Seychelles – Anse Lazio

Cine sa se mai trezeasca la ora fixa dup-asa un somn bun, pe ploaia tropicala de azi noapte? Gradina e inca uda, iar apa de pe terasa n-a apucat sa se usuce. Si parca nici valurile nu prea s-au domolit in larg, dupa cum urca si coboara feribotul din zare. Dar uite-acolo, inspre La Digue, se crapa norii si poate, poate avem noroc. Accuweather zice in continuare c-o sa ploua. Dar stim deja ca nu e nimic ce nu se poate rezolva cu positive thinking, asa ca fuga la mic dejun, ca ne-asteapta Anse Lazio.

Croissant cu unt sau foietaj cu stafide? Dilema de la ora 7. Unde mai pui ca m-am pierdut in nspe mii de feluri de gemuri si gemulete si paste dulci si creme si-alte cele. Umplu masa cu borcanase de gem homemade de banane, papaya, mango, cartofi si corossol, preferatul zilei. Nici pan-acum nu stiu ce e aia corossol – carossol – carussel, dar ne place tuturor. Nu-i de mirare c-a ramas borcanul gol. Hey, buna dimineata! Automatismul ma face sa raspund nonsalant si-abia apoi ma prind ca vorbim romana cu un cuplu de romani. In mijlocul insulelor Seychelles, intr-o cazare ascunsa intre dealuri, pe malul marii, ne intalnim cu un cuplu din Bucuresti, aflat in luna de miere. Si numai bine aflam ca insula Curieusse trebuie vazuta, in special pentru testoasele uriase si pentru coco de meri, ca Vallee de Mai de pe Praslin este prea scumpa si nu prea merita, si ca La Digue e fabuloasa. Bun, notat, bagat la cap. Da’ n-avem timp de Curieusse… In schimb maine la prima ora suntem pe La Digue, sa vedem Source d’Argentul!

Dar pana una alta, iar o sa-ntarziem. Ultima gura de cafea, ultimul strop de corossolo-caruselo pe ultima bucatica de croissant, si-am plecat. Aaah, si ultimul foietaaa… Nici n-apuc sa termin de zis ca flycatcher-ul (sau ce pasare o fi) care m-a pandit toata dimineata, l-a si insfacat din farfurie. Bineeee, am declarat razboi. Ieri mi-a mancat omleta, astazi foietajul. Enough is enough!

Urc in masina cu capsa pusa pe toate pasarile negre din Seychelles. Si-o luam spre Le Duc de Praslin, locul de intalnire catre Anse Lazio. Cu muzica data la maxim in boxele amarate ale i20-lui, trecem peste Ducele Praslinului, ajungem la Anse Posession, trecem si de Anse Takamaka, si-aproape ca ajungem la Anse Boudain. Am ratat ducele. Facem cale intoarsa, ne intalnim cu totii si pornim catre Anse Lazio. Da’ ce-i drept, ne-am cam intoarce pe Anse Posession, ca parca prea era draguta si animata plaja. Bun, asta-i planul, Lazio si-apoi Posession.

Ajungem in parcarea de la Lazio si-o luam pe jos pe aleea plina de apa pana la plaja. Stim deja ca urmeaza sa vedem chipurile cea mai frumoasa plaja de pe Praslin. Cum stim de altfel ca pentru noi Jorjeta ramane cea mai cea plaja vazuta pana acum. La dreapta un restaurant, la stanga altul, parcarea plina si lume multa pe plaja. Plaja e intr-adevar frumoasa, insa pacat ca e atat de cunoscuta si frecventata asa mult de turisti. Ne asezam prosopul la umbra unor palmieri si bem cu nesat sucul din nuca de cocos. Caldura mare mon cher, simt cum imi sfaraie pielea sub soarele de ora 12. Dau sa intru in apa, dar vad indicatorul de avertizare. Inotul pare sa fie interzis din cauza curentilor puternici, exceptie facand zona delimitata. Ma uit inspre apa si vad intr-adevar un dreptunghi marcat, unde se scalda toti turistii. Pesemne ca delimitarea aceea te fereste si de curenti, si de atacurile de rechini, despre care am auzit ca localnicii nu prea vor sa vorbeasca nici neam (multumiri printreranduri pentru avertizari).

Da’ pana una alta, intru in apa. Si uit ca trebuie sa mai si ies, sau sa ma feresc de soare, asa ca ma intorc pe prosop cu nasul prajit, cojit si rasprajit. Ne intalnim cu alta pereche de romani pe plaja si stam la taclale. Ne povestesc de catamaranul inchiriat cu o zi inainte de la Constance Lemuria si de vizita la trei insule: Curieuse, Coco Island si La Digue. Inca o data ne pare rau ca nu ajungem si pe Curieuse, dar o pastram pe lista, cat s-avem motiv bun sa ne-ntoarcem in Seychelles.

