Ziua 7: Pulpit Rock / Preikestolen

Campingul Preikestolen este unul dintre cele mai cunoscute campinguri din sudul Norvegiei, pentru ca se afla foarte aproape de inceputul traseului catre roca cu acelasi nume (Preikestolen sau Pulpit Rock). Ca sa fiu foarte sincera, inca de cand am plecat de acasa, eram foarte convinsa ca nu vreau nici macar sa incercam sa urcam catre Pulpit Rock. Pozele de pe internet, cu toti oamenii aceia pe marginii stancii (inalta de peste 600m, cu apele fiordului sub ea) nu erau deloc incurajatoare. Mai ales pentru o urcare cu doi copii mici (in realitate, mult mai multi copii mici, pentru ca eram foarte multi in grup). Dar odata ajunsi acolo… parca nu ne venea nici sa ramanem doar in camping (chiar daca initial suna foarte tentant sa stam doar, sa nu facem nimic si sa ne bucuram de imprejurimile campingului). Asa ca ne-a luat valul si am zis ca incercam. Am citit recenzii despre aceasta urcare si cele mai multe spuneau ca este o plimbare placuta care poate fi facuta linistiiiiit cu copii mici. Insa tot mi se parea destul de mult sa facem 4km dus, 4km intors, cu amandoi micii inca destul de mici pentru a merge pe jos asa de mult. Realitatea (noastra, neexperimentati pe trasee montane) a fost ca traseul nu ni s-a parut deloc usor. Nu e imposibil de mers cu copiii dar e un traseu solicitant, mai ales pentru incepatori. Zonele de platou sunt extrem de putine si scurte, cele mai multe sunt zone cu pietre abrupte, cu urcat mult iar efortul este destul de mare. Si foarte, foarte aglomerat, neasteptat de aglomerat. Se mergea in coada, om dupa om, atat de aglomerat era in unele zone. Stateai in coada ca sa poti inainta cativa metri pe traseu. E drept ca si noi am ales sa mergem la cea mai nepotrivita ora (pe la 11 ne-am inceput traseul, in loc sa mergem fie foarte devreme, fie mai inspre dupa amiaza, inspre apus), insa efectiv nu ne-am putut imagina ca pot fi atatia oameni pe traseul acesta. Nu suntem deloc experimentati, nu mergem des pe trasee montane, dar tot parea ireal ca in varf de munte in Norvegia sa fie mai aglomerat ca intr-un… mall :))

Insa pana la urma, tot o problema de asteptari nerealiste a fost 🙂 Preikestolen este probabil CEA MAI CUNOSCUTA roca din Norvegia iar traseul pana acolo este pe itinerariul tuturor turistilor care ajung aici. Asa ca nu e de mirare ca e totul ca o mica industrie aici. Autobuz pana la inceput de traseu, parcare uriasa (aici) de peste 1000 de locuri pentru masini, ghizi turistici, site oficial al stancii Preikestolen, cu toate detaliile pamantului despre aceasta urcare. Oricine a ajuns in Norvegia a auzit macar in treacat despre Preikestolen. Totusi, este de apreciat faptul ca desi e atata nebunie in jurul acestei stanci, s-au straduit sa nu altereze prea mult natura pentru a facilita accesul la ea (de aceea nici nu e un traseu usor, chiar daca pe ici, pe colo, s-a intervenit fie cu trepte de stanca, fie cu podeturi peste mlastina, fie cu bare de sprijin, insa toate in limite decente, neinvazive). Acesta este de fapt principalul motiv pentru care pe stanca (si pe micuta poteca pana la ea, unde mi-a stat inima de saptezeci de mii de ori in cele cateva secunde cat mi-a luat sa o parcurg) nu au montat stalpi sau panouri de protectie pentru oameni. Au lasat totul exact asa cum e, chiar daca mie (si altor persoane din grup) ni se parea de-a dreptul ignorant sa nu intervina macar putin. Si cu toate ca pare cel mai periculos loc din lume cand privesti din exterior (sau din poze :D), pare-se ca pana acum s-a inregistrat doar doua accidente mortale la Preikestolen. Ca o fi o statistica adevarata sau nu… nu stim 🙂 Dar cifrele spun ca nu ar fi chiar atat de bau-bau. Si in orice caz… privelistea catre fiordul Lysefjord este un vis frumos. Pur si simplu un vis frumos. Nu cred ca am vazut peisaje mai frumoase si mai spectaculoase ca in Norvegia pana acum. Islanda, Insulele Feroe si Noua Zeelanda din cele vazute de noi) concureaza fara doar si poate, insa felul in care ne-am simtit in Norvegia cand ne aflam in plina natura (chiar si aici, inconjurati de alte sute de oameni), parca l-am simtit rareori in excursiile anterioare. Si ai crede ca atunci cand calatoresti cu copiii (distras fiind de toate lucrurile la care trebuie sa fii atent), nu te bucuri pe deplin 🙂 Dar iata ca nu, Norvegia ne-a impresionat enorm! Si febra musculara de dupa Preikestolen de asemenea :D.

