Ei si daca zilele astea ne-am saturat de atata frig si ninsoare (NOT!), parca ar merge o poveste dintr-o tara calduroasa 🙂 Nu de alta, dar nu suntem prea departe cu temperaturile in Bucuresti 🙂 Si numai bine ca prietenii nostri, Andreea si George, ne-au pregatit rapid un guest post pe blog despre vacanta lor in Sri Lanka. Pentru cine are chef de o lectura despre una din tarile calde din Oceanul Indian (in care noi nu am ajuns inca!), gasiti detalii in articol 🙂

***

Sa pleci in vacanta in Sri Lanka poate fi o experienta care sa-ti ia mult timp de gandire si cateva zile bune de analizat bugetul. Well…nu si in cazul nostru 🙂 Plecarea in Sri Lanka s-a stabilit imediat ce de la agentia de turism am primit o super oferta pentru 2 saptamani, cu avion si cazare la 4* cu demipensiune, la vreo 900 euro/pers. Si am zis gata, aici mergem. Si 2-3 luni inainte de plecare am inceput in verva sa cautam detalii despre locul in care urma sa ajungem.

Plecarea a fost la inceput de septembrie, cand culmea!… nu era deloc sezon de vacanta. Dupa un zbor destul de lung si foarte anevoios cu Fly Dubai, pe care nu ii recomand la drum lung (spatiu mic, fara gustari, totul contracost si doar sandvisuri), am aterizat in aeroportul din Colombo. Aveam si transferul asigurat de la aeroport la hotel si ne-am urcat atat de entuziasti in acel microbuz, asteptand sa vedem lumea noua ce ni se intindea in fata, incat nu mai conta nici umezeala de afara, nici oboseala din avion, nici nebunia din trafic ce se prelingea prin fata noastra, nici multimea colorata de la aeroport. Si ne-am urcat. Si am plecat la drum. Si mergem si mergem. Erau 120km pana in Hikkaduwa. Si traficul semana tot mai mult cu filmele indiene: lume multa, masini claxonand, tuk-tuk-uri peste tot, carute manate de oameni colorati, copii jucandu-se in strada, in pamant, uneori si cu sobolani langa… si mergem. Si iar mergem. Si intrebam nerabdatori cat mai avem. 20 minute. Aceeasi replica timp de 5 ore!!!! Pentru ca atat am facut pentru cei 120 km pana in Hikkaduwa.

Hotelul Citrus este cred al 2-lea ca marime din Hikkaduwa si cazati fiind acolo, eram deja considerati nababi 🙂 Hotelul era frumos, pe malul Oceanului Indian, cu o piscina in curtea interioara, flancata de copaci al caror nume nu il cunosc, insa pe care i-am mai intalnit pe plajele din Seychelles. Camerele insa erau departe de 4*, insa stiind ca suntem foarte aproape de India, am zis ca bine ca avem unde sa dormim, mancam, sa ne facem un dus si sa fie curat cat de cat. Umezeala e la ea acasa si mobilierul, hainele, totul se impregneaza cu aroma oceanului. Fiind pranz, cand am ajuns la hotel si cu stomacul lipit de spate de atatea sandvisuri, am pornit spre restaurantul lor si imprejurimi. Restaurantul era fix langa ocean, mancai si vedeai cum se sparg valurile pe mica plaja. Dupa o incursiune in meniul super variat, ne alegem ceva local. Nici acum nu stiu ce am mancat, doar ca era cu multe frunze de ceai si al naibii de iute. De fapt…nu cred ca am mancat ceva mai iute ever. Culmea, vazand ca apetitul nostru scadea pe masura ce luam furculita in mana…s-au gandit sa ne dea un hint: nuca de cocos rasa. Si ca sa vezi… chiar i-a taiat din iuteala si am putut savura ceva delicios, o amestecatura de frunze de ceai si carne tocata cu legume 🙂

İmprejurimile sunt minunate. Oceanul Indian are atatea de oferit…plaje cu valuri inspumate sau chiar locuri in care poti face baie nestingherit, o caldura lesinatoare pe tot parcursul vacantei si umezeala ca la ea acasa. Prima calatorie a fost cu tuk-tuk-ul in Galle, unde am vazut fortul olandez si am facut o plimbare prin imprejurimi. Soferii de tuk tuk sunt foarte dornici sa te plimbe peste tot, sa-ti arate magazinele de matase, de bijuterii sau minele de pietre pretioase. Si normal ca mai scot un ban din asta, ca doar nimic nu e gratis si fiindu-ti si ghid, te induri sa rotunjesti suma la final pentru peisajele acelea minunate pe care ti le arata si care nu fac parte din niciun circuit turistic. Asa am vazut varani zacand in mijlocul drumului, crocodili prin mlastini, bivoli in lanurile de orez, plantatii de ceai si copii venind de la scoala, facandu-ne cu mana.

