Ziua 16: Trollstigen – Geiranger

Dupa Atlantic Road incepea “coborarea”. Incepeam sa inchidem “bucla” facuta in zona de sud a Norvegiei si ne indreptam usor, usor, catre finalul vacantei. Si desi urmatoarea destinatie, Geiranger, era extrem de tentanta si mult asteptata (eram aproape siguri ca aici vom reusi sa facem croaziera pe fiord pe care nu am reusit sa o facem in Flam), simteam si un soi de dezamagire si tristete pentru ca incepeam sa constientizam ca in curand aveam sa ne intoarcem acasa. Am fi vrut sa facem cumva sa treaca timpul mai lent, sa mai avem vreo saptamana doua in plus de explorat prin zona, insa mai erau doar cateva zile. Am zis noi ca pare o vacanta extrem de lunga (trei saptamani), dar… pentru o astfel de destinatie si un astfel de drum dus-intors chiar sunt cam la limita aceste trei saptamani. Ne-a luat mult sa ne intram in ritm dupa venirea din Romania (care a durat trei zile) si acum ca incepusem sa ne acomodam si sa ne placa foarte mult vacanta aceasta… se apropia deja de sfarsit 🙂 Repet pentru a nu stiu cata oara in aceste jurnale despre Norvegia, chiar este nevoie de mult timp pentru a te bucura din plin de aceasta zona. Abia acum reusesc sa inteleg de ce peste tot se recomanda minim trei-patru saptamani pentru a explora partea sudica a Norvegiei (nici nu ma gandesc sa iau in calcul si o incumetare de a merge mai la nord). Incercam totusi sa ne bucuram de acele ultimele zile, pline si cu program spectaculos si ele, insa parca pierdusem mult din entuziasm. Asta pana cand desigur, am auzit pe statiile radio intrebarea-cheie: “O luam pe Trollstingen? Sau ocolim?”. Raspunsurile au fost impartite 🙂 Cei cu autorulotele mai mari si mai incarcate s-au cam temut de acest drum, ceilalti… erau ca niste copii carora li se propusese sa joace cel mai tare Need For Speed din istorie. Asa ca vrand nevrand, majoritatea a decis sa mergem pe Trollstingen. Pe Drumul Trolilor. Un drum de munte faimos si cu adevarat impresionant, cu multe serpentine in ac de par. Daca e un drum potrivit pentru masini atat de mari precum autorulotele? Oi doamne, nici nu stiu ce sa zic. Cu siguranta nu eram singurii autorulotisti care faceau acest lucru, insa cred sincer ca nu e un drum pentru incepatori.

Ne-a fost frica de Trollstigen, Drumul Trolilor din Norvegia. Pentru ca are o faima ceva de speriat 🙂 “Cel mai terifiant drum din Norvegia”, “Urcare dramatica”, “Extrem de periculos” sunt doar cateva dintre lucrurile pe care le-am gasit asa, la o prima cautare pe Google. Stiam ca e un drum sinuos si greu de parcurs pe care unii oameni il catalogheaza ca fiind unul dintre cele mai periculoase drumuri din lume. Nu e un drum usor, cu siguranta, insa cei carora li s-au parut greu de urcat cele unsprezece ace de par (cu panta de 10% totusi, destul de abrupte, dar numai unsprezece :D), nu au fost probabil pe Transalpina si Transfagarasan :))) Drumul Trolilor este spectaculos, lung de 20 km, insa nu a ajunge la inaltime foarte mare (pana la 850m). “Problema” e ca urca foarte rapid si abrupt, curbele nu doar ca sunt ace de par dar sunt in panta! Sa urci o astfel de curba cu un masinoi ca autorulota, chiar e o provocare mare. Teoretic, pe acest drum nu au voie autocarele lungi, practic… era plin de autocare lungi :))) Nu stiu insa cum reusesc soferii acelor masini sa treaca prin ele, pare ceva absolut imposibil :)))

Totusi, desi ne-a ingrijorat asa de tare acest drum, ne-am amintit ca in prima noastra vacanta cu autorulota prin tara, am urcat in aceeasi excursie si pe Transfagarasan, si pe Transalpina (ambele la peste 2000m inaltime, drumuri de 150km fiecare). Deci… Trollstigen draga, esti o bucatica de tort pentru caravana noastra, nu altceva! Pe drum catre cel mai inalt punct al acestei urcari am trecut pe langa faimoasa cascada Stigfossen, care trecea razand pe langa acele de par. Ei bine, portiunea aceea chiar era absolut spectaculoasa, parea ca aveam sa intram direct in cascada. La fel si punctele de belvedere de la final, de unde se putea vedea o priveliste superba deasupra Drumului Trolilor.

