Ziua 1

Un zbor scurt de o ora plus inca unul de 14 ore pana in Panama City. Cel mai luuuung zbor pe care l-am avut cu copiii. De fapt… pe care l-am avut vreodata pana acum, de cand tot calatorim. Extreeeem de descurajant, intr-adevar :))) Dar uite cum lucrurile devin parca mai usor de gestionat acum ca avem copii mai mari (2,5 ani si 5,5 ani) si chiar daca eram convinsi ca va fi un drum greu, lung si foarte obositor (avand in minte amintirea zborului greu in Vancouver, al doilea cel mai lung zbor cu Alexei avand noua luni), il priveam cu destul de multa detasare. Am zburat in Panama cu Turkish Airlines, cu biletele cumparate inca din primavara (cu 9 luni inainte de plecare), la o promotie de pe flynous.com (365 euro de persoana fusese initial promotia, noi am prins-o la 400 si un pic). Zborul a fost cu escala in Istanbul, apoi am avut un segment lung direct pana in Panama City (14 ore anuntate, 13,5 ore de zbor efectiv). A fost putina nebunie prin aeroporturi, insa nu din cauza copiilor cum ne-am fi gandit, ci din cauza bagajelor (prea multe!) pe care le-am avut de carat. Oricat de mult am vrea (si adevarul e ca nu prea vrem), nu reusim sa calatorim light, orice am face si orice ne-am propune. Ghiozdan foto, bagaj de urgenta (cu cateva haine pentru fiecare dintre noi, in caz ca se pierde sau intarzie bagajul de cala – intotdeauna il avem, din precautie, suntem patiti si ne-ar fi foarte dificil sa ni se intample asta calatorind cu copiii), carucior, geanta de activitati, borseta cu acte, sistem pentru purtat copilul in brate. Cam asta e minimul nostru. Ceea ce ne cam transforma in personaje de comedie, ce-i drept 🙂 Dar daca de atatia ani tot nu reusim sa reducem din bagaje, deja am ajuns la concluzia ca este inutil sa mai pretindem sa calatorim altfel decat o facem.

Oki dooooki, primul zbor a fost la 10 dimineata, Bucuresti-Istanbul. Am ajuns in aeroport la ora 8, am facut toate formalitatile, am beneficiat de “priority”-ul oferit de copiii mici din dotare, ne-am baut cafeaua in lounge si apoi am pornit la drum. Nici n-am simtit primul zbor, o singura ora de zbor a fost… peanuts. Copiii au fost fascinati de orice vedeau (se vedea ca trecuse mult timp de la ultimul zbor), de mancare (uitasem ca Turkish ofera mancare chiar si pe zborul acesta scurt de numai o ora pana in Istanbul), de joaca cu colegii de la gradi cu care calatoream. Nici nu am avut nevoie de activitatile pregatite pentru zbor, a trecut timpul imediat. In schimb pe cel de-al doilea zbor lucrurile au stat diferit :))) Din fericire am putut sa schimbam locurile asignate in Bucuresti, la birourile de check-in, astfel ca pe zborul catre Panama am avut niste locuri mai bune, in spatele avionului. Si chiar si un mic “upgrade” am putea spune, avand in vedere ca locurile de langa noi nu erau ocupate. Insa 14 ore sunt lungi, lungi tareeee! Si oricat de optimisti am fi fost, tot aveam sa le resimtim destul de mult. Da, a fost mai bine decat ne asteptam, momentele tensionate au fost mai rare decat credeam ca vor fi, conflictele intre copii au fost gestionabile, dar… au fost totusi 14 ore. Insa fiind oricum patru copii in grup, toti colegi de la gradinita, s-au mai jucat impreuna, au mai facut diverse activitati impreuna, au mancat doua mese principale, le-am mai citit si a cam trecut timpul. Ecranele celor de la Turkish erau toate pornite cand am urcat in avion, asa ca incercarea noastra de a evita uitatul la ecrane a esuat lamentabil inca din primul moment. Cred ca asta a fost principalul factor destabilizant pentru mine, m-a stresat teribil faptul ca nu am avut noi optiunea de a le porni mai tarziu (eram constienta ca avea sa fie close to impossible sa nu le observe si foloseasca dar speram ca acestea sa fie asul din maneca pentru mai tarziu in zbor). Si problema mea nu era doar faptul ca se uitau la ecran ci faptul ca incepeau calatoria aceasta (si asa lunga si grea) suprastimulati si extaziati de acele ecrane, ceea ce chiar s-a resimtit in comportamentul lor si in zbor, si in zilele urmatoare. Stiu, nu e cazul de exagerari inutile, insa ma deranjeaza foarte rau dependenta asta a oamenilor de uitat la televizor / ecran. Nu exista optiunea de a citi ebooks spre exemplu pe zbor (pe acesta de la Turkish cel putin), dar ai toate draceniile de filme si emisiuni si jocuri. In fine 🙂 Degeaba zic de citit, nu e ca si cum aveam prea multe sanse sa fac asta pe timpul zborului cu doi copii mici, insa cred ca zborul acesta ar fi putut fi mult mai usor si mai linistit daca efectiv nu exista acel ecran.

