ZIUA 6, vineri, 27 ianuarie

Desi initial vacanta a inceput cu mici peripetii (poate ca e mult sa le numesc peripetii, poate ca mai corect ar fi sa le spun doar niste alegeri mai neinspirate), spre finalul vacantei lucrurile au inceput sa se aseze iar noi am reusit intr-un final sa scapam de stresul primelor zile. Cand ne agitam foarte mult ca nu aveam cazarea potrivita, ne impuneam niste trasee cam ambitioase si obositoare si puneam destul de multa presiune sa profitam cat de mult de aceasta destinatie, sa vedem mai multe, sa nu ramana ceva neexplorat. Nu m-a mirat deloc faptul ca am reactionat asa, intotdeauna cand ne documentam prea mult despre o destinatie, ajungem in punctul acesta frustrant in care avem multe asteptari, vrem sa facem tot ce ne-am propus si vrem sa ne abatem cat mai putin de la planul stabilit. Adica devenim mai inflexibili 🙂 Din acest motiv, intotdeauna imi impun sa fim cat mai echilibrati, sa existe si lucruri sau locuri despre care nu stim nimic sau pe care nu le putem face, fara sa ne frustreze acest lucru. Teoria e bine stiuta, practica insa… mai putin 🙂 Dar uneori realizam acest lucru si punem frana asteptarilor prea inalte. Asa a fost in aceasta zi de vineri, in care conform noua, “nu am facut nimic”. Am mers cu copiii la plaja cata vreme Andrei a lucrat, i-am lasat sa se joace in nisip, sa se bucure de plaja si de stat, iar apoi am continuat ziua stand la hotel. La piscina. De cand calatorim cu copiii am observat acest tipar al calatoriilor. Dupa cateva zile mai pline, in care vedem mai multe locuri sau ne plimbam mai mult cu masina, este nevoie de o zi (poate doua) de reconectare si echilibrare. In care sa nu facem nimic deosebit, sa stam, sa avem un program foarte previzibil si linistit. Poate ca acesta este si motivul pentru care ultimele noastre plecari au fost in general mai lungi de o saptamana, tocmai pentru a face loc unor astfel de zile.

ZIUA 7, sambata, 28 ianuarie

Weekend! Asadar zi de nelucrat pentru Andrei, zi completa de facut ceva dragut cu copiii 🙂 Ne-am gandit unde sa mergem, i-am intrebat si pe micuti si am hotarat impreuna sa mergem sa stam la plaja. Toata ziua. Cum la Playa de Mogan ne-am simtit cel mai bine de cand am venit (dar am mers imbracati extrem de nepotrivit, fara costume de baie si prosoape), am zis sa ne intoarcem acolo. Nu stiu daca este neaparat genul de plaja de inclus in Top 10 plaje din Gran Canaria (articolele de acest tip recomanda predominant Playa Anfi del Mar, Las Canteras, Maspalomas, Puerto Rico sau Amadores), insa noua ne-a placut mult aici. E foarte departe de a fi o plaja salbatica si linistita (chiar dimpotriva, e mereu aglomerata si agitata), dar spre deosebire de toate celelalte mentionate mai sus, e mult mai mica si mai intima. In orice caz, ne facusem temele si despre plaje mai putin populate, deci stiam de plaja Guigui, El Confital, Montaña de Arena sau Pasito Bea Beach (de fapt nu stiam neaparat, dar erau pe lista), insa nu am ajuns pe niciuna dintre acestea. Am preferat plaje mai potrivite pentru familii, ca sa ne fie mai usor cu cei mici. Daca prima oara cand am venit in Puerto de Mogan am prins o vreme calduroasa de parca erau zilele caniculare din Bucuresti in august (erau doar 21-22 grade maxim dar se simteau mult mai multe), in aceasta sambata am avut noroc de o vreme destul de capricioasa. E foarte interesant cum atunci cand era soare, cele 18-19 grade cate erau in acea zi se simteau ca peste 25, insa atunci cand cerul era acoperit de nori, era frig de-a binelea. Asa ca dupa cateva reprize de imbracat si dezbracat, am cam renuntat la planul de a ramane acolo intreaga zi. Am reconfigurat planul zilei astfel incat micutii sa doarma la pranz in masina, ne-am uitat pe Google Maps ce putem face in imprejurimi si am decis sa ne plimbam pe drumul de coasta GC-500, sa trecem prin fiecare statiune si sa vedem privelistea catre ocean. O parte din acest drum este inchisa traficului de ceva timp si e foarte probabil sa ramana inchisa de acum inainte (probabil vor construi un tunel in munte pentru a completa portiunea lipsa dintre Playa deMogan si Taurito). In aceasta zona drumul este distrus (cel putin asa am citit) si nu se intrevede o redeschidere sau reparare a drumului in viitorul apropiat. Dar am ocolit portiunea inchisa si am revenit pe GC-500 astfel incat sa parcurgem mare parte din acest drum de coasta si sa trecem prin statiunile si plajele Playa del Cura, Playa Amadores, Puerto Rico, Playa Anfi del Mar, Patalavaca si Arguineguin. Privelistile erau foarte frumoase, ce mi-a displacut insa in zona aceasta e faptul ca este extrem de transformata si populata. Sunt foarte multe constructii, foarte multe hoteluri, munti daramati sau “decupati” pentru a face loc resorturilor, sate pline, dar absolut pline de case una lipita de alta si foarte multe santiere in lucru abandonate (hoteluri incepute si nefinalizate).