Ziua 8: Relaxare la campingul Camp Alfjorden

Prima zi din a doua saptamana de vacanta, cea in care am atins 3000 de kilometri condusi de cand am plecat de acasa. Ingrijorator cat de repede se scurge timpul cand vrei sa treaca cat mai lent 🙂 La inceputul acestei vacante ni se parea ca trei saptamani, cat vom fi fost plecati, aveau sa fie TOT TIMPUL DE PE LUME. Cea mai lunga vacanta pentru aproape toate persoanele din grup, cea mai asteptata si probabil ca cea mai dorita. Si iata cum se scurgeau zilele una dupa alta, apropriindu-ne cu pasi repezi de mijlocul acestei aventuri. Si tocmai din acest motiv si din dorinta de a mai incetini un pic ritmul, in cea de-a opta zi ne-am gandit sa nu mergem direct in Bergen (erau 240km de condus din campingul Preikestolen pana in Bergen, aproximativ cinci ore de condus). Insa era o vreme superba, absolut superba, vara curata, cu soare si vreme de stat la plaja (pentru cine a venit pregatit, desigur, pentru ca eu nici macar nu am indraznit sa sper ca am putea avea vreun motiv sa luam costumele de baie cu noi in aceasta vacanta). Asa ca am decis sa oprim intr-un camping cu iesire la mare (la fiord), numit Camp Alfjorden. O calatorie de 4 ore (150 km) din campingul Preikestolen, trecand deja pentru a treia oara prin renumitul tunel Ryfast (orice trecere prin tunel costa 15 euro, 170 nok), apoi prin Mastrafjordtunnelen si Finnoytunnelen. Dupa seria de tuneluri spectaculoase am ajuns la primul feribot catre camping (din Mortavika catre Arsvagen) si apoi direct in camping. Cu siguranta una dintre zilele cu traseele cele mai complexe, printre malurile dantelate ale coastei de vest a Norvegiei. Tara aceasta ne lasa efectiv fara cuvinte. Natura, infrastructura, tot ce au realizat oamenii acestia aici, in tinuturi in care alte popoare probabil ca nici nu ar fi indraznit sa se stabileasca. Franturile acestea de pamant in mijlocul apei, conectate atat de firesc cu tuneluri fascinante, poduri care mai de care mai impresionante sau feriboturi care circula neintrerupt, la ore fixe, fara pic de intarziere. “Suntem impresionati” este un understatement. Si nu de drumuri in sine sau de calitatea lor (asa cum ni se intampla in Olanda, sa exclamam fara sa ne dam seama ori de cate ori mergem pe o autostrada olandeza pentru ca ne surprinde cat de bine sunt lucrate, cat de fara cusur sunt). Ci de complexitatea fiecarui proiect de infrastructura. Cum au gandit toate aceste constructii la un complet alt nivel. Fascinant, fascinant de-a dreptul. Si apropo, in mijlocul tunelului Ryfast (pe la 7km de la intrarea in tunel) este o portiune luminata cu albastru, care simileaza un tunel ca in acvariile turistice 🙂 Te face sa crezi ca tot “tubul” este transparent si ca ai deasupra apa 🙂

