Si daca primele doua zile in Kenya au fost cu adevarat spectaculoase, urmatoarele nu s-au lasat mai prejos. Ne face mare placere sa citim (si mai ales sa recitim) ce au facut prietenii nostri, Ina si Adi, in Kenya. Iar daca nu ati apucat sa cititi primul articol, despre Parcul National Amboseli, il gasiti aici.

 

****

 

Ziua 3: Amboseli – Lacul Naivasha

La ora 7:00 am plecat spre următoarea destinaţie, Lacul Naivasha, renumit pentru numărul mare de hipopotami de pe lac, peisajele deltariene şi multitudinea de păsări de apă, printre care şi renumitul fish eagle (vultur pescar, care seamănă izbitor de bine cu celebrul vultur american). Acolo urma să facem o plimbare cu barca pe lac, cu câteva opriri pe nişte insule unde urma să ne plimbăm la picior printre zebre şi antilope waterbuck, toate fiind animale ierbivore, acolo neexistând prădători. Lacul se află în districtul Nakuru, în zona de nord-vest faţă de Nairobi şi face parte din Great Rift Valley. Are o suprafaţă de 139 km² aflându-se la o altitudine de 1884 m.

Din păcate a trebuit să trecem din nou prin Nairobi, aşa că drumul a durat vreo 5-6 ore, la care s-a mai adăugat şi o pauză mică de prânz, pentru că am avut aşa numitul lunch-box. Nairobi are în mod cert cea mai proastă reputaţie din Africa şi una dintre cele mai proaste din lume, în ceea ce priveşte siguranţa pe străzi şi traficul auto. Nu degeaba e poreclit Nairobbery. Traficul din Nairobi este pur şi simplu infernal. Nimeni nu te lasă să treci decât în momentul în care se convinge că, dacă mai înaintează doi milimetri, se va buşi de tine. Nu se respectă nicio lege de circulaţie, se trece pe roşu fără probleme, era chiar să-l şi pupăm pe unu’ în spate din cauza asta. E incredibil ce înghesuială dezorganizată se poate întâmpla aici. Am mai observat că toate maşinile, dar absolut toate, au inscripţionate cu numărul maşinii TOATE geamurile, inclusiv cele mici de la uşile din spate, şi mai mult decât atât, şi mânerele uşilor şi oglinzile, iar semnalizatoarele laterale sunt prinse cu un cornier nituit la ambele capete!! Am ieşit cu greu din infernul numit Nairobi şi ne-am continuat drumul pe „autostrada” către Naivasha.

 

De-a lungul drumului peisajul se schimbă radical, vezi vegetaţie abundentă la tot pasul, practic vezi trecerea de la savană la junglă. Drumul urcă la un moment dat vertiginos, până în zona Great Rift Valey (la zonele astea înalte ei le zic ‚highlands’), ajungând până la altitudinea de 2300 m, însă nu îţi dai seama pentru că pe dreapta şi pe stânga vezi culturi de porumb şi grâu (da, oamenii ăştia cultivă cereale la 2000 m), doar când ajungem la o deschidere pe stânga, cu un peisaj demn de Posada la noi, ne dăm seama de altitudine. Pe măsură ce urcăm, temperatura de afară scădea, astfel ca la Naivasha nu erau mai mult de 20 grade. Una peste alta am ajuns la Naivasha binişor după-amiaza.

 

Ajunşi în Naivasha, am mers direct la locul unde se făceau plimbări cu barca, numit Marina Cottages and Camping, urmând ca abia apoi, să ne cazăm la Naivasha Sopa Lodge.

Plimbarea cu barca pe lac a fost de vis! Încă de când am părăsit malul, ne-au întâmpinat câţiva pelicani, cormorani şi nelipsiţii hipopotami, pe care nu îi scoteai de la fund decât dacă loveai cu putere în barcă, probabil îi deranja zgomotul şi scoteau capul afară. Peter ne spusese deja câte ceva despre ei, cum că pot sta scufundaţi până la 7 minute, şi toată ziua şi-o petrec în apă, ieşind pe uscat doar noaptea pentru păscut. Plimbarea a durat 3 ore, timp în care ne-a oprit de două ori pe mal, unde erau antilope waterbuck cu nemiluita, şi câteva păsări de apă, dar şi zebre şi girafe care păşteau liniştite. Bineînţeles că de cum am pus piciorul jos am vrut să mă apropii cât mai mult de o zebră, crezând că o să o ia la sănătoasa când mă voi apropia de ea, dar nici pomeneală, stătea şi păştea fără grijă, iar când a văzut că insist, a început să mă ameninţe dându-şi urechile pe spate şi bătând nervos cu piciorul în pământ. Abia când am ajuns lângă ea şi aproape că o atinsesem, mă vede ghidul care începe să urle disperat: „not so close, not so close!”. M-am îndepărtat rapid, fericită că am scăpat fără nicio copită în coastă 🙂

