Iunie 2014

Sa gasesti cadoul perfect pentru cel pe care il iubesti nu e intotdeauna cel mai simplu lucru, mai ales cand au trecut ceva ani in care ideile cele mai bune au fost deja “luate”. El mi-a daruit prima mea masina de cusut, precum si primul curs de croitorie. Le-am primit cu lacrimi de fericire in ochi si imi aduc si-acum aminte cum i-am sarit in brate si cum l-am strans cu toata forta. A doua masina de cusut tot el mi-a daruit-o, vazand cum deveneam din ce in ce mai pasionata de tot ce insemna croit, tipare sau cusut. Aceleasi reactii le-am vazut de-a lungul timpului si la el, ori de cate ori primea vreo macheta de avion mai impresionanta, sau orice alt cadou ce avea legatura cu aviatia in general. Insa acum raftul e plin de machete de avioane, iar eu am tot ce imi doresc in materie de croitorie. Asa ca la sfarsit de ianuarie sau de iunie, ne preocupa pe amandoi acelasi lucru: “ce ii iau cadou anul acesta?”.

Si uite-asa am ajuns sa facem un pact, iar la fiecare zi de nastere sa ne cumparam bilete de avion. Una dintre conditii era sa alegem o destinatie noua pentru amandoi. A doua… Sa pastram secretul pana in momentul plecarii, astfel incat cel care primea cadoul sa afle abia in aeroport unde avea sa mearga. Bineinteles, aceasta ultima conditie nu a fost mai niciodata respectata de mine, pentru ca muream de curiozitate sa ii vad reactia atunci cand afla despre ce destinatie e vorba. Pentru el insa, jocul era joc pana la capat. Astfel ca desi am insistat in fel si chip sa incalce regula pe care de altfel eu o setasem, nu am reusit sa obtin decat franturi de informatii. Stiam ca zburam cu o companie de linie la care se plateste bagajul de cala (dar nu reuseam sub nicio forma sa imi amintesc care dintre ele era!) si auzisem in treacat o discutie cu un prieten in care vorbea despre un avion mic, de 70 de locuri. Asa ca dupa indelungi lupte de convingere am reusit totusi sa adaug a treia regula a jocului, prin care mi se permitea sa numesc trei orase pe care le banuiesc, iar el sa imi confirme daca intre cele trei variante spuse de mine se afla si cea corecta.

“Lisabona! Sigur e Lisabona!” – si ii studiam atenta orice grimasa. “Ah… Mi-am irosit degeaba o varianta! Cum sa se zboare catre Lisabona cu un avion de 70 de locuri?… Atunci sigur e vorba despre o tara nordica… Stiu! Este Riga! Riga e, nu? Am nimerit?!”. Il vad cum incepe sa zambeasca, apoi imi spune linistit: “Mai ai o singura varianta”. Si stau si stau si trec minute in sir fara sa ii raspund. “Un avion de 70 de locuri nu poate sa ne duca foarte departe… Deci ori e Riga ori e ceva din sud. La est sigur nu avea cum, desi stia ca vreau sa ajung in Moscova. Dar nu, nu, l-am auzit ca nu vrea in Moscova si oricum n-avem viza. La vest… Nu poate fi nimic, el a vazut intreaga Europa si ar insemna sa incalce regula cu destinatia noua pentru amandoi…”. Asa ca am spus hotarata ultima varianta, desi imi era clar ca daca ar fi ales-o pe aceasta, am fi zburat cu Tarom, unde bagajul la cala este inclus in pretul biletului. “Fie! Atena!”.

Il vad zambind din nou, apoi imi da verdictul: “Ai nimerit. Una dintre variantele tale este cea corecta”. Cu trei saptamani inainte de plecare eram convinsa ca este vorba despre Riga. Si pare-se ca am avut dreptate!

Mi-e frica de elice. Ma streseaza zgomotul si zumzaitul lor asurzitor. Si… imi dau impresia de nesiguranta, de pericol. De fapt si de drept, imi amintesc de ventilatoarele primitive pe care le aveam acasa cand eram copil, pe care imi placea sa le stric aruncand un creion intre pale (si ma distram copios facand asta). Dar… cu toate acestea, abia asteptam sa zbor cu micutul si fasnetul avion al celor de la Air Baltic.

“Aaaaaah, locul 9c, fix in dreptul elicelor! O sa asurzesc complet pana ajungem in Riga!”.

“Stii cum se numeste avionul asta?”

“Hm… Pai nu scrie in revista? Q400 Bombardier?…”

“Si stii de la ce vine Q?”

Ridic din umeri nedumerita.

“De la quiet. E printre cele mai silentioase avioane cu elice. Nu mai fi grumpy!”

