Insulele Perhentian

Septembrie 2012

Nu imi amintesc cine mi-a spus la un moment dat ca odata ce voi ajunge in Asia imi voi dori sa revin negresit, insa mare dreptate a avut. Este cu adevarat impresionanta Asia, atat din prisma contrastelor cat si a culturii, a religiilor, a obiceiurilor si atmosferei. Astazi am ajuns in insula Perhentian, dupa un foarte lung drum inceput in zori de zi, la ora 6:30, cu un zbor scurt de nici o ora cu Air Asia catre Kuala Lumpur, si apoi cu inca unul catre Kota Bharu. Pentru prima oara am zburat cu Air Asia, si nu mica mi-a fost mirarea cand am vazut ca in aeroportul din Kuala Lumpur aveau aproape un terminal numai al lor. Nu degeaba e cea mai cunoscuta companie de low cost din Asia, si sincer, as putea spune, mult mai calitativa decat multe low costuri din Europa.

Odata ajunsi in Kuala Lumpur am reusit sa schimbam banii in ringiti malaysieni (1 euro=3,65 MYR), si in scurt timp am ajuns in Kota Bharu, un orasel micut, punct de legatura intre Kuala Lumpur si insulele Perhentian. Acolo ne-a asteptat un angajat de la hotel care urma sa ne duca cu un autocar pana in Kuala Besut, de unde aveam sa luam barca pana in Perhentian.

Nici nu stiu cum sa descriu excursia cu acest “autocar“, caruia eu i-as spune cel mult o dubita invechita si ruginita. Insa a fost chiar amuzant si am retrait momente din copilarie, cand mergeam in excursii la munte cu profesorul de geografie din liceu. Inghesuiala, stat peste bagaje, caldura sau frig in functie de locul ales in dubita, rasete, agitatie si intr-un final somn pana la destinatie. Dar peste toate astea, niste imagini ale Malaeziei pe care nu vom mai avea ocazia sa le vedem vreodata: sate sarace, case de localnici, plantatii de palmieri, malaezieni pe marginea drumului, capre in mijlocul drumului, un peisaj diametral opus celui din Singapore, cu cladiri grandioase si lux la orice pas. Dar asta este frumusetea  Asiei, asta o defineste si o face atat de speciala incat sa iti doresti sa revii dupa fiecare concediu in aceste locuri.

Kuala Besut a avut acelasi impact asupra noastra. Un oras mic, unde oamenii dormeau cu usile caselor deschise, intinsi pe covoare pe jos sau pe pervazul ferestrelor, unde femeile impachetau diverse legume sau fructe in pachetele pe care urmau sa le vanda turistilor, unde barbatii stateau pe marginea drumului sau la mese relaxandu-se “la o vorba” (as fi spus “la o bere” insa aici, in religia musulmana, alcoolul nu este permis).

Desi sunt multi turisti (in special europeni) in aceasta zona, foarte putini localnici vorbeau engleza. Astfel ca ne-a fost destul de greu sa ne intelegem cu ei si totul a conchis intr-o mica neintelegere cu privire la ora de imbarcare catre insula Perhentian. Am asteptat asadar aproape 2 ore in Kuala Besut si abia la ora 18:00 am ajuns la hotel, dupa un drum de o ora cu barca.

Hotelul a fost foarte dragut, cu cateva casute intinse pe plaja, intre palmieri. 


Un restaurant mare, din lemn, aflat pe plaja, unde am mancat o cina foarte buna, insa foarte scumpa pentru preturile din Malaysia (14 MYR pentru o supa delicioasa, 9 MYR pentru paine cu usturoi, 16 MYR pentru pui prajit, cu orez si 10 MYR un fresh natural de lime).

A doua zi (07 septembrie 2012) ne-am bucurat de o zi foarte insorita, desi de dimineata parea sa fie destul de innorat. Si a fost prima zi de relaxare totala din aceasta vacanta, nu am facut nimic altceva decat sa stam la plaja, sa mancam, sa intram in apa si  sa dormim. Si a fost perfect, aveam nevoie de o astfel de zi, si vor fi mai mult decat binevenite si urmatoarele. Ziua am incercat toate sucurile naturale delicioase de la Nia Cafe, o mica taraba pe plaja, unde o doamna prepara pe loc sucurile. Nia este frumoasa ei fetita, cea din poza de mai jos.

Seara insa s-a remarcat printr-o cina nu doar foarte gustoasa si indestulatoare, dar si foarte ieftina. Am mancat o portie de King Fish (foarte bun si gustos), alaturi de legume fierte in lapte de cocos, doi cartofi copti in folie de aluminiu, si salata all you can eat, alaturi de trei sosuri foarte bune: de usturoi, andaluz si de maioneza. Si toate acestea pentru 25 de MYR (aproximativ 8 euro). Daca luam in considerare faptul ca am mancat fix pe plaja, cu picioarele in nisip si admirand marea, pe un cer aproape senin si plin de stele, as putea spune ca am avut parte de cea mai frumoasa cina din aceasta excursie. Singurul inconvenient (daca ii putem spune asa) a fost faptul ca aici nu se vindea deloc alcool, insa am compensat numaidecat cu cate o bere la restaurantul hotelului nostru, alaturi de un joc de sah.

