderna.

M-a cucerit fara drept de apel dusul din mijocul camerei. Peretii transparenti, muzica ambientala, stilul minimalist, culorile simple. Patul alb, luminile, dulapul ascuns, geamurile mari. Terasa cu mesteceni, mesele albe si luminile discrete. Curtea cu aleea pavata si intortocheata, in varful careia vedeam vila Csonka, cu pretioasele detalii art nouveau. Imi aminteau de Riga, de strada Elisabetes, intesata de cladiri in stilul art nouveau, unde de altfel am si dezvoltat pasiunea pentru stilul acesta.

Si nu stiu cum-necum, dar ne simteam de parca am fi venit in vizita la niste buni prieteni din Targu Mures. Stiam ca oamenii din Targu Mures sunt foarte amabili si primitori, insa ne-au depasit cu mult asteptarile. Ne-am simtit ca doi copii rasfatati, iar cei de la hotel Privo au facut ca weekendul nostru sa fie cu adevarat special. Parca ar fi stiut ca era ziua noastra 🙂 Asa ca da, ne-am balacit in jacuzzi-ul din zona de spa – care apropo, este extrem de intima si exclusivista. Poate ca unora le-ar placea o zona de spa ceva mai mare, insa noua tocmai faptul ca era atat de mica si intima ne-a placut extrem de mult.

Si pentru ca afara deja se pornise o furtuna puternica, cu tunete si fulgere cum rar am vazut, nici nu ne-am mai gandit sa iesim din hotel pentru cina. De ce am fi facut asta pana la urma, cand citisem deja pe internet despre meniul masterchef-esc al restaurantului din hotel. Asa ca am ales cea mai retrasa masa din restaurant, avand grija sa stam chiar langa geamurile inalte, pentru a ne uita indelung la ploaie. Cu laptopul in brate scriam impreuna despre Targu Mures. Un pahar de vin roze si o mancare delicioasa, atat de frumos si atent prezentata. Si da, am descoperit cat de mult imi place vinul sec! Se pare ca cei de la hotel Privo au si o enoteca, cu un somelier dedicat, ce “asorteaza” fiecare mancare din meniu cu vinul potrivit. Asa ca atunci cand am cerut clasicul vin “cat mai dulce posibil”, mi s-a recomandat cel sec. Si au avut dreptate, era delicios!

Cat despre mic dejun… cred ca am mai spus de cateva ori cat de important este pentru noi micul dejun in vacanta. Sa nu uitam ca am ajuns in satucul Kettwig dupa ce am vazut pe internet o poza cu un mic dejun extrem de apetisant la unul dintre barurile locale. Asa ca suntem un juriu foarte aspru cand vine vorba despre mancarea de la micul dejun. Deloc surprinzator, cel de la hotel Privo a fost delicios, variat si indestulator. Iar de la mine au un 10 pentru gemul gustos de casa si pentru mini croissantele calde!

Da, am conchis, imi place hotelul Privo. Imi place amestecul acesta de stiluri, de nou si de vechi la un loc, de modern si traditional. Si imi parea rau ca nu am avut decat o singura noapte sa ne bucuram de tot ce are de oferit. Dar mi-a promis ca ne vom intoarce, asa ca astept cu mare drag si nerabdare.