In final a fost unul dintre cele mai placute zboruri, cu unul dintre cele mai frumusele avioane cu care am zburat pana acum. Iar Riga… inca de dinainte de a ateriza ne-a facut o impresie foarte buna. Am zarit printre nori cateva plaje pustii, o mare de verdeata si paduri si o vreme cum nu indrazneam sa speram de buna.

“Uita-te repede pe geam! Vezi de unde iese trenul de aterizare? De sub motor! E prima oara cand vad asa ceva!”. In fata mea cativa copii de pana in zece ani faceau aceeasi impresionanta descoperire si discutau despre diferentele dintre Boeing si Airbus. E clar, trebuie sa ma apuc sa aprofundez subiectul…

Am coborat cele cateva scari ale micului Bombardier si am pornit catre controlul de pasapoarte. Surprizantor sau nu, desi poti intra in Letonia cu buletinul, ti se cere si pasaportul la control. Spre norocul nostru, am prevazut ca se va intampla asta, asa ca am luat cu noi si pasapoartele. Apoi ne-am indreptat catre autobuzul celor de la Air Baltic, pentru care cumparaseram bilete online inca de cand ne platisem avioanele. Pretul este insa la fel si daca se platesc la fata locului – 5 euro.

Asa ca la nici ora 10, eram deja cazati si asteptam cu nerabdare sa ne pierdem pe strazile din centrul vechi al orasului. Centru care de altfel se afla la mai putin de 5 minute de mers pe jos de la hotel. Si pentru ca nu aveam niciun plan anume de vizitat, ne opream unde ni se pareau cladirile mai frumoase, piatetele mai aglomerate sau terasele mai primitoare. Ne plimbam prin labirintul de stradute si ajungeam, fara sa ne dam seama cum, in fata obiectivelor pe care si harta ce o tineam in mana le avea desenate si conturate frumos.

“Astia sunt The Three Brothers, cele mai vechi cladiri din Riga. Cladiri inca locuite, nu asa oricum…”

“Da… Se vede cat sunt de vechi, uita-te cat e de inclinata asta alba din dreapta. Se sprijina una pe alta, la fel cum sunt si casele vechi de pe canalele din Amsterdam.”

Era chiar placut afara, eram printre putinii turisti ametiti care vizitau orasul la o ora atat de matinala. Pentru ca da, pentru petrecaretii din Riga, ora 10-11 este extrem de devreme. Astfel ca a fost o adevarata provocare sa gasim un loc in care sa putem lua micul dejun. E drept ca nici nu ne puteam hotari ce terasa sa alegem, pentru ca la fiecare pas gaseam cate una – intotdeauna mai frumoasa decat precedenta. Asa ca dupa indelungi plimbari in cautarea terasei perfecte, ne-am oprit la cea care mie una mi-a atras atentia inca de la inceput: Open Air Leasure Egle. Observasem husele colorate si imprimeurile haioase ale fotoliilor, precum si targul handmade de langa terasa. Asa ca am insistat sa ramanem aici, pentru a ne bucura de atmosfera boema a locului. Si bine am facut, pentru ca mancarea a fost dementiala! Caracatita era delicioasa, iar berea traditionala nefiltrata de asemenea. Si pentru locatia ultra centrala (aproape de primarie), preturile erau chiar rezonabile. De altfel… Riga este inca un oras rezonabil la capitolul preturi. Nu stiu cat va mai dura pana cand le vor “ajusta” si ei, asemenea altor tari europene, insa pana atunci nu putem decat sa ne bucuram de faptul ca pentru moment, este un oras chiar ieftin. Preturile la mancare, suveniruri, hoteluri, benzina sunt chiar mai mici decat cele de la noi. Si ce ne-a placut noua in mod special e faptul ca orasul nu este (inca) impanzit de turisti. Asa ca daca gasiti vreodata bilete convenabile de avion, luati-le fara a sta prea mult pe ganduri.

Asa ca dupa o masa copioasa si delicioasa, am pornit mai departe catre piata primariei, unde abia asteptam sa vad cele doua cladiri rosiatice, cu arhitectura atat de tipica tarii: The Blackheads. As fi stat ore in sir doar sa ma uit la ele, sa le studiez fiecare coltisor. Noroc insa cu terasa superba de langa ele, care mi-a distras atentia complet. Se pare ca am dezvoltat o adevarata obsesie pentru terase.

