Iunie 2011

“Vreau sa iti arat un loc care sigur o sa iti placa foarte mult. E fix stilul tau, casute colorate, strazi mici pavate si evident… mare. Ca stiu cat de mult iti place marea.” Si a avut dreptate. Nu numai ca mi-a placut extrem de mult, insa pentru multa vreme l-am considerat cel mai frumos loc pe care il vazusem pana la acea vreme. Ca sa fiu sincera, si acum se afla in top si imi este foarte drag sa imi amintesc de acea zi pe care am petrecut-o in satucele din Cinque Terre.

Ne-am trezit foarte de dimineata pentru ca urma sa facem un drum de aproximativ 3 ore din Milano pana in Cinque Terre. Drum pe care eu una nu l-am simtit deloc, pentru ca intotdeauna adorm atunci cand mergem mai mult de 30 de minute cu masina. Stiu doar ca la un moment dat m-am trezit si primul lucru pe care l-am remarcat a fost un indicator catre Cinque Terre. Aproape ajunsesem.

Ce-i drept, a veni in Cinque Terre cu masina in plina vara e nebunie curata. Si asta pentru ca locurile de parcare nu sunt multe si nici ieftine, iar aglomeratia e cat cuprinde. In plus, masinile nu au voie sa intre in satucele din Cinque Terre, asa ca e destul de complicat atunci cand alegi sa vii cu masina aici. Iar daca parchezi pe marginea drumului sau pe locurile rezervate pentru rezidenti, te poti alege cu o amenda destul de usturatoare. Insa in Monterosso exista totusi doua parcari destul de mari unde iti poti lasa masina pentru 15 euro/zi. Una dintre parcari este Loreto si este putin mai departe de centru, iar cealalta este Fegina care se afla destul de aproape de gara centrala din Monterosso. Pe marginea drumului dintre Levanto si Monterosso sunt locuri de parcare, unele gratuite (destul de putine, marcate cu alb) si cele mai multe cu plata (marcate cu albastru).

In orice caz, pentru a evita stresul parcarii, cea mai buna varianta pentru a veni in Cinque Terre este trenul. Un bilet dus Milano-Monterosso costa 23 euro sau 17 euro pentru un bilet economy. Insa pentru ca noi eram 4, era mai avantajos sa mergem cu masina, chiar si cu taxele de autostrada pe care le-am platit. Am avut ceva de furca cu locurile de parcare, pentru ca era foarte aglomerat, dar am reusit intr-un final sa parcam pe marginea drumului, destul de departe de Monterosso. Insa am avut parte de o priveliste foarte frumoasa, asa ca nu ne-a parut deloc rau ca am mers putin pe jos. Mai exista o parcare suficient de mare si in La Spezia; de acolo se poate ajunge cu trenul in fiecare dintre satuce.

Cinque Terre este patrimoniu Unesco si este alcatuit din 5 satuce de pescari, toate la fel de frumoase si de colorate: Monterosso, Riomaggiore, Manarola, Corniglia si Vernazza. Se poate ajunge foarte usor dintr-unul intr-altul cu trenul (care circula foarte des, la 10 minute dimineata si la 30 de minute dupa amiaza). Pentru o calatorie cu trenul din Monterosso (cel mai nordic sat) in Riomaggiore (cel mai sudic sat) am platit aproximativ 7 euro. Se poate opta si pentru un Card Cinque Terre, care include atat calatorii nelimitate cu trenul cat si cateva intrari la muzee, iar pretul este de 12 euro pe zi (sau 23 euro pentru doua zile). Mai multe detalii despre preturile cardurilor se gasesc aici: http://www.cinqueterre.eu.com/en/cinque-terre-card

Am avut noroc sa prindem o vreme perfecta, chiar daca cu o zi inainte in Milano plouase incontinuu si era destul de rece. Nu ne gandeam ca vom prinde soare si vreme de facut plaja chiar, asa ca nu ne-am imbracat foarte adecvat timpului (un costum de baie ar fi fost ideal!). Si inca din primul moment in care am intrat in Monterosso ne-a placut atmosfera de vacanta si agitatia tipica italienilor: galagie, rasete, vorbit tare si mult, gelato la tot pasul si terase cu multi turisti. Sa nu mai vorbim de casutele colorate, inghesuite pe strazi inguste sau insirate de-a lungul marii.

Si toate ca toate, dar cel mai mult ne-a placut faptul ca pentru prima oara in acel an vedeam marea! Asa ca ne-am bucurat ca doi copii de apa inca foarte rece, si parca nu ne induram sa mai plecam de pe plaja.

Si totusi, presati putin de timp (pentru ca nu aveam decat o singura zi de petrecut in Cinque Terre), ne-am indreptat catre gara din Monterosso pentru a ajunge in cel mai indepartat satuc: Riomaggiore. De acolo ne propusesem sa mergem pe jos prin toate satucele, insa din pacate drumul dintre Manarola si Corniglia era inchis.  In Riomaggiore incepe cunoscuta Via Dell’Amore, o alee de aproximativ 1km pe coasta marii ce duce pana in Manarola. Numele vine de la o legenda care spune ca acesta era locul de intalnire al indragostitilor din cele doua satuce. Peisajele sunt cu adevarat impresionante, iar plimbarea pe Via Dell’Amore este foarte placuta. Se spune ca cei care se iubesc trebuie sa lase un lacat cu numele lor de balustrada sau de una dintre portile de pe alee si de asemenea sa se aseze pe scaunul indragostitilor. Lacatul bineinteles simbolizeaza eternitatea iubirii lor, iar cheia trebuie aruncata in mare pentru ca cei doi indragostiti sa fie legati pentru totdeauna.

Am ajuns apoi in Manarola, acesta fiind dupa parerea noastra cel mai frumos dintre satuce. Este construit pe o stanca inalta de 70m deasupra marii si este ceva mai deosebit decat toate celalalte. Casutele tipice sunt mai colorate si parca mult mai multe decat in celelalte sate. Bineinteles, este plin de strazi extrem de inguste si intortocheate. Si chiar daca nu exista o plaja propriu-zisa ca in Monterosso spre exemplu, oamenii pot face plaja in micutul port. De altfel, era plin de prosoape intinse chiar in port, si lumea nu parea sa aiba o problema cu plaja aceasta improvizata. In orice caz, am inteles ca apa este extrem de adanca aici, si este destul de periculos sa te aventurezi sa inoti prea departe de tarm. Si pentru ca ne-a placut atat de mult aici, am ramas in Manarola pana aproape de ora plecarii. Am luat trenul inapoi catre Monterosso si ne-am indreptat catre masina. Se facuse deja seara si aveam de facut un drum de trei ore inapoi in Milano.

Sunt multe locuri frumoase in Italia, iar Cinque Terre este doar unul dintre ele. Insa merita pe deplin vizitat, pentru ca este cu adevarat un “must-see”, mai ales pentru cei carora, asa cum spunea Andrei, le plac “casutele colorate, strazile mici pavate si evident… marea”.