Septembrie 2012

Iata-ne ajunsi si in Kuala Lumpur, in Malaezia, intr-o zi de septembrie (12 septembrie 2012) inorata si ploioasa. Dupa un zbor de aproape o ora dinspre Kota Bharu catre Kuala Lumpur cu Air Asia, un zbor agitat, turbulent si poate cel mai agresiv la decolare si aterizare din cate am experimentat pana acum, si un drum de o ora cu un microbuz catre hotel, am reusit in sfarsit sa ajungem si in capitala Malaeziei. Suntem cazati la hotelul Star Points din preajma statiei de metrou Masjid Jamek, si pentru cele trei stele ale hotelului avem parte de o camera neasteptat de frumoasa, spatioasa si un pat imens (197euro/camera/4 nopti cu mic dejun inclus).

Dupa ce am vizitat Singapore, am realizat ca in Kuala Lumpur va fi cu totul diferit si ca nu ar trebui sa am asteptari foarte mari de la acest oras, desi e posibil sa fie la fel de dezvoltat ca si statul singaporez. Insa mizeria de pe strazi, haosul si oamenii mi-au lasat un oarecare gust amar. Desi sunt multe de vazut in orasul acesta, si desi are un potential fantastic, prima impresie a fost una nu foarte buna. Si asta probabil si din cauza zonei in care suntem cazati, in Little India, un loc aglomerat, cu multa mizerie pe strazi.

Sunt insa convinsa ca aceasta prima impresie se va schimba in urmatoarele zile, cand vom vedea mai mult din partea centrala a orasului. Astazi ne-am plimbat prin bazarul de langa hotel, apoi in Merdeka Square (Piata Independentei), unde am observat sute de steaguri ale Malaziei atarnate pe orice cladire, stalp sau panou publicitar. Saptamana trecuta a fost ziua nationala a tarii si inca se mai vedeau urmele sarbatorii.

Am mancat in Central Market, intr-un food court foarte ingrijit spre deosebire de cele stradale, si surprinzator, am cheltuit extrem de putini bani pe masa! O supa de ciuperci si garlic bread la 3,5 ringiti iar o portie de orez cu seafood wok, la 7,5 ringiti. Ne-am pierdut putin printre magazinele din Central Market, am cumparat cateva suveniruri pentru familii, si apoi ne-am indreptat catre Petronas Towers.

Am luat metroul de la statia Masijd Jamek, am mers 3 statii pana la KLCC, unde am fost pur si simplu socati de dimensiunea turnurilor, de felul in care erau luminate, de modul in care au fost construite si nu ne venea sa credem ca ne aflam in fata fostelor cele mai inalte cladiri din lume. Ne-am plimbat apoi in parcul din spatele turnurilor gemene, si am facut o rezervare la unul dintre cele mai scumpe hoteluri din Kuala Lumpur – Traders Hotel – pentru Sky Bar, nu pentru restaurant, pentru ca citisem ca se poate vedea o priveliste senzationala a turnurilor.

A doua zi la ora 9:30 am pornit intr-o excursie de o zi catre Kuala Gseandah, orfelinatul de elefanti si Batu Caves. Am ajuns initial la Batu Caves, niste pesteri imense intr-un munte de calcar, unde obisnuiau sa se adaposteasca niste calugari budisti. A fost chiar foarte impresionant sa vedem pesterile, care parca alcatuiau un adevarat decor de film, cu stalactite de calcar, lilieci care iti zburau pe deasupra capului si cu extraordinar de multe maimute furacioase. Initial chiar ne-am amuzat de prezenta lor in orice colt al pesterilor sau al scarilor ce duceau catre pesteri, dar apoi devenisera deja foarte agresive, atacau oamenii, furau pungi de mancare sau zgariau.

