RO: Păi şi nu s-or supăra ei Făgăraşii noştri că dăm fuga taman până-n capătul celălalt al Pământului, să pozăm de zor muntele Aoraki (aka Mt. Cook) şi să umplem Instagramul cu poze neozeelandeze? Nu s-or înfuria aşa de tare încât să alinieze ei planetele în aşa fel încât s-adauge la traseu o escală în plus pe la Sibiu, cât să zburăm fiiiiix deasupra lor şi să ne minunăm de cât sunt de frumoşi şi ţanţoşi, aşa, în mijlocul ţării, de parc-ar fi cireaşa de pe tort! Şi pe bună dreptate că sunt! Nu s-o ridica ea triada Moldoveanului, şi a Negoiului şi-a Vistei Mari la cei peste 3000 de metri ai muntelui Cook, dar hei, sunt mai frumoşi şi mai dramatici şi mai plini de “fainoşag”! Că doar-s ai noştri! Unde mai pui un strat subţire de păturică noricească, o aterizare lină ca un fulg, şi-o jumătate de SD plin cu poze la apus. Beat that New Zealand!

EN: Well, there would be no surprise if our Fagaras mountains will be completely mad on us because we’re planning to go to the other side of the world just to photograph the Aoraki Mountain (aka Mt. Cook) and fill our Instagram feed with pictures from New Zealand J And will they be that mad that they will arrange the planets in such a manner so that we can have an additional stopover at Sibiu, just to fly above them and be amazed by how beautiful and mighty they are, standing there, in the middle of the country, as if they would be the frosting on the cake! And they actually are! Maybe the triad formed by Moldoveanu, Negoiu and Vistea Marea peaks are not raising above 3000 meters as Mt Cook does, but hey, they are more dramatic and more special to us! Just because they belong to us! And on top of that, a thin layer of a cloudy blanket over them, a smooth landing and half of our SD card filled with sunset pictures. Beat that New Zealand!

RO: Şi-acum s-o spunem p-aia dreaptă. Ţara Stăpânului Inelelor chiar e la capătul Pământului. La propriu şi nici urmă de figurat. Şi n-o fi el Thai Airways-ul de colo, dar 12 ore de zbor până-n Bangkok, şi-apoi alte 12 ore până-n Auckland te cam toacă bucăţică cu bucăţică, mai ceva ca pe fileurile neozeelandeze de somon. Păi nu e renumit Malborough pentru producţia de somon şi scoici?! Dar hei, pentru Noua Zeelandă am face înconjurul lumii şi de şapte ori în zbor şi chiar şi-n cel mai dosit cotlon de la Economy, şi tot am zice “sărut-mana”! Aşa că gata, am ajuns. N-aveam noi vlagă de un bungee jumping taman de sus de la Nevis Bungy Jump cel faimos şi mai ales fioros, dar ştim c-o să plonjăm cu îndârjire de la un metru şi vreo 70 direct în pat. Acomodat cu fusul orar?! De mâine-ncolo!

EN: And now, let’s be honest. The land of Lord of the Rings is indeed at the end of the planet. Both figurative and literally. And maybe Thai Airways offers good services, but flying 12 hours to Bangkok, then another 12 hours to Auckland… hm… it’s killing you softly or chopping you as the salmon fillets. Oh well, isn’t Malborough region renowned for its production of salmon and mussels?! But hey, for New Zealand we would be able to cross the world seven times flying, even in a tiny little seat from Economy class, and we would still be thankful! So there we are, we just arrived. And we’re probably not in the mood for a bungee jump from the famous and frightening Nevis Bungy Jump, but we know for sure that we’ll plunge from one meter and around 70 centimeters directly into the bed. Getting used with the timezone?! Starting tomorrow!


RO: Bun, să-ncepem cu începutul. Ştim noi de ce ne plac ei olandezii. Păi care va să zică exploratorii olandezi s-au prins ei cum stă treaba cu continentele şi au realizat că ţărişoara asta de pe partea cealaltă a globului nu este ataşată Americii de Sud, cum se credea iniţial. Şi uite că de atunci şi până astăzi Nouă Zeelandă încă mai e recunoscătoare acestei “iluminări” olandeze, nu de alta, dar au păstrat numele regiunii Zeeland din nordul Olandei. C-aşa le plăcea exploratorilor, să fie mai lipsiţi de inspiraţie şi să anexeze un “nou/new/nova” înainte de numele provinciilor şi oraşelor ţării lor 😀 În orice caz, olandezul Abel Tasman a rămas şi-n istoria, şi-n geografia Noii Zeelande, că doar nu degeaba îi poartă numele regiunea din nordul insulei de sud 🙂 Dar să-i dăm Cezarului ce-i al Cezarului, că nu olandezu’ i-a cucerit pe maori, ba chiar dimpotrivă, maorii au băgat sperieţii în bietul Tasman. Însă englezii cu al lor James Cook au fost curajoşii care au ţinut piept băştinaşilor maori. Şi tadaaa, al cui nume stă sus în cel mai înalt vârf al ţării? Muntele Cook, Insulele Cook, condus pe partea cealaltă a drumului, biserici anglicane şi-o obsesie pentru fish&chips. Ce să mai vrea englezii de la bieţii neozeelandezi?

