Inca o ora pe drum de la Kawagoe inapoi in Tokyo. De data asta nu mai eram singuri in vagon, ci dimpotriva, era foarte aglomerat. In fata noastra, toate cele sapte persoane aflate pe scaune dormeau de zor, fara sa clinteasca catusi de putin. In stanga mea, un japonez atipea usor usor, pana cand i-a cazut complet capul pe umarul meu. Ok, no panic, lasa-l sa doarma. E la costum si la cravata si poarta servieta de piele, deci probabil ca este unul dintre acei salary man care muncesc pana la epuizare, si se odihnesc in drumul spre casa, in tren sau metrou. Nu e ceva neobisnuit in Japonia si nu de putine ori ni s-a intamplat sa fim singurele persoane treze din vagon. Si daca tot suntem la capitolul salary man, postam cateva poze de la metrou, din mijlocul zilei (nu in orele de varf de dimineata sau de seara, pe care am incercat pe cat posibil sa le evitam). Asa ca daca atata lume e in mijlocul zilei, va puteti imagina ce e dimineata si seara 🙂
Ok, deci unde mergem? La gara! Ne intalnim (in sfarsit!) cu prietenii nostri din Canada si mergem sa ii luam din statia de autobuz. Nu stam prea bine cu internetul, pentru ca de… Nu avem wireless la orice cafenea din colt cum avem in Romania 🙂 Ne luam o cafea de la Starbucks in speranta ca vom gasi o farama de internet ca sa putem lua legatura cu prietenii nostri. No success. Starbucks are internet insa iti trebuie o pre-inregistrare de pe un device care are deja internet. Adica nu va bazati intotdeauna pe wifi-ul din localuri, pentru ca nu veti gasi intotdeauna. Cel mai bine si mai comod ar fi de inchiriat un SIM si un modem mobil pentru a avea acces la internet oricand. Pentru ca sincer, poate fi destul de greu sa te descurci in Tokyo fara ajutor. Si asta pentru ca fiecare statie de metrou este imensa, sunt nenumarate iesiri, care pot fi la distante foarte mari una de alta, reteaua de metrouri si trenuri este coplesitor de mare si de complicata, asa ca daca vrei sa ajungi din punctul x in punctul y poate fi o adevarata provocare. Si cum exista cateva aplicatii foarte bune (Hyperdia, Tokyosubway, Rome2rio, Google Maps) pentru a gasi traseul cel mai bun, cel mai ieftin sau cel mai scurt, merita investitia intr-un modem portabil.
Revenim insa la seara intalnirii cu prietenii nostri din Canada, care urmau sa ajunga la Tokyo Station din moment in moment. Nu ne mai vazusem de aproape sase luni, de cand fusesem in Canada si aveam amandoi fluturi in stomac. Abia asteptam sa ne intalnim si ne simteam agitati si nerabdatori sa vedem odata autobuzul Keisei ajungand in statie. Ne plimbam pe stradutele de langa gara ca doi bezmetici, ne uitam in stanga si-n dreapta, si cu toate acestea nu stim cum am reusit, dar am ratat autobuzul. Vazusem insa o mare de oameni in fata cafenelei Excelsior si parca undeva in departare intrezaream parul roscat al Vlarissei 🙂
“Ei sunt!”
Backpackerii nostri ajunsesera. Obositi crunt dupa un zbor de 14 ore de la Montreal cu United, aveau aceeasi fata fericita pe care o avusesem si noi atunci cand am ajuns in acelasi loc, cu doua zile in urma.
“Nu pot sa cred ca suntem aici! Nu mai conteaza ca ma doare spatele, ca pic de oboseala si ca mi se lipesc ochii de somn… Suntem in Tokyo for God sake!!! This is so amazing!”.
“Si guys, nu ati vazut inca nimic. Doar fiti pe faza sa vedeti a doua strada la stanga. O sa innebuniti”.
“E na! Sa nu-mi spui ca sunt “ciresarii” infloriti!”
Din spate cinci voci la unison: “Ciresii Liviu, nu ciresarii!!!”.
Dar nici n-am apucat sa terminam, ca am amutit cu totii. O mare de cladiri inalte, cu geamuri de sticla de sus pana jos, cu magazine sclipicioase si luminoase la parter, restaurante si masini pe strada. Iar in mijlocul acestora…. Aliniati pe stanga si pe dreapta si unindu-se frumos deasupra strazii ca sa formeze un pasaj diafan… “Ciresarii” aproape infloriti. Noi si alti cativa zeci de oameni ne-am oprit in mijlocul strazii, incurcand intreaga circulatie, doar ca sa ne uitam la florile de cires. Imaginea era absolut incredibila. Pe deoparte cladiri reci si moderne, lumini enervante si corporatisti la costum, iar pe de cealalta parte natura si culoare. Cu alte cuvinte… inceput de primavara intre betoane. Si ce era interesant e ca toti oamenii se opreau, ca si noi, in mijlocul strazii sa pozeze si sa se uite la ciresi. Iar masinile asteptau in capatul strazii, fara claxoane, fara agitatie, lasand oamenii sa se uite linistiti la copacii infloriti.