A treia zi (08 septembrie) a fost ziua de jungle trekking pentru restul grupului, insa stiindu-mi reactiile din Maldive la fiecare intrevedere cu cate vreo soparla gekko, am preferat sa nu mergem. Si desi imi pare rau ca nu am vazut si partea aceasta de insula, stiu ca genul acesta de senzatii tari nu sunt foarte agreate de corpul meu 🙂

Asa ca am petrecut o zi calma, de relaxare pe plaja, citind, dormind la pranz si incercand alte sucuri si mancaruri de pe insula.


Spre seara ne-am intors la Abdul’s Chalet (restaurantul unde fusesem si cu o seara inainte), unde am incercat iarasi faimosul meniu de 25 MYR. De data aceasta, am comandat meniul cu squid (calamar), si a fost absolut delicios. Nu sunt inca obisnuita cu consistenta gelatinoasa a calamarului insa imi place foarte mult gustul, mai ales combinat cu unul din sosurile de maioneza sau andaluz.  Si am mai atins un obiectiv pentru excursia asta: am uitat in ce zi suntem. As fi putut sa jur ca este vineri, insa cu “stupoare” am aflat la masa ca e sambata.

In cea de-a cincea zi  am schimbat putin cursul “plictiselii”. Si asta pentru ca dupa o zi intreaga la plaja, pranzul linistit la Abdul’s Chalets si cateva jocuri de sah, ne-am hotarat sa mergem pe Small Island, pe plaja Long Beach, unde avea sa ne astepte o presupusa petrecere de proportii. Un localnic malaezian, putin mahmur, a fost “soferul” nostru catre Long Beach, care ne-a dus cu barca pana la destinatie. Desi vremea era frumoasa, nu m-am bucurat deloc de drum, mai mult decat atat, mi s-a parut un adevarat cosmar, marturii stand urmele de unghii din buretele de pe scaunul barcii. Si asta avea sa fie doar inceputul, pentru ca nici prin cap nu imi trecea cum urma sa fie drumul de intors.

La recomandarea prietenului nostru (al carui nume nu il stiam), am mancat la una din terasele de pe Long Beach, Family Café. Si am incercat de data aceasta un meniu barbeque cu rechin, salata, cartofi copti si suc, totul la pretul de 20 MYR.

Dupa masa, am mers la petrecerea ce ne astepta. O mare de masute minuscule pe plaja, inconjurate de rogojini pe care puteai sa stai asezat, lumanari, faclii, cativa localnici ce se jucau cu torte cu foc si muzica reggae foarte potrivita cu tot ambientul.

Pentru ca vazusem ca se inorase foarte rau si parea ca va incepe ploaia in curand, ne-am gandit sa il cautam pe amicul nostru sa ne duca inapoi pe insula noastra. Doar ca nu mica ne-a fost mirarea cand fix in momentul in care ne-am urcat in barca si eram dispusi sa plecam, a inceput o ploaie tropicala, si a trebuit sa asteptam sa se opreasca. Nu m-am ingrijorat, pentru ca stiam cum sunt ploile de genul acesteia: foarte aprige si iuti 🙂 Doar ca de data asta m-am inselat amarnic. Incepea din ce in ce mai tare, cu tunete asurzitoare si fulgere ce luminau intreaga insula de parca ar fi fost mijlocul zilei pentru o fractiune de secunda. A durat cam doua ore ploaia, timp in care am murit de frig si de somn. Abia aproape de ora 2 noaptea “soferul” ne-a anuntat ca putem pleca, insa in doua grupuri, pentru ca erau valuri destul de mari si nu puteam pleca toti noua in acelasi timp. Am plecat in primul grup pentru ca singurul lucru pe care mi-l doream era sa ajung acasa, mi-am pus vesta de salvare pe mine, si m-am rugat sa ajungem cat mai repede inapoi.

Initial am avut ceva probleme cu pornirea motorului, insa in cateva secunde am plecat. Si pentru ca vedeam in continuare fulgere, pentru ca inca mai ploua si pentru ca muream de frig, am facut un mic atac de panica. Tresaream de fiecare data cand treceam peste un val, ma speriau ingrozitor fulgerele puternice care luminau cerul cu o intensitate foarte mare, si pur si simplu simteam un gol in stomac, fiindu-mi greu sa ridic capul din pamant pentru a vedea unde ne aflam. Mi-era teama sa aflu ca mai avem cel putin jumatate din drum, inchideam ochii cand simteam un val izbindu-se de barca si strangeam cu putere mana lui Andrei.

Dar am ajuns cu bine intr-un final, infrigurati si plouati, iar ploaia a inceput din nou. Insa de data asta era chiar o placere sa o asculti, din pat, bagat in asternuturi si patura.

In ultima zi ne-am trezit de dimineata gata de plecare, si pe fetele tuturor se putea citi tristetea ca plecam dintr-un loc atat de frumos si relaxant. Ne-am uitat catre Small Island, ca sa nu uitam imaginea pe care am vazut-o vreme de sase zile, si am plecat catre Kuala Besut, de unde trebuia sa luam autocarul catre aeroportul din Kota Bharu.

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s