Si arde soarele cu si mai multa ura, iar musculitele ucigase ne umplu picioarele de punctulete rosii, inflamate. Strangem tabara si ne indreptam spre Zimbabwe, varful de unde se poate vedea o priveliste superba cu Anse Lazio de la inaltime. Hop in masina si-am pornit pe un drum ingust, plin de curbe abrupte, pe care abia reusim sa le urcam cu o automata. Masina cu cutia manuala ramane blocata intre niste santuri, de unde nu mai poate inainta. O luam usor pe jos si numai bine ce ajungem in fata unei porti inchise. Pe care din pacate nu avem nicio sansa sa o sarim πŸ™‚ Doi austrieci care au urcat pe jos intregul drum pe care noi gafaiam urcandu-l in masina, trec pe langa noi dezamagiti. Doua ore de urcat anevoios ca sa nu vada nimic. Ii luam in masina, ca sa ii scutim de alte doua ore de coborat. Raeggae-ul la maxim in boxe, fredonam de zor melodii pe care habar n-aveam ca le stim.

Oprim la intersectie, lasam austriecii in statia de autobuz (da, pe drumul acesta circula un autobuz!), si invadam micutul restaurant creol din colt. Creole Seafood se numeste si are trei mese rustice pe terasa. Pe care le ocupam noi zece. Si trei baieti relaxati care ne intampina cu meniurile. Comandam bere Seybrew si multe sucuri de fructe. Predominant maracuya, desi am aflat ca cica nu ar fi inca sezonul lor. Mancam curry-uri si (mai mult capete de) creveti si calamari si-o luam din nou la drum.

Spre Anse Posession mai exact, sa vedem plaja frumoasa si lata pe care o vazusem la dus. Ce vorbesti?! Nici urma de nisip, intreaga plaja e complet inundata de ape. Cateva barci plutesc aproape de mal si cativa copii se balacesc acolo unde cu cateva ore in urma era ditamai fasia de nisip auriu. Am ratat Anse Posession, am ajuns prea tarziu. Ne intoarcem spre Baie St. Anne, dar ne oprim pe drum sa ne luam fructe. Si uite si primul coco de mer pe care il vedem! In magazinele de suveniruri din Cote d’or un coco de mer pare sa coste nici mai mult, nici mai putin de 6900 de rupii. Insa primesti certificat si tot ce-ti trebuie ca sa il poti scoate din tara. Si fereasca sfantu’ sa te prinda politia cu un coco de mer nemarcat/neinregistrat, ca ala esti. Chiar si daca gasesti unul pe jos, prin rezervatia de la Vallee de Mai, nu ai voie sa il iei. Niciun coco de mer nu paraseste incinta!

Se intuneca deja si parca ar merge o mancare traditionala. Oganibar, take-away-ul gasit la loc de cinste pe Tripadvisor, pare o varianta tare buna. Mancare locala, buna si multa si ieftina. Dar il gasim inchis. Nu e de ajuns ca deschid doar la pranz, la ora 12, si doar la cina, la ora 7. Desi e 7 zero zero, usa la Oganibar e inchisa cu zavor. Pai care e treaba, il intrebam pe localnicul care trage linistit din tigara. Pai e marti. Asa si? Closed, closed, no food today. Aha, deci martea Oganibar-ul e inchis. Bun. Zimbabwe inchis, Oganibar-ul inchis. Martea lor e un fel de duminica a noastra.

Soc si groaza, unde mancam? O luam spre Cote d’Or si oprim la L’Hirondelle. Restaurant de romanta, lumanarele pe mese, cupluri in cautare de liniste. Si noi, un grup de zece persoane, care mai de care mai hlizita, in cautare de fruit bat. Pai doar n-o sa plecam din Seychelles fara sa incercam delicatesa locala. Primim un bol de faina prajita ca rontaneala pentru berea Eku comandata. Si-apoi fruit bat-ul, in toata splendoarea sa, inmuiat in sos de curry verde. Si hai ca nu e deloc asa de rau precum ne asteptam. Gust si consistenta de carne de vita, atata doar ca oscioarele mici te pun putin la treaba. In rest, mancarea traditionala seychelloasa pare sa fie neasteptat de buna. Si unde mai pui ca L’Hirondelle nu are taxe, ca la Village du Pecheur, unde am mancat in prima seara. 265 de rupii pentru o portie de curry fruit bat, not so bad. Ciocnim un pahar de roze si uite ca restul serii aproape ca nu mi-l amintesc. Stiu sigur c-am ramas singurii clienti din restaurant, pare-se c-am reusit sa fugarim romanta. Ne intoarcem la hotel si adormim bustean pana a doua zi. Nici nu e de mirare, la ce plafon de nori s-au asezat deasupra Praslin-ului. Si la ce ploaie are sa ne astepte a doua zi…