Prima zi pe Mahe si deja ne este dor de Praslin si de plajele pustii si linistite, de drumurile abrupte si inguste, unde de abia incap doua Kia Picanto una langa alta. De privelistea de la Chalet cote Mer si de valurile oceanului spargandu-se pe pietrele de granit de sub terasa camerei noastre. Si parca nu vreau sa ma trezesc, si parca nu-s curioasa sa vad Beau Vallon-ul. Alo, trezirea! N-o fi Mahe cea mai cea dintre insulele seychelloase, dar plajele sunt cel putin la fel de spectaculoase ca si pe celelalte insule vazute pana acum. Plus ca nu ai vazut nimic mai mult inafara de aeroport si Victoria! Schimbam starea de spirit si dam o sanse insulei capitala sa ne surprinda. Costum de baie checked, prosop checked, geanta de plaja checked, uleiul de masline (nu de plaja:D) si sunt gata. N-avem prea mult de mers pana pe partea cealalta a insulei, dar facem un stopover in Victoria, sa vedem piata centrala si Big Ben-ul, atat de laudate si promovate in toate documentarele despre insulele Seychelles.
Zona din preajma pietei din Victoria e plina de culoare. Cladiri coloniale, ferestre vopsite in fel si chip de culori, oameni multi, restaurante si magazinase artizanale. Iar piata in sine e o experienta culinara. Banane de tot felul, desi nu am identificat mai mult de sapte tipuri de banane (din cele 17 tipuri oficiale in Seychelles), dintre care doar doua par sa se manance ca atare, restul se folosesc doar pentru gatit. Gramajoare de maracuya, desi pare-se ca nu este inca sezonul lor. Ardei mici si cat mai iuti si vanzatori care ne imbie sa ii degustam. Asa, pe uscat, sa ne arate cat pot fi de iuti. Cateva mingi aproape perfect rotunde cu cativa solzisori in exterior ne sunt prezentati ca fructul cel mai cautat in Seychelles: breadfruit. Si ne-amintim ca l-am mancat deja cu o seara inainte, la Maria Antoinette, ca niste cartofi pai prajiti serviti ca antreu. Consistenta si gust de cartof, delicios. Nuci de cocos de toate marimile, atat tinere, pentru baut, cat si mai vechi, pentru mancat. Mango apetisant, star fruit galbene si coapte. Si iarasi maracuya. Ne-am lua un sac de maracuya, dar ne limitam la o gramajoara. Si ulei de cocos, cata nebunie! Sticlute de Coca Cola la 0,5 cu ulei de cocos natural, si cat se poate de autentic. Si preturi demential de bune! Batoane de vanilie. Si de scortisoara. Mirodenii cat cuprinde pentru curry-uri delicioase. Ceaiuri de vanilie, esente de vanilie! Ne pierdem mintile complet.
Sacosele sunt pline, plecam spre Beau Vallon! 5 kilometri mari si lati pana la cea mai cunoscuta plaja de pe Mahe. Reteta o stim deja: plaja intinsa, nisip fin si fainos, apa turcoaz si roci de granit. Bonus ceva arbori takamaka care isi scutura pe ici pe colo fructele intepatoare. Si ceva catei rataciti, pesemne aciuati pe langa pescarii ce vand peste la marginea drumului. Si ce de peste! Bibani de mare rosii si umflati cu pompa, caracatita si alte cele. Si parc-ar merge un red snapper mai pe seara! Lenevim pe plaja pana la apus, cu cate-o bere Eku sau Seybrew, dupa gust. Si cate-o nuca de cocos delicioasa, ca am devenit mari fani. Si dup-o tura de alergat dintr-un capat al celuilalt al plajei, conchidem: Beau Vallon este intr-adevar o plaja iconica pentru Mahe. Este frumoasa si foarte linistita, in ciuda reputatiei mai putin bune. Desi localnicii nu spun prea multe, ne-au sfatuit in repetate randuri sa evitam sa mergem in Beau Vallon pe timp de noapte. Ii ascultam, or stii ei ce or stii.
Ne-ntoarcem acasa si dupa un pahar de rom Takamaka lesinam cu totii pana a doua zi dimineata. Cand ne trezim cu pofta de cafea pe plaja. Si unde sa gasesti un local ce serveste mic dejun pe plaja? La nici 2 minute de cazare, la Kaz Kreole. Cafe latte, un cappucino si apetisantul early bird breakfast. Picioarele goale in nisipul fin si o priveliste superba catre o plaja inca neidentificata. Nu e nici lata, si nisipul desi fin, e plin de alge si fructe takamaka. Iar in apa turcoaz cateva barcute colorate plutesc in deriva. Si-n spate dealuri impadurite, palmieri si aceiasi arbori takamaka. Este imaginea perfecta, parca am scos background-ul de la Windows si l-am proiectat in realitate. Venim si maine aici, fara niciun dubiu.