Cea mai lunga excursie a fost in Kandy, negociata cu unul din “aborigenii” de pe plaja, caci asa ne-a placut sa ii numim 🙂 Si dupa ce am facut o comparatie cu ce ne-a oferit agentul de turism oficial de la hotel, am decis sa platim cu 40 euro/persoana mai putin si sa pornim in aventura cu acest necunoscut, care ne-a agatat cu “my friend” pe plaja din fata hotelului. Si pentru ca ei circula foarte incet (cel mai repede merg cu 80km/h… si asta se intampla pe autostrada) si nu au decat o autostrada, am pornit foarte devreme la drum (5 dimineata), pe o ploaie torentiala, dar calda. Prima oprire a fost la Orfelinatul de Elefanti, unde am facut o groaza de poze in timp ce le dadeau lapte cu biberonul puilor sau ii scoteau la rau sa se spele si sa se joace. Un pic cam comerciala toata tarasenia, pentru ca aceste animale nu sunt tocmai intr-un habitat ca in Africa si mai si platesti bilet sa intri si sa-i vezi cum sunt ingrijiti, dar cum nu suntem in Africa, ne supunem regulilor casei. Oricum a meritat pe deplin.

Drumul a continuat prin munte, cu niste peisaje absolut fantastice, pe care mi-e greu sa le descriu in cuvinte, unde la margine asteptau cuminti maimute tip capucin sa le imparta merinde vreun turist ratacit. Normal ca am oprit si ca ne-am desfacut pachetul primit de la hotel dimineata si am inceput sa le dam mere, banane si ce mai aveam pe-acolo pana cand soferul ne-a socat cu o fraza pe care nu o pot uita nici acum: “Voi dati mere maimutelor si copiii nostri nici nu stiu ce gust au…”. Si abia atunci am realizat ca la noi pe marginea drumului zac cateii vagabonzi si la ei maimute capucin, ca la noi livezile si pietele colcaie de mere, pere sau gutui, iar acolo unii nici nu stiu cum arata. Si am inghitit in sec si am inceput o discutie lunga despre ce fructe stiau ei si sa facem un pic de schimb de informatii privind agricultura noastra, ce cultivam sau ce mai culegem.

İn Kandy am ajuns pe ploaie, ne-am oprit la Templul Dintelui lui Buddha. Eu eram singura cu rochie pana la genunchi. De fapt mi se vedeau genunchii. Nu puteam intra. La intrare un nene cu doi dinti in gura si murdar din cap pana in picioare s-a oferit contracost sa-mi dea un cearceaf sa ma infasor. Zis si facut. İntram intr-o alta lume, o lume ezoterica, pe care noi, crestinii de rand, nu o vom intelege prea usor cum nici ei, budistii convinsi nu ar putea sa inteleaga religia noastra. Templul era plin cu ofrande si flori. Am fost rugati sa ne descaltam si sa lasam la intrare papucii sau sandalele. Am mers desculti, prin ploaie si noroi, am intrat pe marmura rece din templu si am simtit acea lume a 3-a cum ii spunem noi, europenii.

