Bali – Excursie la temple

In cea de-a treia zi in Bali am vazut si partea mai putin cunoscuta a insulei, si anume partea spirituala a acesteia. Am avut parte de o excursie pana in partea de nord a insulei, cu cei de la Bliss Bali (www.baliblisstour.com), pentru 90 dolari (pret pe toata masina, nu pe persoana), ce includea atat benzina, transportul cat si ghidul turistic. Am pornit din Seminyak si ne-am indreptat catre primul templu, templul regal numit Taman Ayun.

In drum spre acesta am observat ca din sens opus veneau foarte multe masini, pline de oameni care se ingramadeau pur si simplu ca sa poata intra cat mai multi. Erau imbracati in alb, si mergeau in coloana, tipand si agitandu-se in masini. Am crezut initial ca era vreun eveniment legat de summitul APEC, insa ghidul ne-a explicat ca era vorba despre un ritual de aruncat grijile si gandurile rele in ocean. Toate masinile se indreptau catre Seminyak pentru acest ritual la care participa tot satul. Ghidul ne-a explicat ca acest lucru se intampla in fiecare sat, intr-o anumita data, si toti consatenii participa la acest ritual.

Pentru ca obiceiul aruncarii grijilor in ocean este legat de reincarnare, ghidul ne-a explicat ca in cultura balineza exista o carte sacra, pe care doar preotii de peste 55 de ani o pot citi, fiind scrisa intr-o limba sacra care nu se invata in scoala. Prin intermediul acestei carti sacre preotii pot citi in palma pentru a vedea ce s-a intamplat in viata unui om, precum si data exacta cand oamenii vor muri sau cum vor muri. Desi balinezii sunt in proportie de 93% hindusi, religia lor difera foarte mult de hinduismul celor din India.

Primul templu vizitat a fost templul regal Taman Ayun, insa in aceeasi incinta se afla si muzeul Ogoh Ogoh, muzeul magiei negre. Magia neagra este foarte des folosita in Bali, iar cultura balineza sustine ca un om nu trebuie sa fie numai bun, ci sa isi gaseasca un echilibru intre partile sale pozitive si negative. Intrarea in muzeu a costat 25.000 rupii indoneziene de persoana (aproximativ 2.3 USD) si inca de la inceput ne-a impresionat cu reprezentarile demonilor din religia hindusa: niste statuete imense si cel putin infricosatoare.

Templul Taman Ayun era foarte aproape de muzeul Ogoh Ogoh, iar intrarea a fost 15.000 rupii indoneziene de persoana (aproximativ 1.3 USD). Aici am vazut si o arena de lupte de cocosi, care sunt foarte populare in Bali, desi sunt ilegale. De asemenea am vazut foarte multe femei indoneziene, imbracate in costume traditionale, purtand pe cap cosuri imense cu diverse ofrande pentru zei.

Dupa temple ne-am indreptat catre o plantatie de cafea, una dintre cele mai renumite din zona. Ne-am fi asteptat sa gasim o plantatie imensa, care sa fie o adevarata afacere in desfasurare, insa aceasta era o simpla afacere de familie, de care se ocupau niste oameni extraordinari. Veseli, zambitori si primitori ne-au explicat ce plante se gasesc in gradina lor, aratandu-ne lamaita, copacul de vanilie sau cel de cafea. Apoi ni s-a explicat cum se produce cafeaua la ei. Am uitat sa mentionez faptul ca vorbim despre cea mai scumpa cafea din lume, cafeaua Luwak. De altfel si una dintre cele mai scumpe cafele din lume. Iar motivul pentru care este atat de scumpa este faptul ca este digerata de un animal, un soi de pisica (specia se numeste Paradoxurus), care practic transforma chimic aceste boabe de cafea, reducand gustul amarui al cafelei obisnuite si dand o savoare extraordinara cafelei. Apoi, sunt prajite la foc mare (facut din lemn de bambus) pana cand capata un aspect maroniu, iar in final se preseaza si se zdrobesc manual pana se obtine un praf fin. Ultimul pas este ca praful sa fie data de cateva ori prin sita, pentru a ramane doar cea mai fina parte a cafelei. Toate aceste etape se fac manual, motiv pentru care dureaza foarte mult timp prepararea acestei cafele.

