Durham

Iulie 2014

Am deschis cu greu ochii si am oprit alarma telefonului. Eram tentata sa mai zabovesc putin in pat, macar pana cand avea sa se curete cerul de nori. Si asta pentru ca visasem cu o zi inainte ca vom avea parte de soare si caldura in Durham, iar ceea ce vedeam pe geam nu imi parea deloc sa prevesteasca o zi insorita. Dar stiu ca intotdeauna cand visez ceva, in realitate mi se intampla tocmai contrariul, asa ca m-am resemnat cu gandul ca sunt sanse mari de ploaie si de frig, mi-am pus umbrela in geanta si am plecat spre masina. M-am uitat la micutul hotel Campanile (de data aceasta pe lumina) si m-am gandit ca am facut o alegere buna. Chiar daca nu este un hotel luxos, are un puternic caracter britanic, ceea ce il face cu adevarat special.

Si cum sa incepi ziua in Marea Britanie daca nu cu un mic dejun englezesc? Eu una… Il detest. Andrei insa il adora, la fel si restul grupului. Asa ca inainte de a ajunge in Durham am oprit cu totii la Toby Carvery, unde pare-se ca se mananca unul dintre cele mai gustoase mic dejunuri englezesti. All you can eat. Un festin intreg pentru doar 4 lire. Si lasand la o parte preferintele culinare, localul acesta era absolut adorabil! Parea sa fie casa cuiva, nicidecum un restaurant, iar interiorul foarte primitor. Micul dejun delicios si satios, iar atmosfera foarte placuta.


Durham se afla la 10 minute de hotelul Campanile, asa ca am ajuns imediat. Si chiar daca vremea era urata si posomorata, ne-a placut din primul moment. La marginea raului Wear cateva zeci de barcute cu nume de fete stateau asezate frumos in spic. Emma, Tess, Susan, Rose sau Emily. Niste sportivi faceau antrenamente de canotaj, in vreme ce cativa localnici isi savurau cafeaua de dimineata la terasele pline de flori. Era inca prea dimineata si oraselul parea amortit.

“Incotro mergem?”

Priviri derutate, apoi vociferari simultane:

“Eu vreau la castel!”
“Mai bine plimbari pe stradute!”
“Dar catedrala?!”
“Un pub englezesc poate?”

Nu stiam ce anume s-a decis, insa am pornit cu totii catre centru, urcand treptele podului Framwellgate. Printre cladirile mici si strazile inguste am zarit biserica St. Nicholas. Cu pasi lenesi am pornit intr-acolo. O piata larga cu multe bancute si multe cladiri cu terase cu flori. Ghivece rotunde de flori colorate chiar si in piata. Pavaje mari, ce descriau istoria locului inca de la inceputuri pana in prezent. Paseam usor, chinuindu-ma sa deslusesc scrisul ce nu contrasta deloc cu placile pavajului. Imi placea linistea ce invaluia intregul orasel, iar vremea posomorata parca ii dadea un aer misterios.

Stradutele pavate, cu urcusuri si coborasuri, aveau pe stanga si pe dreapta librarii, magazine si ceainarii englezesti. Nu am rezistat tentatiei de la intra intr-un magazin Whittard, pentru a adulmeca mirosul de cafea sau ceai negru, precum si de biscuiti englezesti. M-am blocat in fata ceainariei Tealicious de peste drum, cu cele cateva masute de fier, vopsite in alb imaculat. Ceainice albe, simple, fete de masa dantelate, prajituri facute in casa si cateva buchetele mici de flori. Imi imaginam scena din filmul The Best Exotic Marigold Hotel, cand Evelyn ii povestea indianului secretul ceaiului si biscuitelui englezesc (builder’s tea). Cum trebuie sa inmoi biscuitele in ceaiul negru amestecat cu lapte, insa nu prea mult, pentru a nu risca sa se rupa biscuitele in ceai. Fix cand s-a inmuiat suficient, scoti biscuitele rapid din ceai. Iar gustul acela e absolut perfect! Visam cu ochii deschisi uitandu-ma la mesele ceainariei, apoi am realizat ca am ramas in urma grupului. Ii vad in fata facandu-mi semne agitate, asa ca nu mai aveam timp sa zabovesc.

Cautam drumul catre castel si nu stiam exact pe ce straduta sa o apucam. Am realizat apoi ca aveam in fata indicatorul ce ne ducea catre el. O alee ingusta, pe care abia daca aveau loc doi oameni, incadrata de doua cladiri vechi. In fata, aceeasi alee intra intr-o padure deasa. “Suntem sigur pe drumul bun?” auzeam in spatele meu. Probabil ca da, de vreme ce asta indica semnul. Am coborat treptele apoi am urcat panta catre castel. Intr-un final am ajuns in fata catedralei Durham, care ne-a impresionat inca din primul moment. Am deschis usile mari de lemn iar prin fata noastra treceau membrii corului bisericii anglicane, cantand pentru o slujba de botez. Ne-am asezat in spatele lor si i-am ascultat fascinati. Era pentru prima oara cand vedeam o slujba anglicana si un cor atat de frumos. Copii, tineri sau chiar oameni in varsta, toti cu robele lor albe si incretite, stranse cu cordoane subtiri in talie, cantau citind versurile din bibliile pe care le tineau grijuliu in maini.

Asteptam sa se deschida turnul catedralei, pentru a urca cele 325 de trepte despre care cele doua doamne de la intrare ne avertizasera ca ne vor osteni complet. Ne recomandasera sa lasam bagajele si sa avem ambele maini libere, pentru ca ultima treime a scarilor era foarte greu de urcat. Eram deja foarte curiosi ce urma sa ne astepte si cat de cumplita va fi urcarea. Ne gandeam la cele 500 de trepte in spirala pe care le urcasem in urma cu trei saptamani in Koln si incercam sa ne imaginam cat de greu ne-ar fi putut fi sa ajungem in varful turnului catedralei din Durham. Si dupa cum ne asteptam, nu ne-a fost deloc greu. In cateva minute eram deja sus, admirand o frumoasa priveliste a micutului orasel Durham. O mare de verde! Un oras mic, strabatut de raul Wear si impanzit de paduri si verdeata.

Ne-am promis ca ne vom intoarce aici peste trei ani. Si asta pentru ca in trei ani de zile urmeaza sa se termine constructia catedralei Durham in miniatura, din piese Lego. Una dintre piese am asezat-o noi in micutul “santier”, asa ca ne putem mandri ca am contribuit si noi la constructia machetei.

In fata catedralei se afla castelul Durham, considerat a fi unul dintre cele mai frumoase castele din lume. Din pacate, duminica era inchis si nu am reusit sa il vizitam. Insa am intrat in curte pentru a-i vedea macar exteriorul. Si da, isi merita pe deplin titlul, pentru ca intr-adevar este un castel frumos.

Durham este un orasel mic. Nu iti trebuie mai mult de o zi sa il strabati in lung si in lat de cateva ori. Insa are un farmec aparte, reuseste intr-un mod sau altul sa te transpuna in alt secol. Cladirile medievale, localurile vechi precum The Shakespeare sau Swan & Three Cygnets, ceainariile, strazile pavate, magazinele cu produse lucrate manual, toate acestea te fac sa crezi ca ai calatorit in timp. Si e incredibil de placut sa traiesti astfel de sentimente atunci cand descoperi un loc nou!

 

One thought on “Durham

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s