Am ajuns in Denpasar pe 4 octombrie, aproape de ora pranzului, si am ramas oarecum impresionati de marimea aeroportului; ne-am fi asteptat sa gasim un aeroport micut si oarecum primitiv, asemanator cu cel din Siem Reap spre exemplu. Insa am avut in fata ochilor un aeroport modern, aflat in renovare si pe alocuri in constructie pentru summitul APEC. De altfel intreaga zona Denpasar era extrem de aglomerata, insa se pare ca acest lucru este ceva normal pe tot parcursul anului.

Cu ajutorul celor de la Bali Bliss (http://www.baliblisstour.com/)  am rezervat transferul de la aeroport la hotel pentru 50 de euro dus intors (pentru toti sase, in doua masini), un pret foarte bun de altfel fata de toti ceilalti competitori. Drumul pana in Seminyak a fost relativ scurt, de aproximativ jumatate de ora, insa fiecare minut petrecut pe soselele lor a fost o adevarata aventura: aglomeratie, nenumarate scutere (foarte accesibile in Bali, un scuter nou costa 16.000.000 rupii, aproximativ 1600 USD), oameni care nu respecta nicio regula de circulatie (pentru ca acestea pur si simplu nu exista), drumuri stramte, nesemnalizate si permanentul pericol de a fi accidentat. Hotelul nostru, Seri Villas, se afla la capatul unei stradute minuscule, aflata in constructie, ceea ce initial ne-a cam speriat. Vedeam in jurul nostru un satuc saracacios, case mici, mult praf si pe alocuri hoteluri modeste. Aveam sa aflam mai apoi ca in spatele usilor saracacioase ale hotelurilor se aflau adevarate resorturi de lux.

Acelasi lucru il pot spune si despre hotelul nostru. In spatele receptiei si dupa cateva culoare stramte, strajuite de pereti inalti, am ajuns in fata vilei noastre. Ne-a impresionat cu adevarat, incepand cu intrarea in curte, pana la baia outdoor din fiecare camera, sau livingul imens in care mi-am petrecut seara de seara scriind. Asa ca am inceput ziua cu o bine meritata baie in piscina vilei noastre, si nimic nu poate descrie sentimentul de relaxare pe care l-am trait cu totii in acele momente. Incepuse vacanta cu adevarat.

Ca si moneda, in Bali se foloseste predominant rupia indoneziana. Este mult mai convenabil sa se foloseasca rupiile si nu dolarii americani, iar un dolar American este aproximativ 11.000 de rupii indoneziene. Un taxi din centrul Seminyak-ului pana la hotel este in mod normal aproximativ 15.000 rupii (1 dolar si putin), insa de multe ori taximetristii cer mai mult, ajungandu-se chiar si la 50.000 rupii pentru cei care nu folosesc taxator. Asadar trebuie verificat intotdeauna pretul inainte de a urca in taxi, iar taximetristul trebuie sa foloseasca aparat de taxat.

Am fost cel putin surprinsi sa vedem in centrul statiunii atat de multa agitatie, atat de multi tineri galagiosi, magazine la tot pasul (inclusiv magazine cu branduri fake), restaurante, baruri, bazaruri. Am aflat apoi ca aceasta statiune este destinata tinerilor, predominant australieni si italieni, nicidecum linistii si regasirii interioare precum Ubud-ul. Inainte de masa de seara am mers intr-o mica piata de localnici, care vindeau fructe exotice, de unde ne-am aprovizionat pentru intreaga saptamana: snake skin fruit sau salak (pret 25.000 rupii indoneziene/kg, negociate la 15.000 rupii), mangustine (45.000 rupii/kg, negociate la 40.000) si mango proaspat (35.000 rupii/kg).