EN: Ok, let’s start with the beginning. We do know why we like Dutch people. The Dutch explorers were the ones that first managed to figure out what’s going on with the continents and realized that this piece of land from the other side of the globe is not attached to Latin America, as it was initially thought. And looks that up until present, New Zeeland is still thankful for this Dutch “enlightenment” and it kept the name of the Zeeland region from the northern part of the Netherlands. That’s how the explorers like it, to name their conquered territories using the names of the provinces and cities from their countries and add a “New/Nova” prefix to the word. Anyway, the Dutch explorer Abel Tasman has remained in the history of the country and also in its geography, as the northern part of the southern island has his name J But let’s be honest, the Dutch people did not conquer the Maori people, on the contrary, Maori actually stroke terror into the Dutch explorers. But the English, lead by James Cook, were brave enough to face the locals. And tadaaaaa, whose name is staying up on the highest peak from the country? Mount Cook, Cook Islands, driving on the other side of the road, Anglican churches and an obsession for fish&chips. What else could the English people ask from the poor kiwis?



RO: Bine, bine, dar revenind la numele ţării, pe lângă denumirea arhi-cunoscută, Nouă Zeelandă se mândreşte şi cu un nume maor de toată frumuseţea. Or fi fost ei europenii mai cu moţ, dar nici maorii nu s-au lăsat mai prejos. Nu că am şti cum se pronunţă (încă suntem la lecţia 1, abia ne-am prins ce-i cu Kia Ora), însă Aotearoa, numele maor al ţării, parcă-i mai original. Ţara Norului Lung Alb, cum s-ar traduce. De unde şi până unde? O să ne explice el Mount Cook zilele următoare, când om ajunge în insula sudică. Până una alta, avem de explorat Auckland-ul.

EN: Ok, ok, but coming back to the country’s name. Besides the well known name, New Zealand is proudly wearing a Maori name. Maybe the Europeans named it New Zealand, but the Maori people stroke back. We don’t know for sure how to pronounce it (we’re still at lesson 1, we just figure it out what Kia Ora means), but Aoteaora, the Maori name of the country, seems to be more original. The Land of the Long White Cloud, as it would be translated. How come? For sure Mt Cook will explain it to us in the next days, when we’ll get to the southern island. Until then, we have to explore Auckland.

RO: Haere mai cum ne-ar spune maorul 🙂 Adică bun venit în cel mai mare oraş neozeelandez. Şi-avem două opţiuni s-ajungem în centrul oraşului: fie alegem Skybus-ul, cu staţii predefinite (18 NZD sau 32 NZD dus întors), fie SuperShuttle-ul (59 NZD pentru 4 persoane – preţ variabil în funcţie de numărul de persoane), un microbuz care opreşte doar la hotelurile pasagerilor. Alegem SuperShuttle şi-n mai puţin de 30 de minute ajungem la apartamentele Waldorf, cu privelişte către Sky Tower. Bun, am început bine 🙂 Atâta doar că ne pică ochii de somn după o prima noapte nedormită şi preconizăm că nici pe-a doua n-o dormim. Nu de alta, dar trebuie să ne obişnuim cu fusul orar neozeelandez. Şi-o luăm la pas pe Queen Street, trecem pe lângă teatrul Civic, vechi de la 1929 şi într-un final ajungem la Viaduct Harbour, “parcarea” de iahturi luxoase în dreptul restaurantelor şi teraselor cu ştaif 🙂 Păi cum să nu vedem portul fiţos, dacă Auckland-ul e renumit că fiind “Oraşul Velelor” al lumii, cu cele mai multe bărci şi iahturi pe număr de locuitori. Ai tu un Ferry Building portocaliu şi ţanţoş de nu se poate în mijloc de port, o promenadă care da fix în Viaduct Harbour, fitoseala oraşului, iar peste pod, la o aruncătură de băţ, hipstereala din Wynyard, cartierul colorat şi plin de cafenele şi restaurante. Speaking of which, ne-a cam luat foamea.

EN: Haere mai as the Maori people would say 🙂 Meaning Welcome to the biggest city in New Zealand. And we have two options to get to the city center: we either choose Skybus, with predefined stops (18 NZD or 32 NZD return), either the SuperShuttle (59 NZD for 4 persons – different price depending on the number of persons), a bus that stops only at passenger’s hotels. We choose SuperShuttle and in less than 30 minutes we arrive at Waldorf Apartments, with nice views towards Sky Tower.  OK, we started just great 🙂 Just that we’re dying for a nap, after a first sleepless night (and we envision that a second one will follow). But what can we do, we have to adjust to the NZ timezone. And we start wandering the Queen Street, passing by the Civic Theater, old since 1929, and in the end we get to Viaduct Harbour, the luxurious yachts “parking” in front of the fancy restaurants and terraces. How could we not see the posh harbour when Auckland is renowned as being the “City of the Sails”, with the highest number of boats and yachts per capita. There you have an orange Ferry Building, proudly sited in the middle of the port, a promenade that goes directly into Viaduct Harbour, the fancy part of the city, and after the bridge, within one stone’s throw away, the hipsterish atmosphere from Wynyard, the colorful district, full of cafes and restaurants. Speaking of which, we’re quite hungry.





















