Bali – Elephant Camp, Monkey Forest, Plantatie cafea

A cincea zi in Bali a fost de departe cea mai reusita zi petrecuta pe insula miilor de temple. Ne-a impresionat cu adevarat, si ne-am bucurat de foarte multe activitati pe care cu totii le asteptam cu sufletul la gura. Am inceput cu vizita la elefanti, in Bali Elephant Camp, un loc de vis in care ne-am simtit minunat.

Pe un drum de aproximativ o ora din Seminyak pana la Bali Elephant Camp am vazut din nou partile mai putin cunoscute ale insulei, parte a excursiei care mie cel putin imi place extrem de mult. Sunt acele locuri si lucruri despre care nu citesti in nicio carte si pe niciun blog, dar care te fac sa vezi adevarata identitate a insulei. Astfel ca am trecut pe langa inchisoarea locala din Bali, o cladire mare, strajuita de ziduri inalte, apoi pe langa Guvernul balinez, care se remarca inca din departare printr-o intrare somptuoasa, imensa, si cladiri aranjate. Bineinteles, am vazut din nou terasele de orez si chiar si un templu dedicat zeului orezului; ghidul ne-a explicat ca este foarte greu sa plantezi orez, si ca de cele mai multe ori fermierii isi angajeaza oameni care sa ii ajute pentru plantarea si strangerea recoltei. Pentru ca solul sa fie cat mai fertil este necesar ca fermierii sa cultive de trei ori orez intr-un an, apoi legume; insa pentru ca acestia doresc sa isi maximizeze profiturile, de cele mai multe ori planteaza doar orez, iar solul devine din ce in ce mai nefertil. Am vazut de asemenea si o ceremonie de nunta, cu oameni aranjati si imbracati in portul popular, si dupa cum ne puteam imagina, obiceiurile lor sunt foarte diferite de ale noastre. Aici, consatenii vin acasa la miri in ziua nuntii, si participa la o masa mare, aduc cadouri pentru miri, insa nu este o petrecere fastuoasa. Mai mult, ceremonia religioasa se face acasa la mireasa, nu in templu, pentru ca nunta nu este considerat un lucru sacru in religia lor. Fetele obisnuesc sa se casatoreasca intre 17 si 22 de ani, iar baietii intre 22 si 25 de ani.

Ajunsi la Bali Elephant Camp, am fost intampinati cu un ceai rece de ghimbir, in pahare din bambus. Am optat pentru 30 de minute de plimbare pe elefant, pentru pretul de 65 USD de persoana (pret preferential prin Bali Bliss Tour, pretul normal fiind de 68 USD/persoana). Vazusem ca exista si o taxa de intrare de 17 USD, insa noi nu am platit-o. Am cumparat si un cos de porumb si pepene rosu pentru a hrani elefantii, pentru pretul de 3 USD de persoana. Plimbarea cu elefantul a fost extrem de interesanta, a fost pentru prima oara cand am mers cu adevarat pe elefant prin jungla. Senzatia a fost putin ciudata, pentru ca imi lasa impresia ca o sa ne rostogolim de pe elefant, chiar daca in realitate acesta ne oferea foarte multa stabilitate. Fiecare cuplu a avut un elefant, toti fiind foarte tineri (maxim 22 de ani). Le-am retinut si numele acestora: Sensen, cel al Adelinei si al lui Laur, Ari cel al Simonei si Alex si Jessica, al nostru.

                 

Dupa plimbarea cu elefantul, am vazut cum se fabrica ciocolata in Bali, si am degustat cateva sortimente delicioase (marca POD).

La final, ne-am facut multe poze cu un honey bear, numit Billy, bland si iubitor, care manca absolut incontinuu. Pentru a ne putea fotografia cu Billy am platit 35.000 rupii (~3 USD/persoana).

Dupa Bali Elephant Camp ne-am indreptat catre Ubud, pentru a ajunge la Monkey Forest. Pe drum insa am observat foarte multa lume stransa intr-o mica padurice, iar ghidul ne-a informat ca urma sa inceapa o lupta intre cocosi. Fiind foarte curiosi sa vedem ce anume inseamna aceasta lupta, am mers sa vedem. Taxa de intrare era de 20.000 rupii (~ 2 USD)  de persoana. A fost o experienta extraordinara, ceva ce nu am mai vazut niciodata pana la acest moment, si dupa spusele ghidului am avut un mare noroc sa prindem o astfel de lupta (acestea sunt teoretic ilegale in Indonezia). O arena mica, in care se aflau proprietarii cocosilor, inconjurata de o multime de oameni, aproape in totalitate barbati. Vuiete, agitatie, forfota, strigate, pariuri. Cam aceasta era atmosfera de acolo, si desi era foarte interesant, imi dadea un oarecare sentiment de spaima si neliniste. Regulile jocului sunt simple: publicul trebuie sa parieze aceeasi suma pentru a putea incepe lupta, castigatorul primeste 90% din castig si 10% ii doneaza organizatorilor. Oamenii striga culoarea cocosului pe care vor sa parieze, iar suma minima pentru pariat este de 40.000 rupii. Castigatorul ia si banii si cocosul ucis, care este folosit pentru gatit.

