

Si nu ne-oprim aici. Luam frumusel transferul de la Southwest si ne indreptam catre Boracay, insula nebuna a Filipinelor. Apropo, e o adevarata industrie cu transferurile in Filipine, iar cea mai cunoscuta si cea mai mare companie este Southwest. Un transfer cu autobuzul de la Kalibo la Caticlan dureaza cam doua ore. De-acolo te urci in barca pentru zece minute si-ajungi in Boracay. Plus un transfer cu mini van-ul pana la hotel, in functie de ce parte a insulei ai ales. Noi am avut in partea de nord a insulei, deci adaugam vreo jumatate de ora la traseu. Tot drumul asta costa 600 de pesos de persoana, one way. Insa include taxa de aeroport si taxa de mediu, deci ai scapat dintr-un foc de tot stresul si de toate “datoriile” de achitat. Asta daca bineinteles, nu iei in calcul omuletii care te vaneaza din port ca sa-ti ofere ajutorul in fel si chip. Contra cost, evident. Apropo, la intoarcere, desi este acelasi pret (care ar trebui sa includa aceleasi taxe), la intrarea in aeroportul Kalibo trebuie sa platesti in plus o alta taxa de 200 de pesos. Culmea, te poti tocmi la ghiseu daca vrei sa platesti mai putin. Va povestim in detaliu intr-un alt articol π




Dar gata, dupa un drum lung de nici nu mai stim de cata vreme suntem plecati de-acasa, am ajuns la Hotel Soffia. Sopia, cum ii spun filipinezi care nu pronunta f-ul π Poate ca nu cea mai grozava optiune, insa cand vii in Filipine taman de Anul Nou Chinezesc si nu iti rezervi cazarea cu ceva luni bune inainte, alegi din ultimele variante ramase. Dac-ar fi sa alegem din nou, cu siguranta am alege Station 3 al White Beach-ului, mai boem si mai hippie, cu o multime de pensiuni dragute pe plaja. Dar nici Sopia nu e rea, sus in deal, cu piscina infinity si o priveliste dementiala spre toata insula.
Si daca tot avem free shuttle bus de la hotel pana la D’Mall, sa mergem intr-acolo! Sa vedem care e treaba cu nebunia de la Station 2 si sa mancam ceva traditional, cum altfel π Si ai o mare de restaurante pe stanga si pe dreapta, tot ce vrei si ce nu vrei de pe mapamond. Burgeri americani, pizza si paste, mexican si iar mexican, indian pe ici pe colo, paelli peste paelii dar… nu tu adobo? Nu tu sisig? Nu tu nimic traditional? Sfarsim la un mexican, printre singurele deschise la ora 4 dupa-masa. Sa nu mai criticam asadar italienii pentru riposo si spaniolii pentru siesta ca si pe-aici lucrurile stau cam la fel cu somnu’ de dupa amiaza π Insa lasand gluma deoparte, mancare traditionala filipineza in Station 2 nu prea gasesti. E totul atat de comercial si de turistic, inca si-au transformat propria bucatarie intr-un mix cu de toate pentru toti.
Dar hai sa-i dam Cezarului ce-i al Cezarului. Desi prima impresie despre Boracay nu e tocmai grozava, parca e prea coplesitoare senzatia de comercial, apusul vazut de pe White Beach e o dementa. Cu litere mari, subliniat si bolduit! De departe unul dintre cele mai frumoase apusuri vazute pana acum.