Ziua 8, duminica, 29 ianuarie

A fost ziua in care nu aveam niciun plan 🙂 Nu stiam exact ce sa vedem, desi mai aveam pe lista destul de multe locuri pe care inca nu le vazusem. Insa vremea nu era foarte buna, ba chiar ploua putin, asa ca am facut planurile pe ultima suta de metri. Nu tineam mortis sa mergem la Palmitos Park (ei o numesc cel mai mare parc cu animale din Gran Canaria), dar locatia parcului parea (si chiar era!) cu adevarat spectaculoasa. Ca o oaza de vegetatie printre munti arizi, un parc sinuos in care tot urci si tot cobori. Stiind de Loro Parque din Tenerife si de Oasis Wildlife din Fuerteventura, ne gandeam ca si acesta va fi oarecum similar, insa ni s-a parut foarte mic si cam prea costisitor pentru ce ofera. Sunt multe pasari, pe care foarte greu am putea sa le vedem altundeva, este un spectacol de pasari rapitoare, care zboara pe deasupra oamenilor, sunt multe informatii interesante despre acestea (lucruri pe care Alexei chiar le-a retinut, spre exemplu faptul ca exista anumite pasari rapitoare “angajate” in aeroporturi ca sa sperie alte pasari mai mici din zona pistei, in felul acesta evitand avarii la motoarele avioanelor, din cauza pasarilor). Este de asemenea si un spectacol cu delfini. E un loc interesant, dupa cum spuneam amplasarea este spectaculoasa, insa nu am zice ca il recomandam cu toata inima. Incercam pe cat posibil sa limitam vizitatul gradinilor zoologice atunci cand calatorim. Si nu pentru ca am fi intr-o extrema anti-zoo, ci pentru ca nu vrem ca vacantele sa fie automat asociate cu distractii precum mersul la zoo. Suntem constienti ca nu avem cum sa ii tinem departe de ele, ca nu au cum sa vada unele animale altfel decat in captivitate, insa in acelasi timp incercam sa nu facem un obicei din a cauta gradini zoologice. Si oricat de distractive ar fi pentru copii, preferam sa nu vada foarte des spectacole cu animale. Bineinteles, s-au distrat si bucurat sa vada delfinii, insa nici mie, nici lui Andrei, nu ni se par absolut necesare aceste spectacole. Dintre acvariul Poema del Mar din capitala Las Palmas si parcul Palmitos, din sud, destul de aproape de Maspalomas, ni s-a parut mai pe gustul nostru acvariul.