Am ajuns apoi in Ubud, orasul artistilor din mijlocul insulei Bali. Ne-am oprit la Monkey Forest, unde am vazut si o ceremonie publica de incinerare. In Bali, incinerarile pot fi publice, pentru cei saraci si private, pentru cei bogati. Pretul normal este de aproximativ 3000 USD, insa cea mai scumpa a ajuns si la 300.000 USD, in cazul unei ceremonii in familia regala. In religia lor, oamenii sunt ingropati in mod normal, apoi la maxim 10 ani se dezgroapa, petru incinerare. Toti participantii la ceremonie isi pilesc dintii pentru a alunga lacomia, gelozia si invidia, motiv pentru care toti balinezii au in mod normal dintii de sus foarte drepti.

Nu pot spune ca sunt un fan inrait al maimutelor, mi se par in general perfide si imprevizibile, insa in Monkey Forest a fost intr-adevar o experienta placuta. Sute de maimute alergand de colo colo printre picioarele turistilor, intr-un spatiu amenajat special pentru ele: o padure mare, cu copaci de tot soiul, in care acestea sa se poata bucura de libertate. Am fost intampinati de cateva dintre maimute cu grimasele lor specifice atunci cand sunt speriate sau cand se simt amenintate si asta m-a facut sa fiu mai precauta decat as fi fost in mod normal. Insa intr-un final am vrut sa comunic cu ele, si am acceptat sa ma imprietenesc cu una dintre maimute, care imi paruse mie mai mica si mai inofensiva. Am uitat insa un aspect destul de important, de altfel scris chiar la intrarea in padure: nu aveam voie sa venim cu mancare in genti sau asupra noastra, pentru ca maimutele au un miros foarte puternic si vor scormoni in genti pana cand vor gasi mancarea. Ei bine, si maimuta mea a facut acelasi lucru, si desi initial parea a fi foarte linistita, in momentul in care a simtit mirosul de briose cu ciocalata din geanta mea, a inceput sa scormoneasca frenetic, si chiar devenise agresiva, muscand din geanta. Evident ca m-am speriat extrem de rau, pentru ca nu stiam cum urma sa reactioneze, si cu greu am reusit sa scap de ea. Insa in general, exceptand acest eveniment nefericit, erau destul de prietenoase si simpatice.

Dupa vizita la Monkey Forest am luat pranzul in Ubud, la restaurantul Adi Asri. Aici am mancat din nou cateva feluri tipic indoneziene, absolut delicioase: salata de fructe de mare (42.500 rupii – ~4USD), seafood curry (100.000 rupii – ~ 10 USD) si macrou cu sos de lemongrass, servit cu orez (Ikan Bakar Bumbu Sereh), pentru 90.000 rupii ~ 9USD.


Apoi am vizitat palatul regal din Ubud si piata centrala din Ubud, unde ne-am exersat talentele de negociere. Aici, preturile cerute de comercianti pot fi reduse chiar si cu 50%, uneori poate si mai mult. Astfel ca pentru o geanta de piele pe care mi se cereau initial 700.000 rupii, am platit 320.000 (~32 USD). Un sarong de 350.000 l-am achizitionat cu 100.000 rupii (~10 USD), un bumerang cu motive tribale de 100.000 cumparat cu 20.000. Dupa shoppingul din Ubud am vizitat doua satuce de artisti, unul de pictura si celalalt de argintarie si aur. Si da, mi-am cumparat si ceva traditional balinez!

Spre seara am vrut sa incercam si renumitele restaurante din Jimbaran, atat de cunoscute pentru fructele de mare. Si isi merita pe deplin renumele, pentru ca sunt absolut incredibil de bune. In drum spre Jimbaran ghidul a vrut sa ne arate si cel mai nou pod construit in Bali, o imensitate de pod de 16km lungime, construit in totalitate peste apa, pe care il vazusem din avion si in prima zi cand am ajuns in Bali. Insa nu mi-as fi inchipuit ca voi gasi asa ceva aici, iar ceea ce m-a impresionat si mai mult a fost faptul ca intreaga constructie a durat doar un an iar pretul podului a fost de 160 milioane de dolari (mult mai putin decat podul basarab, spre exemplu). Podul leaga statiunea Nusa Dua de insula Ngurah Rai destinata aeroportului si golful Benoa.

In Jimbaran am ales restaurantul Dewata, insa toate au in principiu acelasi meniu si aceleasi preturi. Am ales sa ne asezam chiar pe malul oceanului, de unde puteam vedea privelistea intregului golfulet, inclusiv a Jimbaranului, luminat frumos in noapte. A fost o seara foarte placuta, am mancat o mancare extraordinara sub clar de luna, ascultand valurile oceanului ce se spargeau in fata noastra. Am mancat scoici, atat fierte cat si gatite pe gratar cu usturoi (80.000 rupii/kg), sepie la gratar (140.000 rupii/kg), crab dulce (225.000 rupii/kg) si surpriza serii a fost lobsterul (700.000 rupii/kg). Preturile erau bineinteles pe kilogram, cantarite inainte de preparare. Toate au fost delicioase, de departe cea mai buna masa mancata in Bali, ceea ce ma face sa pot afirma ca Jimbaran este intr-adevar paradisul iubitorilor fructelor de mare.

Am incheiat seara scriind cateva ore in sir despre ultima excursie in Bali, savurand o bere Bintang alaturi de sotul meu, si gandindu-ma ca nu vreau sa mai plec din acest loc de vis. Este cu adevarat un loc minunat, in care iti doresti sa ramai pentru tot restul vietii. Liniste, calm, oameni simpli, viata simpla, toate acestea te fac sa privesti viata cu alti ochi si te impresioneaza cu adevarat.

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s