Am pornit apoi catre hotel, pentru ca urma sa mergem la… mare! Vazusem pe pliantul de prezentare al hotelului cateva imagini din Jurmala, si desi nu eram foarte convinsi ca aveam sa prindem vreme prea buna, ne-am incumetat sa mergem. Gara centrala din Riga este incredibil de curata si ingrijita, nici urma de oameni ai strazii sau de cersetori. In plus, este incadrata de doua centre comerciale mari (motiv pentru care initial am crezut ca gara este de fapt un mare mall), iar in fata garii se afla o scena mare pentru evenimente sau concerte si o galerie stradala de arta. Da, se cam simte ca vorbim de o capitala culturala europeana! Si colac peste pupaza, un bilet de tren din Riga pana in Jurmala Majori costa doar 1,40 euro!  Dar despre Jurmala vom vorbi in alt articol 🙂

Dupa scurta incursiune la mare, ne-am intors in Riga, apoi ne-am indreptat din nou catre centru, de data aceasta hotarati sa gasim strazile atat de faimoase pentru cladirile construite in stilul art nouveau. Cele mai faimoase sunt Elisabeta iela si Alberta iela, insa pentru ca nu ne documentasem suficient, am ajuns in partea mai putin cunoscuta a strazii Elisabeta, unde de altfel nu am gasit cladiri atat de reprezentative stilului art nouveau, “stilul ala cu forme dubioase”, dupa cum il defineste Andrei. Formele dubioase sunt de fapt foarte interesante, reprezentand atat flori sau natura in general, cat si figuri sau corpuri umane. Arcade rotunjite, ferestre mari, accente putin dramatice dupa parerea mea neavizata, dar care per total vor sa marcheze legatura cu natura. Este stilul ce a precedat modernismul, iar Riga este orasul cu cele mai multe cladiri construite in stilul art nouveau. A doua zi urma sa gasim toate aceste cladiri din pura intamplare, ratacind pe strazi. Sunt cu adevarat impresionante, desi pe alocuri parca iti trezesc o senzatie destul de stranie. Cel putin mie una nu mi-au placut de nicio culoare figurile umane de pe cladiri.

“Ai vazut ce tari sunt taxiurile din Riga?”

“De ce, pentru ca sunt toate verzi? :)”

“Nu! Pentru ca au flori naturale la grila de la radiator, nu le-ai observat? Uita-te la taxiul de la semafor.”

Si daaaa, chiar au flori in grila masinii! Flori colorate frumos, ce contrasteaza cu verdele crud al masinii. E incredibil cat de mult imi place Riga!

Ne-am pierdut din nou pe strazi si am ajuns la catedrala ortodoxa Navity of Christ, de pe bulevardul Brivibas.

In parcul din spatele acesteia am gasit o scena mare, organizata pentru concerte si evenimente, insa transformata temporar in cafenea si biblioteca. Lesne de inteles ca am pierdut ceva vreme uitandu-ma indelung la toate decorurile cafenelei, la scaunele sau fotoliile de lemn, la pernele mari si verzi, la cartile aranjate neglijent pe grilajele scenei, la sacii mari de cafea sau la mesele rotunde de lemn, vopsite frumos in alb. Bineinteles, si aceasta terasa face parte din programul cultural Vasarnica 2014.

“Stii ce mi-ar fi placut sa vad mai mult in Riga? Mai multa mancare stradala… Par sa fie innebuniti dupa burgeri, friptura de vita si hot dog, nu ti se pare? Uite si tu cum arata hot dog-ul la ei, cate ingrediente poate sa aiba! Hm… Mi-as lua si eu unul sincer sa fiu… Ma astepti aici?”. In cinci minute il vad iesind din magazin cu un sandwich imens si cu o doza de bautura. “E mojito! Pe bune, e mojito si e foarte bun!”.

Am ajuns apoi la monumentul Libertatii, urmand ca apoi sa ajungem la cladirea Pisicilor Negre, o casa galbena cu o pisica neagra pe acoperis. De altfel, pisica neagra pare sa fie un adevarat simbol al orasului. Si se pare ca povestea pisicii este una pe cat de simpla, pe atat de amuzanta: un negustor din Riga nu a fost primit in asociatia negustorilor din oras, motiv pentru care a asezat pisica neagra pe casa lui, in asa fel incat sa stea cu spatele la negustori, practic aratandu-si indiferenta fata de acestia.

De acolo ne-am pierdut din nou pe strazile din centru, cu scopul de a vedea de ce este atat de renumit acest oras pentru viata nocturna. Si daca de dimineata abia zareai doi oameni pe strada iar restaurantele isi deschideau usile timid abia la ora amiezii, spre seara lucrurile stateau cu totul si cu totul altfel. Strazile erau pline de tineri zgomotosi, la terase gaseai cu greu o masa libera si peste tot se auzeau concerte live. Am ales unul dintre restaurantele din centru, ca sa incheiem ziua cu cate un pahar de vin. Ora 20:30, nici urma de apus. Ora 21:00, la fel. Ora 21:30, parca era mai multa lumina decat la 20:00. Ora 22:00, simteam cum vinul isi facea efectul si ni se inchideau ochii de somn. Afara era inca lumina!

“La cat apune soarele aici?”

“Hm… La 22:30. Si rasare la 04:30. Sa vezi cum o sa ne trezim maine dimineata cu noaptea-n cap! Noroc ca avem draperiile alea groase”.