Campingul Camp Alfjorden e un camping maricel, insa nu ca Preikestolen Camping (cu sute de locuri si pe o suprafata imensa), dar nu ne-a fost greu sa gasim toti loc de campat chiar pe marginea apei. Si arata tare bine, iar pe langa facilitatile clasice de camping (curent, apa, dusuri, toalete, chiuveta pentru spalat vasele – desi una singura, in alte campinguri sunt zone destinate pentru spalat vase, mari si cu multe chiuvete), au o zona la plaja unde se pot imprumuta (in costul campingului, 590 nok) barci, caiace, sup-uri, echipament de pescuit sau hidrobiciclete. Locatia in sine e foarte frumoasa, in mijlocul naturii (langa o fabrica de somon) si e multa liniste. Un lucru ciudatel pe care l-am intalnit la campingurile din Norvegia e faptul ca dusurile de cele mai multe ori nu sunt incluse in pretul camparii. Sunt oferite ca facilitati dar trebuie platit in plus pentru ele (nu sunt sume mari, dar ca idee). Si nu poti face un dus foarte lung, cele mai multe sunt limitate la 4, 5 sau 6 minute. Cand trece timpul, fie mai cumperi “o spalare”, fie te speli cu apa rece 🙂 E interesanta abordarea, pentru a nu exista cazuri in care cineva sta zeci de minute in dus, insa mie una imi era imposibil sa ma spal in 4 minute. De obicei faceam dusuri in autorulota (din fericire aveam o baie spatioasa), insa in zilele in care trebuia sa ma spal pe cap (la catamai parul aveam de spalat) preferam sa folosesc dusurile campingurilor (nu pentru ca as fi consumat prea multa apa in autorulota, niciodata nu am folosit prea multa, ci pentru ca imi era mai greu cu uscatul si pieptanatul intr-un spatiu asa de mic). In orice caz, amuzant este ca la finalul vacantei ne-au ramas cateva fise de dus din diverse campinguri de unde le-am cumparat, ne sunt amintire din vacanta :))

Ziua 9: Bergen

Din campingul Camp Alfjorden pana la destinatia urmatoare, Bergen, aveam 2 ore si 45 minute de condus, trecand asa cum deja ne obisnuisem, prin tuneluri, poduri sau feriboturi. Am trecut prin tunelul Bomlafjordtunnelen, care conecteaza una dintre insule cu continentul (un tunel de aproape 8km pe sub apa), am traversat podul suspendat Stordabrua (care de asemenea conecteaza doua insule) si apoi am luat feribotul de la Sandvik la Husavik (nu stiam de ce suna atat de cunoscut numele acestui oras, insa exista un Husavik si in Islanda :D). E fascinant cat de bine sunt conectate partile acestea “dantelate” ale Norvegiei, cum au facut infrastructura pentru a optimiza traseele (daca trebuia sa ocolim pe uscat ca sa ajungem din Stavanger in Bergen am fi facut muuuult, mult mai mult!). Am pierdut deja sirul numaratorii tunelurilor, podurilor sau feriboturilor incercate pana acum in Norvegia. Aici sunt pur si simplu normalitate. Ca unul e cel mai lung tunel subacvatic ori ca altul e un pod construit in mijlocul marii, conectand nu-stim-cate insule, aici este ceva normal sa existe conexiune intre doua puncte care in mintea mea (si a tarii mele) ar fi IMPOSIBIL de conectat.