Insa ii vom da cu siguranta Cezarului ce-i al Cezarului 🙂 Locatia parcului Palmitos este foarte frumoasa, la fel si drumul pana la parc, cu niste peisaje minunate. Motiv pentru care dupa vizita in parc, la somnul copiilor, am mers in plimbare prin imprejurimi, pe drumurile GC-503 si GC-504. In zona aceasta am descoperit si o cazare interesanta (adults-only), ascunsa in varf de munte. Nu suntem clienti in targetul lor daaaar pentru cand vom putea merge in vacante de cuplu, o pastram ca referinta. Se numeste Casa Leon Royal Retreat. Tot pe drumul acesta GC-504 am trecut si pe langa un parc acvatic, Aqualand Maspalomas, insa in ianuarie era inchis (nu erau temperaturi de stat la piscine si jucat in apa). Nu a fost o dezamagire, eu nu sunt delooooc mare fan parcuri si distractii acvatice 🙂 Am incheiat ziua cu mers la karting, baietilor le place foarte mult sa mearga impreuna la karting. Chiar in Maspalomas este Racing Kart Maspalomas, o pista de carturi unde au si carturi duble, in care se pot da copiii, impreuna cu un parinte.

Ziua 9, luni, 30 ianuarie

Ultima zi plina in Gran Canaria. Cum nu au fost forte multe zile potrivite pentru stat la plaja, am profitat de inceputul promitator de zi si am stat la Playa del Ingles, cata vreme a fost soare. Apoi, pentru ca s-a intunecat dintr-o data si a inceput sa ploua, ne-am mobilizat sa mergem cu masina in locurile pe care nu am apucat sa le vedem. Ne doream tare mult sa ajungem si in micul canion Barranco de las Vacas, pe care il tot vazusem in poze pe internet si care este adesea promovat ca fiind un Gran Canion in miniatura. Si in continuare cred ca este un loc superb, vazut chiar si in poze mai putin editate si infrumusetate pentru social media. Din pacate, noi am facut greseala de a nu ne organiza foarte bine si l-am lasat pentru ultima zi. Nu ar fi fost neaparat o problema, insa am omis faptul ca fiind atat de popular si apreciat, este si foarte aglomerat. Pentru a ajunge aici, trebuie mers pe drumul GC-550, de la Aguimes inspre observatorul Temisas. Din pacate, pe Google Maps nu apare locatia exacta atunci cand cautam Barranco de las Vacas, ci este indicata intreaga zona, nu punctul specific in care se afla micul canion. Asa ca trebuie cautat cu putina atentie. Noi am urmat indicatiile din acest blog, insa chiar si asa nu ne-am descurcat sa il gasim. Din fericire am primit coordonatele GPS exacte de la o familie care fusese cu cateva zile inaintea noastra acolo, asa ca am gasit exact curba despre care se vorbeste si in articol, pe unde trebuia sa oprim. Totusi, problema a fost ca nu aveam unde sa lasam masina. Este un drum prin munti, fara locuri de parcare (sunt doua locuri improvizate chiar inainte de curba, insa erau ocupate) iar noua ni s-a parut destul de periculos sa mergem cu amandoi copiii pe strada pana acolo. Am fi putut sa parcam mai departe (desi erau zeci de masini parcate pe ambele margini ale drumului pe o distanta destul de mare), insa nu ne-am incumetat. Cum plouase de dimineata, pamantul era inca foarte ud si ne-a fost teama sa ne aventuram. Poate ca am fost prea precauti (am inteles ca este un drum destul de usor), insa fiind nepregatiti, neechipati corespunzator si neavand unde sa lasam masina, am renuntat. Numai bine, un pretext suficient de bun pentru a reveni in Gran Canaria 🙂 Am profitat insa de somnul copiilor pentru a ne plimba pe drumul GC-550 inainte si inapoi, trecand pe langa Observatorul Astronomic Temisas de pe acest drum (care se poate si vizita, din pacate nu am ajuns pentru ca tururile incep destul de tarziu, la 8:30 seara, cand copiii nostri adorm).