Nu a fost un drum lung ca si km, a fost un drum lung ca si ore. Se circula prost si foarte prost. Recomand cazare in mai multe locuri din tara pentru a putea acoperi cat mai multe zone turistice. Altfel, drumurile acestea lungi te impiedica sa descoperi tot ce poate Sri Lanka sa ofere. De exemplu, am facut 4 ore dus si 4 ore intors de unde eram cazati, iar ca si km nu cred ca erau mai mult de 80-100. Drumurile prin munte si infrastructura, plus opririle dese acolo unde aveam ceva de vazut (o fabrica de ceai, o plantatie de ceai, marginea drumului cu tarabe incarcate de fructe care mai de care…) te obligau sa pleci foarte devreme si sa te intorci foarte tarziu. Stand 2 saptamani in Hikkaduwa ne-am bucurat mai mult de imprejurimi si atat. Ne-am mai luat o excursie in laguna, cu barca, am mai vizitat temple budiste de prin zona, am facut poze cu maimute, ne-am oprit la un fish spa 🙂 si am incercat toate felurile de mancare de la restaurantul hotelului.

Nu am indraznit sa mancam in afara hotelului, desi optiuni erau  la tot pasul. Si asta pentru ca erau pustii si gandul ca am avea probleme de adaptare ne-a facut prizonierii restaurantului de la hotel. İn plus, mancarea era buna, ieftina si la indemana. Peste drum aveam si un supermarket foarte bine aprovizionat, cu produse traditionale, dar si de consum european, la preturi mai mult decat de bun simt. İn Sri Lanka am mancat prima oara banane rosii. Acolo pe drumul spre Kandy gaseai cel putin 6-7 sortimente de banane sau fructe exotice. Am inteles ca doar in India si Sri Lanka le gasesti. Magazinele lor pareau mai mult niste baraci improvizate, unde marfa statea prafuita in asteptarea unui cumparator. Ni s-a recomandat de la hotel sa cumparam doar apa imbuteliata. Pe caldura aia vroiam sa fie cat mai rece. Localnicii intuiau asta si exista o taxa de frigider 🙂 Farmacii nu am vazut. Au incredere in plante si medicina naturista (ayurveda). Am incercat si noi un masaj si o curatare de ten dupa ce ne-a plimbat prin gradina ayurveda sa ne arate fiecare planta si ce rol are. Si am si cumparat, ca nu se putea altfel. Cred ca magia se intampla insa doar pe pamantul lor, caci odata aterizati in Romania, produsele cumparate isi pierdeau din puterile magice 🙂 Am ramas cu un ulei de scortisoara, ulei de santal, creme cu aloe vera si scortisoara baton.

Matase si bumbac indian. Da…. Pentru femei este ca un rai colorat si fin la atingere. Au atatea materiale si texturi, incat te ademenesc imediat. Ce-i drept nu te astepta la ultimul racnet de la Milano. Croiurile sunt simpliste, insa ca amintire sau adaptare la garderoba de rutina europeana, merita sa incerci cateva din piesele lor. İn fabrica de matase totul este scump, dar nu exagerat. As zice ca preturile se fac in functie de turist, non-turist. Peste drum de hotel (dar am vazut ca peste tot erau astfel de magazine) existau atarnate la strada tot felul de haine. Daca ai curajul sa si intri, vei da de o podea de pamant, un miros de vechi, dar sute de materiale colorate pe suluri asteptand sa fie alese pentru diverse croieli. Am platit atat de putin, incat nu ne mai opream. Zilnic mergeam si ne mai alegeam un material – doua sa ne croiasca o esarfa, un pantalon…o rochie… Ca sa fie clar – bumbac indian- o pereche de pantaloni barbatesti…plateam echivalentul a 40 lei. Singura conditie era sa ii lasi o pereche sa vada cum sunt croiti 🙂 Aveau nevoie de un model, nu duceau lipsa de materiale, dorinta sau indemanare.

In rest…parfum de ananas proaspat cules, plantatii intregi de ananas, baraci cu ananas la gramada, banane de tot soiul, arici de mare tinuti in palma, plaja la 40 de grade, negocieri cu vanzatorii de pe plaja, mii de poze, valuri inspumate, cocktailuri in fiecare seara (la barul hotelului erau cam 10 lei) si multe povesti de spus nepotilor, caci ca orice happy ending noi ne-am intors chiar 3 din acest concediu aromatizat cu tot ce am putut gasi noi mai bun in Sri Lanka. Ar fi cred multe de spus, caci in 2 saptamani amintirile iti curg una dupa alta, mai ales cand ne adunam la depanat, dar sa pastram si pentru alte destinatii cuvintele si sa mai zicem si pe viu grai. Calatoriile sunt experiente de viata. La cat mai multe experiente asadar 😉