Na poftim, cu doar patru zile inainte de a ne intoarce acasa, Anastasia a facut febra peste noapte. Nu foarte mare, insa fiind in capatul junglei, pe o insula din mijlocul Atlanticului, era suficient de ingrijoratoare. Timp de doua ore am incercat sa ii coboram febra (bine ca am luat cu noi medicamente si bine ca nu m-a ascultat Andrei cand il bombaneam si ii spuneam sa nu luam chiar o farmacie cat jumatate de troler cu noi). Nu avea niciun alt simptom dar… ne-am stresat si ne-am gandit din start la cele mai nefavorabile scenarii. Ba ca ar fi febra galbena, ba febra dengue, ba orice altceva virus “exotic”. Insa pentru ca in grupul nostru de prieteni mai erau cazuri cu probleme la stomac, ne-am gandit ca e posibil sa fie totusi si de la vreo eventuala insolatie, capatata cu o zi inainte, pe traseul catre piscina naturala (cand intr-adevar a fost destul de cald dar mergand prin jungla umbrita… nu ne-am gandit ca ar putea sa ne afecteze). In orice caz, febra a scazut la antitermic intr-un final, la fix cat sa putem pleca linistiti la drum, inapoi spre Panama City.

Pentru ca in iulie, cand am luat biletele de avion catre Bocas del Toro, noi am fost singurii din grup care s-au miscat cu incetinitorul si nu am reusit sa ne luam biletele imediat cum am vorbit si stabilit ce sa luam, nu am mai gasit bilete disponibile la ora la care se intorceau prietenii nostri. Nu doar ca nu am gasit biletele la acelasi pret, ci pur si simplu nu mai erau locuri deloc pentru noi. Asa ca a trebuit sa ne luam locuri in zborul de dinainte. Prin urmare in ultima zi am plecat separat: noi patru la 9:15, restul grupului la 11:30. Am plecat spre aeroport tot cu taxiul (nu aveam alta optiune) iar drumul acela de 30 de minute printre hartoape ne-a stricat din start ziua :))) Pare ca nu are cum sa fie nimic atat de rau la un drum, fie el oricat de rupt si gaurit ar fi, insa in Panama drumurile proaste sunt proaste la un alt nivel :))) Si daca o spune un roman obisnuit cu drumurile si gropile din Romania… atunci e cu adevarat grava situatia! Si ce curios ca fix cu o zi inainte si chiar si acum, la cateva luni de la intoarcere (cand scriu si definitivez articolul acesta) ma gandeam ca drumul acela e chiar intruchiparea autenticitatii acestei insule :)) Insa atunci, chiar in momentul in care il strabateam… parea un cosmar :))

Zborul a fost la timp, cu acelasi tip de avion, Fokker 50, iar odata ajunsi pe aeroportuk Albrook din Panama City, am luat un Uber pentru a ajunge la hotel. Un Uber de nici 4 USD pentru un drum de 15 minute :)) Inca nu ne vine sa credem cat este de ieftin Uberul in Panama!

Intre 10 si 13 februarie 2024 avea loc carnavalul din Panama. Noi am ajuns inapoi in Panama City pe 12 februarie, la fix cat sa mai vedem un pic din el. Carnavalul se desfasura pe Avenida Vasco Nunez de Balboa (strada principala paralela cu faleza Cinta Costera pe care ne-am plimbat si noi in prima zi in Panama). Am luat programul carnavalului de la hotel, am consultat si pagina de Instagram a carnavalului (@carnavalesdepanama) si am vazut ca dimineata, de la ora 9 pana la 3 dupa amiaza aveau loc asa numitele “culecos” sau “mojaderas”, adunarile si concertele unde se stropesc oamenii cu apa. Un fel de preview al defilarilor de seara, care incepeau seara, de la ora 6 pana la 8. Si apoi de la 8 seara pana la 4 dimineata mare nebunie de petrecere, cu prezentarea celor patru regine ale carnavalului (fiecare dintre ele reprezentand cate un “stalp” caracteristic tarii: patrimoniul etnologic, patrimoniu istoric si cultural, patrimoniul albastru si patrimoniul verde).

