Pfoai, sa vezi si sa nu crezi. Cinci ani mari si lati de cand am fost ultima oara in Cinque Terre. Cinci ani in care s-au inmultit turistii (indeosebi chinezii :D) ca ciupercile dupa ploaie. Cinci ani in care s-a ajuns sa nu mai ai unde s-arunci un ac in toata marea de oameni. Cinci ani si aceleasi cinci satuce mici si colorate, cochete si aranjate frumos, cocotate pe stancile din buza Mediteranei. Cinci dragalasenii de asezari care evident ca au devenit patrimoniu Unesco prin ’97, ca doar ti-e mai mare dragul sa le protejezi cu eticheta de “fragil” a batranului Unesco. Cinci ani si aceeasi gara din La Spezia. Da, gata cu mania cu Fiat 500. Nici n-ai ce face cu el prin zona, cand ai la indemana trenul sa te plimbe pe ici-colo printre sate. Pai nu? Cum altfel sa vezi tu Riviera italienilor, daca nu cu ochii lipiti de geamul unui tren vechi. Parca nici nu iti vine-a crede ca acum trei luni bateam in lung si-n lat sudul Toscanei, si-acum suntem la o aruncatura de bat, in Liguria. Are Italia asta ce-are cu noi. Sau noi cu ea, nici nu mai stim.
Bun, gata cu vorbaraia si melancoliile, pana una alta suntem cam pe fuga. Si nici nu ne-am dezmeticit cum trebuie, ca doar ne-am trezit cu noaptea-n cap sa prindem Flixbus-ul de prima ora din Milano catre La Spezia. Si stai asa, ca italianu’ nu-i ca japonezul, neamtul ori elvetianul, asa ca nu-i cu suparare ca vine autocarul cu mai bine de jumatate de ora intarziere. Dar nu e bai, ajungem in La Spezia la pranz, taram trolerele pe piatra cubica din centrul orasului, de asurzim intreaga populatie adormita, lasam bagajele la gara, si hai, fuguta, spre Riomaggiore!
Ba mai degraba spre Manarola, ca doar de aici e poza de carte postala care a umplut internetii. Treaba sta in felul urmator. Noi suntem niste apucati. Da, niste apucati. Vrem sa vedem si-aia, si-aia, si cealalta. Ba ne mai sare-n ochi o poza pe vreun social media si hop-top, vrem si-acolo. Daca se poate toate intr-o singura zi. In cateva ore. Minute. Totul pe repede inainte. Ei bine, nu se poate. Nu in Italia, unde timpul curge leeeent, lent tare. Asa ca cine si-o planui o vizita in Cinque Terre, sa nu fie apucat. Sa isi rezerve timp suficient pentru fiecare dintre cele cinci satuce (Monterosso, Vernazza, Corniglia, Manarola si Riomaggiore), iar cand s-o satura de-atata pamant “cincesc”, sa dea o fuga si in Portovenere. Sau in Levanto. N-or fi ele parte din Cinque Terre, dar tot sunt fabuloase. Si le-am gasit pe Pinterest, si ni s-au scurs ochii dupa ele. Ah, si de ce nu, o Genova. Si pe frum, o oprire nu foarte rapida in Portofino. Dar ce sa-i faci, cand pe itinerariul tau sunt toate planificate la secunda, nu-i vreme destula. Pretext sa ne intoarcem! 😀
Ba mai degraba spre Manarola, ca doar de aici e poza de carte postala care a umplut internetii. Treaba sta in felul urmator. Noi suntem niste apucati. Da, niste apucati. Vrem sa vedem si-aia, si-aia, si cealalta. Ba ne mai sare-n ochi o poza pe vreun social media si hop-top, vrem si-acolo. Daca se poate toate intr-o singura zi. In cateva ore. Minute. Totul pe repede inainte. Ei bine, nu se poate. Nu in Italia, unde timpul curge leeeent, lent tare. Asa ca cine si-o planui o vizita in Cinque Terre, sa nu fie apucat. Sa isi rezerve timp suficient pentru fiecare dintre cele cinci satuce (Monterosso, Vernazza, Corniglia, Manarola si Riomaggiore), iar cand s-o satura de-atata pamant “cincesc”, sa dea o fuga si in Portovenere. Sau in Levanto. N-or fi ele parte din Cinque Terre, dar tot sunt fabuloase. Si le-am gasit pe Pinterest, si ni s-au scurs ochii dupa ele. Ah, si de ce nu, o Genova. Si pe frum, o oprire nu foarte rapida in Portofino. Dar ce sa-i faci, cand pe itinerariul tau sunt toate planificate la secunda, nu-i vreme destula. Pretext sa ne intoarcem! 😀
Bun, iar am deviat si suntem in intarziere. Liguria asta-i plina de tentatii. Vii si tu ca turistu’ clasic, sa pozezi, sa te plimbi, sa aplauzi un apus (nu, glumim, asta fac chinezii-n Santorini :D), si ce sa vezi, te abati de la drum in nestire. Vinovatul fara vina este sosul pesto, pentru care-i faimoasa Liguria. Si daca vezi tu pesto-n geam la terasa din varf de munte, cu Mediterana la picioare… poti sa zici nu? Te mai uiti la ceas sa vezi ca n-ai timp sa faci toate cele cinci satuce? Mai pui un vin local si eventual o focaccia inmuiata in ulei de masline (tot de pe-aici, din zona), si ala esti! Zaci din terasa in terasa o zi intreaga. A, apropo, focaccia asta-i fugassa de fapt si de drept, a nu se confuza aluatul italian, ca iese cu suparare.