Ne indreptam spre Anse Intendance, cea mai frumoasa si mai remote plaja de pe Mahe. Gresim drumul, ne intoarcem, cotim la stanga si dupa un drum printre dealuri, ajungem o bifurcatie. O luam la dreapta, catre resortul de lux Banyan, desi parc-am vazut ceva semne de “Residents only”. O fi vreo smecherie cu rezervare, intocmai ca la Jorjeta de pe Praslin. Dar nu pare sa fie cazul, nu e tipenie de om prin zona. Parcam masina si-o luam pe aleea strajuita in garduri de lemn. Si auzim cum se izbesc valurile de mal si parca vantul se inteteste. Si-n fata apare indicatorul de avertizare, se pare ca nu avem voie sa inotam, iar stragul rosu sta ancorat in mijlocul plajei. Cautam o urma de umbra in toata plaja si ne-asezam tabara intr-un mic golfulet de plante. Si parca nu ne prea ne lasam plecati. Plaja e fabuloasa, intr-adevar. E intinsa, lata, nisipul e demential iar apa are o culoare ireala. Si nu e multa lume. Pe ici pe colo cate un prosop intins, si cate-un curajos in apa, luptandu-se cu valurile naravase. Nu ma incumet sa inot, insa incerc timid sa tin piept curentilor puternici, care insista sa ma traga in apa. Gasesc o carapace de arici de mare si-mi amintesc ca nu am folosit pana acum cipicii de apa. Ma isterizez cand o piatra imi zgarie glezna si paranoia ma face sa cred ca tocmai ce am fost atacata de un sarpe de mare.
E ora 3. Inca trei ore pana la apus, asa c-avem suficient timp sa ajungem si pe Takamaka, plaja renumita pentru privelistea frumoasa si arborii takamaka ce delimiteaza plaja. Pare ca valurile sunt ceva mai mici, asa ca ne-asezam cu incredere prosoapele la umbra unui takamaka cu crengile coborate pe pamant. Si cand ne e lumea mai draga, un val mai naravas decat cele de pe Intendance inunda plaja si ne ia cu totul inspre mare. Camera foto!!! Geanta cu portofelul!!! Telefoanele!!! Isterii si topaieli pana pe uscat. Totul bine, toate bunurile recuperate.
Si daca tot am ajuns pe Takamaka, parca ar mai merge si-alta plaja. Anse au Poules Bleues, ne-a spus un localnic c-ar fi spectaculoasa. Iarasi gresim drumul, ne intoarcem de vreo doua ori, si-ajungem la asa zisa plaja. Care nu mai e plaja de vreo doua ore, e complet inundata de ape. Nu suntem convinsi 100% ca am nimerit plaja corecta, insa cea pe care am ajuns noi nu parea spectaculoasa.
Dar nu e bai, oricum nu mai e timp. La 8 avem rezervare la restaurantul distileriei de rom Takamaka. O casa veche de 200 de ani si o atmosfera dementiala, cu muzica live si o mancare cat se poate de ne-creola: coaste de porc cu sos de Coca Cola si dark rhum si o mare de piure de cartofi dulci. A, si o supa delicioasa de peste si lemongrass. Si evident, cate un cocktail pe baza de Takamaka, doar n-am venit aici sa bem iarasi roze-uri.
Si uite-asa se incheie si ultima seara in Seychelles si parca nu ne vine sa credem cum a zburat timpul. Si in final am realizat ca si Mahe, la fel ca si restul insulelor, are farmecul ei. Nu e cea mai spectaculoasa si nici cea mai virgina insula din cele 115 ale arhipelagului seychellos, insa plajele sunt minunate si aici. Cu cat te departezi de zona Victoriei, in special inspre sud si sud vest, gasesti partea mai autentica, mai simpla, mai frumoasa, intocmai cum ne-am imaginat-o. Plecam din Seychelles cu inima stransa si cu o mare, mare parere de rau. Asa peisaje si-asa plaje n-am vazut nicicand. Si-acum, cu capul rezemat de hubloul avionului de la Kenya Airways, ma uit inspre Mahe si imi raman in minte casutele de pe insula Eden, plaja Intendance, sunetul valurilor, nucile de cocos, picioarele afundate in nisip la micul dejun, cina de la Takamaka, mancarea creola si gustul de spiced rhum. Seychelles, am sa ma-ntorc!
prinlume.com 