Ne facusem planul sa mergem si noi pe Cinta Costera dupa ora 6 seara, sa vedem defilarea carelor de la carnaval, insa febra Anastasiei s-a intors. Si ne-am speriat. Eram destul de siguri ca nu era o simpla insolatie, asa ca am decis sa mergem la spital. Ne tot faceam griji sa nu fie ceva tropical, luat din jungla din Bocas del Toro – febra galbena, febra dengue sau malarie – chiar daca zona aceasta nu doar ca era ferita de toate aceste boli, dar nici nu era sezon de tantari. Din fericire, foarte aproape de hotelul nostru (Plaza Paitilla Inn) se aflau doua spitale. Unul de stat, special pentru copii, unul privat cu camera de garda pediatrica (Hospital Paitilla). L-am ales pe cel privat pentru ca citisem rapid niste recenzii mai bune pe Google Maps iar cei de la hotelul unde stateam ne-au spus ca ar fi o optiune mai buna decat cel de stat. Aveam asigurare medicala facuta (la Allianz Tiriac, cea pe un an intreg, insa nu aveam decontare directa. Am mers la spital, ni s-a facut triaj si apoi analize. A fost nevoie sa platim un depozit de 500 USD pentru a incepe investigatiile, urmand ca la final fie sa achitam diferenta (daca aveau sa fie investigatii mai multe si mai scumpe), fie sa ni se restituie diferenta (daca investigatiile aveau sa coste mai putin). Din fericire nu a fost vorba de niciun parazit local, ci s-a suspectat o infectie urinara (poate si din cauza faptului ca in perioada aceasta a renuntat complet la scutec si se tinea prea mult, mergea prea rar la toaleta). Cel putin asa a reiesit din analize, ca ar avea o usoara infectie in corp (rezultat vazut la urocultura). Am primit antibiotic (Augmentin), probiotic si saruri de rehidratare si asta a fost tot. Am fost al doilea pacient din camera de garda iar toate procedurile si analizele au durat trei ore. Costul final al acestor investigatii a fost de 130 USD. Pe care i-am recuperat de la compania de asigurari in aproximativ doua saptamani, pe baza documentelor primite de la spital. Din fericire nu am intampinat niciun fel de problema cu decontarea, totul a mers snur cu trimisul documentelor si aprobarea dosarului.

A fost prima oara de cand calatorim cu copiii cand am avut nevoie sa mergem la spital. De fapt, nici inainte de copii nu ni s-a intamplat sa mergem prea mult la doctori, asa ca toata aceasta experienta a fost si noua, si stresanta pentru noi. Insa ne dadeam seama ca sansele ca niciunul dintre cei cinci copii din vacanta aceasta sa nu se imbolnaveasca chiar deloc erau destul de mici 🙂 De la ce o fi fost infectia urinara? Poate ca de la renuntarea la scutec, poate ca de la deshidratare (din cauza climei de aici) sau poate ca de la piscina de la cazarea din jungla (cu apa de ploaie filtrata dar care statea mereu neacoperita). Cine stie… nici nu mai conteaza de fapt, important este ca am putut rezolva repede si ca am avut norocul sa se intample cand eram in Panama City, un oras mare cu spitale multe si bune. Totusi, pe parcursul zilelor aveam sa vedem ca lucrurile nu aveau sa se rezolve atat de usor si ca febra Anastasiei avea sa persiste destul de mult. Lucru care ne-a stresat TERIBIL in ultimele zile de vacanta in Panama City. Pe parcursul zilei era in regula, plina de viata, energica (poate cu mai putina pofta de mancare fata de obicei), insa noaptea negresit revenea febra. O febra usoara, de maxim 38,5, dar febra. Ce revenea constant, constant, desi primea zi de zi antibioticul recomandat de doctorii din spital.