Dupa aventura de troli de pe acest drum, am pornit catre Geiranger, satul care se afla la capatul fiordului Geiranger, considerat unul dintre cele mai frumoase fiorduri din Norvegia (inclus in patrimoniul Unesco). Despre satul Geiranger nici nu am putea spune prea multe pentru ca am stat extrem de putin aici. Planul initial era sa petrecem mai multe zile in zona aceasta dar vremea nu ne-a ajutat deloc. La fel ca in multe alte ocazii in aceasta vacanta in Norvegia, am reconfigurat un pic traseul ca sa ne putem bucura din plin de locurile in care ajungeam. Unde parea sa nu ne ajute vremea sau sa nu ne placa prea mult, plecam mai departe. Unde ne placea mai mult decat anticipasem, stateam mai mult. Pentru cine nu e obisnuit cu un astfel de ritm (noi, noi – tare rigizi am fost la inceputul acestei vacante) poate fi destul de dificil si frustrant sa nu ai totul stabilit la liniuta. Insa asa cum am mai spus-o in alte jurnale de calatorie cu autorulota, important e sa invatam sa fim flexibili si sa ne adaptam din mers. Iar itinerariile batute in cuie si inflexibile nu prea se potrivesc cu modul acesta de a calatori. Revenind insa la Geiranger… din cele cateva ore petrecute acolo (am ajuns dupa amiaza si am plecat a doua zi dimineata), parea ca am fi avut destul de multe de facut in zona. De petrecut timp in natura mai ales. Satucul in sine nu parea neaparat un loc musai de explorat, din cate am inteles noi parea sa fie mai degraba un hub turistic, un punct de plecare si venire pentru croazierele organizate pe fiord. Cu toate acestea, a fost minunat sa ne plimbam un pic cu bicicletele pe marginea fiordului, pe ploaie 🙂 Toate plimbarile cu bicicleta facute in Norvegia ne-au placut enorm si ne-au indemnat sa incercam sa facem asta mai des si acasa (chiar daca nu ne ajuta infrastructura).

Campingul din Geiranger avea o locatie superba, chiar la capatul (sau inceputul) fiordului, langa un rau, in mijlocul atat de multor trasee si frumuseti in natura (acesta a fost campingul). Insa desi era amplasat intr-un loc minunat, am avut ghinion de o vreme foarte neprietenoasa, dupa cum povesteam mai sus. Ploaie marunta de nu se oprea delooooc, multa ceata, mult noroi. Nu a fost chip sa speram ca vom face croaziera, nici macar nu mai plecau vasele din cauza vremii. Si chiar daca ar fi plecat, ceata era atat de deasa si de jos incat nu am fi vazut absolut nimic in jur, ar fi fost complet inutil sa facem croaziera. Asa ca… am schimbat iar regulile jocului in timpul jocului 🙂 Nu avea rost sa ramanem acolo mai multe zile, asteptand sa treaca frontul de vreme rea, asa ca ne-am facut bagajele cu totii… si am plecat usor, usor, catre Suedia.

Ziua 17: Geiranger – Fredrikstad

Fiind o zi extrem de ploioasa, am hotarat sa incercam sa conducem cat putem de mult. Planul initial era sa oprim un pic in Lillehammer (eventual sa si campam aici) insa pentru ca ploaia nu contenea, am mers mai departe. Oslo nu ne-a tentat, pentru ca nu voiam din nou harababura cu gasit loc de parcare pentru 11 autorulote sau stat in traficul unei capitale. Asa ca am pornit usor, usor chiar mai la sud de Oslo, pana cand am hotarat cu totii sa inoptam intr-un camping din oraselul Fredrikstad. Despre care… niciunul dintre noi nu stia mare lucru. Insa avand aproape zece ore de condus, am tot cautat diverse locuri sau lucruri pe care le puteam face in micutul oras. Parca nu voiam sa mergem direct in Suedia, am mai tras un pic de o zi pe aici, prin imprejurimile sudice ale Norvegiei. Am ajuns la camping foarte, foarte tarziu, pe bezna completa. Cred ca de fapt acesta e singurul lucru care chiar nu imi place la mersul cu autorulota: camparile acestea nocturne, din care nu intelegi nimic. Nici unde esti, nici ce se intampla, e totul o mare de intuneric la finalul calatoriei si esti atat de obosit incat chiar nu conteaza absolut deloc unde stai campat. Pe cand mie tocmai aceasta mi se pare esenta calatoritului cu autorulota! Sa campezi in locuri frumoase, de care sa te poti bucura.

In orice caz, 660 km parcursi intr-o singura zi cu autorulota, pe ploaie continua, chiar a fost o realizare 🙂 Campingul din Fredrikstad a fost acesta (Camping Marina), chiar pe malul apei, destul de aproape de centru. Era imposibil sa mai putem face ceva in ziua respectiva, asa ca am lasat plimbarea prin oras pentru a doua zi. Ne-am alocat doar jumatate de zi pentru Fredrikstad (fiind un oras micut) si ne-a placut tare mult 🙂 Distractia suprema a fost faptul ca pentru a ajunge si in orasul vechi (cea mai apreciata zona a orasului, cunoscuta ca Gamlebyen), si in centrul cel nou, a trebuit sa mergem cu feribotul de pasageri (nu de masini, cum deja eram prea obisnuiti :D), folosit ca transport in comun (si gratuit!). Iar copiii erau de-a dreptul fascinati. Am prins o zi foarte linistita, erau foarte putini oameni in oras, am baut o cafea la una dintre cafenelele din Gamlebyen si ne-am plimbat de-a lungul canalelor.

Sincer, eram deja un pic cam obositi. Nu ne dadeam seama daca ne simteam asa pentru ca avusesem ziua anterioara foarte lunga si obositoare, cu atat de mult condus, sau daca ne era deja un pic dor de casa. Aveam nevoie de un imbold ca sa ne putem bucura un pic de ultimele zile ramase din vacanta (pentru ca vrand nevrand, consideram ca daca urmeaza sa iesim din Norvegia, vacanta e gata). Iar imboldul a fost… Copenhaga 🙂