Ottawa

Se lasase deja noaptea si inca mai conduceam catre Perth. Nu aveam nicio sansa sa ajungem direct in Ottawa, asa ca am hotarat sa ramanem la un motel si sa ne continuam drumul a doua zi. Am oprit din nou la un Tim Hortons, si cu farama de internet pe care puteam sa o accesam, am rezervat prima cazare care parea cat de cat decenta. Atata doar ca pentru a ajunge in Perth trebuia sa iesim de pe autostrada si sa mergem pe un drum national. Nicio problema, mai ales ca peisajele prin sate erau mult mai interesante decat cele anoste de pe autostrada, insa pe drumurile nationale limita de vizita e de 80 km/h, pe alocuri chiar si mai putin. Asa ca am mai adaugat vreo ora in plus la traseu.

Am ajuns intr-un final in apropiere de Perth si in cateva minute ne-am gasit si motelul, Aquarius Motel. Tipic american, cu cateva camere in fata carora iti parcai masina sub geam. Nu ca ne-ar fi displacut, dimpotriva chiar, insa si aici era atmosfera aceea pregnanta de americanizare, atat de diferita de provincia Quebec, unde chiar aveam senzatia ca ne aflam intr-un stat european. Gluma gluma, insa inteleg de ce au luat-o razna quebecosii si vor ca provincia lor sa devina stat independent! Este complet diferita de restul Canadei, iar mie una imi place mult mai mult decat Ontario.

In fine, revenim la oile noastre. Cum ne aflam la doar 2 km de centrul orasului Perth, am pornit intr-acolo, pentru a gasi un restaurant. Orasul era insa aproape pustiu, cele mai multe restaurante erau inchise deja (desi era abia ora 20:00), si nici tipenie de om pe strada. “It is an unusual quiet night”, avea sa ne spuna o localnica atunci cand am intrat in singurul restaurant inca deschis. “Unusual quiet night”… Adevarul e ca nu prea parea genul de oras care sa debordeze de viata si activitati nocturne, deci tare mi-e ca nu era deloc unusual pustietatea asta. Eram singurii clienti in tot restaurantul. Sau poate din intreg orasul. Si parea o scena de film western, in care parca asteptai sa tranteasca vreun individ usa de perete si sa inceapa sa-si faca singur dreptate. Am mancat cu noduri in gat placinta cu mere si imi statea inima in loc ori de cate ori femeia care ne servise mancarea ma intreba cu o voce grava, masculinizata, si cu un accent mult prea puternic americanizat: “How’s everything going?”. Si iar ma gandeam ca mi-este dor de quebecosi si de franceza lor fandosita sau de accentul european al limbii engleze.

A doua zi ne-am trezit cu o ploaie marunta si deasa si un cer intunecat de parca statea sa se inopteze. Am verificat rapid vremea din Ottawa si din pacate se anunta ploaie pentru intreaga zi. Dupa atata noroc de vreme buna, era si timpul pentru ceva ploaie… Am luat micul dejun la un restaurant mic si foarte primitor, alaturi de alti localnici predominant octogenari. Faceam ceva nota discordanta si simteam cum ne urmareau cu privirile pana am ales in sfarsit o masa mai retrasa, insa atmosfera era chiar placuta. Si ce era cel mai placut era faptul ca toate produsele erau facute in casa. Si da, in sfarsit am mancat cea mai delicioasa clatita cu sirop de artar pe care o asteptam cu atata ardoare inca de cand am ajuns in Canada. Asa ca dupa o masa copioasa, ne-am indreptat catre Ottawa. Nu inainte insa de a ne opri cateva minute la o berarie locala, extrem de mica, Perth Brewery, unde se facea o bere delicioasa din produse 100% naturale, cu diverse arome. Inclusiv sirop de artar πŸ™‚ Am cumparat un mix de beri Perth si am pornit la drum. O ora de mers pana in Ottawa. Si ploaia parea ca se inteteste din ce in ce mai mult.

Jumatate de zi a plouat fara oprire, de nu puteam iesi din masina nici doua minute. Asa ca am asteptat sa se linisteasca vremea si intre timp am zabovit prin diverse magazine, apoi am incercat pentru prima oara Red Lobster, un restaurant foarte faimos aici pentru fructe de mare si homar in mod special. A fost pentru prima oara cand am mancat homar, si spre deosebire de preturile pe care le-am mai intalnit pana acum, la Red Lobster preturile erau chiar foarte bune! Un platou pentru doua persoane cu homar, patru scoici Saint Jacques si cativa creveti costa 28 de dolari canadieni. Dupa un asemenea festin am plecat rostogolindu-ne catre centru.

A trebuit sa facem cateva ture de centru pana cand ne-am lamurit cum sta treaba cu parcarile. Pe strada nu poti parca mai mult de doua ore, si chiar si asa, trebuie sa platesti pentru cele doua ore, apoi daca vrei sa stai mai mult, trebuie sa iti muti masina. Parcarile subterane chiar din centru, aproape de cladirea Parlamentului, sunt foarte scumpe si se taxeaza la jumatate de ora: fie 2,5 dolari pe jumatate de ora, fie 3,5 dolari, in functie de parcarea aleasa. Cele mai avantajoasa ar fi cele pe o zi intreaga, care nu sunt chiar in buricul targului, ci la aproximativ zece minute de mers pe jos de Parlament. Preturile incep de la 8 dolari si ajung pe la 13. Pentru ca nu voiam sa stam foarte mult, am ales una din parcarile din centru, la jumatate de ora.

Imediat dupa ce am parcat s-a oprit ploaia, dandu-ne suficient ragaz sa ajungem in fata Parlamentului. Nu suntem carcotasi si nici ignoranti, insa Ottawa nu este cine stie ce oras. Inafara de Parlament si de centrul istoric, nu iti atrage atentia mai nimic, nu te impresioneaza in mod deosebit. Chiar ne gandeam, plimbandu-ne cu masina prin oras, ca nu ne-ar placea catusi de putin sa locuim intr-un astfel de oras. Pur si simplu nu iti spune mare lucru, nu te atrage, nu are acel ceva pe care il astepti de la o capitala. Dimpotriva chiar, iti inspira un oras putin uitat de lume si putin invechit. Ooof, si iar suntem tentati sa facem eterna comparatie cu Montreal πŸ™‚

Asa ca nu am pierdut foarte mult timp prin Ottawa, ne-am urcat in masina si am pornit din nou la drum, catre Quebec, cu intentia de a opri putin in Montreal, pentru a recupera niste haine pe care le uitasem la apartament. Bun. Inchide masina, pune centura, demaraj, iesit din parcare. Fix in momentul in care am ajuns pe sosea s-a pornit o ploaie de nu vedeam la un metru in fata. Nu ne auzeam in masina, tipam unul la altul ca sa ne putem intelege si nu ne venea sa credem ce noroc chior am avut sa prindem fix fereastra de o ora fara ploaie, numai cat sa putem vizita cladirea Parlamentului! Usor, usor, ne-am indreptat catre autostrada, insa ne era foarte greu sa inaintam. Nu aveam niciun fel de vizibilitate, asa ca eram nevoiti sa mergem foarte incet si precaut. Intregul drum pana la Montreal a fost un adevarat cosmar! Asa ca nu ne dam seama ce anume ne-a lasat gustul amar… Orasul Ottawa in sine, sau ploaia pisaloaga care ne-a stricat intreaga buna dispozitie?…

 

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s