Si cum nu ajungem in fiecare zi in astfel de locuri, am vrut sa incercam si noi aceasta cafea atat de laudata. In aceeasi curte se afla si un mic spatiu amenajat pentru cei care voiau sa guste cafeaua, cateva mese de lemn in mijlocul plantatiilor. Pentru 50.000 rupii indonezine (aproximativ 5USD) am baut intr-adevar cea mai buna si mai fina cafea. Nu numai gustul era extrem de bun si de intens, insa si textura cafelei era foarte fina. Zatul de asemenea era extrem de fin, parea ca la baza canii a ramas o crema fina de ciocolata. Si ceea ce a fost extrem de dragut din partea lor a fost faptul ca ne-au oferit gratuit o selectie de 10 ceaiuri si cafele, pentru a le degusta. Astfel ca am baut o cafea tipic balineza (bali coffee), un ceai de lamaita ( bali lemongrass tea), ceai de ghimbir, ceai de ginseng, cacao balineza, cafea cu nuca de cocos (delicioasa, absolut delicioasa) si alte tipuri de ceai.

Intr-un colt al plantatiei se afla si un mic magazin de suveniruri produse de aceasta familie, printre care si cafeaua Luwak. Un borcanas mic, de 50g de cafea costa 180.000 rupii indoneziene (17 USD), iar unul de 100g 320.000 rupii indoneziene (30 USD). O punga mica de cafea cu nuca de cocos a costat 60.000 rupii indoneziene. Era destul de greu sa nu iti pierzi putin mintile in magazinasul acesta, pentru ca toate erau foarte apetisante, si simplul fapt ca erau facute acolo, de mainile acelor oameni simpli, le facea si mai speciale.

Urmatoarea oprire a fost la terasele de orez, care ne-au oferit un peisaj extraordinar. Am platit o taxa de 15.000 rupii indoneziene de persoana (2.3 USD) pentru a putea intra in zona teraselor si am avut parte de o priveliste pe care nu am mai intalnit-o pana atunci. Terase intregi, cu plantatii imense de orez alb si brun. Aici, orezul se cultiva o data pe an, si nu se folosesc deloc chimicale pentru accelerarea productiei. Astfel ca totul este natural, iar pretul orezului de aici este de patru ori mai mare decat cel al orezului obisnuit.

Am luat apoi pranzul in unul dintre restaurantele din mijlocul plantatiilor de orez, numit Billy’s Café, unde am mancat pentru 100.000 rupii (9 USD) in stil bufet suedez.

Dupa terase ne-am indreptat catre zona muntoasa a insulei, aproape de 1600m inaltime. Aici urma sa vizitam templul Ulandanu Batar, cel atat de faimos in pozele de pe internet, aflat in mijlocul apei. Nu ne-am fi asteptat sa gasim aici temperaturi mai scazute, insa era chiar racoare, probabil pe la 20 grade. Localnicii deja purtau haine groase, geci, uneori caciuli, in vreme ce noi eram pur si simplu in pantaloni scurti si maiouri, bucurandu-ne de putina racoare.

Intrarea in templul Ulundanu Batar a fost 15.000 rupii indoneziene (1.3 USD), si a fost mult mai spectaculos decat cel de la Taman Ayun. Singurul lucru care ne-a socat putin a fost faptul ca era foarte turistic, un loc foarte popular pentru toti cei care vin in Bali. M-as fi asteptat sa gasesc un loc mai linistit, care sa iti inspire ideea de meditatie, de liniste sufleteasca, insa aglomeratia si forfota turistilor i-au luat putin din farmec. In orice caz, este un peisaj superb, templul este absolut minunat.