Am văzut în cele 3 ore petrecute pe barcă zeci de specii de păsări, de la berze de vreo trei tipuri, până la pelicani, cormorani, egrete, stârci şi hipopotami, iar la final să vedem cum pescuieşte vulturul pescar, că d-aia îi şi zice aşa. A fost un adevărat spectacol, care a început cu depistarea unui vultur căţărat într-un copac cât mai aproape de mal, apoi ghidul a scos nişte sunete ascuţite, făcându-l atent şi arunca peşti proaspăt pescuiţi în apă în dreptul copacului unde se afla vulturul. A aruncat vreo doi peşti, iar la un moment dat vedem că vulturul zboară în direcţie opusă lacului. Crezând noi că e plictisit şi cu burta plină, închidem camera şi ne uităm la altceva, dar, ce să vezi, în nici un minut ne face ghidul atenţi: „look, look”, vulturul s-a întors şi cu o forţă incredibilă, plonjează după peşte şi pleacă cu el în gheare la festin. Cum o fi ştiut unde se mai afla peştele, că noi deja uitasem, pentru că tot acest show a durat vreo 15 minute. Remarcabilă pasăre!

Toată distracţia a fost extra-program şi a costat 25 $ de persoană, dar a meritat toţi banii! Nici nu mai trebuie să merg în delta, unde văd un pelican la jumătate de oră, ce să mai zic de egrete şi stârci?

Plecăm spre Naivasha Sopa Lodge, fericiţi că s-a încheiat încă o zi cu aventuri frumoase. Ajungem puţin înainte de lăsarea întunericului, ne cazăm şi când să plecăm spre căsuţă cu numărul 16, dăm nas în nas cu o girafă, ce păştea lângă poteca fără nicio grijă. Am fost instruiţi încă de la recepţie să nu umblăm după ora 18 singuri prin lodge, din cauza hipopotamilor care ieşeau la păscut noaptea chiar în fata căsuţelor (chiar i-am auzit de la geam cum pufăiau). Din acest motiv, trimiteau personal de la securitate în faţa fiecărei căsuţe, să te escorteze până la restaurant când venea ora cinei. Chiar ne uitam la el, când mergeam spre restaurant, că avea doar un baston şi o lanternă, şi râdeam făcând scenarii de Stan şi Bran dacă apare după colţ vreun hipopotam. Bineînţeles că după ce ne-am cazat, fiind încă lumină, am plecat la plimbare prin tot lodge-ul, dând peste antilope, girafe (una chiar s-a speriat de ceva şi a început să alerge speriată spre noi, că dacă nu ne opream era să intre chiar în noi) şi maimuţe, de care A. s-a şi luat la un moment dat, de am zis că nu mai scăpăm de ele. În drum spre lac, am dat şi peste un panou pe care scria că să fim atenţi la bivoli, şi să nu depăşim zona fără personal de securitate. Bineînţeles că am mers înainte, amuzaţi fiind de excesul de zel pe care îl fac africanii pentru siguranţa turiştilor.

Aici a fost cel mai frumos loc unde am fost cazaţi, părea rupt din rai: girafele şi zebrele se plimbau liniştite printre turişti, antilopele waterbuck la fel, babuini peste tot, restaurant high class, cu jazz şi blues în surdină la cină, iar căsuţele arătau precum cottage-urile hobbiţilor din Stăpânul Inelelor. Din păcate, aici am stat doar o noapte, a doua zi urmând să plecăm spre Lake Nakuru.

 

 

Ziua 4: Lake Naivasha – Lake Nakuru

Ne-am trezit pentru prima dată (şi aveam noi să aflăm că şi ultima dată :)) mai târziu, adică pe la 8:00, şi după o ultimă plimbare matinală pentru pozat păsări pe lac, antilope şi girafele care ieşiseră la păscut, am plecat cu gândul la următoarea aventură: Lake Nakuru, care se află la doar două ore de mers cu maşina de Naivasha. Lacul se află la o altitudine de 1754 m în aceeaşi Great Rift Valley, este un lac alcalin şi, datorită algelor ce le conţine, atrage milioane de păsări flamigo. Parcul Naţional Lake Nakuru are o suprafaţă de 188 km² şi este de fapt o rezervaţie îngrădită, pentru a proteja rinocerii negri şi girafele Rothschild, aflate în pericol de extincţie, în libertate găsindu-se mai puţin de 700 de specimene. Se mai pot întâlni aici şi warthogs (celebrii porci africani ce umblă cu codiţa în sus, sau ca să vă imaginaţi mai exact, Pumbaa din Lion King, pentru cine a văzut desele animate) babuini şi alte mamifere mari, gen leu, ghepard sau chiar şi leopard. De asemenea, parcul naţional a fost repopulat de curând cu celebrii rinoceri, atât albi, dar şi cei negri, fiind considerat cel mai mare sanctuar al rinocerilor din Kenia.