Acum… ca a fost o investigatie corecta, completa sau nu… nu stiu. Daca mi s-a parut ca a fost un pic superficiala toata experienta? Sincer… cam da, m-as fi asteptat sa facem niste analize mai complexe atunci cand a aparut suspiciunea de infectie (un sumar de urina, o antibiograma, nu stiu, orice in plus fata de urocultura). Pentru ca iata ca dupa sapte zile de antibiotic, febra nu scadea (ceea ce ne-a dus din start cu gandul fie la un antibiotic gresit, rezistent la eventuala bacterie pe care o avea, fie la un diagnostic de infectie urinara gresit). Pe parcursul zilelor au aparut si alte simptome (stomatita/gingivita, un pic de probleme la burta) dar… nimic grav incat sa ne faca sa mergem din nou la urgente. Am preferat sa continuam investigatiile acasa, in Bucuresti, unde i-am facut toate analizele si s-a ajuns la concluzia ca au fost mai multe deodata si ca antibioticul prescris nu a fost cel potrivit. La o saptamana dupa intoarcerea acasa (deci cam la doua saptamani dupa debutul bolii) si dupa primirea rezultatelor analizelor nu mai exista infectie in corp. Deci s-a vindecat, a fost totul bine in final, fara sa avem insa un diagnostic complet si corect, doar niste presupuneri si un tratament prescris pe repede inainte. Insa a fost stresant. Foarte stresant. Ne-am facut griji, ne-am agitat, ne-am panicat. Nu am stiut ce sa facem mai intai, cum sa procedam, pe cine sa ascultam (in paralel cu analizele de la spital discutam si noi cu medicii de acasa) si sau daca era cazul sa contestam tratamentul oferit. Ca experienta in spital nu a fost nimic care sa ne supere, dimpotriva, a fost totul foarte ok. Atata doar ca la cat de stresati eram, am fi vrut probabil un pic mai multa implicare din partea medicilor si o diagnosticare mai amanuntita.

In orice caz, cu experienta aceasta ne-am dat seama de trei lucruri. Primul e faptul ca trebuie sa fim recunoscatori pentru faptul ca nu ni s-a intamplat niciodata sa se imbolneasca copiii in vacante (pana acum), ceea ce ne-a dat si curaj, si indrazneala si mai ales chef si dispozitie sa calatorim in continuare. Intelegem perfect persoanele care prefera sa nu se aventureze cu copiii in vacante mai exotice si mai nu-stiu-cum, este intr-adevar un risc foarte mare asumat. Stim, toleranta oamenilor la risc e diferita, insa sunt destul de sigura ca daca s-ar fi intamplat lucrul acesta mai des (sau mai devreme, cu copiii mai mici ca varsta) am fi fost destul de descurajati sa calatorim atat de mult. Deci suntem norocosi ca am patit-o abia acum. Al doilea este reconfirmarea ca trebuie sa avem MEREU asigurare de calatorie, cat mai acoperitoare. Si al treilea este faptul ca oricat de tentanta, fascinanta si minunata ar fi o destinatie in care vrem sa ajungem, trebuie sa stim macar franturi de informatii despre sistemul lor medical. Credem ca prin alegerea insulei Contadora (fara urma de spital pe insula si la doua ore distanta de capitala cu feribotul – o singura data pe zi) am fost un picut inconstienti si ignoranti. Am omis pur si simplu acest aspect. Nu s-a intamplat nimic pe insula aceasta, ci pe urmatoarea, chiar in ultima zi, cand aveam sa ne intoarcem in Panama City, but still… concluzia e ca trebuie sa fim mai precauti si sa nu ne scape din vedere faptul ca imbolnavirile copiilor mici sunt foarte probabile. Nu vreau sa existe mereu stresul ca “vai, ni se imbolnavesc copiii” dar vreau sa fim cat de cat in garda. Toleranta noastra la risc si impredictibilitate (Jesus, cine a inventat acest cuvant!) este destul de scazuta, asa ca preferam sa avem lectiile un pic mai pregatite 🙂