Ultimul templu vizitat a fost mult asteptatul Tanah Lot, cel pe care l-am asteptat cu sufletul la gura toata ziua. Intrarea a costat 30.000 rupii de persoana (~3 USD) si a fost de departe cel mai spectaculos obiectiv al zilei. Am ajuns acolo la apus, in preajma orei 6 seara, si am avut noroc sa prindem un cer partial innorat care punea templul intr-o lumina extraordinar de frumoasa. Inca de cum am ajuns in fata lui m-a uimit frumusetea templului si a modului in care era construit, in mijlocul apei. Parea o mica fortareata construita in stanca, si strajuita de apele agitate ale oceanului. Si pentru ca puteam cobori pe plaja pe niste scari abrupte, pietruite, ne-am dus sa vedem templul  mai de aproape. A fost o senzatie deosebita, si chiar daca apusul nu a fost la fel de spectaculos cum ne asteptam, am avut parte poate de cel mai frumos moment al excursiei, intr-un peisaj minunat. De cate ori ma voi gandi la Bali imi voi aminti imaginea templului luminat de soarele la apus, plaja si pietrele pline de alge din jurul templului, balerinii mei colorati afundandu-se in nisipul negru si ud, si mainile calde ale sotului meu tinandu-ma in brate.

Intorsi in Seminyak, am luat cina in zona Kaya Ayun, la restaurantul Sate Bali, unde era barbeque night. Pe foi de banan se aflau pestii proaspeti, care erau gatiti in fata noastra chiar atunci cand ii comandam. Am mancat frigarui de macrou pe bat de lemon grass, creveti si calamari, si doua tipuri de salate extrem de gustoase, una cu lemon grass iar cealalta cu noodles si un sos de alune. Ca si desert am incercat ceva tipic indonezian, si anume banana prajita si clatite cu nuca de cocos, ambele foarte bune si gustoase.

A patra zi am cautat un SPA renumit pentru masajul indonezian. Am incercat initial la faimosul hotel W Retreat, insa aici preturile erau foarte mari (cel mai ieftin masaj balinez era 730.000 rupii/ora – aproximativ 70 USD). Chiar si cu cei 20% reducere primiti, ne-am gandit sa cautam un alt SPA. Pentru ca citisem pe internet despre cele mai bune SPA-uri din Seminyak, am fost la hotelul Semara, unde din pacate nu aveau locuri suficiente pentru toti sase in acea zi. Aici, preturile erau mult mai bune, pentru un masaj balinez de o ora se plateau 300.000 rupii (aproximativ 30 USD).

Apoi spre seara am avut o cina cu adevarat interesanta, iar restaurantul a fost ales dupa indelungi cautari pe internet. Cum prietenul nostru, Tripadvisor, ne-a recomandat restaurantul Sambal Shrimp, tineam mortis sa mancam aici. Astfel ca am batut in lung si in lat statiunea cautand acest restaurant a carui adresa nu o gasisem. Si chiar cand eram hotarati sa renuntam si sa ne oprim sa mancam in alta parte, l-am gasit intr-un colt de strada. Aici am mancat pentru prima oara un crab delicios, pe care cu mandrie spun ca l-am curatat aproape impecabil. Pretul pentru o portie de crab gatit la aburi a fost de 180.000 rupii (~18 USD) iar o portie de caracatita 60.000 rupii (~6 USD). Lobsterul ajungea intr-adevar si la 300.000-400.000 rupii (~30-40 USD).

Nu stiu ce final de povestire ar fi potrivit pentru o astfel de zi… am fost coplesiti de lucrurile pe care le-am vazut si ne convingem pe zi ce trece ca Bali este un loc absolut minunat, din care ne-am dori sa nu mai plecam nicicand. Parca ni se pare ca stam prea putin aici, o saptamana nu ne va ajunge sa descoperim nici o zecime din ce are sa ne ofere insula aceasta… Dar ne vom bucura de fiecare moment petrecut aici si de fiecare intalnire cu localnicii si cu viata lor linistita. Iar daca vreti sa cititi mai multe despre Bali, gasiti aici continuarea povestirii.

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s