Insa chiar si asa, templele hinduse se aflau pe fiecare strada, si ceea ce m-a impresionat a fost obiceiul localnicilor de a oferi ofrande zeilor lor, in fiecare zi. Orice familie pune cel putin 30 de ofrande pe zi. Formau un cosulet mic din bambus, in care puneau flori si fructe, si le lasau in fata templelor, in fata caselor, pe plaja, in receptiile hotelurilor pentru spiritele bune, sau pe pamant pentru spiritele rele. Orice ofranda contine prajituri, tigari, sau fructe, si prin intermediul lor oamenii vor sa dea de mancare spiritelor pentru ca acestea sa nu le faca rau si sa nu ii deranjeze. Am inteles ca oamenii din Bali cred foarte mult in reincarnare, motiv pentru care incearca sa traiasca o viata linistita, facand fapte bune si multumindu-i pe cei din jurul lor, pentru ca stiu ca intr-o viata ulterioara vor fi rasplatiti pentru faptele lor. Si da, am observat ca oamenii aici sunt foarte blanzi, linistiti, dornici sa ajute, si niciodata nu le lipseste zambetul de pe fata. Am aflat de asemenea ca toti balinezii, fie fete sau baieti, au unul dintre urmatoarele nume: Putu/Wayan pentru primul copil, Kadek/Made pentru al doilea, Komang/Nyoman pentru al treilea sau Ketut pentru al patrulea. Daca o familie are mai mult de 4 copii, numele se repeta. Pentru a nu ii incurca insa, fiecare localnic are si un alt nume, insa intotdeauna cel de-al doilea nume este unul dintre cele patru.

Statiunea Seminyak este una foarte activa si agitata, si ceea ce m-a surprins intr-un mod neplacut este faptul ca este foarte greu sa ajungi pe plaja. Iar in momentul in care ai ajuns, este extrem de dificil sa mai iesi. Si asta pentru ca cea mai mare parte din plaje sunt private, apartinand de resorturi de lux. Astfel ca pentru noi a fost o adevarata aventura sa iesim de pe plaja, si am riscat sa ajungem chiar in Kuta pana la prima iesire. Insa la fel ca in dulcea Romanica, am reusit sa il convingem pe unul dintre portarii unui resort de lux sa ne lase sa iesim prin hotel. Cu ocazia aceasta am vazut si ce inseamna un complex hotelier extrem de luxos (The Seminyak Hotel), si pentru numai 50.000 rupii indoneziene pentru portar am reusit sa parasim plaja invadata de crabi. Ne-ar fi tentat o baie in apa, insa valurile extrem de mari, curentii si adancimea apei ne-au indemnat sa stam departe. Ceea ce a fost o alegere inteleapta, pentru ca ulterior am aflat ca plaja este inchisa, iar inotul este interzis, existand un risc foarte mare de inec.

A doua zi in Bali a fost una de relaxare suprema, am inceput cu un mic dejun delicios, gatit in bucataria vilei noastre, si am continuat cu plaja pana dupa amiaza.

Am incercat masajul balinez la hotel, platind pentru o ora si jumatate de masaj (body massage – o ora si foot massage – 30 minute) 320.000 rupii indoneziene. Aveam sa aflam apoi ca in centrul Seminyakului preturile la masaj erau mult mai mici: 55.000 rupii/ora foot massage si 60.000 rupii/ora body massage, insa in localuri nu foarte curate.

Spre seara am iesit la un restaurant tipic indonezian, din zona centrala a statiunii, numita Kayu Aya Food Village. Aici am incercat niste mancaruri delicioase, la preturi extrem de bune fata de mancarea de la hotel. Astfel ca am comandat cate o nuca de coconus rece si fresh-uri de fructe proaspete, urmand ca apoi sa mancam Tuna with black pepper sauce (cu salata si cartofi), pentru 49.000 rupii, Chicken cooked with authentic manadonese sauce/spices (cu orez), pentru 49.000 rupii si Fresh Mackerel fish cooked with manadonese sauce pentru 46.000 rupii. Cu alte cuvinte, am avut parte de o cina delicioasa, cu mancare tipic indoneziana.