Intotdeauna cand ma gandesc la insulele Canare, tind sa le compar, sa aleg mereu una care sa imi fi placut mai mult (scriu finalul acesta de articol dupa ce ne-am intors din Tenerife, a treia insula din Canare vazuta pana acum). Dar pana la urma, fiecare dintre cele trei are specificul sau. Sunt sigura ca frumoase sunt toate insulele din arhipelag. Si oricare dintre ele este deosebita in felul sau. Gran Canaria este poate mai dezvoltata, mai aglomerata si mai vizitata decat ne-am imaginat. Este din punctul nostru de vedere, “insula principala”, chiar daca Tenerife este deseori mentionata ca fiind “starul” arhipelagului. Pe de o parte, ne-a placut lucrul acesta, avand la indemana atat de multe variante de locuri frumoase, plaje potrivite familiilor, diverse activitati, relief si peisaje impresionante. Pe de alta parte, ni s-a parut pe alocuri putin coplesitoare iar toata dezvoltarea si tot turismul de masa de aici parca ii cam stirbesc un pic din frumusete. Poate ca daca am fi stat toata perioada in Agaete, in nordul insulei, unde totul este mai linistit si mai putin comercial (insa vremea mult mai putin calduroasa pentru luna ianuarie), am fi ramas cu o altfel de impresie. Stand insa mare parte din timp in Maspalomas, cea nai aglomerata statiune a lor (dar si cea mai calduroasa), ni s-a parut parca un pic cam prea… agitata. Ma bucur nespus de mult ca am vazut-o si inteleg pe deplin de ce vor atat de multi oameni sa vina aici. Chiar e insula-continent, asa cum i se spune, mai in gluma, mai in serios. Sunt doar 250 de kilometri daca parcurgi intregul cerc pe drumul de coasta, insa are tot ce si-ar putea dori o persoana care ajunge aici in vacanta. Plaje superbe, dune de nisip, satuce albe tipic spaniolesti, drumuri fabuloase (preferatul nostru ramane GC-200), munti si peisaje impresionante (si inca nu am ajuns pe Pico de las Nieves sau la Roque Nublo), statiuni vibrante in zona de sud, hoteluri all inclusive dar si tot felul de cazari mai ascunse si mai intime, vreme buna pe tot parcursul anului (desi noi nu am prins chiar vreme potrivita pentru plaja in ianuarie) si mancare buna. Este foarte posibil ca articolul acesta sa transmita putina dezamagire din cauza faptului ca nu am prins vreme foarte buna pe parcursul acestor zece zile. Si ca am avut ceva dificultati cu cazarile, cu alegerile nepotrivite pe care le-am facut (care in final au fost si destul de costisitoare). Omit insa faptul ca nu am ales destinatia aceasta “pentru plaja”, ci pentru vreme mai buna si mai calduroasa ca cea din Bucuresti. Am vrut sa venim aici pentru a sta afara cu copiii, pentru a ne plimba si pentru a fugi de frigul de ianuarie din Romania. Chiar daca insulele Canare sunt renumite pentru vremea calduroasa pe tot timpul anului, in lunile de iarna (in special ianuarie si februarie) exista risc sa fie vreme mai ploioasa. Ce am invatat din aceasta vacanta este faptul ca daca vom alege sa mai venim iarna in Gran Canaria (si e foarte posibil sa facem asta), vom alege cu siguranta zona de sud, insa o statiune mai putin aglomerata ca Maspalomas (cel mai probabil zona Mogan), pentru a ne bucura de vreme mai buna, insa daca vom alege sa mergem oricand intre martie si decembrie, vom prefera fara doar si poate zona de nord, unde insula este mai… autentica. Sudul este intr-adevar plin de turisti, plin de excursii, resorturi all inclusive, orasele aglomerate si atmosfera de… statiune. Inteleg perfect de ce multi considera sudul un “tourist trap” (Maspalomas, Puerto Rico si alte statiuni din zona). Nordul in schimb este mai linistit, mai putin aglomerat si mai dramatic.