Am plecat cu greu de pe straduta “ciresarilor”, am mers la hotel si am gustat pentru prima oara sake autentic. In ulcele romanesti de palinca! Apoi ne-am dus cu cea mai mare viteza in Shibuya, ca sa vedem intersectia si pe timp de noapte. De data aceasta era mult mai multa lume, mult mai multa agitatie, muzica, lumini, reclame. Treceam strada dintr-o parte in alta iar atunci cand se facea semaforul verde, fugeam ca niste copii catre mijlocul intersectiei, uitandu-ne cum lumea trecea pe langa noi din toate directiile. Atata lume la un loc nu am vazut niciodata!
Iar dupa atata du-te vino, muream de foame. Unde si ce sa mananci cand ai atatea zeci de restaurante la tot pasul? Am inceput clasic, cu sushi. Si pentru ca prietenii nostri isi facusera temele de acasa, stiam deja care sunt cele mai renumite restaurante de sushi din zona Shibuya. Si am ales Genki Sushi, un loc unde negresit stai la coada daca vrei sa mananci aici. Iar daca vorbim de un grup de sase persoane, e destul de greu sa gasesti o masa atat de mare. In general, mesele sunt individuale, cate un loc pentru fiecare persoana, incadrate de niste separatoare cum avem la birou, cu un calculator in fata prin care comanzi si o banda rulanta pe care iti era adusa comanda. Practic, no human interaction at all. Am avut insa noroc sa prindem toti sase loc la o masa si ne-am distrat copios cu toate optiunile din meniul digital. Si am comandat tot ce ni s-a parut interesant, a fost un adevarat festin cu sushi. Sashimi cu ton, somon, arici de mare, caracatita, carne de crab, mai multe tipuri de alti pesti pe care nu i-am identificat, rulouri de ou sau clasicele sushi roll-uri. O experienta cu adevarat interesanta, iar preturile mai mult decat decente. Pentru tot festinul pentru sase persoane am platit 6000 jpy, adica aproximativ 200 lei.
Si daca tot eram in Shibuya si ne simteam mai japonezi decat japonezii, am zis sa facem what japanese people do. Si anume, sa ne jucam la Arcade Games. Trei etaje pline cu toate draceniile de jocuri si pacanele, unde toata lumea juca ca niste adevarati profesionisti. Am incercat si noi cateva jocuri de masini, am fost batuti, ne-am ofticat si drept urmare ne-am lasat pagubasi. Jocurile Arcade nu sunt de noi.
Iar la finalul serii am incheiat distractia cu o pizza cu marshmellows. Da, exact, pizza cu bezele. O ciudatenie super gustoasa!
Tokyo e din ce in ce mai interesant pe zi ce trece. Il descoperim usor, usor, si suntem uimiti de cat de mult ne surprinde, cat de mult ne socheaza si impresioneaza. Totul e diferit, totul e complet altfel decat suntem obisnuiti, complet altfel decat tot ce am vazut pana acum. Tinde sa te oboseasca si copleseasca, din cauza aglomeratiei, haosului, luminilor sau muzicii, insa este uimitor. E fascinant cum intr-un asemenea haos totul merge absolut perfect iar organizarea este fara cusur pana in cel mai neimportant detaliu. Oamenii sunt atat de civilizati si disciplinati, totul este curat si ingrijit, toata lumea respecta reguli, incat un turist zapacit ca noi parca nu se incadreaza in peisaj. Asa ca da, Tokyo e fascinant. Si daca suntem deja cuceriti si indragostiti iremediabil de Japonia, dupa doar doua zile in Tokyo… Ne intrebam serios cum vom fi dupa ce vom vedea Kyoto!
prinlume.com 
V-am urmat recomandarea si am fost la Genki Sushi, dar sa stiti ca nu ne-a prea placut, sushi-ul si mai ales sashimi-ul sunt slabute tare, am mancat sushi&sashimi de nu stiu cate ori mai bune de la supermarket. Bine, eu chiar sunt mancator de sushi & sashimi, adica stiu cum ar trebui sa “guste” :P. Altfel, interesant ca idee si preturile ok…
Aaah, ce rau ne pare 😦 sa stii ca acum, gandindu-ne mai bine, posibil ca noua sa ne fi placut pentru ca era prima oara cand incercam sushi la un restaurant specializat. Intr-adevar, sashimi-ul poate si trebuie sa fie mai bun. Dar preturile sunt cat de cat ok pentru Shibuya, si e amuzant conceptul in sine. Dar da, ai dreptate, nu e cel mai grozav restaurant de sushi din Tokyo, ar trebui sa modificam in text. E bun asa, pentru experienta, pentru poze, pentru atmosfera, pentru un incepator in ale sushiului (si noi cam suntem :D).
Ei na, nu e bai, ca doar fiecare are propriul termen de comparatie 😉 Ziceam doar, in caz ca s-or mai gasi si alti devoratori de sushi & sashimi maniaci, asa ca mine 😀 Acum ca veni vorba, cel mai bun sushi si sashimi nu l-am mancat in Tokyo ci in Kyoto, tot de la un centru comercial. Deloc scump si senzational, aviz amatorilor 😉
p.s. Nu stiu de ce, dar cu mailul Printre Randuri nu ma lasa sa comentez, se pare ca nu se poate decat de pe un mail conectat la WordPress, asa incat… sunt eu, Lascarica, v-ati prins, nu? :))