In ziua a noua a excursiei noastre in Tarile Nordice am ajuns in Bergen, al doilea cel mai mare oras al Norvegiei si unul dintre locurile pe care ne doream de muuuuult, mult timp sa le vedem. Orasul Ploios i se mai spune, pare ca ploua in media 230 de zile din an, insa nu e de mirare, pentru ca se afla intre sapte munti si este extrem de expus ploilor 🙂 Chiar si noi am prins o ploaie usoara cat am stat (dar care nu ne-a impiedicat sa vedem totusi orasul, ploua dar era foarte cald, 18-19 grade). Am avut doar vreo 4 ore la dispozitie pentru Bergen insa din fericire ce voiam noi sa vedem era concentrat in aceeasi parte a orasului. Insa mare parte din timp ne-a luat sa gasim… loc de parcare, fireste 🙂 Repet acelasi lucru pe care l-am povestit si in articolul despre Stavanger, este dificil de gasit locuri de parcare cand calatoresti cu autorulota (in august!), insa este aproape de imposibil de gasit loc de parcare pentru un grup de zece autorulote. Din pacate insa, nici acum, dupa ce am trecut prin experienta aceasta, nu ne dam seama care ar fi fost cele mai bune variante pentru a evita toate aceste cautari si tot acest timp pierdut pentru cautat parcari. Ideal ar fi fost desigur, sa lasam autorulotele in campingul in care aveam sa stam si sa ajungem in orasele de pe traseu cu mijloace de transport in comun. Insa chiar si acest scenariu ar fi implicat destul de mult timp pierdut si nu am fi avut atat de multa flexibilitate (de multe ori stabileam unde inoptam la final de zi, in functie de cat de mult avansam cu traseul, nu era ceva batut in cuie pentru fiecare zi). Totusi, dupa cateva momente de tensiune si de cautari, am reusit performanta (chiar performanta!) de a parca CU TOTII intr-o parcare de la marginea orasului, destul de mica si destul de cunoscuta pentru cei care calatoresc cu autorulota. Am asteptat sa se elibereze locuri si intr-un final am reusit sa mergem in Bergen. O alta mentiune probabil destul de utila ar fi faptul ca ideal ar fi ca excursiile cu autorulota sa se concentreze in zone mai putin urbane. Stiiiiiim, si pe noi ne enerveaza teribil aceasta constrangere (mai ales ca ne place sa alternam zilele de stat in natura cu mici escapade urbane), insa pe cat de enervant suna pe atat de adevarat este ca orasele nu sunt potrivite acestui tip de calatorit. Pur si simplu aduc prea multa frustrare si prea mult stres din cauza parcarilor, drumurilor inguste, traficului, aglomeratiei. Asa ca da, ajungem la concluzia (foarte inteleapta de altfel) a celor de la Joy2Wander, orasele (mai ales cele mari, in care se poate ajunge usor cu avionul) sunt pentru city break-uri destinate lor. Cu toate acestea, nu pot sa nu las consemnata si bucuria noastra ca against all odds, am reusit sa vedem si Bergen in aceasta excursie, un oras la care visam de multi ani 🙂

Am mers direct catre Cartierul Bryggen, patrimoniu Unesco (zona cu casutele colorate de pe malul marii), unde se afla de fapt cea mai cunoscuta imagine a orasului, cea mai postata si fotografiata zona. Multe dintre aceste cladiri au fost distruse in urma incendiilor (sunt construite complet din lemn) insa cele mai multe au fost reconditionate sau reconstruite pastrand arhitectura si modul de constructie original, ca sa ramana cat mai autentice. Si chiar daca strada apar fatadele acelea colorate si ghiduse, in spatele lor este o retea de pasaje inguste care duc catre si mai multe casute de lemn. Si partea draguta este ca zona aceasta a fost inspiratie pentru a crea casutele din tinutul Arendelle din filmul Frozen 🙂

Apoi am vrut sa ajungem neaparat si la funicular (se numeste Floibanen) ca sa vedem privelistea de sus a orasului. Funicularul circula la fiecare 15 minute (deci nu sunt timpi mari de asteptare), preturile sunt 160 nok (14 euro) de adult si 80 nok (7 euro) pentru copii, nu e nevoie de rezervare inainte, iar statia de jos (numita Vetrlidsallmenningen) de unde se ia funicularul catre varf, este foarte aproape de cartierul Bryggen (fix in spatele cartierului, se poate merge linistit pe jos). E superba privelistea de sus (chiar si cand ploua), au si un spatiu maricel de joaca pentru copii si o inghetataaaaaaa delicioasa (e chiar renumita inghetata de acolo, de sus, de la funicular).

