Iulie 2014

“114 ron?! Vorbesti serios? I-ai sunat pe Geo si Octavian? Staaai! Trebuie sa ii spun si sorelei! Poate vor si Visanii! Vali! Sigur vrea si Vali!”. Pune mana pe telefon, deschide laptopul si stai cu mouse-ul pe butonul de submit. Cine ar fi zis ca Wizz Air avea sa iste atata isterie cu promotia lor din mai, prin care cumparai un bilet si pe al doilea il primeai gratis. Asa ca da, a meritat sa dam sfoara in tara, pentru ca in final sa ne strangem un grup de zece persoane. Destinatia? Doncaster, Marea Britanie. Zborul? Ideal! Avionul nou-nout, geamurile perfect curate si fara urma de zgarieturi (numai bune pentru cateva poze window-view), sharklet-uri gratioase si o cerere in casatorie in primele zece minute de zbor.

“Flight level 400. Zburam paralel cu un 340, uitati-va in dreapta! Nu! E 330-le de la Oman si pare sa fie la 420! Uite-l cum face stanga, e mai sus de noi. Urmeaza sa treaca fix pe deasupra noastra!”. A fost pentru prima oara cand am vazut un avion air-to-air zburand atat de aproape de noi – pesemne ca s-au aliniat astrele in favoarea spotterilor!

Am simtit cat de capricioasa este vremea englezeasca inca din momentul in care am iesit din avion. O ploaie apasatoare, marunta si deasa, un cer intunecat si o plimbare pe jos pana la terminal. Imi amintea putin de terminalul de low cost al aeroportului din Kuala Lumpur. Dar ceea ce a fost oarecum deranjant nu a fost plimbarea in ploaie, ci faptul ca a trebuit sa stam 45 de minute la controlul pasapoartelor. Englezii nu mai vazusera niciodata buletine de Romania (ruta Bucuresti-Doncaster era introdusa de curand) asa ca stateau foarte mult timp sa analizeze datele fiecarei persoane. Si cum aterizasera doua avioane aproape pline in acelasi timp, erau cel putin depasiti de situatie. Intr-un final am reusit sa trecem si in nici mai mult nici mai putin de 5 minute de mers pe jos am ajuns la hotelul Ramada, unde aveam sa petrecem prima noapte.

A doua zi ne-a trezit zgomotul motoarelor ambalate ale unui avion Thomson. Am dat la o parte cu putere draperia groasa si l-am urmarit. Pe urmatorul la fel. Nici ca am fi putut avea parte de o priveliste mai potrivita pentru un inceput de zi! Asa ca la prima ora eram deja in aeroport pentru a ne ridica masinile de inchiriat de la Avis. Cateva incurcaturi tipice pentru cei neobisnuiti sa conduca o masina cu volan pe dreapta, printre care cele mai haioase au fost incercarile neizbutite de a schimba viteza cu mana dreapta, de pe manerul portierei, sau de ce nu… “teribilele” sensuri giratorii cand toata masina urla cu putere, la unison: “Stangaaaa!”. Am reusit totusi sa ne obisnuim, astfel ca am pornit la drum, catre York.

Drumul din Doncaster catre York nu este spectaculos, insa ne-a placut neasteptat de mult. Si asta pentru ca nu ne puteam lua ochii de la casele superbe ale englezilor. Care mai de care mai aranjata, cu gradini ingrijite atent, cu ferestre mici cu tamplarie alba de lemn in dreptul carora negresit gaseai un ghiveci de flori colorate. Curti largi, alei pietruite si vesnica caramida portocalie. Iar peste toate acestea… liniste, foarte multa liniste!

Abia asteptam sa ajungem in York, sa ne pierdem pe strazile inguste si sa simtim mirosul de ciocolata. Pana la urma… aici a aparut delicioasa ciocolata KitKat! Si nu degeaba este York renumit pentru dulciurile si in special ciocolata sa. Pare-se ca a existat o fabrica de ciocolata care in urma cu ceva timp a fost cumparata de Nestle. In functie de cum bate vantul, orasul poate fi inundat de miresme dulci de ciocolata. Noi nu le-am simtit insa, pesemne ca vantul nu a batut in favoarea noastra. Dar am primit ceva mai bun de atat: o vreme minunata intr-o zi in care eram siguri ca va ploua. Iar asta a facut ca ziua noastra sa fie absolut perfecta si noi am reusit sa ne bucuram pe deplin de oraselul acesta atat de frumos!

York ne-a primit cu sute de biciclete galbene. De la intrarea in oras pana in centrul istoric, gaseam peste tot biciclete. Fie in fata caselor, in mijlocul intersectiilor sau atarnate de grilajele teraselor. Afise galbene, decupaje galbene, indicatoare galbene, sau pe alocuri, garduri intregi decorate cu biciclete mici, de copii, colorate in toate culorile pamantului. Nu a durat mult pana am realizat de ce era impanzit York-ul de toate aceste biciclete: incepea Tour de France fix in ziua in care am ajuns aici. Spre norocul nostru, punctul de start era orasul Leeds, asa ca inca nu ajunsese toata aglomeratia in York, iar noi am putut sa ne bucuram de plimbari linistite in centrul medieval al orasului. Desi sinceri sa fim… aveam sa regretam apoi ca nu am prins deschiderea Tour de France din York, care a parut sa fie cu adevarat spectaculoasa.