Pesterile de la Batu Caves erau foarte inalte, foarte spatioase, iar in partea superioara a lor formau o deschizatura in munte, asemenea unui vulcan, de unde patrundeau diversele plante si copaci din padurea de pe munte. O imagine de vis, care insa era oarecum umbrita de mizeria din interiorul pesterii, de gunoi, miros urat si tipica arhitectura indiana putin prea kitchoasa pentru gustul meu. Am vrut sa vizitam si Dark Cave (pret 35 MYR/pers turul), insa nu aveam suficient timp pentru a ajunge si la elefanti.

Dupa Batu Caves ne-am indreptat catre Kuala Gandah, un drum foarte lung (~80km) si destul de obositor. Dupa o mica incercare a soferului de a ne fraieri pentru a doua oara (incercand sa ne ia cate 25 MYR/persoana taxa de intrare, desi la orfelinat nu este nicio taxa, ci doar o donatie la sfarsitul vizitei), am intrat in orfelinat si am participat la activitatile zilnice ale elefantilor: i-am hranit, atat pe cei mici cu banane, cat si pe cei mari, cu papaya, si a fost o senzatie absolut senzationala! Mi-a placut enorm unul dintre elefanti, probabil si cel mai mic dintre ei, care era foarte simpatic si prietenos, dar si cei mari, carora le-am dat sa manance. Apoi am putut sa ne plimbam cu elefantii, si pentru ca a fost prima oara cand am facut asta am ramas foarte impresionata. Nu mi s-a parut ca aveau pielea tare, dimpotriva chiar, si era foarte interesant modul cum se clatinau de pe un picior pe altul atunci cand mergeau, ceea ce ma facea sa cred ca urma sa cad fie pe o parte fie pe cealalta, in mers. Ar fi urmat si o a treia actvitate si anume spalatul elefantilor sau inotatul cu elefantii, insa nivelul raului era foarte ridicat din cauza ploilor, si de asemenea erau si curenti foarte puternici, motiv pentru care activitatea aceasta s-a anulat. In orice caz, am fost foarte norocosi ca am putut sa vedem chiar si atat, mai ales ca de la anul se pare ca sanctuarul va fi inchis publicului, anul acesta fiind ultimul in care se poate vizita.

Dupa Kuala Gandah ne-am intors la hotel, si in cea mai mare viteza ne-am spalat, schimbat si ne-am intalnit in fata hotelului pentru a merge la Sky Barul Hotelului Traders. Asa ca toti ne-am gatit si aranjat, ne-am urcat in dubita soferului si am oprit in fata hotelului Traders. Nu mica le-a fost mirarea celor de la hotel cand au vazut un grup de 9 persoane iesind dintr-o dubita invechita in fata unui hotel de 5 stele din fata turnurilor Petronas. Am urcat la etajul 33 al hotelului, si am avut parte de o priveliste extraordinara, direct in fata turnurilor Petronas.

Dupa Sky bar ne-am oprit in Suria KLCC Mall, unde am mancat la Mc Donald’s! Se pare ca doua saptamani de mancare asiatica si-au spus cuvantul si nu am mai rezistat tentatiei de a manca un Fish Mac de 8 MYR.

Asadar, a fost o zi plina, am vazut multe locuri noi si deosebite, ne-am bucurat de o priveliste minunata in Sky Bar, si am profitat si de putin shopping neplanuit in Suria KLCC Mall.

A treia zi in Kuala Lumpur (14 septembrie 2012) a fost mult mai relaxanta decat primele doua, ne-am trezit mai tarziu si am apucat sa imi cumpar materialele indiene pe care mi le doream de la magazinul din fata hotelului. Cu putina negociere am reusit sa le cumpar la un pret de 130 MYR/12 metri de material, si sunt chiar foarte mandra de aceasta achizitie. Am pornit apoi spre Independence Square unde am vizitat catedrala St. Mary, si in Chinatown. Desi ma asteptam sa gasim lucruri mai interesante in Chinatownul din Kuala Lumpur decat cel din Singapore, m-am inselat destul de mult si cu greu am reusit sa gasim cativa magneti printre toate chinezismele de acolo.

