Hikone si Uji

Stam in varful patului si facem planul pentru a doua zi. Ne trezim dimineata, luam trenul si mergem in Osaka. Ei si ce daca am auzit de n ori ca nu e nimic de vazut in Osaka? Doar n-am ajuns pana in Japonia si sa nu vedem cu ochii nostri daca merita sau nu. Mai scoate-odata ghidul de Japonia si vezi ce scrie la Osaka. Sa nu bananaim aiurea pe strazi. Upsi… Doua pagini doar despre Osaka. Si inceputul nu suna promitator: “…Cele 30.000 de uzine si fabrici din Osaka asigura un sfert din economia tarii“. Sigur sigur mergem aici? Sigur sigur vrei sa vezi un oras industrial unde nu ai nimic interesant de vazut? Stai asa. N-am terminat de citit. Poate-poate urmeaza ceva. “…Osaka nu este o destinatie turistica…“. Iar la capitolul obiective turistice… O mare de malluri si magazine pe care “nu trebuie sa le ratezi”, chipurile. Ok, m-ai convins. Nu vreau Osaka. Avea dreptate Laura cand ti-a scris in mail sa nu vizitam Osaka. Mergem pe mana ei.

Si totusi… Ce facem maine? Iar o sa ploua, dar nu putem pierde o zi intreaga. La 7 statii de tren local de noi, cam 15 minute de mers, e Hikone. Cu rapidul, ajungem in 3 minute, e doar la o statie distanta de Notogawa. Nu e un oras prea mare, dar are castelul Hikone, unul dintre singurele patru castele din Japonia desemnate ca tezaur national. Si este foarte posibil ca in curand sa fie declarat si patrimoniu Unesco. Not bad! Aa, si cica ar fi si cel mai mare lac din Japonia aici, lacul Biwa.

Ok, bem o cafea la hotel, asteptam sa stea ploaia, apoi mergem. E inca dimineata si oraselul e pustiu. La fel si la castel, doi-trei oameni in jurul nostru. Ne plimbam pe strazile din jurul castelului, cu zidurile sale pietruite. Ciresii inca nu s-au scuturat de petale aici. O ceainarie mica, cu podele tatami si perne rosii, deschide chiar cand trecem pe langa ea. Green tea and something sweet, 500 yeni. Konichiwa! Poate oprim la intoarcere sa bem ceva cald. Urcam treptele spiralate si ajungem la castel. Ha! Seamana cu cel din Osaka! Deci chiar nu am pierdut nimic, sa nu-ti para rau ca n-am mers in Osaka!

Urcam in castel, nu inainte de a ne descalta de pantofi. Oooouch, podelele de lemn sunt reci si n-am sosete! Merg pe varfuri. Camere de lemn, cu usi culisanta si tavane cu barna. Insa complet goale, nici urma de mobila, de futonuri, de orice. Urcam o scara atat de abrupta, ca-mi pare aproape perpendiculara pe sol. Ne tinem cu ambele maini de balustrada si urcam cu greu la al doilea etaj. Aceeasi poveste si aici. Mai e o scara, la fel de abrupta. Cat ne-am invartit la ultimul etaj, se formase deja coada pentru coborat scarile. Zece minute de stat la coada pe fiecare etaj si deja o luasem razna.

Pentru a intra in castel si a vedea curtea si gradina se plateste un bilet de 600 yeni de persoana. E cam standard taxa aceasta la temple si obiective. In zonele mai turistice sau mai cunoscute se ajunge si la 1000 yeni intrarea. Insa locurile cu intrare sunt ingrijite perfect, gradinile arata impecabil, asa ca pretul chiar nu este atat de mare. Comparativ cu obiectivele turistice din Europa, sunt chiar mult mai ieftine!

Ne-am invartit putin in jurul castelului si in gradini, apoi ne-am indreptat catre gara. Cu mare drag am mai fi stat sa ne plimbam si sa pierdem vremea pe stradute, insa era atat de frig incat nu puteam sta prea mult afara. Prognoza meteo de acasa anunta vreme de primavara pentru toata vacanta si 17-20 de grade. Asa ca cele cateva grade de azi, cu real feel de 5 grade, neavand de nicio culoare haine groase in bagaj, ne-au cam dat peste cap. Dar fie, ne-ncalzim in tren.