Cam asa a aratat orasul in ziua deschiderii turului (pozele sunt luate de pe internet):

Si nu puteam sa nu ne oprim in fata vitrinelor cu dulciuri apetisante sau librariilor anticariat cu carti la 1 lira. Croitorii cu masini de cusut Singer in geam, pub-uri galagioase sau ceainarii in gradini intime. Strazi pietruite, case mici, tipic englezesti, in capatul carora se vedeau turnurile catedralei York Minster. O nunta de fite, in fata bisericii anglicane Belfrey, adunase privirile a catorva curiosi ce nu se lasau plecati pana nu aveau sa vada mireasa si domnisoarele de onoare cu rochitele lor delicate. Peste drum, York Minster, in toata splendoarea sa. Una dintre cele mai mari catedrale gotice din nordul Europei, careia eu i-as atribui cu toata sinceritatea un loc in topul celor mai frumoase si mai impresionante. Pretul de 13,5 lire pentru a intra in catedrala, fara ghid, este insa cel putin piperat.

Cand vine vorba de ales un restaurant in York, lucrurile devin foarte complicate. Sunt atat de multe locuri atat de frumoase, care te imbie cu terase atragatoare si cu un miros de mancare delicioasa, incat nu stii niciodata la care sa te opresti. Asa ca dupa multe cautari si multe stradute batute in lung si-n lat, am ales Stonegate Yard. Terasa adorabila din curtea interioara a cladirii ne-a cucerit din primul moment, si chiar daca era foarte multa lume si niciun loc pentru noi afara, am ramas inauntrul restaurantului. Si nu ne-a parut rau, pentru ca atmosfera era extrem de placuta! Iar berea locala Newcastle Ale absolut delicioasa! Cat despre mancare… Nu tocmai pe gustul meu mancarea englezeasca, insa judecand dupa cati oameni incantati vedeam in jurul meu, pesemne ca fac cei mai buni fish and chips din zona! Sau poate cei mai gustosi burgeri.

Ne place sa descoperim obiectivele turistice dintr-un oras din pura intamplare. Sa ne plimbam pe strazi si sa ne trezim in fata unei cladiri vechi, pe care nu o recunoastem initial. Apoi sa scoatem harta si sa constatam unde ne aflam. Iar York-ul are atat de multe de oferit! La fiecare colt de strada gasesti o ruina impresionanta, un zid medieval sau o cladire impunatoare. Nu stii ce sa faci mai intai, incotro sa mergi, unde sa te uiti, ce anume sa pozezi. Totul pare desprins din alt secol, iar atmosfera de aici e fascinanta!

Sa vii in York pentru o zi nu poate fi decat o gluma. O amagire. Un oras atat de frumos merita mult mai mult timp de explorare, de plimbat atat in centrul vechi, cat si pe canalele raului Ouse. Asa ca scurta noastra incursiune aici nu a facut altceva decat sa imi trezeasca si mai mult interesul si dorinta de a reveni in York. Si imi doresc sa pierdem ore intregi in gradinile York Museum, fara sa ne pese cat este ceasul si unde mai avem de ajuns, sa ne asezam linistiti pe iarba in fata ruinelor catedralei catolice Sf. Maria, sa vorbim si sa citim pana se lasa seara. Gradinile York sunt frumoase si merita descoperite pe indelete, asa ca ne pare rau ca nu am avut suficient timp sa le exploram.

In cautarea Teatrului Regal ne-am pierdut din nou pe strazi. Prima la stanga, urmatoarea la dreapta, tot inainte si… nu stiam unde ne aflam. Si nici urma de teatru, nici urma de Hurricane-ul ce fusese asezat pe teatru pentru a sarbatori Tour de France. Dar peste drum un turn de aparare si cateva trepte ascunse ce pareau ca duc catre zidul cetatii. Insa nimeni nu urca treptele, iar in capatul lor o poarta din fier forjat parea sa blocheze accesul. Am urcat timid si am impins usor poarta. Spre surprinderea noastra, s-a deschis, iar in interiorul turnului, un barbat imbracat in haine medievale astepta linistit, uitandu-se nedumerit inspre noi. Parea desprins dintr-o piesa de teatru si chiar nu intelegeam ce e cu el acolo. Aveam sa ne dam seama mai apoi ca intr-adevar facea parte dintr-o oarecare sceneta, pusa in “scena” pentru un grup de turisti. Nu ne dadeam seama daca ar trebui sa mergem mai departe, sa deschidem urmatoarea poarta din fata noastra. Asa ca vazandu-ne stangacia, ne-a spus cu voce prietenoasa sa ne continuam drumul si ne-a asigurat ca vom avea parte de o plimbare foarte placuta. Si a avut dreptate. Ne aflam pe zidul cetatii, pe un drum foarte ingust, pe dreapta avand fosta cetate si o priveliste uimitoare catre York Minster, iar pe stanga un parc imens. Nu apucasem sa mergem prea mult si am fost anuntati de restul grupului ca s-a gasit Teatrul Regal. La nici 100 de metri de treptele zidului de altfel. Am coborat in fuga si am zarit printre copaci aripile Hurricane-ului.

Ceasul? Aproape 20:00. Insa nici urma de apus, ceea ce insemna ca mai aveam ceva vreme sa ajungem si la turnul Clifford. Am luat harta in brate si de data aceasta am mers hotarati, fara sa mai zabovim agale pe strazi. Turnul este ceea ce a mai ramas din vechiul castel York, iar in trecut era folosit ca si inchisoare. Am urcat rapid cele 55 de trepte din fata turnului, in speranta ca aveam sa il gasim inca deschis. Din pacate insa, programul de vizitat se termina la ora 18:00, asa ca nu am putut decat sa ne bucuram de o frumoasa priveliste asupra intregului centru vechi al orasului. Asa ca avem inca un motiv in plus sa ne intoarcem in York 🙂