Cetatea Alba Carolina

Nu am ajuns niciodata pana acum in Alba Iulia. Serios, niciodata. Si nici in Hunedoara, nici in Deva. Iar Clujul abia ce l-am vazut acu’ doi ani pentru prima oara. Si tot atunci si Timisoara. Si Oradea. Iar Sighisoara am vazut-o pentru prima oara asta toamna, la intalnirea spottereasca. Si ca sa-mi torn si mai mult nisip in cap, o sa recunosc ca pana la 29 de ani nu am vazut Delta Dunarii. Si nici Maramuresul. Si asta chiar e rusinos, avand in vedere ca in fiecare an mergeam la bunici in Vatra Dornei. Dar gata, nu mai bat apa in piua  cu asta. Important e ca acum doua weekenduri am vazut (in sfarsit!) doua dintre cele mai frumoase locuri din Romania: Castelul Corvinilor si Cetatea Alba Carolina. Despre Corvini povestim in alta postare, asa ca astazi ne focusam pe cetatea din Alba. Si nu o sa spunem foarte multe, pentru ca pozele de mai jos spun infinit mai mult decat v-am putea descrie noi. Cert e ca ne-a impresionat atat de mult, ca deja ne-am planificat ca in decembrie sa venim din nou, la targul de Craciun. Si eventual sa stam cazati chiar la Hotel Medieval, din interiorul cetatii, pentru ca este pur si simplu demential! Si daca n-ati ajuns pana acum in Alba… neaparat sa mergeti! Cu siguranta va depasi orice asteptare!