Dupa Chinatown ne-am despartit de grup si am vizitat Central Station, o gara foarte veche care deja nu mai e folosita decat pentru un singur tip de tren, desi cu multi ani in urma era un nod feroviar foarte important. Am ajuns la National Mosque, o moschee imensa si cu o arhitectura foarte interesanta, si de acolo ne-am indreptat catre KLCC Suria Mall, unde urma sa mancam. Am fi vrut sa vizitam si acvariul din KLCC, insa din prezentarea de la intrare ne-am dat seama ca era o joaca de copii, foarte mic, si la un pret foarte piperat (45 MYR/pers).

Ne-am intalnit cu totii in fata hotelului si am mers sa mancam pe o strada foarte cunoscuta pentru viata de noapte: baruri la orice pas, muzica data foarte tare, magazine de lux si nu numai, oameni, aglomeratie si masini scumpe si foarte scumpe. Zona aceasta se numeste Bukit Bintang, si e una din zonele de lux ale orasului. Ne-am plimbat putin prin magazine, am admirat toata grandomania si opulenta mallurilor din aceasta zona, in special a mallului Pavilion, pe 6 sau 7 etaje, cu magazine luxoase si branduri cunoscute in toata lumea, cafenele, baruri, lumini si agitatie. Am mers printre multimi pana cand am gasit un loc liber sa mancam la Outback Steakhouse, un restaurant cu specific Australian, unde am mancat foarte mult, dar foarte bine.

In ultima zi (15 septembrie, sambata), ne-am trezit mai tarziu decat de obicei, ne-am imbuibat din nou la mic dejunul hotelului si am pornit sa vizitam o casa de pescari, intr-un fel de Muzeu al Satului Malaysian, dar care continea o singura casa 🙂 Din pacate insa, era inchis din cauza unei zile nationale in Malaysia. Am mers asadar la un centru de artizanat, unde am admirat tot soiul de produse lucrate manual de localnici, vopsite tot de ei, impletite sau sculptate. Am fi putut sa vizitam si un muzeu unde am fi vazut cum anume se fac toate aceste produse insa nu ma simteam foarte bine din cauza caldurii asa ca ne-am despartit de grup si am mers in primul mall din apropiere, pentru a ne racori.

Asadar s-a terminat si vizita in Kuala Lumpur, si cu asta ne apropiem cu pasi repezi de sfarsitul excursiei noastre. E putin infiorator gandul ca ne intoarcem la birou in scurt timp, si parca nu sunt deloc pregatita pentru asta, si nu imi doresc deloc sa plec din locurile acestea minunate. O sa imi lipseasca Asia, si tot mixul acesta de culturi, de mancaruri si de obiceiuri. O sa imi fie greu sa ma intorc in tristul Bucuresti, la traficul de zi cu zi, la biroul meu ascuns intr-un colt al etajului 18 dintr-o banala cladire de birouri din Pipera. O sa mi se para ciudat sa ma gandesc la zilele petrecute in Asia si la locurile vazute, pentru ca acum ma simt de parca as face parte din toata civilizatia de aici. Mi se pare o viata frumoasa si mai simpla, lipsita de stresul si grijile de acasa, si cred ca m-as putea obisnui sa traiesc aici. Poate nu in Kuala Lumpur, unde mi se pare prea multa agitatie, nesiguranta si poluare, insa in mod cert in Singapore. Nu vreau sa ma intorc acasa. Si nu vreau sa treaca atat de repede vacanta pe care am asteptat-o 9 luni de zile. Asa ca abia astept sa ajungem maine la Angkor Wat, sa vedem templele lui Suryavarman al II-lea, sa admiram intreaga opera de arta a poporului khmer, si sa facem din ultimele doua zile cele mai impresionante momente ale vacantei.