RO: Şi adevărul e că faima Noii Zeelande cu preţurile uriaşe e meritată pe deplin. Da, nu-i nicio exagerare că totu-i scump, de la cazări, la ORICE atracţie turistică, şi mai ales la mâncare. Trăiască aşadar supermarketurile şi grisinele. Ori motelurile cu bucătării în camera. Ori campervanurile cu plită-n portbagaj. Oricare e o alternativă mai bună şi infinit mai ieftină faţă de restaurantele cu preţuri prohibitive. Aşa că nu tu cină la Viaduct Harbour, cu privelişte către iahturi, nu tu somon tradiţional adus taman de la Malborough din nordul insulei sudice, nu tu Pinot Noir din Central Otago. În schimb nu-i bai să încercăm o Margarita şi-un tacos picant de ne taie răsuflarea la Safe Mex.

EN: The truth is that New Zealand’s fame with the huge prices is totally well deserved. Yes, it’s no exaggeration that everything is expensive, from hotels to ANY touristic attraction, and especially to food. So long live the supermarkets and biscuits. Or motels with kitchen in the room. Or campervans with cooking stove in the trunk. Any other alternative is better and far cheaper than the restaurants with prohibitive prices. So no dinner on the Viaduct Harbour, with views towards the yachts, no traditional salmon brought straight from Malborough, from northern part of the southern island, no Pinot Noir from Central Otago. Instead there’s no problem to try a Margarita and a spicy taco that takes our breath away at Safe Mex. 

RO: În orice caz, pentru preţuri mai umane şi atmosferă mai fără ştaif, cartierul Wynyard ar fi alegerea potrivită. Un district industrial transformat în hipstereala, silozuri vopsite şi colorate, promenadă plină de baruri şi restaurante, filme în aer liber şi cam tot ce vrei în materie de relaxare. Ghidul de la Lonely Planet (trăiască bătrânul Lonely, că el ne-a făcut itinerariul şi tot el ne-a cam dat de mâncare în vacanţa asta) spune că cele mai bune restaurante ar fi cele din rândul doi faţă de apă, pe strada Jellicoe. Şi adevărul e că arată tare bine! Şi nici n-ar fi greu să aibă mâncare delicioasă, când au în mijlocul lor piaţă locală de peşte! Un somon delicios în covrig, un păstrăv proaspăt ori nişte midii verzi cu sos de vin… mmm, aşa mai vii de-acasă!

EN: Anyway, for more humanly prices and a more relaxed atmosphere, the Wynyard neighborhood seems to be the perfect choice. An industrial district transformed in a hipsterish one, with painted and colorful silos, a promenade full of bars and restaurants, open-air movies and everything you could wish for in terms of relaxation. The Lonely Planet guide (long live the old Lonely, as he made our itinerary and he gave us food in this vacation) says that the best restaurants would be in the second row from the water, on Jellicoe street. And the truth is that they all look so good! It wouldn’t be hard for them to have delicious food when they have the local fish market just between them! A delicious salmon in bagel, a fresh trout or some green mussels with wine sauce… mmmm, that’s more like it!






RO: Şi gata, am pierdut lupta cu somnul şi adaptarea la fusul orar! Picăm laţi până a doua zi, când ne trezim cu noaptea-n cap să vedem Sky Tower. L-om vedea noi de pe geamul apartamentului, dar parcă nu-i de ajuns. Păi cum să fie când vorbim de cea mai înaltă clădire din emisfera sudică? 328 de metri de turn şi-o privelişte către tot oraşul şi mai ales tot golful Hauraki de îţi stă mintea în loc! Daaaar hai s-o lăsăm pe data viitoare cu SkyTower, că parcă prea am umplut ditamai romanul din primul articol. Nu de alta, dar să nu îi dăm bietului arătător febră musculară de la atâta scroll 🙂

EN: And we’re done, we lost the fight with the jet lag and adjusting to the timezone! We fall asleep until the next day when we wake up at first hour in the morning to see the Sky Tower. We might see it from our apartment window, but that’s not enough. How could it be when we’re talking about the tallest building in the Southern hemisphere? 328 meters of tower and a view towards the city and especially the Hauraki gulf to die for! Buuuut let’s leave Sky Tower for the next time, as we already wrote a novel from the very first article. And we wouldn’t want to cause muscle fever to the poor index finger, from all that scrolling 🙂