What next? Doar nu ne intoarcem la hotel la ora 1! Scoate harta, ghidul, foile si hotaraste-te rapid, ca vine trenul in 9 minute. Uji! Da, Uji! Stii de Uji? Nu stiu de Uji. E hai, cum sa nu stii de Uji?! Orasul renumit pentru cel mai bun ceai verde?! Nu stiu. Iar pentru mine ceaiul verde nu e nici pe departe bun, deci “cel mai bun ceai verde” nu-mi spune mare lucru. Dar hai sa mergem. E pe Nara line, numai bine. Ajungem in Kyoto cu rapidul si luam cateva statii Nara line pana la Uji. Perfect. Hai, vine trenul.

O ora si jumatate din Hikone pana in Uji, cu tot cu asteptatul trenului in Kyoto station. Un pui de somn pana la destinatie, ca tot am vazut c-asa se procedeaza pe aici. Iar cand ajungem, ne izbeste iar frigul si vantul. Macar nu ploua! Iau harta si pornim la drum.

Uji este intr-adevar renumit pentru ceaiul verde de calitate superioara. Peste tot se gasesc numai magazine traditionale cu produse pe baza de ceai verde. Sau chiar ceai verde pur si simplu. Cel mai bun este ceaiul pudra, nu frunze. E mai concentrat si aroma mai puternica. Dar da, Andrei are dreptate. Gustul nu e tocmai cel mai grozav. E un acquired taste si e cam greu sa te obisnuiesti cu el. Unde mai pui ca in Uji este extrem de scump, tocmai pentru ca toti turistii il cumpara ca si suvenir. Asa ca da, o punga de ceai verde frunze ajunge la 700-1000 yeni (aceeasi punga o iei cu  mai putin de 1 dolar de la 100 yen shop), iar o cutiuta de 100 de gramr de ceai pudra 2000-2500 yeni. Sau si mai mult. Ok, nu luam. O sa zaca in raftul cu ceaiuri pe care nu le bei niciodata.

De-o parte si de alta a raului Uji se afla o multime de temple, dintre care cel mai renumit este templul Byodoin. La fel ca si la Hikone, intrarea este tot de 600 yeni. Nu am intrat insa, pentru ca de peste drum, de pe cele doua mici insulite artificiale si mai ales de pe podul dintre ele, se poate vedea templul fara sa fie nevoie de intrare.

Stradute mici, restaurante multe si diverse, magazinase, atmosfera traditionala. Asta e Japonia pe care voiam sa o vedem si descoperim. Asta voiam sa facem aici, sa ne plimbam si sa ne bucuram de viata normala si autentica pe care oamenii de aici o traiesc zi de zi. Nu voiam muzee, grupuri, haos, agitatie, turism de masa. Asa ca scurtele vizite in Hikone si Uji au fost fix pe placul nostru! Si nu, nu regretam deloc ca nu am fost in Osaka. Ba chiar insistam sa faceti si voi acelasi lucru atunci cand veti ajunge in Japonia!

Iar la intoarcere, stopover in Kyoto Station. Daca nu am trecut de n si n ori prin gara aceasta toata saptamana, dar nu ne-a dat prin cap sa ne urcam pe terasa garii, sa vedem privelistea orasului. Gara are 11 etaje si chiar e interesant de vazut privelistea. Asa ca am urcat, am vazut, ne-a placut, am pozat si am plecat. Era un frig de-nghetau apele.

Miros de ramen. De la etajul 11, plin de restaurante traditionale si nu numai. Ah si ce bine-ar merge un ramen fierbinte pe o vreme odioasa ca asta! Ramen pe stanga, ramen pe dreapta. Ce s-alegem, ce s-alegem 🙂 Fireste, complet traditional si autentic, sfarsim intr-un restaurant italian, vrajiti de mirosul de pizza abia scoasa din cuptor si de tiramisul apetisant de pe mesele oamenilor. Ospat pe cinste, ca doar de… a trecut ceva vreme de cand nu am mai gustat mancare europeana. Arigato, arigato si ne iertati pentru “iesirea” de-asta seara. Dar prea ne era pofta de o margherita!

One thought on “Hikone si Uji

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s