Încă de pe drum, începuseră să se strângă norii, aşa încât chiar când am ajuns la Lake Nakuru Lodge a început şi ploaia. Îmi zic: „Asta e cea mai tare, ploaie în Kenia, în sezon secetos, am trăit să o văd şi pe asta”, dar imediat îmi explica Peter că în zona dealurilor (sau cum le zic ei “highlands”), chiar au probleme cu inundaţiile din cauza ploilor; deci, apă din belşug, de unde se explică şi culturile de cereale văzute pe drum. Deşi altitudinea aici este mai joasă ca la Naivasha, afară nu erau mai mult de 15 grade, ceea ce pare a fi o anomalie, gândindu-te că eşti la numai 112 km de Ecuator.

Acest lodge ni s-a părut de departe cel mai urât loc de cazare, părea totul îmbâcsit (ca în hotelurile de 2-3 stele de la noi) învechit şi prăfuit. Nici restaurantul, unde am şi servit prânzul, nu era cine ştie ce, mirosea a cantină de cum intrai, deşi mâncarea era la fel ca în celelalte. Ce era fain era că stăteai tot într-o căsuţă, cu o mică verandă, ce dădea fix în junglă, unde vedeai liniştit bivoli africani şi babuini cu nemiluita, de trebuia tot timpul să închizi bine uşile culisante de sticlă, să nu intre babuinii în cameră. Din fericire, aici n-am stat decât o noapte.

 

 

După prânz, pe la ora 16:00 ne-am întâlnit cu Peter pentru singurul safari din această zonă. Imediat de cum am ieşit în parc, ne-a întâmpinat o cireadă de gazelele Impala, numai femele, ce erau supravegheate de un singur mascul, adică toate cele peste douăzeci de gazele aparţineau unui singur mascul. Puţin mai departe era şi grupul de burlaci, care se uita cu jind la femelele Impala văzute mai devreme.

De asemenea, aici este sanctuarul a peste 450 de specii de păsări, care mai de care mai viu colorate şi piţigăiate. Astfel că Peter nici nu pornea bine, că imediat oprea la fiecare din ele, să le putem poza. Am văzut şi un vultur care stătea la sol, şi cu puţină intuiţie Peter şi-a dat seama că tocmai omora ceva, că stătea cu ciocul deschis, spunea el, din cauza efortului de a sufoca prada, apoi mărind zoom-ul camerei, am observat că vânase un ditamai iepurele. N-am plecat bine de acolo că porneşte staţia radio, care îl informează că mai încolo este un leu în copac. Am mers glonţ acolo, şi am găsit o leoaică la somnic în copac, dar şi o alta jos, la baza copacului, pe care abia o puteai zări din iarbă înaltă. Ne amuzăm că adormind, îi cădeau labele, ce aproape atârnau din copac 🙂

Am mai întâlnit în game-drive: grand gazzele, bivoli africani, girafe Rotschild (ce se recunosc uşor faţă de cele comune, având „ciorăpei” albi la picioare şi pete maronii conturate cu negru). Am coborât cu maşina până la lac, unde trebuia să vedem miile de flamingo, însă din cauza inundaţiilor din ultimii 3 ani, acestea, nemaigăsind hrană în apele scăzute ale lacului, şi-au luat tălpăşiţa şi au zburat în alte părţi. Am putut coborî din matatu, dar cu mare grijă pentru că fix lângă noi era o turmă de bivoli africani, iar şoferii făcuseră un fel de scut cu maşinile de safari între noi şi ei. Am mers până la marginea lacului şi am putut zări, fooooarte departe, câteva pasari flamingo, maxim 20-30 de bucăţi. Până şi Peter s-a speriat de cât de mult a putut avansa lacul, putându-se observa uşor un indicator de intersecţie de drumuri la mai bine de 50 m de ţărm.

Din nou a primit prin staţie o informaţie despre un leu ce se plimba prin zonă, am plecat într-acolo şi l-am văzut pe Rege, la nici 2 m de matatu. Bineînţeles, că mai erau încă 10 maşini de safari şi un autobuz albastru azur plin cu elevi, fix în parc fiind o şcoala ce studiază wildlife-ul. Însă Regele nu avea nicio problemă, nu-l deranja nimic, mergea agale prin iarbă înaltă, s-a aşezat la un moment dat şi a pozat profil, faţă şi spate de nu mai aveam card în aparat de atâtea poze. Apoi am mers într-o zonă cu vegetaţie abundentă şi mulţi babuini, unde era şi o cascada faină, unde iar am putut coborî la pozat. La întoarcerea spre lodge am mai văzut şi rinoceri albi, fooarte departe, la vreo 400 m de drum, însă nici vorbă de sanctuar de rinoceri. Ce să mai zic de cei negri! Am plecat spre lodge pe înserat, urmând să ne întâlnim a doua zi, la 7:00 cu Peter pentru un drum lung de 6 ore spre Masai Mara.