Oricum, lasand aspectul acesta la o parte, mie chiar imi place Turkish Airlines. Imi plac serviciile lor, imi place mancarea lor (am putut sa alegem din mai multe variante de meniu vegetarian sau vegan – hindu sau asian, mese speciale pentru copii – care sa nu fie cartofi prajiti si/sau pizza, meniu fara lactoza etc), mici cadouase pentru copii (clasica punguta cu papuci si ochelari de somn, insa adaptati pentru copii, plus doua jucarii de lemn – un avion si un robotel personal de la sol – toti copiii au fost tare incantati de aceasta punguta primita cadou). Iar pe parcursul zborului membrii Miles and More au acces gratuit la whatsapp (text in principal insa cu putina rabdare ni se incarcau si pozele). Nu a fost prima oara cand am avut internet pe un zbor dar inca mi se pare fascinant cum poti fi la bord si sa scrii mesaje over internet 🙂

In teorie ar fi trebuit sa prindem si somnul copiilor de pranz pe zbor, si cam jumatate din somnul de noapte, insa practica a fost diferita :)) Anastasia a dormit cam 6 ore in total din cele 14, iar Alexei cam 5. Noi… nici nu stiu exact daca am reusit sa adormim cu adevarat, fiind atata “aglomeratie” pe randurile noastre era cam greu sa reusim sa ne odihnim. Dar poate ca un total de doua ore din cele 14 tot am reusit sa dormim. Suficient cat sa fim rupti la destinatie. Si pentru ca nu putea fi totul simplu la aterizare, am mai avut de asteptat alte doua ore la coada pentru controlul de pasapoarte, completat declaratia pentru a intra in tara si apoi controlul si scanarea bagajelor (era teroare in aeroportul din Panama City, efectiv se miscau cu incetinitorul). Si da, eram rupti :))) Si noi, si copiii. Atat de obositi ca nici macar nu mai simteam oboseala sau somnul (desi pentru corpul nostru era 3:30 dimineata cand am aterizat).

Cand am ajuns in Panama City, prietenii nostri care deja ajunsesera cu doua zile inaintea noastra ne-au ajutat sa ne rezerve de la hotel un transfer cu o masina mai mare. Pentru cei 40 USD platiti (pentru ambele familii), nici nu am stat pe ganduri daca sa il luam sau nu. Stiam de varianta cu Uber (in teorie cam 30 USD de la aeroport pana la hotel), ca e foarte folosit si recomandat (si ieftin) insa efectiv nu mai aveam niciun chef sa depunem nici cel mai efort pentru a ajunge la hotel. Si a fost minunat sa procedam asa. Era deja intuneric bezna afara, nu mai stiam niciunul de capul nostru, eram obositi, tensionati si destul de agitati, asa ca a venit la fix transferul acesta. Siiii, tot prietenii nostri ne-au asteptat cu sangria rece (pentru fete) si bere rece (pentru baieti). Ca sa incepem vacanta asa cum trebuie 🙂 Am tras de noi sa ne culcam cat mai tarziu, insa la un moment dat pur si simplu am cedat. Am reusit sa ne culcam la ora 23:00 locala (ora 6 dimineata a Romaniei) insa am dormit si foarte prost, si foarte putin. Copiii ne-au trezit la 3 dimineata (ora 10 din Romania) cu o energie de nedescris, iar noi… am incercat sa supravietuim :)))))

Insa… incepuse vacanta in Panama. Cu ochii umflati, cu dureri de stomac de la nesomn si mintea zapacita, daaaar in vacanta :)))