Asa ca nu am mai asteptat apusul soarelui, ne-am oprit in primul magazin de suveniruri, apoi am mers catre hotel. Fusese o zi plina, mersesem mult si eram treji de mai bine de 20 de ore, asa ca nu a mai contat daca era sau nu intuneric afara. Am dormit bustean pana a doua zi.

Si daca sambata am avut noroc de o vreme minunata, duminica s-a intors roata complet. Un cer negru si apasator, ploaie si frig. Iar adevaratul “potop” s-a dezlantuit la catedrala Sfantului Petru, unde am urcat in turn, pentru a vedea privelistea asupra orasului. Privelistea, nimic de spus, era foarte frumoasa. Insa vantul si ploaia erau infernale! Parul imi zbura in toate directiile, tremuram de frig si il vedeam pe Andrei cum se chinuia sa prinda cateva cadre. “Mai fac o poza si coboram?”. Abia asteptam sa spuna asta, pentru ca deja inghetasem.

Si ce faci cand esti intr-un oras atat de frumos precum Riga, iar vremea este absolut ingrozitoare? Pai… Deschizi umbrela si pornesti la drum, nu? Pana la urma nu e nicio tragedie, iar plimbarile in ploaie sunt chiar placute. Asa ca am pornit usor in cautarea obiectivelor pe care le-am ratat cu o zi inainte. Am gasit strazile cu cladiri art nouveau, apoi Poarta Suedeza. Si fix cand am simtit nevoia sa ne oprim sa bem ceva, am vazut un afis interesant: degustare de bere letoniana, 4 tipuri de bere la 7,5 euro. “Hai sa le incercam, ce spui? Uite, au si macarons pentru tine!”. Berea letoniana nu e exceptionala, insa merita incercata.

De altfel, si ciocolata lor traditionala Laima se spune ca ar fi foarte buna, insa cum niciunuia dintre noi nu ne place ciocolata in general, nu am incercat-o. Si daca tot vorbim despre produse traditionale, la mare cautare este chihlimbarul si in special bijuteriile din chihlimbar. De fapt, nu doar in Letonia, ci in toate tarile baltice. Si ce mi-a placut mie foarte mult au fost papusile lor in miniatura. Desi in orice magazin de suveniruri gasesti matrioshka ruseasca, vanduta ca suveniruri letoniene, o localnica a tinut sa ne spuna cat se poate de categoric ca matrioshka nu are nicio legatura cu tarile baltice. Sunt complet rusesti, insa Letonia are si ea papusile ei traditionale, mult mai frumoase chiar, imbracate in haine populare. Iar pentru copii, jucariile din placaj sunt foarte apreciate.

Vantul si frigul se intetisera, iar ploaia parca devenea si mai apasatoare. Citisem pe Tripadvisor ca intr-unul din multele parcuri din Riga se afla o cafenea foarte draguta, Apsara TeaHouse, asa ca am pornit intr-acolo. Un pavilion mic, circular, cu cateva mese la primul nivel si o canapea mare, cu multe perne, la etaj. Si un ceai delicios de mandarine! Ne-am odihnit picioarele ceva vreme, apoi am plecat mai departe prin ploaie.

Nu a durat insa foarte mult plimbarea, pentru ca ploaia incepuse sa fie destul de neplacuta iar noi resimteam frigul din ce in ce mai rau. Era insa destul de devreme, asa ca am cautat restaurantul Piejura, extrem de renumit pentru mancarea cu specific letonian, lituanian si estonian. Nu voiam sa plecam fara sa incercam ceva specific locului. Astfel ca pe langa privelistea superba pe care o aveam catre Blackheads, am avut parte si de o masa delicioasa. Un final perfect pentru weekendul acesta.

Riga, Riga, Riga… Ce final de articol sa scriu pentru acest oras… Cum sa fiu mai convingatoare si mai explicita?… Cum sa prezint cat mai bine impresiile mele?… Nu mi-a placut Riga. Da, nu mi-a placut! Mi s-a parut fantastica! M-a cucerit complet, m-a facut sa o iubesc cu adevarat! Pentru ca are tot ceea ce ii trebuie unui oras european: un centru vechi exceptional, cladiri colorate, terase pline de flori, muzica live, concerte stradale si mancare delicioasa. Asa ca da… O idee buna ar fi sa uitam uneori de supra-apreciatele Paris, Barcelona, Londra, Milano si alte mari orase sufocate de turisti. Sa ne orientam catre orase cel putin la fel de minunate, insa inca nedescoperite. Orase cu farmec aparte, cu preturi rezonabile si locuri atat de speciale. Iar Riga este unul dintre ele. Si sincera sa fiu… Cred ca incet, incet topul celor mai frumoase mari orase din Europa incepe sa se schimbe pentru mine, iar Riga este fara niciun dubiu in primele trei!