Spre finalul vizitei in Bergen am reusit sa ajungem si la piata de peste si flori din centru (am ajuns acolo duminica), unde am si mancat de pranz. Celebra supa de peste tipica orasului, despre care tot auzisem recenzii grozave. Eu una nu sunt mare fan supa de peste (ba dimpotriva, nu imi place deloc), insa aceasta e complet diferita de tot ce am incercat pana acum 🙂 Nu este o supa clara, are o consistenta cremoasa si… smantanoasa (e facuta dintr-o supa concentrata de oase de peste, nu mi-e clar procedeul) si peste alb, cum e codul, uneori chiar si fructe de mare (noi am comandat o varianta care avea si creveti), sau somon delicios de Norvegia (da, da, da, dintr-acela bun, de se exporta in Japonia pentru sashimi :D). Fiind duminica, nu am gasit multe restaurante deschise (ni se recomandase in repetate randuri sa mergem la restaurantul Søstrene Hagelin insa duminica era inchis), asa ca am mancat la piata aceasta ambulanta, dar a fost delicioooos.

Am incheiat seara destul de tarziu, si pentru ca nu mai aveam energie sa mai conducem foarte mult, am decis sa ramanem in zona Bergen. Intr-o parcare a unui loc de joaca (Flipzone) puteam campa peste noapte si folosi dusurile complexului de joaca (era un cost maricel, de 25 de euro pentru aceasta campare, insa nu am gasit o varianta mai potrivita in apropiere). Eram cu totii obositi si voiam doar sa ne odihnim pentru ca a doua zi aveam sa ajungem intr-un loc supeeeeeerb, in cunoscutul satuc Flam, de unde porneste linia de tren Flamsbana cu traseul ei spectaculos prin munti si de unde pornesc croazierele pe fiord.

Noua zile complete s-au dus. Noua zile in care am mers de ne-a iesit pe nas ca sa ajungem in Norvegia, in care am fost impresionati de natura, de peisaje superbe si de orase pitoresti. Nici nu am ajuns la jumatatea vacantei si deja ne repetam zi de zi: “Trebuie sa mai venim in Norvegia!”. Si chiar trebuie, este o tara spectaculos de frumoasa si atat de potrivita pentru ce avem noi nevoie acum, calatorind cu copiii mici. Natura, spatii largi, alergat, mers cu bicicletele, stat afara cat mai mult, gatit afara, plimbat, jucat in ploaie. Este deja o vacanta minunata si e interesant mixul acesta contrastant de senzatii pe care le traim. Ba suntem frustrati de drumurile lungi sau de stresul cu camparile, ba suntem fascinati de tot ce vedem, de locuri frumoase din jur, de natura spectaculoasa. Este prima excursie in care exista atat de multe variatii de stare. Pentru ca pana acum, mai toate vacantele ne-au fost liniare (si pentru ca stiam cam la ce sa ne asteptam, parea ca avem totul sub control, si pentru ca de cele mai multe ori eram singuri, doar noi, familia noastra). Acum insa, e un mod complet diferit de a calatori si ne dam seama ca suntem destul de rigizi in fata imprevizibului. Nu stim sa reactionam cu calm, ne ambalam destul de usor cand suntem pusi in fata unei situatii dificile sau cu care nu suntem de acord si in general, e un proces de adaptare la grup care noua cel putin ne e un pic greut. Ne-am obisnuit sa avem noi controlul, sa facem cum vrei noi, ce vrem noi, cand vrem noi atunci cand calatorim. Insa nu pentru ca am fi niste adulti “rasfatati”, ci pentru ca stim exact care e rutina care functioneaza pentru noi si pentru copii, stim care sunt limitele noastre si mai ales ale copiilor si stim cum sa procedam ca sa nu ajungem in situatii critice cu copiii. De aici vine o oarecare impotrivire la tot ce e nou sau la tot ce ar putea impacta rutina aceasta de familie. Asa ca din acest punct de vedere (si de fapt din multe altele), excursia aceasta este o LECTIE DE VIATA. Ne pune in fata multor situatii diferite si ne face sa gasim solutii sub presiune. Ca invatam noi mai greu lectiile acestea de viata… e o alta poveste 😀