Ziua 2

Am stabilit ca primele doua nopti sa le petrecem in Panama City. Prima era cea din seara sosirii iar a doua… sincer nu tineam mortis sa existe si o a doua, am fi plecat direct spre insule, dar… am anticipat ca vom avea nevoie de o zi de buffer, in care sa ne revenim un pic dupa drumul obositor si sa ne adaptam cat de cat noului fus orar. Si am procedat extrem de bine. Da, nu a fost o zi neaparat deosebita, dar aveam nevoie de o pauza. Ne-am cazat la un hotel din centrul cu zgarie nori (Panama City este orasul cu cele mai multe cladiri inalte din America Latina), printre zgarie nori 🙂 Daaaaar nu intr-un zgarie nori :))) Dintre toate cladirile din zona, hotelul nostru (Plaza Paitilla Inn) era cel mai scund. Insa cu o priveliste superba catre ocean si catre restul cladirilor inalte, cu niste geamuri circulare uriase in camera (care imi si placeau, dar imi si dadeau atacuri de panica cand se apropiau copiii de ele pentru ca nu pareau tocmai sigure). Hotelul este foarte dragut, l-am ales special pentru ca arata bine, insa exact asa cum ni s-a spus de altfel inainte de a pleca in Panama, standardele lor sunt un pic… mai mult… sub cele europene. Asa ca teama mea cu geamurile era destul de fondata, chiar nu pareau deloc bine intretinute sau lucrate. Chiar si la capitolul curatenie ni s-a parut ca puteau fi lucrurile mai bune insa macar nu am platit o avere pentru el (100-120 dolari camera pe noapte). Ori cine stie, poate “morocanosenia” noastra de oameni treziti la ora 3:30 dimineata ne-a facut sa observam mai multe nereguli decat am fi facut-o in mod normal. Micul dejun a fost in schimb foarte bun iar privelistea de pe terasa restaurantului, catre toata zona cu cladiri inalte… ne-a facut sa ne mai treaca un pic din bombaneli. Ne-am adunat cu totii la mic dejun (trei familii) si am facut un pic planul zilelor urmatoare.

Am reusit sa rezervam de la hotel un feribot (si un transfer catre feribot – 30 USD pentru toate cele trei familii) pana in arhipelagul Las Perlas, insula Contadora, insa pentru ca am aflat ca putem aduce un singur bagaj de persoana, a trebuit sa ne refacem un pic bagajele si sa lasam in depozitul hotelului ce nu avea sa ne fie necesar in cele patru zile si trei nopti pe insula Contadora. Feribotul este cel al celor de la Ferry Pearl Islands , cam la 13km de hotelul nostru. Ne-au socat un pic preturile mari (100 USD de adult si 78 USD pentru copiii mari – cei mici nu au platit) pentru un drum de o ora si jumatate cu barca, insa ne-am amintit ca suntem in America Centrala, nu in Asia :))) Si ne-am ajustat un pic asteptarile legate de bugete si cheltuieli, pentru ca nuuu, nu avea sa fie o vacanta ieftina, nicidecum.

Si ca sa ne iesim un pic din starea destul de letargica cu care ne incepusem ziua, la ora 8 si un pic dimineata eram deja gata de plimbare (eram treji de 5 ore deja :D). Am pornit pe Cinta Costera, o promenada superbaaaaa de pe marginea apei, lunga si lata si perfecta pentru plimbari, mers cu bicicleta si tot felul de activitati sportive. De altfel deja ne simteam prost vazand cat de multi oameni faceau sport sambata dimineata, la nici macar ora 9, in vreme ce noi ne plangeam de dureri de picioare dupa nici 2km parcursi pana la semnul colorat cu Panama :))) Era atat de cald iar soarele batea atat de puternic chiar si asa, de dimineata, incat nu am rezistat prea mult timp afara. Am incercat sa tragem cat mai mult de copii, sa doarma la pranz cam cand le-ar fi fost somnul de seara in Romania (ca sa le fortam un pic adaptarea) daaaar tare greu ne-a fost sa ii trezim. Pentru ei era somnul lung, de noapte, si dormeau bustean chiar si dupa 2-3 ore de somn. Insa daca i-am fi lasat sa doarma s-ar fi trezit cand ar fi trebuit sa ne culcam de noapte, asa ca am tras de ei sa se trezeasca si sa mai facem ceva pana cand aveam sa ne culcam. Sincer, nu stiu cum ne adaptam in trecut atat de usor la alt fus orar, insa acum, de cand cu copiii, ne e foarte greu 🙂

Spre seara ne gandeam sa mergem sa vedem skyline-ul orasului (extrem de renumit) sau la Mercado de Mariscos (ambele destul de aproape de noi). Casco viejo nu am vrut acum, aveam sa lasam pentru cand urma sa ne intoarcem, la finalul excursiei. Doar ca… eram atat de obositi incat nu am reusit sa ne mobilizam. Ne-am plimbat un pic in jurul hotelului iar apoi am dat stingerea devreme. La nici 20:30 dormeam cu totii 🙂