Bun, oprim intai si-ntai in Manarola. Nu Mararola, cum se chinuie grupul de chinezi din fata sa tasteze pe automatul de bilete. Singurul automat functional din toata La Spezia e asaltat de turisti, alti n (unde n e de ordinul zecilor, daca nu sutelor) stau la coada la ghiseul de bilete si oriunde te uiti sunt valuri, valuri de turisti chinezi cu stegulete. Coboara toti in Riomaggiore, primul satuc la nord de La Spezia. Numai bine cat sa fim singurii care merg in Manarola. Caldura mare, mon cher, multa lume, agitatie si du-te vino, de nu intelegi unde-i dolce far niente-le. Cinci ani de cand umblam pe strazile din Manarola inspre port, si de sapte ori mai multi turisti. Si cica autoritarile ar fi limitat numarul de turisti, tocmai ca sa protejeze satucele. Dar n-am vazut niciunde vreo contorizare de orice fel, iar in final am aflat ca toata treaba e apa de ploaie. A fost un zvon in presa si atat. In continuare vin din ce in ce mai multi turisti in Cinque Terre si din pacate farmecul satucelor se duce usor, usor, pe apa sambetei. N-avem ce zice, nimic nu va putea lua vreodata frumusetea locului (poate doar Mama Natura care si-a intrat in drepturi in octombrie 2011 cu inundatiile devastatoare), insa toata nebunia si aglomeratia de acum parca te fac sa nu te mai bucuri deloc de tot ce inseamna spiritul italian al satucelor. Trenurile sunt full, parcarile la fel, vasele de croaziera vin unul dupa altul in porturile micute unde alta data abia ce incapeau doua trei barci de pescari, restaurantele sunt pline si daca prinzi vreun loc la o terasa cu priveliste zici ca l-ai apucat pe Dumnezeu de-un picior. Selfie stick-ul la inaintare, rafala pornita la aparatul foto si gata, you blend in.
Dar gata cu vaicareala, pana la urma inceputul de septembrie este inca plin sezon pentru Riviera Italiana, asa ca este de inteles sa vezi puzderie de turisti peste tot. Si oricat ar fi de aglomerate si agitate acum, satucele de la Cinque Terre sunt de vazut. Atata doar ca trebuie sa faci un exercitiu de imaginatie si sa incerci sa vezi cum erau acum ceva vreme, cand numai cativa pescari locuiau in zona, iar toate stradutele inguste erau goale, fara restaurante, fara buticuri, fara supermarketuri si fara selfie stick-uri.
Dar sa ne intoarcem la oile noastre, ca am ramas la Manarola si la privelistea de carte postala. Adevarul e ca toate cele cinci sate sunt incredibil de frumoase si colorate si autentice si italiene si tot asa. Insa Manarola pare ceva mai putin aranjata, mai putin finisata, si-asta o face oarecum mai interesanta. Oprim pentru un pesto si-un caprese la Scogliera. Si-apoi o luam din loc spre Monterosso, ca Via dell’Amore pare inchisa si n-avem cum sa ajungem in Riomaggiore pe jos.
Si doar nu degeaba o avea Monterosso cea mai frumoasa plaja din Cinque Terre si cele mai multe umbrelute colorate pe cap de locu… turist 🙂 O plimbare printre strazile inguste, o degustare de masline, un Aperol si-un gelato autentic si am batut deja satucul cap-coada.
Ne intoarcem spre Riomaggiore si cu ocazia asta aflam si noi ca exista un abonament de tren intre satuce. Si-n loc sa dai 4 euro pentru fiecare drum cu trenul, platesti 16 euro si poti merge dus intors pe unde vrei. Si cat vrei. Stim pentru data viitoare! Si incheiem aventura “cincue-tereasca” cu niste calamari deep-fried si un apus de toata frumusetea-n portul vechi. Apoi fuga fuguta catre trenul din La Spezia, ca trebuie sa ajungem in Genova!
Bottom line, Cinque Terre merita din plin vazut, atata doar ca poate ar fi mai potrivit de venit aici inafara sezonului, daca nu chiar iarna. Pana la urma atmosfera autentica a locului o simti atunci cand strazile sunt goale si nu te lupti cu alti turisti pentru un loc de unde sa vezi apusul in Riomaggiore. Ce-i drept, in 2011, cand l-am vazut prima oara, am fost ceva mai impresionati si asta se cam vede in articolul de la vremea respectiva. Singura diferenta de acum a fost numarul mult prea mare de turisti si agitatia continua si total nespecifica locului. Dar chiar si-asa, cu sau fara sute de mii de turisti, Cinque Terre e unul dintre cele mai frumoase locuri din Italia si merita explorat fiecare satuc in parte. Ba poate chiar si Levanto si Portovenere, si orice alt satuc de pe malul marii. Data viitoare ne luam masina inchiriata si le descoperim pe toate!
prinlume.com 